ICCJ. Decizia nr. 1354/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1354/2011
Dosar nr.21281/3/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele şi lucrările dosarului, constată că.
Prin sentinţa comercială nr. 10025 din 23 iunie 2009, secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu pârâţii V.J., SC V.P.S. SA şi A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA şi a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut, încheiat la data de 23 decembrie 2004 între V.J., în calitate de împrumutător şi SC V.P.S. SA şi A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, în calitate de împrumutate şi a contractului de garanţie reală mobiliară, încheiat între împrumutător şi fiecare împrumutată la data de 23 decembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta SC V.P.S. SA a încheiat contractele cu încălcarea normei imperative cuprinse în art. 146 din Legea nr. 31/1990 cu privire la valoarea împrumutului şi la întinderea obligaţiei de garanţie, lipsind hotărârea Adunării Generale Extraordinare de aprobare a constituirii de garanţii cu o valoare mai mare decât jumătate din valoarea contabilă a activelor, în acest context, luând act că în procesul-verbal de control financiar din data de 18 februarie 2005 s-a consemnat că pârâta SC V.P.S. SA s-a obligat să garanteze împrumutul cu bunuri ale societăţii a căror valoare este de peste 90% din valoarea contabilă totală a activelor sale.
Prin încheierea de la 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a anulat, ca netimbrate, apelurile declarate de apelanţii V.J. şi A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, rămânând, astfel, învestită doar cu soluţionarea apelului promovat de SC V.P.S. SA.
Prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 408 din 21 octombrie 2010, apelul formulat de pârâta SC V.P.S. SA Dobroteasa, împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în materia nulităţilor absolute, lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active se suprapun, întrucât calitatea procesuală activă se analizează prin prisma interesului, calitatea procesuală activă presupunând existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului în raportul dedus judecăţii, iar, cum acţiunea urmăreşte constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice, ea poate fi formulată de oricine are interes, or, interesul reclamantului-intimat rezultă din calitatea sa de acţionar la societatea apelantă şi de membru al Asociaţiei, cel puţin la data formulării acţiunii, 03 iunie 2005, reclamantul avea calitatea de membru al A.S.S. din cadrul SC V.P. SA.. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că art. 146 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data încheierii contractelor, prevedea că administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, însuşi art. 146 este incident nu doar în cazul constituirii garanţiilor, ci şi în cel al dobândirii de bunuri, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, iar, cum obiectul contractului - suma împrumutată - are caracter fungibil şi consumptibil prin natura sa, împrumutaţii au devenit proprietarii banilor, în baza art. 1577 C. civ., aşa încât apelanta ar fi trebuit să prezinte hotărârea A.G.E.A. de aprobare a împrumutului, o astfel de hotărâre nexistând, în mod legal aplicându-se sancţiunea anulării contractelor.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs pârâta SC V.P.S. SA, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În ce priveşte respingerea excepţiei lipsei interesului legitim al reclamantului de a introduce acţiunea de fond, invocată atât în prima instanţă, cât şi în instanţa de apel, recurenta arată că Decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, că natura actului juridic a fost schimbată prin greşita sa interpretare şi că instanţa de apel a aplicat în mod eronat legea, întrucât între reclamantul T.I. şi pârâtul J.V. nu există un contract de mandat care să justifice introducerea acţiunii.
Cu privire la fondul cauzei.
- Art. 304 pct. 8 C. proc. civ..
