ICCJ. Decizia nr. 1405/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1405/2011
Dosar nr. 10411/1/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 1820/88 din 17 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanta SC A.I. SA Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC N.M.D. SRL Tulcea la plata sumei de 112.079,57 lei, din care 102.050,59 lei reprezintă debit neachitat şi 10.028,78 lei reprezintă dobânda legală aferentă ca urmare a neexecutării culpabile a contractului de închiriere nr. 61 din 25 mai 2007.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, la 25 mai 2007, între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 61, prin care a închiriat pârâtei spaţiul în suprafaţă de 360 mp situat în Tulcea, cu obligaţia acesteia de a plăti o chirie lunară reprezentând echivalentul în lei a sumei de 2160 Euro + TVA, pe care însă nu şi-a respectat-o începând cu luna iulie 2007, după ce în luna iunie 2007 a efectuat o plată parţială, refuzând constant primirea facturilor fiscale emise.
A mai susţinut reclamanta că, întrucât prin adresa nr. 791 din 21 mai 2008, pârâta a precizat că refuză achitarea chiriei, i s-a comunicat la 21 mai 2008 că, începând cu 31 mai 2008, a fost reziliat contractul de închiriere nr. 61 din 25 iulie 2007 fără posibilitatea de prelungire, însă aceasta a continuat să folosească spaţiul deşi nu poate invoca tacita relocaţiune ce este interzisă prin contract, şi nu s-a prezentat iniţial la conciliere, iar ulterior s-a abţinut a se pronunţa.
A precizat, în continuare, că i se datorează şi dobânda legală în cuantum de 10.028,78 lei, pentru fiecare lună de întârziere, calculată până în luna iunie 2009, dar se impune acordarea acesteia până la plata efectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 1174 din 23 aprilie 2010, Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 102.050,59 lei reprezentând debit neachitat şi a sumei de 10.028,78 lei cu titlu de dobândă legală calculată până la 30 iunie 2009, precum şi la achitarea dobânzii legale în continuare până la plata efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul nr. 61 din 25 iulie 2007, prin care societatea reclamantă a închiriat pârâtei SC N.M.D. SRL Tulcea un spaţiu situat în Tulcea, în suprafaţă de 360 mp (40 mp parter şi 320 mp mezanin), începând cu 1 iunie 2007 şi până la 31 mai 2008, stabilindu-se că înţelegerea poate fi prelungită prin acordul expres al părţilor.
În acelaşi contract s-a mai stipulat că locatarul se obligă să plătească locatorului o chirie lunară de 2160 Euro exclusiv TVA, cu plata în lei în funcţie de cursul BNR la data emiterii facturii şi pe baza facturii eliberate de locator până la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna în curs, în numerar sau prin ordin de plată, precum şi să ridice personal de la locator factura eliberată de acesta (art. 3, art. 4 şi art. 5).
Conform înţelegerii părţilor, contractul de închiriere a încetat la 31 mai 2008, moment până la care s-au şi emis facturi de către reclamanta-locatoare - SC A.I. SA pentru chiria datorată aferentă spaţiului închiriat.
Pe unele dintre facturi apare menţiunea transmis prin poştă, în altele este menţionat numele delegatului â€" R.A. şi, totodată, transmis prin poştă şi doar una â€" factura nr. 6121968 din 16 iulie 2007 poartă semnătura de primire, fiind, prin urmare, acceptată la plată.
Însă, faţă de clauzele contractuale, menţiunea de la numele delegatului nu prezintă relevanţă cât timp nu există şi semnătura de primire, după cum nu este relevantă nici consemnarea transmis prin poştă, deoarece chiriaşul avea obligaţia să ridice personal de la locator facturile eliberate (art. 5), obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o, după cum rezultă din depoziţia martorului C.F. â€" ce a învederat că 10 sau 15 facturi au fost predate de către aceasta societăţii pârâte, respectiv vânzătoarelor de la magazin.
Mai mult, dacă reprezentantul societăţii locatare s-ar fi prezentat pentru ridicarea facturilor emise lunar ar fi trebuit să semneze de primire, iar alte probe privind îndeplinirea acestei obligaţii pe care pârâta o cunoştea, după cum rezultă din întâmpinare, nu au fost administrate în cauză.
Pe de altă parte, depoziţia martorului R.R. nu poate fi valorificată în speţă întrucât este asociat al pârâtei şi, datorită situaţiei conflictuale dintre părţi ivite de mai mult timp, nu poate fi calificată drept obiectivă, dar, mai mult decât atât, nu se putea face plata chiriei decât în schimbul unei chitanţe ce constituie singurul înscris ce probează plata şi care nu a fost prezentat.
Nici în procesul-verbal de conciliere din 16 iunie 2009 reprezentantul chiriaşului nu se prevalează de efectuarea plăţii chiriei solicitate şi care făcea obiectul respectivei concilieri, condiţii în care, faţă de toate cele învederate, se constată că suma de 102.050,59 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise lunar, în intervalul iunie 2007 â€" mai 2008, nu a fost achitată, exceptând o parte din factura aferentă lunii iunie 2007.
