ICCJ. Decizia nr. 1334/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1334/2011
Dosar nr. 817/112/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin Sentinţa comercială nr. 710 din 30 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 817/112/2010, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei invocată de pârâtă ca neîntemeiată şi a admis acţiunea formulată de SC A.A. SRL împotriva pârâtei SC B.A.V.I.G. SA astfel cum a fost precizată, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400.896,50 RON cu titlu de diferenţă despăgubiri datorate în temeiul poliţei de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009, şi la dobândă legală în sumă de 4.903.850 RON pentru perioada 1 mai 2009 până la 25 iunie 2009 şi în continuare pentru suma stabilită prin prezenta hotărâre până la plata efectivă .
Pârâta a fost obligată la 24.075 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, urmare a angajării unor credite de la B., sucursala Bistriţa Năsăud, bunurile asigurate prin poliţa de asigurare IBN nr. 0088941 proprietatea tabulară a reclamantei au fost aduse drept garanţie la acordarea creditului iar pe poliţa de asigurare la rubrica „menţiuni speciale” s-a înscris faptul că acestea „se cesionează în favoarea instituţiei creditoare B., sucursala Bistriţa Năsăud”.
Prin această menţiune reclamanta a fost de acord în cazul procedurii înscrisului asigurat, să cesioneze băncii creditoare dreptul de a încasa despăgubirile ce i s-ar cuveni din valorificarea acestei poliţe, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.
Urmare a incendiului produs în dimineaţa zilei de 24 martie 2009 la sediul societăţii reclamante, în ziua de 25 martie 2009, directorul Sucursalei B.A. Bistriţa Năsăud şi al societăţii de evaluare a pagubelor SC P.R.C. SRL Vaslui s-au deplasat la locul incendiului ocazie cu care s-a încheiat proces-verbal de evaluare, prin care s-a constatat distrugerea bunurilor asigurate în proporţie de 90%. După întocmirea dosarului de daune, pârâta a achitat reclamantei suma de 3.502.953,37 RON constatându-se incidente dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 136/1995, în sensul că printr-un raport de subevaluare de 64,82% între valoarea bunurilor la data încheierii contractului de asigurare de 5.530.086 RON suma asigurată a bunurilor din contractul de asigurare de 3.800.000 RON. Instanţa a reţinut că acest mod de calcul al raportului de evaluare este greşit întrucât, conform expertizei valoarea reală a bunurilor asigurate este de 7.215.826 RON iar prin poliţa de asigurare aceleaşi bunuri au fost asigurate la valoarea de 6.500.000 RON . Urmare a calculelor făcute, a rezultat un procent de subevaluare de 9,921% având în vedere totalitatea bunurilor asigurate, astfel că reclamantei i se cuvin cu titlu de despăgubiri suma de 4.903.850 RON din care, în raport de suma achitată de 3.502.953,50 lei, pârâta urmează ca în baza art. 969 şi urm.C. civ. şi art. 3 pct. 11 şi art. 43 C. com. să plătească reclamantei 1.400.896,50 RON precum şi dobânda aferentă.
Apelul declarat de pârâta SC B.A.V.I.G. SA Bucureşti a fost respins prin Decizia civilă nr. 105 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Instanţa de apel a reţinut că, prin poliţa de asigurare reclamanta şi-a asigurat toate bunurile imobile ce formau complexul industrial la care s-a produs incendiul, valoarea acestora stabilindu-se la suma de 6.500.000 RON. Raportul de expertiză a stabilit valoarea reală a bunurilor ce au făcut obiectul poliţei de asigurare la suma de 7.215.826 RON. Faţă de subevaluarea constatată s-a stabilit incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1998, dispoziţii în raport de care, nu pot fi avute în vedere valoarea fiecărui bun imobil în parte cum susţine apelanta pârâtă ci trebuie avută în vedere valoarea tuturor bunurilor înscrise în contractul de asigurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a acestora, reprezentată de suma asigurată înscrisă în contract.
Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici pe care le-a subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Încălcarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, interpretând în mod eronat că pentru a stabili procentul de subasigurare se va lua în calcul suma asigurată total conform poliţei de asigurare de 6.500.000 RON corespunzătoare tuturor imobilelor ce constituiau complexul şi valoarea de înlocuire a tuturor acestor imobile de 7.215.826 RON.
Interpretarea corectă a dispoziţiilor mai sus arătate este în sensul că trebuie luată în calcul numai valoarea de înlocuire/suma asigurată a bunurilor distruse de evenimentul asigurat, chiar dacă aceste bunuri sunt asigurate pe aceeaşi poliţă de asigurare împreună cu alte bunuri, care sunt însă neavariate de eveniment.
Încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) teza a-II-a din Legea nr. 146/1997, întrucât timbrajul s-a făcut la suma pe care reclamanta a solicitat-o în urma restrângerii pretenţiilor la al doilea termen de judecată.
