ICCJ. Decizia nr. 1502/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1502/2011
Dosar nr. 4397/2/2008
Şedinţa publică de la 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 191/F din 16 ianuarie 2001 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia comerciala, a fost admisa acţiunea formulata de reclamanta FONDUL PROPRIETATII DE STAT împotriva paratei SC R.C.T. SA şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 6.395.541 dolari SUA către reclamanta, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de penalităţi de întârziere pe perioada 1997Â - 1999.
Instanţa de fond a reţinut ca reclamanta a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plăţii al sumei de 6.395.541 dolari SUA, cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neexecutarea integrala a investiţiilor pe anii 1997-1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca a încheiat cu pârâta contractul nr. 133 din 25 martie 1996 prin care i-a vândut acesteia 51 % din acţiunile SC A. SA SUCEAVA. Conform clauzei 7.5 din capitolul 7 al contractului, pârâta s-a obligat sa investească în societate, într-o perioada de 5 ani de la semnarea contractului suma de 34.800.000 dolari SUA, conform planului de investiţii prevăzut în anexa 1 la contract.
Potrivit clauzei 7.5.1, pârâta s-a obligat sa plătească reclamantei o penalitate de 30 % din suma neinvestită până la fiecare din datele prevăzute în anexa 1 pentru realizarea investiţiei.
De asemenea, conform clauzei 7.5.2., pârâta s-a obligat sa transmită certificatul semnat de cenzorii societăţii privind investiţiile realizate în perioada 1997- 1999.
Pentru executarea cu întârziere de către pârâta a investiţiilor la care s-a obligat, reclamanta a calculat penalitatea prevăzuta in convenţia părţilor, notificând-o pe pârâta cu privire la suma datorata cu titlu de penalităţi de întârziere.
Instanţa de fond a apreciat că, prin neexecutarea obligaţiei principale asumata prin convenţia încheiata cu reclamanta, pârâta a încălcat principiul general de drept civil pacta sunt servanta prevăzut de art. 969 C. civ. şi principiul executării cu buna credinţă a convenţiilor prevăzut de art. 970 C. civ.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâtă a fost admis prin Decizia civila nr. 150 A din 29 noiembrie 2002 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, a anulat sentinţa civila nr. 191 /F din 16 ianuarie 2001 şi a acordat termen de judecata la data de 10 decembrie 2002, cu citarea părţilor.
Prin sentinţa comerciala nr. 68 din 1 iunie 2004 Curtea a declinat competenta soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 10696 din 15 septembrie 2004, tribunalul a admis excepţia necompetentei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, a constat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Prin Decizia nr. 5534 din 10 decembrie 2004 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. In considerentele deciziei s-a arătat că, după admiterea apelului, potrivit art. 297 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti era competentă sa judece cauza pe fond.
Pe fond, Curtea de Apel, prin Decizia comercială nr. 192 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis în parte acţiunea modificată formulata de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC R.C.T. SA, a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 5.575.901,7 dolari SUA în echivalent în lei la cursul BNR din data plaţii, reprezentând penalităţi de întârziere aferente anilor 1997-2000, totodată a dispus obligarea reclamantei A.V.A.S. să achite SC R.C.T. SA suma de 122.002 RON cheltuieli de judecata în apel, reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat, a compensat parţial cheltuielile de judecata efectuate cu ocazia rejudecării fondului pentru suma de 1.100 RON - onorariu expertiza.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:
Analizând conţinutul raportului de expertiza prin prisma prevederilor art. 3 alin. (2) din OG nr. 25/2002, rezultă că se pot considera investiţii in realizarea clauzelor contractuale până la 31 decembrie 2000 cele atrase din următoarele surse: aportul in numerar la SC R.C.T. de 2.505.789 dolari SUA, 9.250.000 dolari SUA aport in numerar al societarilor afiliate cumpărătorului şi 457.872 dolari SUA repartizări din profitul net la surse de finanţare in cota deţinuta de comparator şi a societarilor afiliate.