Analiza contractelor din prisma semnării lor de către administratorii celor două persoane juridice constituie dovada schimbării înţelesului vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care prin chiar acţiunea introductivă se menţionează existenţa unor hotărâri ale organelor supreme de conducere ale celor două persoane juridice care au aprobat încheierea contractelor, prin aceasta fiind confirmată condiţia cerută de lege, acţiunea se bazează pe interpretarea greşită a unui act care nu reflectă situaţia contabilă a societăţii - actul de control al MF-care nu a avut ca obiect verificarea întinderii activului şi pasivului contabil, fiind un control de fond ce viza verificarea modului de ţinere a evidenţei contabile şi stabilirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
- Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de apel nu a ţinut cont de încetarea valabilităţii contractelor prin îndeplinirea obligaţiilor asumate, astfel încât contractele de garanţie nu mai produc efecte, obligaţia garantată fiind îndeplinită, acţiunea rămânând fără obiect;
Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că Hotărârea A.G.E.A. nr. 6 ar fi fost anulată, ceea ce dovedeşte că instanţa nu a înţeles care este obiectul acţiunii şi calitatea fiecărui pârât, aplicând criteriile prevăzute de Legea nr. 31/1990 în cazul menţionatei pârâte, persoană juridică înfiinţată în baza Legii nr. 21/1924 şi, ulterior, OG nr. 6/2000, aprobată prin Legea nr. 246/2005;
De asemenea, Decizia atacată este lipsită de temei legal, pentru că instanţa de apel a reţinut că hotărârile de excludere din Asociaţia salariaţilor a reclamantului T.I. ar fi pro causa, când, în fapt, este vorba de un abuz de drept, hotărârile judecătoreşti prin care s-au anulat unele hotărâri adoptate având în vedere doar motive de formă, iar nu de fond, în condiţiile în care desfacerea disciplinară a contractului de muncă a acestuia este o realitate ce constituie autoritate de lucru judecat, iar prevederea statutară privind excluderea din Asociaţie a membrilor cărora li s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă este, de asemenea, o realitate, ce nu a fost înlăturată, aşadar, existând o imposibilitate legală a reclamantului de a fi membru al Asociaţiei salariaţilor.
- Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:
Instanţa de apel, neintrând în cercetarea aprofundată a situaţiei juridice reale, a reţinut motive contradictorii, datorită modului de prezentare de către reclamant a situaţiei, prin alternarea de fapte reale cu presupuneri, prin combinarea condiţiilor de valabilitate ale actelor juridice ale persoanelor juridice înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 cu cele ale celor înfiinţate în baza OG nr. 26/2000.
În concluzie, recurenta apreciază că actele juridice a căror nulitate a fost invocată sunt încheiate cu îndeplinirea condiţiilor privind capacitatea de a contracta a semnatarilor, reprezentanţii persoanelor juridice fiind împuterniciţi de către organele supreme de conducere, că obiectul este cert şi determinat în privinţa împrumutului şi determinabil cu referire la bunul afectat garanţiei-stocul de vin- de către pârâta SC V.P.S. SA, iar, în ce priveşte contractul de garanţie, obiectul este cert şi determinat, gajul în favoarea vânzătorului acţiunilor până la plata integrală a preţului fiind instituit doar asupra unui număr limitat de acţiuni expres menţionate în contractul de privatizare, contractul principal încetându-şi valabilitatea prin stingerea debitului prin conversia datoriei în acţiuni şi aribuirea acestora creditorului, iar contractele de garanţie reală mobiliară prin încetarea valabilităţii lor, ceea ce s-a produs înainte de pronunţarea hotărârilor judecătoreşti atacate.
Recursul este nefondat.
Cu privire la criticile ce vizează excepţiile invocate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanţa de apel a confirmat legalitatea soluţiei dată de prima instanţă, în sensul respingerii, ca nefondate, a excepţiilor lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active, cu motivarea potrivit căreia calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului în raportul dedus judecăţii, iar, cum acţiunea de faţă urmăreşte constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice, poate fi formulată de oricine are interes, cu atât mai mult cu cât la data introducerii cererii introductive de instanţă reclamantul avea calitatea de acţionar la societatea pârâtă şi de membru al Asociaţiei.
În ce priveşte criticile circumscrise motivelor circumscrise punctelor 7-9 ale art. 304 C. proc. civ., din analiza grupată a acestora, se constată că, în mod just, instanţa de apel a menţinut, în tot, soluţia primei instanţe de constatare a nulităţii absolute a contractului de împrumut, încheiat la data de 23 decembrie 2004 între V.J., în calitate de împrumutător şi SC V.P.S. SA şi A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, în calitate de împrumutate şi a contractului de garanţie reală mobiliară, încheiat între împrumutător şi fiecare împrumutată la data de 23 decembrie 2004, reclamant fiind T.I., iar pârâţi fiind V.J., SC V.P.S. SA şi A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, având în vedere că dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 31/1990 sunt incidente atât în cazul constituirii garanţiilor, cât şi în cazul dobândirii de bunuri a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, iar, cum obiectul contractului, respectiv, suma împrumutată, are caracter fungibil şi consumptibil prin natura sa, împrumutaţii au devenit proprietari ai banilor, în baza art. 1577 C. civ., aşa încât ar fi trebuit să existe o hotărâre A.G.E.A. de aprobare a împrumutului, în caz contrar aplicându-se sancţiunea anulării contractelor.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta SC V.P.S. SA Dobroteasa, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 408 din 21 octombrie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1355/2011. Comercial → |
|---|