În contractul încheiat de părţi nu s-au prevăzut penalităţi de întârziere pentru neplata la termen, situaţie în care devin incidente prevederile art. 2 din OG nr. 9/2000 conform cu care în cazul când, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi, fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală ce, în materie comercială, se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a arătat că revenirea societăţii reclamante la denumirea anterioară nu modifică raporturile contractuale derulate între părţi şi clauzele contractuale asupra cărora au convenit nu schimbă consecinţele şi obligaţiile asumate de către fiecare dintre părţile contractante, aşa încât o schimbare a denumirii nu ar fi mai mult decât o formalitate pentru că, persoana juridică, ca subiect de drepturi şi obligaţii, este şi rămâne aceeaşi, condiţii în care această excepţie a fost respinsă ca nefondată.
Răspunzând criticilor formulate de reclamantă, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 127 din 6 octombrie 2010 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut din interpretarea clauzelor contractuale prin care părţile au stabilit drepturile şi obligaţiile lor privind modalitatea de achitare a chiriei lunare reiese că obligaţia de a ridica personal factura revenea locatarului, respectiv apelantei pârâte SC N.M.D. SRL, iar neprimirea de către aceasta a facturii fiscale aferente fiecărei luni nu o exonera de plata chiriei la termenele şi în cuantumul stipulat contractual la data încheierii acordului de voinţă între cele două părţi litigante.
Susţinerile apelantei pârâte, că ar fi achitat o parte din chiria lunară prin remiterea unei sume de bani către administratorul societăţii intimate, SC A.I. SA Bucureşti nu poate fi primită, întrucât aceste susţineri, regăsite în declaraţiile martorilor propuşi de apelanta-pârâtă, R.R. (administratorul acestei societăţi) şi G.C. (consilier juridic al societăţii apelante) nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate în cauză, astfel că nu se poate conchide că ar fi existat un acord de voinţă al părţile contractante în acest sens.
Împrejurarea că o sumă de bani era remisă periodic administratorului unei societăţi comerciale nu poate conduce la concluzia că sume respectivă avea o anumită destinaţie, cât timp părţile nu au înţeles să constituie, ad probationem, un înscris care să materializeze voinţa lor comună referitoare la destinaţia dată fiecărei sume de bani pe care o transferau lunar dintr-un patrimoniu în altul.
Ceea ce este relevant pentru dezlegarea corectă a raporturilor juridice dintre părţile litigante este faptul că apelanta pârâtă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că a fost împiedicată să achite lunar chiria pe care a convenit să o suporte pentru spaţiul închiriat de la intimata reclamantă, că nu a notificat nici un moment partea contractantă că nu i-a înmânat facturile la momentul la care trebuia să se prezinte pentru ridicarea acestora, adoptând o conduită culpabilă, concretizată prin neîndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei în cuantum de 2160 Euro/lună (exclusiv TVA).
Deşi apelanta pârâtă a reclamat neîndeplinirea de către judecătorul fondului a obligaţiilor care-i reveneau potrivit prevederilor art. 129, alin. (5) C. proc. civ., Curtea reţine că interpretarea probelor administrate nemijlocit în faţa instanţei s-a realizat corect, fiind temeinică şi legală soluţia pronunţată în raport de materialul probator din dosarul cauzei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, pârâta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
După prezentarea situaţiei de fapt, au fost reluate criticile din apel considerând că nu au fost rezolvate falsurile; nu a fost rezolvată procedura defăimării înscrisurilor; nu a fost analizată scadenţa în raport cu prevederile contractuale; nu a fost analizată incidenţa Ordonanţei nr. 9/2000 cu privire la nivelul dobânzii care se diminuează cu 20% atunci când nu a fost stabilit nivelul acesteia.
De asemenea consideră că nu are nici o culpă procesuală în calea de atac pentru a fi obligată la cheltuieli de judecată atâta timp cât instanţa a omis să soluţioneze cerinţele esenţiale ale apelului.
Recursul este nefondat.
În raport de dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ., se reţine că instanţele anterioare au dispus antrenarea răspunderii contractuale a recurentei SC N.M.D. SRL Tulcea pentru nerespectarea clauzelor inserate în contractul de închiriere nr. 61 din 25 mai 2007, respectiv pentru neplata chiriei până la data de 15 a fiecărei luni în perioada 1 iunie 2007 â€" 31 mai 2008, criticile formulate prin recurs fiind o reiterare a motivelor de apel, fără elemente noi susţinute probator, prin înscrisuri, care să conducă la o altă soluţie.
Recurenta nu a respectat normele procesuale privind înscrierea în fals şi a defăimării înscrisurilor, instanţele anterioare procedând în consecinţă.
S-au examinat şi interpretat după voinţa părţilor clauzele contractuale, iar remiterea unor sume de bani administratorului societăţii nu a fost dovedită, instanţa fiind suverană în aprecierea probatoriilor şi corelarea probelor administrate, fiind respectate întocmai dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.
Întrucât în contractul încheiat nu s-a înserat clauză penală, pentru neplata în termen fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 din OG nr. 2/2000 în considerarea dispoziţiilor art. 43 C. com. potrivit cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă din ziua când devin exigibile.
Faţă de soluţia pronunţată, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Criticile formulate neputând fi încadrate în situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 invocate drept temei legal de recurentă în considerarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N.M.D. SRL Tulcea împotriva deciziei civile nr. 127/COM din 6 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1820/88/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1428/2011. Comercial → |
|---|
