ICCJ. Decizia nr. 1400/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1400/2011
Dosar nr. 32602/3/2009
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 11189/118/2008la Tribunalul Constanţa, petenta Agenţia Domeniilor Statului, a solicitat în contradictoriu cu intimata SC G.L.N.B. SRL, obligarea pârâtei la plata de penalităţi în cuantum de 904.453,23 dolari SUA, conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 70 din 15 noiembrie 2000 pentru nerealizarea obligaţiilor investiţionale.
Prin sentinţa comercială nr. 4238/2009 a Tribunalului Constanţa dosarul a fost declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, întrucât sediile societăţilor sunt în Bucureşti, iar contractul a luat naştere în Bucureşti, conform art. 10.4 C. proc. civ.
Pârâta a invocat excepţia prematurităţii şi excepţia prescripţiei extinctive, arătând că disp. art. 7201 C. proc. civ. nu au fost respectate, iar cu privire la prescripţie că termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 31 decembrie 2007. Termenul de la care începe să curgă prescripţia este de 31 decembrie 2001 şi se încheie la 31 decembrie 2004, fiind o obligaţie cu execuţie succesivă, penalităţile pentru anii 2002, 2003, 2004 se prescriu la 31 decembrie 2005, 31 decembrie 2006, respectiv 31 decembrie 2007. Pârâta a mai arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 14271 din 16 decembrie 2009 a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins acţiunea ca prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, existenţa protocolului de predare-primire dintre Ministerul Agriculturii şi ADS, precum şi art. 4 alin. (2) din HG nr. 626/2001 : 1) Agenţia Domeniilor Statului va prelua, prin protocol încheiat cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sau cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, după caz, toate societăţile comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 268/2001, care nu au fost prevăzute în anexele nr. 1 - 4; (2) În cazul societăţilor comerciale care au fost privatizate de către instituţiile menţionate la alin.(1) se vor prelua prin protocol contractele de privatizare, în vederea urmăririi şi executării clauzelor asumate prin contractele încheiate.
Cu privire la excepţia prescripţiei, Tribunalul s-a raportat la petit, acţiunea fiind personală, în pretenţii-penalităţi pentru anul 2001, calculate pentru perioada 31 decembrie 2001-30 iunie 2008 şi a apreciat că pretenţiile succesive trebuie raportate la disp. art. 8.19.5 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 70 din 15 decembrie 2000 dintre părţi (antecesorul ADS şi pârâtă) (fila 27 dosar Tribunalul Constanţa), deci acestea erau de 30% pe an pentru suma angajată şi nerealizată.
Or, pretenţiile pentru anul 2001 erau prescriptibile în termenul general de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958, fiind pretenţii comerciale.
Chiar dacă reclamanta ar solicita penalităţi şi pentru anii 2002, 2003, 2004, aceste pretenţii erau prescrise la data de 15 decembrie 2008 când a fost depusă acţiunea reclamantei la Tribunalul Constanţa.
Din actele dosarului, nu au rezultat dovezi în sensul întreruperii sau suspendării termenului de prescripţie, acestea fiind aspecte ce cădeau în sarcina reclamantei.
Răspunzând criticilor formulate de reclamantă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin Decizia nr. 339 din 13 septembrie 2010 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că, în speţă la sfârşitul anului 2001, când a devenit scadentă obligaţia de efectuare a investiţiei şi de când încep să curgă penalităţile contractuale de întârziere, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din OUG nr. 147/2002 nu erau în vigoare şi deci nu ar fi putut avea o aplicabilitate retroactivă, respectiv a se face venituri la bugetul de stat.
La data scadenţei obligaţiei intimatei de efectuare a investiţiei, erau în vigoare prevederile OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. Însă, acest act normativ nu este aplicabil, deoarece, pe de o parte, el se referă la creanţa bugetară astfel cum este definită de art. 1, respectiv ca impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, iar creanţa în cauză, constând în penalităţi datorate pentru neîndeplinirea obligaţiei de efectuare a investiţiei stipulate, nu se încadrează în vreuna dintre creanţele enumerate de acest articol. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 98 se referă la termenul de prescripţie a executării creanţelor bugetare şi nu la prescripţia dreptului la acţiune în instanţă pentru a obţine obligarea intimatei la plata de penalităţi de întârziere pentru neexecutarea obligaţiei contractuale asumate. De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că abia prin OUG nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenţiei Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, s-a prevăzut la art. 2 că toate contractele încheiate de Agenţia Domeniilor Statului constituie titluri executorii.