In ceea ce priveşte pretenţiile aferente anului 1996, Curtea a constat ca acestea nu vor fi analizate ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii cererii completatoare formulata de reclamanta, prin încheierea de şedinţa din 28 februarie 2007.
Deşi in cuprinsul raportului de expertiza se arata ca in perioada 1996-2000 investiţiile efectiv realizate (scăzând valoarea utilajelor şi echipamentelor achiziţionate in sistem de leasing) sunt in cuantum de 25.642.228 dolari SUA, experta a concluzionat că nu pot fi reţinute ca investiţii in realizarea clauzelor contractuale fondul de amortizare a imobilizărilor corporale, sumele obţinute din vânzările de active ale societăţii, sumele reprezentând sprijin financiar acordat de FPS pentru retehnologizare, facilitate reprezentând 20% din costul activelor achiziţionate şi puse in funcţiune in anul 1998 conform OG nr. 92/1997 şi sumele provenite de la FPS reprezentând 60% din valoarea ratelor achitate de R.C.T. conform Legii nr. 55/1995 in perioada 1997- Â2000.
Curtea a apreciat că investiţiile enumerate de expert nu se circumscriu sferei surselor de investiţii reglementate de art. 3 din OUG nr. 25/2002 şi nici nu se face vreo referire la acestea in cuprinsul anexei la contractul încheiat de părţi.
Având in vedere termenul final scadent al întregii obligaţii investiţionale, curtea a procedat la scăderea din totalul obligaţiei investiţionale de 34.800.00 dolari SUA a sumei de 4.000.000 dolari SUA-investiţie aferenta anului 1996 şi care nu face obiectul deliberării, curtea având a se pronunţa daca a fost realizata investiţia in cuantum de 30.800.000 dolari SUA aferenta anilor 1997-2000.
Faţa de împrejurarea că din această sumă poate fi considerată ca realizata conform contractului, investiţia in valoare de 12.213.661 dolari SUA, conform considerentelor expuse mai sus, a rezultat că penalitatea de 30% calculata la diferenţa neinvestită este de 5.575.901,7 dolari SUA.
Faţă de cele reţinute, in baza art. 969, art. 1073 şi art. 26 din OG nr. 25/2002, curtea a admis în parte acţiunea modificata şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de penalităţi de întârziere aferente anilor 1997-2000 suma de 5.575.901,7 dolari SUA, in echivalent in lei la cursul BNR din data plaţii.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata efectuate in prezenta cauza, ca efect al admiterii in parte a acţiunii, in baza art. 276 C. proc. civ., curtea de apel a compensat parţial cheltuielile de judecata efectuate de părţi cu ocazia rejudecării fondului pentru suma de 1100 RON reprezentând onorariu expertiză.
Referitor la cheltuielile de judecată din apel solicitate de apelanta Âpârâta prin concluziile scrise, întrucât apelul a fost admis, curtea a obligat A.V.A.S. sa achite R.C.T. suma de 122.022 RON reprezentând taxa timbru şi onorariu de avocat conform contractului din 20 septembrie 2002.
Celelalte înscrisuri reprezentând onorariul de avocat achitat de pârâta depuse la dosar nu au fost avute în vedere la acordarea cheltuielilor de judecata întrucât acestea reprezintă sume achitate in baza unor contracte de asistenţa juridica încheiate după admiterea apelului la 29 noiembrie 2002.
Deoarece suspendarea judecaţii în apel a avut loc la cererea parţilor, curtea nu a acordat taxa de timbru aferentă repunerii pe rol a cererii de apel.
Împotriva acestea soluţii ambele părţi au declarat recurs.
Recurenta reclamantă A.V.A.S. a solicitat în conformitate cu art. 304 pct. 9 raportat la 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate si pe fond admiterea in tot a acţiunii.
Această recurentă a apreciat că instanţa interpretând greşit legea (dispoziţiile art. 25-26 din OG nr. 25/2002, modificata si completata si dispoziţiile art. 969 C. civ.) raportat la 1073 C. civ., a pronunţat o hotărâre nelegală.
