ICCJ. Decizia nr. 1323/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1323/2011
Dosar nr. 8989/62/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10264 din 10 noiembrie 2009, Judecătoria Braşov a declinat în favoarea Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii M.A.O. şi M.V., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala BRAŞOV, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobândă, constatarea îmbogăţirii fără just temei şi pretenţii în cuantum de 7.417,5 lei.
Pârâta, prin reprezentant legal, a depus la dosar întâmpinare, invocând pe cale de excepţie, lipsa competenţei materiale a Judecătoriei Braşov, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. S-a susţinut astfel că, cererea reclamanţilor are un obiect neevaluabil în bani, competenţa materială revenind tribunalului ca instanţă de prim fond.
S-au mai invocat totodată, excepţiile relative la lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B. - Sucursala Braşov şi la lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
Pe fond, s-a susţinut că cererea reclamanţilor este neîntemeiată, dobânda practicată de B. raportându-se la condiţiile obiective impuse de piaţă şi fiind menţinută în permanenţă în limite absolut rezonabile. Totodată, nu există nicio clauză contractuală care să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, nefiind evidenţiat niciun dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 1 februarie 2010, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B. - Sucursala Braşov şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.A.O. şi M.V., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala Braşov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona. Din acest motiv, sucursalele nu pot sta în instanţă în calitate de reclamante sau de pârâte decât prin intermediul societăţii-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societăţii, beneficiază de personalitate juridică.
S-a mai reţinut că de la această regulă, practica a admis două excepţii, admiţându-se că sucursalele societăţilor bancare şi, respectiv, ale societăţilor de asigurare pot să reprezinte în instanţă pe societatea-mamă, cu condiţia ca în regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii-mame să se prevadă, printr-o clauză expresă, un mandat special de reprezentare în instanţă, nefiind valabil un mandat general.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut că nu rezultă existenţa unui asemenea mandat special de reprezentare în instanţă pentru pârâtă şi doar societatea-mamă poate sta în proces, pentru actele încheiate de sucursale.
Faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin 3 din legea societăţilor comerciale, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii M.A.O. şi M.V., iar prin Decizia nr. 35/ AP din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa apelată, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B. - Sucursala Braşov şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, apelanţii nu-şi pot invoca propria culpă în netimbrarea acţiunii, atâta timp cât Legea nr. 146/1997 obligă titularul acţiunii la plata anticipată a taxelor judiciare de timbru.
Referitor la capacitatea procesuală de folosinţă a sucursalei, instanţa a reţinut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Având în vedere această dispoziţie legală, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală într-un litigiu, această calitate revenind societăţii-mamă, cu excepţia cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în faţa instanţelor de judecată.
În ceea ce priveşte sucursala unei societăţi comerciale, în condiţiile în care legea însăşi recunoaşte sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, în limitele autonomiei funcţionale stabilite de societatea al cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanţă cu scopul de a-şi apăra drepturile conferite şi obligaţiile asumate în aceste limite şi implicit de a-şi exercita drepturile procesuale, în acest scop este necesar ca instanţa de judecată să confere posibilitatea sucursalei de a prezenta delegarea de competenţă.
S-a mai reţinut că Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, în art. 3 pct. 4 prevede că sucursala este unitatea operaţională tară personalitate juridică a unei instituţii de credit, care efectuează în mod direct, toate sau unele dintre activităţile instituţiei de credit, în limita mandatului dat de aceasta, iar prima instanţă avea posibilitatea de a acorda un termen pentru ca reclamanţii să-şi precizeze acţiunea faţă de B., sau pentru ca pârâta B. - Sucursala Braşov să prezinte mandatul de reprezentare dat de societatea-mamă B.
In speţă, contractele de credit şi procesul-verbal de conciliere s-au încheiat între reclamanţi şi B. S.A., întâmpinările au fost depuse şi la fond şi în apel de către B. S.A. în calitate de pârâtă, consilierul juridic care s-a prezentat în proces a fost mandatat de B. S.A. să reprezinte interesele acesteia în proces, de unde rezultă că pârâta B. - Sucursala Braşov acţionează în proces ca reprezentantă a societăţii-mamă, deci are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu.
A mai reţinut instanţa că, sucursalele bancare nu pot sta în judecată ca şi pârâte în nume propriu pentru că nu au organe de conducere proprii, dar pot avea calitatea de parte în procese ca reprezentante ale societăţii bancare mamă, astfel încât, în speţă, B. S.A. nu dobândeşte calitatea de intervenientă, ci de pârâtă reprezentată de B. - Sucursala Braşov.
împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta B. SA - Sucursala Braşov, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei primei instanţe. Prin notele de şedinţă depuse la data de 1 februarie 2011, recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
In argumentarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 7 pct. 31 din OUG nr. 99/2006, sucursala bancară nu are capacitate procesuală de folosinţă, iar absenţa personalităţii juridice face ca sucursalele bancare să nu poată sta în judecată în nume propriu, ci numai prin intermediul societăţii-mamă, singura care beneficiază de personalitate juridică.