S-a reţinut că raportat atât la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 70 din 15 noiembrie 2000, cât şi la data scadenţei obligaţiei de realizare a investiţiei asumate de către intimată, sfârşitul anului 2001, în mod legal a hotărât prima instanţă că termenul de prescripţie aplicabil acţiunii este cel de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, fiind vorba despre pretenţii de natură comercială, cărora le sunt aplicabile prevederile dreptului comun şi nu cele ale legiSIaţiei speciale fiscale.
S-a înlăturat şi motivul de apel cu privire la actele de întrerupere a executării silite prin iniţierea procedurii executării silite precum şi a cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare, având în vedere soluţiile pronunţate în aceste cazuri.
S-a considerat că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 care prevăd că prescripţia nu este întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executarea a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că s-a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, întrucât deşi prin sentinţa comercială nr.1788 din 11 mai 2007 s-a admis contestaţia formulată de debitoare şi a respins cererea de deschidere a procedurii falimentului s-a analizat şi problema prescripţiei debitului solicitat, în sumă de 467.417,66 dolari SUA invocată pe cale de excepţie.
S-a reţinut incidenţa art. 1 alin. (2) din OG nr. 92/147/2002, care prevăd că, veniturile încasate de ADS din celelalte activităţi pe care le desfăşoară conform atribuţiilor stabilite prin lege, rămase după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţii respective, se fac venituri la bugetul de stat.
Potrivit art. 140 din OG nr. 61/2002 şi art. 123 din OG nr. 92/2003, de aprobare a Codului fiscal, act normativ aplicabil prezentei cauze, conform sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 1788 din 11 mai 2007, termenul de prescripţie se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.
Recursul este nefondat.
Părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 70 din 15 noiembrie 2000, contract prin care pârâta se obliga să efectueze în societatea C.C.L. SA, din surse proprii, pe o perioadă de 1 an, respectiv 31 decembrie 2001, o investiţie aport la capital în valoare de 467.417,66 dolari SUA. În cazul în care pârâta nu realiza volumul de investiţii în cuantumul şi la termenul prevăzut în contract, pârâta se obliga să plătească reclamantei o penalitate de 30% pe an, pentru suma angajată şi nerealizată.
Pârâta nu a efectuat la termen investiţiile deoarece ADS Bucureşti nu a respectat unele clauze contractuale faţă de pârâtă.
Reclamanta ADS Bucureşti nu are până la data de 31 decembrie 2007 nici o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă care să oblige pârâta SC G.L.N.B. SRL la plata de penalităţi pentru facturarea obligaţiilor investiţionale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni la societatea C.C.L. SA Cobadin, contract nr. 70 din 15 noiembrie 2000 în baza căruia reclamanta ADS a solicitat penalităţi.
Recurenta a susţinut că în cauză este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de legiSIaţia fiscală pentru creanţele bugetare, deoarece veniturile încasate de instituţie conform art. 8 alin. (3) din OUG nr. 147/2002 ce fac venit la bugetul de stat, ori sumele pretinse de recurentă prin acţiunea introductivă reprezintă penalităţi datorate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 70 din 15 noiembrie 2000, încheiat cu pârâta în baza Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă.
Potrivit art. 8 alin. (2) din OUG nr. 147/2002, veniturile încasate de ADS din activităţile de privatizare pe care le derulează au destinaţia stabilită de OUG nr. 38/2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne. Concluzia reţinută de instanţă prin hotărârea atacată, în sensul că aceste venituri nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 8 alin. (3) din OUG nr. 147/2002 şi prin urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ci termenul de prescripţie general de 3 ani reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, este corectă.
În aceste condiţii nu se poate reţine critica privind încălcarea autorităţii de lucru judecat nefiind întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Termenul de 5 ani prevăzut de OG nr. 11/1996 şi de OG nr. 61/2002 este pentru executarea creanţelor bugetare în baza unui titlu, iar reclamanta-recurentă prin acţiunea sa tinde la obţinerea unui titlu, situaţie în care se aplică dreptul comun în materia respectivă - Decretul nr. 167/1958.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 339 din 13 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1397/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1402/2011. Comercial → |
|---|
