ICCJ. Decizia nr. 1331/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1331/2011
Dosar nr. 19664/3/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 2205 din 1 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 19664/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant precum şi acţiunea formulată de reclamanta B.I.L. Cipru împotriva pârâtei SC U.A.S. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că, reclamanta a solicitat în temeiul art. 127 din Legea nr. 31/1990 anularea Hotărârii nr. 40 şi a pct. 3 al art. 1 din Hotărârea nr. 39 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pârâtei precum şi radierea acestor hotărâri, publicarea şi menţionarea lor în Registrul Comerţului, cu motivarea că acţionarul majoritar al SC U.A.S. SA Bucureşti, B.T.I., prin mandatar S.B. a aprobat achiziţionarea unei creanţe pe care B.G. o deţine la SC C.D. SA şi relocarea activităţii de producţie pe amplasamentul proprietatea SC C.D. SA.
Soluţionând cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâtă, tribunalul, faţă de înscrisurile depuse la dosar a constatat că aceasta este neîntemeiată respingând-o în condiţiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ.
În privinţa fondului s-a reţinut că prin pct. 3 din art. 1 al Hotărârii AGA din 26 martie 2009 s-a dispus relocarea activităţii de producţie pe amplasamentul proprietatea SC C.D. SA, iar prin Hotărârea AGEA nr. 40 din aceeaşi dată s-a aprobat achiziţionarea de către societatea pârâtă a creanţei pe care B.G. o deţine la SC C.D. SA Bucureşti, împreună cu toate accesoriile şi garanţiile care o însoţesc, astfel cum aceasta este înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei SC C.D. SA.
În acest context, susţinerea reclamantei potrivit căreia hotărârile atacate sunt lovite de nulitate pentru că au fost adoptate cu votul şi prin abuzul de majoritate a acţionarului majoritar al societăţii care trebuia să se abţină de la vot în condiţiile art. 127 din legea nr. 31/1990 republicată, a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că sancţiunea încălcării obligaţiei de abţinere de la vot a acţionarului cu interese contrare societăţii este angajarea răspunderii acţionarului, fără ca valabilitatea hotărârii adoptată în aceste condiţii să fie afectată, în lipsa dovezilor din care să rezulte încălcarea intereselor societăţii şi favorizarea acţionarului majoritar în dauna celorlalţi acţionari.
Pe de altă parte, hotărârile contestate sunt legale şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 deoarece reclamanta nu a demonstrat încălcarea interesului societar şi exercitarea drepturilor cu rea-credinţă, în condiţiile în care adunările s-au desfăşurat în prezenţa acţionarilor ce deţin 95.393 88% din capitalul social.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 382 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care după preluarea integrală a considerentelor sentinţei arată că dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990 instituie doar sancţiunea antrenării răspunderii acţionarului care încalcă aceste prevederi legale. Pe de altă parte, abuzul de majoritate invocat de reclamantă nu a fost probat şi totodată ar avea drept consecinţă nulitatea Hotărârii AGA doar în condiţiile în care s-ar fi produs prin încălcarea unor dispoziţii legale care să atragă o asemenea sancţiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.I.L. Nicosia, Cipru, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi 24 din Constituţia României, art. 114 şi 118 C. proc. civ. respectiv art. 127 din Legea nr. 31/1990.
Prima critică vizează încălcarea dreptului la apărare în condiţiile în care i s-a respins cererea de acordare a unui termen de judecată pentru comunicarea întâmpinării depusă la dosar cu 5 zile anterior şedinţei, dar necomunicată.
În dezvoltarea celui de al doilea motiv de recurs, recurenta invocă faptul că în mod greşit prin Decizia recurată s-a reţinut că nerespectarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu este sancţionată cu nulitatea Hotărârii AGA deoarece obligaţia acţionarului care are un interes contrar aceluia al societăţii de a se abţine de la deliberări reprezintă o obligaţie imperativă, iar răspunderea pentru prejudiciile cauzate societăţii prin abuzul de majoritate nu exclude posibilitatea anulării Hotărârii AGA prejudiciabile.
De asemenea, arată recurenta, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că achitarea de către pârâtă a unei creanţe pe care un terţ o deţine la o societate afiliată acţionarului majoritar nu este contrară interesului societăţii, în sensul art. 127 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care pârâta trebuie să respecte şi dispoziţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital având obligaţia potrivit art. 224 din lege de a asigura un tratament egal pentru toţi acţionarii şi nu să avantajeze prin deciziile acţionarului majoritar tocmai interesele acestuia în alte societăţi comerciale.
Detaliind relaţii de afiliere dintre acţionarul majoritar al pârâtei SC U.A.S. SA Bucureşti şi acţionariatul SC C.D. SA, recurenta concluzionează că contrar celor reţinute de instanţele anterioare hotărârile atacate au fost adoptate prin abuz de majoritate deoarece s-a aprobat ieşirea unor importante sume de bani din patrimoniul societăţii pârâte în folosul exclusiv al unei alte societăţi controlată de persoane afiliate acţionarului majoritar, contrar intereselor SC U.A.S. SA Bucureşti, hotărârea astfel adoptată fiind lovită de nulitate absolută.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, în privinţa primei critici, deşi este real că instanţa de apel a respins cererea apelantei reclamante B.I.L. Cipru pentru acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării comunicate la acel termen, o atare constatare nu este de natură a reţine nelegalitatea deciziei deoarece în speţă s-a făcut aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pronunţarea fiind amânată pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise. Raportat la natura şi obiectul litigiului, cererea de amânare a fost justificat respinsă, iar pe de altă parte, prin criticile formulate recurenta nu arată, în concret în ce anume a constat încălcarea dreptului său la apărare.
De asemenea, şi din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, Decizia recurată este legală.
Reglementând conflictul de interese dintre acţionar şi societate, art. 127 din Legea nr. 31/1990 prevede că acţionarul care într-o anumită operaţiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune. Acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii dacă, fără votul său nu s-ar fi abţinut majoritatea cerută.
Rezultă din conţinutul textului legal citat că nerespectarea interdicţiei instituite de alin. (1) al art. 127 nu atrage nulitate hotărârilor adoptate în aceste condiţii ci doar obligarea acţionarului aflat în conflict de interese la despăgubiri, dacă prin votul său s-a format majoritatea necesară şi societatea a fost prejudiciată.
Pe de altă parte, ambele instanţe reţinând incidenţa art. 1169 C. civ. au argumentat corect că reclamanta, deşi a susţinut, nu a demonstrat încălcarea interesului societar şi exercitarea drepturilor cu rea-credinţă în scopul favorizării acţionarului majoritar, astfel încât va fi înlăturată şi critica de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 224 din Legea nr. 297/2004. În acest context se impune precizarea că examinarea probelor din care, potrivit susţinerii recurentei, ar rezulta săvârşirea abuzului de majoritate, priveşte temeinicia deciziei recurate, exclusă a fi cenzurată în conformitate cu art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.I.L. Cipru împotriva Deciziei comerciale nr. 382 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1326/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1334/2011. Comercial → |
|---|