Totodată, având in vedere ca pârâtul nu a realizat investiţia până la data scadenta prevăzută in contract, această recurentă a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 14 din OG nr. 27/2005 pentru modificarea si completarea OG nr. 25/2002, acesta datorând penalităţi astfel cum au fost calculate si pretinse de A.V.A.S.
Recurenta a mai susţinut că, în lipsa unui act adiţional la contractul de privatizare expertul a verificat modul de calcul al penalităţilor datorate raportându-se la legiSIaţia in materia privatizării cat si la condiţiile si termenele stipulate de parţi in contractul de privatizare, concluzionând că pârâta datorează penalităţi pentru nerealizarea investiţiei astfel cum a fost prevăzuta in convenţia încheiată intre părţi.
In concluzie, această recurentă a învederat că instanţa a făcut o greşită aplicare si interpretare a clauzelor contractuale precum si a probatoriilor aflate la dosarul cauzei, trecând peste concluziile expertului care a învederat ca investiţiile pe care pârâta susţine ca le-a realizat sunt de fapt efectuate de terţe persoane fata de contract.
Recurenta pârâtă a invocat: dispoziţiile art. 304 pct. 9; hotărârea pronunţata este lipsită de temei legal întrucât a încălcat principiile dublului grad de jurisdicţie si a egalităţii părţilor in fata justiţiei; disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; violarea art. 282 C. proc. civ.; disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; violarea disp. art. 1169 C. civ., art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 11, art. 21 alin. (3), 27 alin. (1) lit. e) din OG nr. 25/2002, precum si a Normelor emise de Corpul Experţilor Contabili si Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.); disp. art. 304 pct. 9; nelegalitatea deciziei prin aplicarea greşita a disp. art. 27 lit. e) din OG nr. 25/2002 .
Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului si casarea deciziei, cu trimitere la Tribunalul Bucureşti, pentru a beneficia de dublul grad de jurisdicţie si posibilitatea de a lămuri toate aspectele de fapt si de drept aplicabile prezentei cauze.
Analizând ambele recursuri şi pentru o bună administrare a justiţiei având în vedere că în cauză s-a apreciat că este necesar refacerea raportului de expertiză dar şi pentru corecta stabilire a împrejurărilor de fapt şi, cum această probă nu se poate administra în faţa Înaltei Curţi, au fost admise ambele recursuri, conform art. 314 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; încălcarea disp. art. 1169 C. civ., art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 11, art. 21 alin. (3), 27 alin. (1) lit. e) din OG nr. 25/2002, precum si a Normelor emise de Corpul Experţilor Contabili si Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.) au fost apreciate în mod întemeiat invocate de către recurenta pârâtă.
Înalta Curte a apreciat că următoarele aspecte releva nelegalitatea expertizei.
1) Acţiunea are ca obiect numai neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale in anii 1997-1999.
Expertiza a depăşit obiectul acţiunii, stabilind penalităţi si pentru anii 1996 si 2000. Util cauzei ar fi fost ca expertul sa întocmească 2 variante de calcul, cu si fără luarea în considerare a anilor 1996 si 2000.
Printre sursele de realizare a investiţiilor, recunoscute de OG 25/2002, au fost introduse prin OG nr. 40/2003, in lit. h) a art. 3, alin. (2) si sumele de bani acordate de către un terţ societăţii pe baza unei înţelegeri cu cumpărătorul, constatata printr-un înscris autentificat.
Prin OG nr. 27/2005, disp. art. 3, alin. (2), lit. h) au fost modificate, in prezent având următorul conţinut.
"h) sume de bani acordate de către un terţ societăţii pe baza unei convenţii cu comparatorul. ".
Din certificatul comisiei de cenzori, fila 5 (dos., fila 188), rezulta ca pârâta obţinut doua credite de la Banca Europeana de Reconstrucţie si Dezvoltare (B.E.R.D.), in suma de 5.742.000 dolari SUA, si de la I.F.C., in suma de 5.656.000 dolari SUA contractele fiind semnate si de S. SA (afiliat al cumpărătorului) in calitate de coobligat.
