ICCJ. Decizia nr. 1357/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1357/2011
Dosar nr.14198/63/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 642 din data de 24 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în Dosarul nr. 14198/63/2008, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta C.D.A. Oltenia SA cu sediul în Craiova, în contradictoriu cu pârâta R.A.T. Craiova. A fost obligată pârâta R.A.T. Craiova la plata către reclamanta C.D.A. Oltenia SA la plata sumei de 2.758.284,65 RON reprezentând contravaloarea a 1.544.972 m3 apă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată, fiind obligată pârâta la plata sumei de 26.494 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Faţă de excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanţa a reţinut că pârâta la termenul de judecată din 3 decembrie 2008 şi în Şedinţa publică din termenul la care a fost soluţionată cauza, a arătat că nu mai stăruie în aceste excepţii, motiv pentru care nu s-a mai impus analizarea acestora.
Pe fond, a reţinut că neînţelegerile dintre părţi în litigiul de faţă sunt în legătură cu cantitatea de apă de 2.762.243 mc.
S-a reţinut că din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, în comun, de cei doi experţi, respectiv N.A.P. – expert contabil şi V.P. – expert specialitatea construcţii hidrotehnice, rezultă că în perioada ianuarie 2006 – martie 2008, cantitatea de apă înregistrată la intrarea în PT/C.T este de 9.428.185 mc, iar volumul de apă facturat în această perioadă este de 736.225 mc şi reprezintă cantitatea de apă consumată în procesul de preparare a apei calde menajere.
S-a mai reţinut că prin acelaşi raport de expertiză, experţii au mai arătat că, pe baza determinărilor în sistem pauşal şi contorizat, cantitatea de apă facturată asociaţiilor de locatari este de 5.930.717 mc, iar diferenţa de apă rece de 2.761.243 mc (dintre cantitatea de apă măsurată la intrarea în PT/C.T şi cea facturată) şi pe baza raporturilor dintre părţi şi a răspunderilor lor, această diferenţă reprezintă cantitatea pierderilor de apă pe reţeaua de distribuţie şi parţial prin aplicarea defectuoasă a sistemului de determinare pauşal, fiind propusă de experţi repartizarea acestei cantităţi astfel: 1.216.271 mc în valoare de 2.163.438,67 RON revenind reclamantei C.D.A. Oltenia S.A., determinată prin aplicarea procentului de pierderi aprobat prin H.C.L. nr. 264/2005 şi nr. 20/2007 şi 1.544.972 mc în valoare de 2.758.284,65 RON revenind pârâtei R.A.T. Craiova, diferenţă care provine din pierderi reale şi aparente pe reţeaua de transport şi distribuţie.
Prin prisma tuturor probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut în concluzie că pârâtei îi revine obligaţia suportării pierderilor din reţelele sale, adică a cantităţii de 1.544.972 mc în valoare de 2.758.284,65 RON, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, însă, pentru acoperirea întregii pierderi suferite de reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 1084 C. civ., pârâta datorează suma reţinută mai sus, ce va fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta C.D.A. Oltenia S.A., Craiova şi pârâta R.A.T. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 175 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond, se întemeiază pe concluziile expertizei întocmite de experţii V.P. şi N.A.P. şi este legală şi temeinică.
Experţii au arătat că această cantitate de apă reprezintă, de fapt, pierderi pe reţeaua de distribuţie şi determinări greşite ale volumelor de apă în sistem pauşal, după facturarea cantităţilor determinate în sistem contorizat.
Faptul că această diferenţă a fost facturată urmare unui control al organelor fiscale nu prezintă relevanţă în cauză, doar eventual sub aspectul realităţii existenţei acestui consum.
Pe baza raporturilor dintre părţi şi a răspunderilor lor, fundamentate pe documentaţia pusă la dispoziţie de ambele părţi şi a expertizei prin care s-a propus repartizarea acestei cantităţi astfel: 1.216.271 mc, în valoare de 2.163.438,67 RON, reclamantei C.D.A. Oltenia S.A., determinată prin aplicarea procentului de pierderi aprobat în mod legal prin H.C.L. nr. 264/2005 şi 20/2007 şi 1.544.972 mc, în valoare de 2.758.284,65 RON, revenind pârâtei R.A.T. Craiova, diferenţă care provine din pierderi reale şi aparente pe reţeaua de transport şi distribuţie s-a concluzionat că soluţia primei instanţe este legală.
S-a mai reţinut că este adevărată susţinerea potrivit căreia nu experţii au competenţa de a repartiza pierderile constatate, însă, în speţă, aceştia au făcut doar o propunere care a fost verificată şi însuşită legal de instanţa de fond.
Reclamanta şi pârâta au formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia pentru motivele invocate.
Recurenta – reclamantă a invocat, potrivit cererii scrise astfel cum a fost precizată cu ocazia cuvântului pe fond, critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că nu există temei legal pentru suportarea pierderilor la apă caldă, H.C.L. nr. 264/2005 şi 20/2007 neputând fi aplicate în cauză, iar experţii tehnici nu aveau competenţa de a stabili modul de suportare a pierderilor din reţea, ci doar să stabilească dacă reclamanta a livrat cantitatea de apă rece pentru prepararea apei calde către pârâtă, pierderile trebuind a fi suportate de proprietarul reţelei, care, în cauză, este pârâta şi deci apelul propriu trebuia admis.
