ICCJ. Decizia nr. 1404/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1404/2011
Dosar nr. 10669/1/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 9221 din 2 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul M.B.C. împotriva pârâtei S.A.A.T. SA Timişoara şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 47.820 Euro cu titlu de pretenţii şi 9.414 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 10/A din 18 aprilie 2008 a admis apelurile declarate de reclamantul M.B.C. şi pârâta SC A.T.A. SA prin sucursala Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 9221 din 2 octombrie2007 a Judecătoriei Timişoara, a casat sentinţa apelată şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş pentru judecarea în primă instanţă având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată este de natură comercială şi evaluabil în bani, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 503/PI din 20 aprilie 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.B.C. în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Timişoara, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 47.820 Euro în echivalent bănesc la data plăţii, actualizată cu indicii de inflaţie cu titlu de despăgubiri.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata taxei de staţionare de 2850 lei, pentru lipsa de folosinţă a autoturismului în cuantum de 18.200 lei şi a impozitului pe maşină de 2.400 lei.
În final a fost obligată faţă de reclamant la plata sumei de 18.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că faţă de susţinerile pârâtei că probele administrate în primul ciclu procesual, respectiv că experţii care au întocmit primul raport de expertiză nu au stabilit cu certitudine locaţia în care s-ar fi produs deteriorarea autoturismului, împrejurările şi cauzele care au condus la acest eveniment, se impune efectuarea unui experiment judiciar (expertiză criminalistică) în ceea ce priveşte dinamica, locul şi împrejurările în care s-a produs accidentul, precum şi legătura de cauzalitate între avariile produse la autoturismul Jaguar GJ â€" şi locul în care a avut loc accidentul.
În Raportul Preliminar de Expertiză Tehnică expertul arată că planşa foto nr. 1 (fila 115) prezintă tronsonul de drum pe care se deplasa autoturismul Jaguar în momentele premergătoare producerii impactului cu parapetul de pe partea dreaptă în raport cu sensul său de deplasare iar în legătură cu neconcordanţa sesizată de pârâtă cu privire la stabilirea precisă a coordonatei longitudinale a locului accidentului, din analiza materialului probator în integralitatea sa rezultă că, toate fotografiile efectuate la locul declarat al accidentului indică aceiaşi configuraţie geografică, chiar dacă există contradicţii asupra indicării în procesul verbal al organului constatator, respectiv de către experţii numiţi în cauză a locaţiei în care s-a produs evenimentul.
Referitor la neconcordanţa dintre constatările expertizei tehnice extrajudiciare efectuată de ing. G.N. la data de 9 mai 2006, de către expertul numit de instanţă ing. Roman Ovidiu din data de 30 mai 2006 care nu s-a deplasat la faţa locului şi constatările comisiei de experţi formată din V.V., M.O. şi M.S., prin această expertiză efectuată de P.A. se dau lămuriri precise în sensul că locul declarat de reclamant este acelaşi cu cel în care a fost produs accidentul soldat cu avarierea autoturismului Jaguar proprietatea sa, la data efectuării acestui experiment â€" 18 ianuarie 2010 găsindu-se fragmente care puteau proveni de la autoturismul avariat (elemente de plastic, vopsea, fragmente caroserie, PVC, racord furtun, pată ulei). Pe de altă parte, concluzionează expertiza, simularea cu ajutorul softului Virtual Crash 2.2 a impactului luând în considerare poziţia şi viteza declarată la impact indică o poziţie finală de oprire a autoturismului diferită faţă de cea declarată, pentru clarificarea acestor neconcordanţe fiind necesară o examinare tehnică a autoturismului în cauză.
Analizând dinamica accidentului declarată şi cea posibilă, a compatibilităţii dimensionale dintre autoturismul Jaguar şi parapet conform principiului mulajului prin Raportul Final expertiza a concluzionat că, în condiţiile declarate ale accidentului, respectiv a intrării autoturismului în parapetul de beton la o viteză de 90 Km/h iar din sens opus se apropria pe contrasens un autotir, care se află în depăşirea unui alt autoturism, ar fi fost de natură să conducă la un al doilea impact cu autotirul.
