ICCJ. Decizia nr. 1355/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1355/2011
Dosar nr.1387/1259/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Argeş, înregistrată la data de 28 noiembrie 2008, reclamanta SC D.I.MG. SRL a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul I.I. să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 7 mai 2008 de BNP D.I., având ca obiect terenul în suprafaţă de 2.498 m.p. situat în Piteşti, judeţul Argeş, identificat cu nr. cadastral 4542/5, înscris în cartea funciară la nr. 20902; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului cu obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 219.036 RON, achitată cu titlu de avans, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data exigibilităţii sumei, respectiv 16 iunie 2008 şi până la momentul plăţii acesteia şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa comercială nr. 527/C, pronunţată la data de 12 aprilie 2010, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu moştenitorii pârâtului I.I., respectiv, I.F., I.I.M. şi I.I.A.
Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că la data de 7 mai 2008, între pârât, în calitate de promitent – vânzător şi reclamantă în calitate de promitentă – cumpărătoare s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat de BNP D.I., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietare asupra suprafeţei de 2.498 m.p. teren situat în intravilanul Municipiului Piteşti, identificat cu nr. cadastral 452/5, înscris în cartea funciară a localităţii Piteşti la nr. 20902, în schimbul preţului de 2.188.607,71 RON; că la data încheierii antecontractului reclamanta a achitat pârâtului suma de 219.036 RON, cu titlu de avans din preţul stabilit, urmând ca diferenţa de 1.969.571,71 RON să fie achitată de reclamantă la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare convenită a fi 28 mai 2008, cu posibilitatea ca acest termen să fie prelungit prin încheierea unui act adiţional, care a fost încheiat, la cererea reclamantei, modificându-se art. 4.1 din antecontract, în sensul că „perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică se va face cel mai târziu la data de 11 iunie 2008”; că, după semnarea actului adiţional, reclamanta a efectuat verificări cu privire la localizarea terenului în litigiu, iar, în vederea clarificării situaţiei urbanistice a terenului, la cererea acestei părţi, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, care a concluzionat că terenul în discuţie nu este afectat de detalii de sistematizare şi că pârâtul nu are nicio culpă în ceea ce priveşte încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, întrucât şi-a respectat obligaţiile asumate prin antecontract până la ultimul termen, respectiv 11 iunie 2008.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 83/A–C, pronunţată la data de 22 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, examinând sentinţa atacată în raport cu motivele de apel, că nu se poate reţine încălcarea niciuneia dintre tezele cuprinse în art. 5.3 din antecontractul de vânzare-cumpărare, întrucât titlul de proprietate al promitentului – vânzător nu este viciat, posibilele intervenţii ale autorităţii publice în viitor în virtutea regulilor de urbanism, neconstituind vicii ale dreptului de proprietate, iar, în conformitate cu certificatul de urbanism nr. 769 din 24 aprilie 2008 – cunoscut de reclamantă la data încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare – rezultă că aceasta poate obţine autorizaţie de construcţie „în regim de la P + M la P + 3 E + M (POT 40 %, CUT 2,00)”, neexistând nicio dovadă că terenul în litigiu ar fi diminuat cu suprafaţa de 447 m.p., aşa cum afirmă apelanta, sau că ar exista, cu certitudine o împiedicare a sa de a construi pe terenul în litigiu imobile în regimul menţionat pentru a putea invoca clauza rezolutorie prevăzută în teza a II-a a pct. 5.3 din convenţie.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta – reclamantă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că motivarea deciziei este contradictorie, în sensul că instanţa de apel „pe de o parte, omologhează raportul de expertiză, iar, pe de altă parte, apreciază că în cauză nu are relevanţă faptul că PUZ-ul ar fi opozabil sau nu, de vreme ce obiectul litigiului îl reprezintă îndeplinirea sau nu a clauzei contractuale” şi că instanţa a lăsat nesoluţionată critica referitoare la faptul că instanţa de fond nu a verificat cauza care a dus la solicitarea rezoluţionării antecontractului bazată pe art. 5.3 din acest act juridic, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că Decizia atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, cu referire la art. 969 C. civ. prin raportare la art. 5.3 din antecontract şi art. 6 din C.E.D.O., prin respingerea cererilor de completare a probatoriului cu o probă judiciară concludentă, respectiv măsurătorile pe teren prin raportare la PUZ-ul aprobat de H.C.L. nr. 29/2008 şi de refacere a expertizei, sau, în subsidiar, de încuviinţare a unei contraexpertize, criticându-se, deopotrivă, şi modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate.
Intimaţii – pârâţi I.F., I.I.M. şi I.I. au formulat întâmpinare, arătând că motivele de recurs nu se încadrează în dispoziţiile legale invocate, referindu-se doar la administrarea şi interpretarea probelor şi solicitând, în cazul în care instanţa nu va primi această apărare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care acestea se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanţa de apel a analizat critica apelantei bazată pe dispoziţiile art. 5.3 din antecontract şi a argumentat, conform cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., soluţia respingerii acesteia, iar aspectele invocate de recurentă nu constituie motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor pct. 5.3 din antecontractul în litigiu „în situaţia în care, ulterior încheierii prezentului antecontract, se va releva existenţa unor vicii legate de dreptul de proprietate al promitentului – vânzător, ori de posibilitatea de utilizare a terenului pentru edificarea unei construcţii în regim P + M la P + 3 E + M (POT 40 %, CUT 20 %), aşa cum rezultă din certificatul de urbanism nr. 769 din 24 aprilie 2008, emis de Primăria Municipiului Piteşti, ori în legătură cu actele de proprietate, promitentul – vânzător se angajează să restituie suma primită astăzi de la societatea promitentă – cumpărătoare, cu titlu de avans”.
Reţinând, din analiza probelor administrate, că titlul de proprietate al promitentului – vânzător nu este viciat şi că apelanta – reclamantă nu este împiedicată să realizeze construcţii cu elementele tehnice prevăzute în antecontract, aşa cum rezultă din menţionatul certificat de urbanism, instanţa de apel a constatat, în mod corect, inaplicabilitatea precitatei clauze rezolutorii, la care s-a raportat cu respectarea principiului înscris în art. 969 C. civ.
Cu toate că, instanţa de apel poate încuviinţa refacerea şi completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, aceste măsuri pot fi dispuse, astfel cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., numai dacă aceasta le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei fiind îndreptăţită să examineze necesitatea administrării probelor din perspectiva cerinţelor generale de admisibilitate a acesteia.
Rezultă aşadar că, prin respingerea motivată a cererii apelantei de refacere şi completare a probelor, instanţa de apel şi-a exercitat dreptul suveran conferit de lege, de apreciere a mijloacelor de probă invocate, fără a încălca prin aceasta dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., iar modul de apreciere a mijloacelor de probă excede controlului instanţei de recurs.
Este de observat că nici critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului faţă de reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ. la data pronunţării deciziei atacate.
Aşa fiind, constatând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă nu-şi găsesc incidenţa în speţă, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge recursul pe care aceasta l-a formulat împotriva deciziei instanţei de apel, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei, o va obliga să plătească intimaţilor – pârâţi cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum aceştia au solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC D.I.MG. SRL Piteşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 83 din 22 octombrie 2010, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor – pârâţi I.F., I.I.A. şi I.I.M. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1354/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1357/2011. Comercial → |
|---|