Pârâta a invocat critici subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat că prima instanţă şi instanţa de apel au interpretat greşit conţinutul Protocolului încheiat la 26 martie 2003, din care reiese în mod clar că acesta şi-a produs efectele pe perioada 1 iulie 2003 – 14 martie 2006, când s-a semnat contractul de furnizare – prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare cu nr. 2629 şi că părţile au convenit modul de decontare al apei livrate, iar reclamanta nu poate invoca propria culpă, rezultată din pierderile constatate în urma controlului Administraţiei Finanţelor Publice Dolj efectuat la 29 martie 2008.
Totodată, întreaga cantitate de apă caldă care a ieşit din PT-urile şi CT-urile administrate de R.A.T. pe intervalul 2006 – martie 2008 a fost determinată prin măsurători, livrată şi facturată exclusiv de reclamantă pe baza unor procese – verbale încheiate cu asociaţiile de proprietari şi locatari şi cu diverşi consumatori casnici etc., diferenţa ce face obiectul judecăţii datorându-se aplicării defectuoase a sistemului de determinare pauşal, cu raportare la Ordinul nr. 29/N din 23 decembrie 1993 pentru aplicarea baremurilor din lista anexă pe categorii de consumatori şi a corecţiei pierderilor reale accidentale.
A mai arătat că, în cauză, trebuie avut în vedere şi STAS-ul nr. 1479/1990, consumul specific de apă caldă potrivit acestuia şi a Ordinului nr. 29/N/1993 fiind de 3,3 mc/persoană pe lună şi nu de 1,1 mc.
Recurenta – pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanta – pârâtă solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Analizând recursurile se găsesc nefondate.
În privinţa recursului formulat de reclamantă, se constată că se invocă răspunderea totală a celeilalte părţi pentru diferenţa de cantitate de apă facturată şi neachitată, în condiţiile în care instanţa de apel şi-ar fi bazat hotărârea ca şi prima instanţă doar pe concluziile unei expertize, experţii depăşindu-şi atribuţiile în ceea ce priveşte stabilirea răspunderii părţilor din punct de vedere legal.
Or, sub acest aspect se constată, pe de o parte, că prin expertiză s-a expertizat documentaţia pusă la dispoziţie de către ambele părţi, iar pe de altă parte, soluţia care aparţine instanţei de apel nu s-a bazat numai pe concluziile expertizei, ci a stabilit faţă de situaţia raporturilor dintre părţi şi a răspunderii acestora, care este întinderea acestei răspunderi.
Astfel, faţă de faptul că între părţi nu s-a încheiat un contract pentru perioada în litigiu prin care să se stabilească prin voinţa acestora întinderea răspunderii şi a suportării pierderilor a căror existenţă nu este contestată de nicio parte, în mod corect, instanţa de apel a confirmat legalitatea aplicării în cauză, prin asimilare, a H.C.L. nr. 264/2005 şi 20/2007, confirmând valorile expertizate rezultate din aplicarea indicilor de reducere, fiind vorba tot de apă rece furnizată pentru prepararea apei calde pe acelaşi traseu în ceea ce priveşte sistemul constructiv de alimentare, astfel că şi recurenta – reclamantă trebuie să suporte pierderile din reţeaua proprie.
Aşa fiind, în limitele criticilor aduse, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se poate reţine şi recursul va fi respins, ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta – pârâtă se invocă în primul rând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu raportare la interpretarea Protocolului încheiat între părţi la 26 martie 2003, considerat de parte ca exprimând voinţa părţilor, dar recurenta – pârâtă deşi l-a invocat în apărare nu a dovedit în nicio instanţă că aceasta a şi produs efecte juridice între părţi şi a fost aplicat în decontările dintre părţi, rezultând dimpotrivă că a fost contestat de către cealaltă recurentă, în lipsa aprobării acestuia prin Hotărâre a Consiliului Local atât timp cât părţile prevăzuseră anumiţi coeficienţi de consum ce cădeau în competenţa autorităţii locale.
Aşa fiind, nici instanţele nu puteau să îi acorde forţa juridică invocată.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este adevărat că din expertiza tehnică rezultă săvârşirea de către recurenta – reclamantă şi a unor erori în calculul consumului de către beneficiar în sistem pauşal, fără a se determina însă şi contravaloarea acestuia în raport cu acel al pierderilor din reţeaua proprie a recurentei – pârâte, pe care aceasta pentru aceleaşi considerente juridice trebuie să le suporte, iar acţiunea a fost admisă doar în parte pe baza calculului efectuat de experţi, încât orice referiri cu privire la acest calcul reprezintă chestiuni de fapt şi nu de drept pentru a se putea reţine, astfel incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, nici recursul formulat de recurenta – pârâtă nu este fondat şi va fi respins.
Văzând şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta C.D.A. Oltenia S.A., Craiova, împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 175 din 15 septembrie 2010, ca nefondat.
Respinge recursul formulat de pârâta R.A.T. Craiova, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1355/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1358/2011. Comercial → |
|---|