O altă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu privire la insuficienta timbrare a acţiunii prin neprecizarea sumelor solicitate cu titlu de dobânzi legale pentru perioada de la 1 mai 2009, până la data introducerii acţiunii.
Interpretarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la instituţia cesiunii de creanţă, ce a avut drept consecinţă respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante.
Recursul este nefondat.
Prin poliţa de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009 aferentă bunurilor înscrise în cartea funciară la Odorheiul Bistriţa, reclamanta a asigurat toate bunurile imobile proprietatea sa situate în această comună care formează un complex industrial unitar pentru care s-a stabilit valoarea de înlocuire a tuturor acestor imobile la suma de 6.500.000 RON ce reprezintă şi suma asigurată în situaţia producerii riscului pentru care s-a încheiat poliţa. La data încheierii poliţei de asigurare nu s-a făcut o evaluare a bunurilor asigurate astfel că, valoarea acestor bunuri la data producerii riscului asigurat sunt cele stabilite de SC P.R.C. SRL Vaslui prin raportul de expertiză însuşit atât de reclamantă cât şi de pârâtă şi care se referă la totalul bunurilor înscrise în poliţa de asigurare a căror valoare reală se stabileşte ca fiind de 7.215.826 RON.
În condiţiile în care suma asigurată prin poliţa de asigurare, fără o evaluare a bunurilor asigurate este mai mică decât valoarea reală a aceloraşi bunuri cu ocazia producerii riscului asigurat, s-a reţinut în mod corect existenţa cazului de subevaluare, susţinut de pârâta şi dovedit cu expertiza efectuată, recunoscut parţial de către reclamanta ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România.
Potrivit acestui text în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, inferioară valori bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract.
Făcând aplicarea acestui text de lege, în calculul raportului de subevaluare nu pot fi avute în vedere valorile fiecărui bun imobil în parte, cu raportare la parte din suma asigurată stabilită în anexa poliţei de asigurare aşa cum susţine recurenta pârâtă, ci trebuie avută în vedere valoarea tuturor bunurilor înscrise în contractul de asigurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a acestora, reprezentată de suma asigurată prin contract .
Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 146/1997 şi art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ sunt nefondate deoarece prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat pârâtei plata sumei de 2.022.046,43 RON reprezentând diferenţa dintre suma obţinută şi cea datorată de pârâtă precum şi dobânda aferentă. Prin acţiunea introductivă aceasta precizează că nu se află în posesia expertizei tehnice efectuate în urma incendiului din 24 martie 2009, astfel că după primirea acestui act îşi va recalcula pretenţiile şi drept consecinţă şi dobânda aferentă sumei stabilite. Drept urmare, după primirea raportului de expertiză conform precizărilor din acţiune, reclamanta şi-a precizat câtimea pretenţiilor reprezentând despăgubiri şi dobândă.
Nu se poate vorbi astfel de faptul că reclamanta a procedat la micşorarea valorii pretenţiilor în sensul cerut de art. 20 din Legea nr. 146/1997, ci prin această precizare din acţiunea iniţială şi-a stabilit pentru prima dată pretenţiile pe care le are faţă de pârâtă.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei deoarece, urmare a angajării unor credite de la B., sucursala Bistriţa Năsăud, bunurile asigurate de reclamanta prin poliţa de asigurare, bunuri tabulare proprietatea acesteia, au fost aduse drept garanţie la acordarea creditului, iar în poliţa de asigurare la rubrica „menţiuni speciale” s-a menţionat faptul că acestea,,se cesionează în favoarea instituţiei creditoare B. sucursala Bistriţa Năsăud.
Prin această menţiune, reclamanta a fost de acord ca în cazul producerii riscului asigurat, să cesioneze băncii creditoare dreptul de a încasa despăgubirile ce i s-ar cuveni, ceea ce s-a şi întâmplat. Prin urmare este lipsit de relevanţă în ce priveşte calitatea procesuală activă dacă ne aflăm în construcţia juridică a cesiunii de creanţă ori în aceea a stipulaţiei pentru altul.
Având în vedere menţiunea specială din poliţa de asigurare, respectiv faptul că „se cesionează în favoarea instituţiei creditoare, B., sucursala Bistriţa Năsăud.” susţinerile recurentei apar ca neîntemeiate.
Atâta vreme cât unitatea creditoare a fost satisfăcută prin încasarea cuantumului despăgubirile acordate de către pârâtă, calitatea procesuală activă a reclamantei pentru diferenţa despăgubirilor este îndreptăţită şi are ca temei accesul liber la justiţie, ce reprezintă deopotrivă, un principiu Constituţional dar şi unul al Convenţiei, atât de prezent în jurisprudenţa C.E.D.O.
Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă urmează să respingă recursul ca nefondat, cu obligarea la 1.500 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 105 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A.A. SRL Orheiul Bistriţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1331/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1392/2011. Comercial → |
|---|
