ICCJ. Decizia nr. 1618/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1618/2011
Dosar nr. 969/3/2008
Şedinţa publică de la 14 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 28 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatei P.L. şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamanta SC G.C. SA în contradictoriu cu pârâţii SC P. SA şi SC L. SA pentru obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul cu destinaţie comercială situat în sector 6, ca fiind introdusă de o persoană fără calitatea de reprezentat.
S-a avut în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi semnată de avocatul P.L., deşi reclamanta este societate în lichidare judiciară şi care conform Legii nr. 64/1995 poate fi reprezentată numai de lichidator sau administrator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia civilă nr. 763/A din 29 iunie 2004 a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatei P.L. în formularea motivelor de apel şi a respins apelul reclamantei SC G.C. SA, societate în lichidare juridică prin lichidator judiciar SC A.L. SRL.
S-a reţinut că nu s-a făcut dovada aprobării prealabile de către judecătorul sindic dată SC A.L. SRL pentru numirea unui avocat, care să formuleze motive de apel în prezenta cauză, astfel încât, în raport de prevederile art. 161 C. proc. civ. excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului este justificată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală prin Decizia nr. 7275 din 20 septembrie 2006 în baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 a trimis recursul declarat de reclamanta SC G.C. SA prin lichidator judiciar SC A.L. SRL împotriva deciziei nr. 763/A din 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, faţă de valoarea obiectului litigiului care se situează sub 5 miliarde de lei sunt aplicabile reglementările art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 2 şi art. 3 pct. 3 C. proc. civ. aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 1278 din 29 iunie 2007 a admis recursul reclamantei SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 763/A din 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, în dosarul nr. 1003/CIV/2003, a casat Decizia din apel şi sentinţa de fond şi a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
S-a apreciat că mandatul acordat avocatei L.P. este perfect valabil, fiind susţinut atât de menţiunile din contractul de asistenţă judiciară, de încuviinţarea judecătorului sindic dar şi de petiţia depusă la data de 8 iunie 2004, prin care reclamanta, prin lichidator judiciar îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată şi actele îndeplinite de mandatar.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea din 9 noiembrie 2007 a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti, constatând că excepţia invocată din oficiu este întemeiată faţă de dispoziţiile art. 4 şi art. 56 C. com., ambele părţi fiind societăţi comerciale iar pretenţiile solicitate prin acţiunea introductivă au în vedere un imobil în care se desfăşoară activităţi comerciale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 4148 din 13 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de SC G.R.B.G.SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. SA.
De asemenea a fost respinsă şi cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în principal, că SC G.C. SA nu a deţinut în proprietate spaţiul comercial revendicat ci doar în calitatea de detentor precar aşa cum rezultă şi din sentinţa civilă nr. 3499 din 29 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, intrată în puterea lucrului judecat.
Din înscrisurile depuse la dosar apare că pentru terenul aferent construcţiilor deţinute în patrimoniul său, pârâtei SC P. SA i-a fost eliberat titlul de proprietate, iar spaţiul comercial în litigiu figurează în anexa la titlu, acesta fiind intabulat şi în Cartea Funciară prin încheierea nr. 26477 din 16 noiembrie 2005 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 6.
Faptul că SC G.C. SA a întocmit documentaţia cadastrală, a evaluat imobilul revendicat şi a încheiat contracte de asociere în participaţiune cu alte societăţi pentru spaţiul în discuţie, nu-i conferă dreptul de proprietate asupra acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 519 din 3 noiembrie 2010 a admis apelul reclamantei SC G.R.B.G. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 4148 din 13 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de apel, la termenul din 3 noiembrie 2010 a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei instanţei comerciale în soluţionarea cauzei, excepţie invocată de apelantă în motivarea apelului şi pe care a găsit-o întemeiată.
Raporturile juridice supuse legilor comerciale i-au naştere prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ, aşa cum sunt acestea calificate de Codul Comercial.
Articolul 4 C. com. instituie o prezumţie de comercialitate care poate fi înlăturată dacă obligaţia este de natură civilă sau necomercialitatea rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant.