Aceste concluzii au însă o latură subiectivă, fiind necesară corelarea lor cu parametrii iniţiali pentru reconstituirea accidentului, detalii legate de suspensii, pneuri, condiţii de drum, modul de conducere şi frânare, viteza reală la data impactului iar distanţa dintre marginea carosabilului şi urmele de frânare, în programul virtual Crah este una ipotetică, care nu putea fi stabilită cu exactitate.
Avariile produse reprezintă o daună totală, existând o vădită legătură între accidentul de circulaţie produs la data de 7 februarie 2006 în care a fost implicat autoturismul Jaguar cu nr. şi avariile produse acestuia, care se ridică la suma de 62.431 Euro, pârâta urmând a plăti suma asigurată de 47.820 Euro conform poliţei de asigurare nr. 1564901 din 17 noiembrie 2005 în temeiul art. 9 din Legea nr. 136/1995.
Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului câtă vreme el este proprietarul maşinii şi care nu a fost radiată din evidenţele administraţiei fiscale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 192/A din 11 noiembrie 2010 a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantul M.B. şi pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 503/PI din 20 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 192/A din 11 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, au promovat recurs atât reclamantul M.B.C. cât şi pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti prin Sucursala Timişoara care au criticat aceiaşi hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează.
Recurentul-reclamant M.B.C. a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a acţiunii formulate, prin acordarea contravalorii contractelor de prestări servicii nr. 1 din 20 ianuarie 2009 în cuantum de 34.350 lei precum şi a plăţii impozitului pentru autoturism în cuantum de 10.870,80 lei.
La rândul ei, recurenta-pârâtă SC A.T.A. SA Bucureşti prin sucursala Timişoara a solicitat în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi schimbarea în tot a deciziei criticate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că greşit instanţa nu a înlăturat probele administrate de Judecătoria Timişoara cu motivarea că potrivit art. 160 C. proc. civ. în cazul declarării necompetenţei dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate cauzei, în realitate fiind o încălcare a competenţei materiale, hotărârea judecătoriei fiind anulată.
Nu este suficient şi convingător argumentul instanţei că la pronunţarea hotărârii au fost avute în vedere acele probe care se coroborează între ele, adică expertizele extrajudiciare, expertiza efectuată de cei 3 experţi, la care se adaugă declaraţia reclamantului, înlăturându-se greşit concluziile expertului P.A., ca fiind subiective.
Greşit a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor în limita sumei asigurate, respectiv de 47.820 Euro, soluţie care încalcă prevederile art. 46 din contractul CASCO.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenţi, urmează a anula ca netimbrat recursul reclamantului şi a respinge ca nefondat recursul pârâtei, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că autoturismul marca Jaguar V8 cu număr de înmatriculare, proprietatea reclamantului M.B.C. a fost asigurat pentru avarii şi furt (CASCO) la pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti cu poliţa de asigurare nr. 1564901, pentru o perioadă de 12 luni, interval de timp cuprins între 18 noiembrie 2005 â€" 17 noiembrie 2006, pentru suma asigurată de 47.820 Euro.
La data de 7 februarie 2006, în jurul orei 0100 reclamantul M.B.C., în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietatea sa, marca Jaguar cu nr., pe DN6 dinspre Orşova înspre Băile Herculane, datorită unei curbe duble a drumului, nu a redus corespunzător viteza în localitatea Topleţ, iar în momentul în care s-a apropiat de un autotir ce circula din sens opus, a luat volan dreapta pentru a evita o eventuală coliziune, acroşând frontal capătul unui parapet de protecţie de pe marginea drumului pe sensul său de mers, producând avarierea autoturismului, situaţie care se regăseşte şi în procesul verbal seria AT nr. 0093995 din 7 februarie 2006 întocmit de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Topleţ, judeţul Caraş-Severin.
