ICCJ. Decizia nr. 1800/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1800/2011
Dosar nr. 941/1/2011
Şedinţa publică de la 10 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamantul I.A., în calitate de acţionar al SC V.P. SA, a solicitat prin acţiunea înregistrată la 25 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 23 martie 2008 a SC V.P. SA prin care s-a aprobat proiectul de divizare parţială a societăţii, reducerea corespunzătoare a capitalului social şi modificarea structurii acţionariatului.
Examinând materialul probator administrat, prima instanţă, Tribunalul Vâlcea, prin Sentinţa nr. 419 din 24 februarie 2010 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că motivele de nulitate invocate de reclamant sunt neîntemeiate, în condiţiile în care în proiectul de divizare s-a stabilit posibilitatea pentru fiecare acţionar, să opteze pentru oricare din cele cinci societăţi implicate în operaţiunea divizării potrivit criteriilor de alocare.
A reţinut tribunalul, totodată, că divizarea hotărâtă are caracterul unei divizări asimetrice parţiale în interesul acţionarilor, în sensul art. 2501 din Legea nr. 31/1990 republicată, modalitate permisă de lege care, deşi nu asigură participarea acţionarilor la toate societăţile implicate în această operaţiune proporţional cu cota deţinută în societatea care se divide, asigură tuturor acţionarilor inclusiv celor minoritari posibilitatea de a-şi exprima opţiunea pentru toate cele cinci societăţi şi pentru orice număr de acţiuni, care nu trebuie să depăşească numărul deţinut iniţial în societatea divizată.
Referitor la cauza ilicită, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 968 C. civ. nu îşi găsesc incidenţa, scopul divizării inserat în proiect a fost acela ca societatea să transfere, fără a fi dizolvată, două ramuri de activitate, către cele patru societăţi nou înfiinţate şi, chiar dacă fundamentarea economică nu a fost detaliată, lipsa altor elemente cu privire la obiectivele şi perspectivele divizării nu conduc la concluzia unei cauze nelicite astfel cum este definită de art. 968 C. civ.
Prin Decizia nr. 53/A-C din 11 iunie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei fondului.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar a reţinut că sub aspectul criteriilor de alocare prevăzute în proiect nu se justifică susţinerea reclamantului de excludere din cadrul societăţii-mamă a acţionarilor care nu au depus declaraţia de opţiune.
Criteriile de alocare a numărului de acţiuni pentru fiecare din cele cinci societăţi implicate în operaţiune au fost stabilite precis şi ele impun concluzia respectării dreptului esenţial al tuturor acţionarilor de a opta cu privire la modul de alocare al acţiunilor.
Referitor la cauza ilicită a divizării instanţa de control a constatat că scopul vizat de operaţiunea divizării societăţii-mamă a fost impus de interesele societăţii, acţionarii acesteia hotărând cu majoritate de voturi că acest scop, respectiv reaşezarea structurii financiare şi operaţionale a afacerii este oportun.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul I.A. pentru motive de nelegalitate vizând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Potrivit recurentului prin soluţia adoptată instanţele au încălcat flagrant dispoziţiile art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c) şi k) a art. 2501 din Legea nr. 31/1990 şi ale Directivei nr. 82/891/CCE din 17 decembrie 1982.
Referitor la cauza ilicită recurentul a arătat că fundamentul economic declarat prin proiectul de divizare, în realitate nu a fost urmărit, scopul imediat fiind înlăturarea acţionarilor minoritari. În susţinerea acestei critici recurentul invocă şi concluziile raportului de expertiză potrivit cărora societăţile nou-înfiinţate nu au desfăşurat niciun fel de activitate.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate, prin Decizia nr. 162 din 18 ianuarie 2011 a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
În cauză prin proiectul de divizare adoptat de adunarea generală a acţionarilor s-a produs o divizare parţială atipică prin desprinderea unei părţi din patrimoniul societăţii supusă divizării şi transferarea către patru societăţi noi astfel constituite.
Dispoziţiile art. 2501 din Legea societăţilor comerciale permit o astfel de divizare atipică în care criteriul de distincţie îl reprezintă destinaţia acţiunilor emise de societăţile beneficiare respectiv acţionarii societăţii divizate (ipoteza din cauză) sau societatea care transferă activele. Efectele acestui mod de divizare sunt cele reglementate de art. 250 (1) lit. a) şi b) din Legea societăţilor comerciale respectiv transferul unei părţi din activul şi pasivul societăţii supusă operaţiunii divizării, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiect.
Potrivit proiectului de divizare s-a stabilit posibilitatea ca fiecare acţionar să opteze pentru oricare dintre cele cinci societăţi implicate inclusiv pentru societatea pârâtă pe baza criteriilor de alocare prezentate în art. 8.21 şi 8.22.
Aceste criterii au fost verificate în raportul întocmit potrivit art. 2433 din Legea societăţilor comerciale de expertul desemnat de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerţului, sub aspectul ratei de schimb a acţiunilor şi a metodelor utilizate în cele patru etape, de alocare, subalocare, distribuire a acţiunilor rămase nealocate şi o alocare automată ca ultimă etapă.
Şi critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Directiva 82/891/CEE din 17 decembrie 1982 a fost găsită nefondată. Prevederile directivei au fost transpuse în legislaţia naţională în art. 134 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ca o măsură de protecţie a acţionarilor minoritari care nu sunt de acord cu propunerea de divizare sau fuziune.
În condiţiile în care au fost respectate toate etapele premergătoare pe care le implică acest proces complex de reorganizare a persoanei juridice de natură să asigure o informare a acţionarilor completă şi adecvată asupra oportunităţii divizării înainte de votul exprimat în adunarea generală, nu se poate reţine existenţa unei cauze ilicite şi pe cale de consecinţă a unui consimţământ viciat cu ocazia votului exprimat în adunarea generală din 23 martie 2008 de aprobare a proiectului de divizare sub aspectul fundamentării sale economice.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare I.A., în cadrul termenului legal, prin care a solicitat admiterea acesteia.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., arătând că motivele contestaţiei în anulare urmează a fi dezvoltate printr-un memoriu separat.
Contestaţia în anulare urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti care au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor legale vizate de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatorul a invocat teza a II-a a articolului citat, fără a prezenta criticile aduse modului în care a fost soluţionat recursul promovat de către reclamant, împotriva deciziei instanţei de apel.
Din considerentele deciziei pronunţată în recurs, Înalta Curte constată că toate motivele de recurs invocate de reclamant, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au fost analizate, în limitele conferite de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. În consecinţă, hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică, sub aspectul dispoziţiilor legale care reglementează această cale extraordinară de atac, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.A. împotriva Deciziei nr. 162 din 18 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1984/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1500/2011. Comercial → |
|---|