În speţă, acţiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe art. 480 C. civ. este, prin structura şi funcţia ei esenţială, de natură civilă, indiferent de persoana care o exercită, prezumţia de comercialitate fiind răsturnată. Mai mult, iniţial acţiunea a fost introdusă pe rolul instanţei civile în faţa căreia s-a desfăşurat un întreg ciclu procesual. Prin Decizia nr. 1278 din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis recursul, s-au casat Decizia din apel şi sentinţa de fond şi s-a trimis cauza spre rejudecare tot instanţei civile. Ulterior, instanţa civilă s-a dezinvestit printr-o încheiere de scoatere de pe rol, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.
Împotriva deciziei comerciale nr. 519 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate în sensul de a se trimite cauza spre rejudecarea fondului Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 181 C. proc. civ. şi anume că instanţa investită potrivit reglementărilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Decizia atacată încalcă şi autoritatea de lucru judecat, deoarece Decizia nr. 1278 din 29 iunie 2007 dată în recurs s-a pronunţat irevocabil asupra competenţei materiale a instanţei.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând întreg materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-reclamantă, urmează a admite recursul declarat de acesta, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse, în sensul că urmează a casa şi a trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond, aceleiaşi instanţe.
Este de necontestat că litigiul părţilor au ca obiect, aşa cum rezultă şi din conţinutul cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 5 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, obligarea pârâtelor SC L. SA şi SC P. SA de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie a reclamantei SC G.C. SA, imobilul cu destinaţie comercială situat în Bucureşti, sector 6, fiind invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 480 C. civ.
De remarcat că prezenta cauză a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar în ultimul, în faza procesuală a apelului, a fost dată eficienţă juridică dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., respectiv instanţa s-a pronunţat cu precădere asupra excepţiei necompetenţei instanţei comerciale în soluţionarea litigiului, fără a mai cerceta în fond pricina.
Greşit a procedat instanţa de apel atunci când a anulat sentinţa comercială a primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, considerând că litigiul este de natură civilă, cu o valoare a imobilului stabilită prin expertiza efectuată la 496.399 lei.
Reglementările cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. conduc la teza potrivit căreia procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este sau nu evaluabil în bani, raţione materie, sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale.
Codul comercial român în art. 3 stabileşte anumite acte juridice şi operaţiuni pe care le califică fapte de comerţ, prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ născându-se raporturi juridice reglementate în exclusivitate de legile comerciale.
În continuare, art. 4 C. com. expres arată că se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obiecţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
În final, art. 56 C. com. mai precizează că dacă un act este comercial, numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiunile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Doctrina şi jurisprudenţa, adoptând teza potrivit căreia enumerarea faptelor de comerţ, expusă anterior potrivit art. 3 C. com. are un caracter enunţiativ, se admite că pot fi considerate ca fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiunii care nu se regăsesc în enumerarea acestui text.
Din expunerea şi coroborarea reglementărilor Codului comercial, rezultă că este consacrat sistemul obiectiv al dreptului comercial, completat cu un criteriu subiectiv, astfel că prin stabilirea faptelor de comerţ se ajunge la determinarea calităţii de comerciant şi implicit, la determinarea domeniului dreptului comercial.
Din această perspectivă, nu lipsită de relevanţă este încheierea din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 27788/3/2007 prin care a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi trimisă cauza spre soluţionare la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor art. 4 şi art. 56 C. com.
Mai mult, cu această ocazie, părţile în litigiu, având cuvântul în legătură cu excepţia necompetenţei funcţionale invocată din oficiu de instanţă şi pusă în discuţia reclamantei şi pârâtei au avut poziţia procesuală de a fi lăsată la aprecierea instanţei soluţionarea ei, fără a aduce argumente în favoarea sau în defavoarea trimiterii cauzei la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti.
De asemenea soluţia de trimitere a cauzei având ca obiect revendicarea imobiliară nu a fost atacată de nici una din părţi cu recurs, fiind acceptată această hotărâre a instanţei.
Pentru aceste raţiuni, calificând litigiul dintre părţi ca fiind unul de natură comercială, de competenţa soluţionării în fond ca primă instanţă de tribunal, urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva deciziei comerciale nr. 519 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa această hotărâre şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva deciziei comerciale nr. 519 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1404/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1624/2011. Comercial → |
|---|