Este adevărat că referitor la producerea acestui accident au fost efectuate mai multe expertize tehnice de specialitate auto şi anume raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de ing. G.N. la solicitarea SC A.T.A.I SA, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat de ing. R.O. la cererea asiguratului M.B.C., raportul de expertiză dispus de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 9511/325/2006 întocmit de trei experţi tehnici: ing. V.V., ing. M.O. şi ing. M.S. precum şi raportul preliminar de expertiză tehnică şi raportul final de expertiză tehnică întocmite de conf. Ing. dr. P.A. întocmite în dosarul nr. 2402.1/30/2008 al Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Nu poate fi primită critica recurentei pârâte potrivit căreia trebuiau înlăturate probele administrate de Judecătoria Timişoara, deoarece a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâtă şi care a condus la anularea în totalitate a sentinţei pronunţate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 C. proc. civ., în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Din această perspectivă apare o derogare de la principiul nemijlocirii care impune ca probele să fie administrate înaintea instanţei care soluţionează pricina.
Corect au apreciat instanţele anterioare că dovezile administrate în faza procesuală desfăşurată pe rolul Judecătoriei Timişoara rămân câştigate cauzei, existând motive temeinice de a nu fi înlăturate, mai ales că expertiza tehnică judiciară întocmită de cei trei experţi M.S., M.O. şi V.V. corespunde exigenţelor profesionale de a oferi răspunsuri complete la obiectivele propuse.
Contrar celor susţinute de recurentă că argumentele instanţei de apel nu sunt suficiente şi îndestulătoare pentru adoptarea soluţiei date, apare cât se poate de evident că în speţă s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ., respectiv că atunci când apare necesitatea de a fi lămurite împrejurări de fapt se impune cunoaşterea părerii unor specialişti.
Amplu documentat şi bine argumentat, cei trei experţi care au întocmit raportul de expertiză tehnică auto depus la Judecătoria Timişoara, au stabilit că impactul autoturismului cu parapetele pe partea dreaptă a drumului în sensul de mers al autoturismului a fost inevitabil în condiţiile desfăşurării traficului rutier iar coliziunea autoturism parapet este indubitabil probată de confirmarea apartenenţei unui subansamblu de la instalaţia de spălare a farurilor şi care a fost găsit la locul accidentului de colectivul de experţi.
Prin obligarea pârâtei la plata sumei de 47.820 Euro în echivalent bănesc la data plăţii, actualizată cu indicii de inflaţie, cu titlu de despăgubiri au fost respectate clauzele contractuale, deoarece poliţa de asigurare are precizată suma asigurată de 47.820 Euro, în condiţiile în care raportul de expertiză tehnică auto expus anterior a evidenţiat că valoarea de reparaţie a autoturismului avariat este de 62.431 Euro, valoarea la data accidentului era de 28.076 Euro iar reparaţia nu era rentabilă din punct de vedere al criteriilor economice, întrucât valoarea devizului de reparaţie depăşeşte de aproximativ 2,22 ori valoarea autoturismului.
Deşi recurentul M.B.C. a fost legal citat pentru termenul din 31 martie 2011 cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru în valoare de 822,5 lei conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) raportat la art. 11 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 146/1997 modificată şi a timbrului judiciar în valoare de 5 lei stabilit conform art. 3 alin. (2) al OG nr. 32/1995, nu s-a conformat acestor recomandări, care atrag regimul sancţionator al anulării ca netimbrat a recursului.
Pentru aceste raţiuni, urmează a anula ca netimbrat recursul reclamantului M.B.C. şi a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC A.T.A. SA Bucureşti prin sucursala Timişoara împotriva deciziei civile nr. 192/A din 11 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în cauză nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul M.B.C. împotriva deciziei civile nr. 192/A din 11 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în dosarul nr. 2402.1/30/2008.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti prin sucursala Timişoara împotriva deciziei civile nr. 192/A din 11 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în dosarul nr. 2402.1/30/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2030/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1618/2011. Comercial → |
|---|