A mai susţinut recurenta că potrivit art. 9 din Actul Constitutiv al B., organul de conducere al băncii este Adunarea Generală a Acţionarilor, aceasta fiind singura în măsură să stabilească mandatul acordat fiecărei sucursale bancare, iar prin Ordin al Preşedintelui Executiv al B., societatea-mamă a mandatat Direcţia juridică să reprezinte interesele sale în faţa instanţelor de judecată, să formuleze cereri de chemare în judecată, căi de atac şi întâmpinări în litigiile în care B. este parte. Totodată, s-a mai susţinut că prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, calitatea de comerciant în ceea ce priveşte asumarea obligaţiilor ce decurg din încheierea contractelor de credit bancar nu o poate avea decât persoana juridică autorizată, respectiv B.
S-a mai criticat Decizia atacată sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 58/1998, având în vedere că acestea au fost abrogate prin intrarea în vigoare a OUG nr. 99/2006.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 pct. l coroborat cu art. 109 alin. l C. proc. civ., respectiv cu încălcarea principiului disponibilităţii, prin modificarea cadrului procesual stabilit de către părţi, în sensul reţinerii calităţii de pârâtă a B., reprezentată de B. - Sucursala Braşov.
A mai susţinut recurenta că prin Decizia atacată, instanţa a încălcat principiul oralităţii procesului civil, prin stabilirea faptului că B.-SA are calitate procesuală pasivă, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuţia părţilor, iar nerespectarea principiului oralităţii atrage nulitatea hotărârii pronunţate, conform dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceleaşi considerente, a apreciat recurenta că prin Decizia pronunţată, instanţa de apel a încălcat şi principiul contradictorialităţii procesului civil.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
În raport de criticile formulate şi analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale sus menţionate.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Aşa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societăţii-mamă, cu excepţia cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
In acest context, este de asemenea de reţinut că, sucursala este înfiinţată cu fondurile unei societăţi, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfăşurarea unei activităţi economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate şi deşi nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere şi autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate şi în executarea obligaţiilor asumate.
În speţă, se constată că atât contractele de credit în litigiu cât şi procesul-verbal de conciliere au fost încheiate între reclamanţi şi B. S.A prin Sucursala Braşov, mandatul de reprezentare dat consilierului juridic a fost acordat de aceeaşi societate, precum şi întâmpinările formulate în cauză, acestea fiind aspecte din care rezultă fără putinţă de tăgadă că B. S.A are calitatea de pârâtă, iar Sucursala Braşov a acţionat în calitate de reprezentant al societăţii - mamă.
Având în vedere argumentele expuse şi faţă de împrejurarea că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este întemeiată doar în situaţia în care partea chemată în proces nu are folosinţa dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii, situaţie ce nu poate fi reţinută în speţă, criticile recurentei-pârâte vizând excepţia invocată sunt nefondate. Aşa fiind, se constată că în mod corect, instanţa de control judiciar a statuat asupra calităţii procesuale pasive a B. S.A, aceasta având calitatea de pârâtă, reprezentată de Sucursala Braşov, ce are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, ca reprezentantă a societăţii-mamă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 58/1998, înalta Curte constată că deşi este întemeiată, soluţia pronunţată este corectă, astfel încât nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pentru a atrage modificarea deciziei recurate.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Deşi art. 105 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, partea care invocă o neregularitate procedurală, de natură să atragă sancţiunea nulităţii, trebuie să demonstreze că sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale textului legal sus menţionat, precum şi existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin refacerea actului, respectiv casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, prin principiul disponibilităţii, pretins a fi fost încălcat, se înţelege faptul că părţile pot determina existenţa procesului şi conţinutul acestuia prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces. în ceea ce priveşte principiul contradictorialităţii, acesta presupune că toate susţinerile şi apărările trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, astfel încât fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la obiectul cauzei deduse judecăţii. Referitor la principiul oralităţii, acesta este consacrat de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora instanţa are obligaţia, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da părţilor cuvântul pentru a-şi susţine oral pretenţiile, a propune probe şi a formula concluzii.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii, înalta Curte constată a fi nefondată, având în vedere că deşi printr-o exprimare oarecum neclară, instanţa de apel a statuat asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B. - Sucursala Braşov, prin respingerea acesteia, a apreciat în mod corect că sucursala a acţionat în calitate de reprezentantă a societăţii-mamă B. S.A. Argumentaţia instanţei în acest sens, nu poate fi reţinută ca şi lărgirea cadrului procesual, având în vedere că prin motivare s-au expus doar considerentele pentru care s-a apreciat că sucursala are capacitate procesuală de folosinţă, cu referire la calitatea de reprezentant a sucursalei în raport cu B. S.A.
Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii procesului civil, având în vedere pe de o parte, că soluţia primei instanţe a vizat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B. - Sucursala Braşov, iar prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de apel, pârâta şi-a formulat apărările pe care le-a considerat a fi pertinente, pe acest aspect. Pe de altă parte, nu poate fi imputată instanţei lipsa părţilor la termenul de judecată la care cauza a fost reţinută în pronunţare, în condiţiile în care s-a solicitat judecata cauzei în lipsa acestora.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA - Sucursala Braşov, împotriva deciziei nr. 35/ AP din 22 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1325/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2740/2011. Comercial → |
|---|
