ICCJ. Decizia nr. 133/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 133/2011
Dosar nr. 7140/1/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 august 2010 contestatoarea U.M. SA Cugir a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 421 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., privind pronunţarea unei hotărâri dată în baza unei greşeli materiale.
Contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii atacate şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vedere pronunţării unei hotărârii neviciate, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că dezlegarea dată prin hotărârea pe care a atacat-o este rezultatul unei greşeli materiale şi constă în faptul că instanţa a respins recursul ca netimbrat, în condiţiile în care această obligaţie a fost îndeplinită, arătând că pentru termenul de judecată din 4 februarie 2010 a depus un înscris denumit răspuns la întâmpinare în care la pct. 4 face referire la faptul că a anexat în original OP nr. 27 din 27 ianuarie 2010 care dovedeşte plata în cuantum de 4 lei a taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Un alt motiv pentru care a solicitat anularea deciziei atacate este confuzia privind denumirea intimatei-pârâte respectiv SC M.E.T. SA Bucureşti, denumire care a fost reţinută greşit în dispozitivul hotărârii atacate ca fiind M.E.I.I.T. SRL, instanţa interpretând eronat probatoriul administrat în cauză.
Intimata SC M.E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă susţinând că în mod corect instanţa de recurs a anulat recursul ca netimbrat faţă de împrejurarea că la data pronunţării nu s-a făcut dovada existenţei taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi că doctrina în unanimitate a considerat că aprecierea greşeli materiale se face în raport cu situaţie existentă la dosar, la data pronunţării hotărârii ce se atacă.
De asemenea, cu privire la cel de-al doilea motiv al contestaţiei, a învederat că nu orice greşeală materială duce la admiterea contestaţiei în anulare ci numai acea greşeală materială esenţială care a determinat soluţia instanţei.
Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC U.M. SA Cugir Curtea o constată nefondată pentru următoarele considerente:
Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., “hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materială s-au când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare s-au de casare, acest text de lege reglementând contestaţia în anulare specială.
Noţiunea de greşeală materială nu vizează acele erori care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci greşelile de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente important sau a unor date aflate la dosarul cauzei, eroarea materială netrebuind să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, fiind în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, referindu-se printre altele la neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
De asemenea, este de reţinut că greşelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării, deoarece numai astfel se poate stabili dacă dezlegarea dată recursului este sau nu rezultatul unei greşeli materiale, această interpretare fiind restrictivă pentru a nu se deschide cale unui recurs la recurs.
În speţă, contestatoarea a susţinut în primul motiv, că a depus la dosarul de recurs, la termenul de judecată din 4 februarie 2010 dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, astfel că nelegal instanţa de recurs i-a anulat recursul ca netimbrat.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că răspunsul la întâmpinare în cuprinsul căruia s-a făcut referire la achitarea taxei judiciare de timbru şi anexele acesteia au fost înregistrate la data de 5 februarie 2010, după pronunţarea hotărârii (fil.28-40 dosar recurs).
Ca urmare, Curtea constată că la momentul pronunţării hotărârii dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar nu au existat la dosarul cauzei, astfel că nu poate fi vorba de o greşeală involuntară a instanţei care a judecat cauza, şi care ar consta în neobservarea acestor înscrisuri ci, dimpotrivă motivul contestaţiei aduce în discuţie o greşeală de judecată rezultată dintr-o reapreciere a probelor, motivare care nu poate fi primită întrucât probele la care face referire contestatoarea nu se aflau la dosarul cauzei la data pronunţării.
Nici cel de-al doilea motiv invocat nu poate fi primit, deoarece eroarea în ceea ce priveşte denumirea intimatei face obiectul aplicării dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., neputând fi circumscris dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., situaţie faţă de care şi acest motiv se va respinge.
Pentru considerentele de mai sus, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea U.M. SA Cugir urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC U.M. CUGIR SA CUGIR împotriva deciziei civile nr. 421 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 132/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 134/2011. Comercial → |
|---|