Art. 13 alin. (1) din OG nr. 25/2002 prevede "sunt considerate ca realizări si obligaţiile de investiţii efectuate în nume propriu de asociaţi si/sau afiliaţii cumpărătorului, ori de către societăţile grupului din care face parte acesta.".
Nerespectând Normele C.E.C.A.R. expertul nu a consultat certificatul cenzorilor şi nu a luat in considerare nici aceste credite ca sursa de realizare a investiţiilor si nu a ţinut nici de prevederile art. 13 alin. (1).
2) La fila 8, a raportului de expertiza sunt înlăturate investiţiile de 22.972.196 dolari SUA in baza art. 27 lit. e) din OG nr. 25/2002, după care se retine ca "investiţiile efectiv realizate in societatea A. in perioada 1996-2000 sunt in suma totala de 25.642.228 dolari SUA." Expertiza nu arata nici o suma privind fiecare caz in parte, deci nu rezulta că diferenţa intre 25.642.228 dolari SUA reprezentând investiţii efective si 12.213.661 dolari SUA luate in considerare la fila 6 si in concluziile finale, suma de13.428.557 dolari SUA a fost eliminata.
3) A treia nelegalitate a expertizei consta în eliminarea investiţiilor realizate prin leasing financiar.
Prin Decizia nr. 1398 din 9 aprilie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI şi pârâta SC R.C.T. SA BUCUREŞTI, a casat Decizia comercială nr. 192 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, şi trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în rejudecare, analizând cererea formulată în raport de probele administrate şi temeiul de drept invocat, prin Decizia comercială nr. 521 din 3 noiembrie 2010, a respins cererea formulată de reclamantă.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că potrivit art. 7.5 din contractul nr. 133 din 25 martie 1996, cumpărătorul s-a obligat să investească în societate într-o perioadă de 5 ani de la data semnării contractului suma de 34.800.000 dolari SUA, în conformitate cu planul de investiţii prevăzut în anexa 1 la contract. Totodată, în contract s-a prevăzut plata unei penalităţi egală cu 30% din suma neinvestită în sarcina cumpărătorului. Pentru urmărirea şi verificarea respectării obligaţiei, cumpărătorul s-a obligat să predea vânzătorului, începând cu anul 1997, un certificat semnat de cenzorii societăţii sau de o firmă internaţională de audit, prezentând executarea de către cumpărător a investiţiilor în anul precedent, care să conţină informaţiile şi documentele prevăzute în anexa 2 la contract. Sursele pentru efectuarea investiţiilor nu au fost specificate. Din anexa 2 la contract, Curtea a constatat că părţile au avut în vedere investiţiile realizate prin majorări de capital, achiziţii de mijloace fixe, investiţii pentru training şi asistenţă tehnică efectuate în societate.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor OG nr. 25/2002, Curtea a apreciat că aceste dispoziţii sunt aplicabile litigiului, întrucât acest act normativ reglementează şi situaţia actelor juridice încheiate înainte de intrarea sa în vigoare.
În ceea ce priveşte realizarea investiţiilor, Curtea a constatat că au fost realizate investiţiile pe anii 1997-1999, astfel cum arată concluziile cenzorilor, precum şi raportul de expertiză efectuat în cauză.
În continuare, Curtea a reţinut că deşi certificatele cenzorilor au fost depuse cu o întârziere de 4 luni, acest aspect nu este sancţionabil, iar aceste certificate cuprind sursele de finanţare a investiţiilor, potrivit art. 11 alin. (2) din OG nr. 25/2002.
De asemenea, Curtea a constatat şi îndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 3 alin. (2) lit. h) şi g) din OG nr. 25/2002, în sensul că au fost evidenţiate toate sursele de realizare a investiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, prin care solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 8.945.541 dolari SUA reprezentând penalităţi calculate pentru neexecutarea unui volum de investiţii de 28.318.472 dolari SUA aferent perioadei 1997-2000.
Recursul a fost motivat în drept în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta a arătat că deşi în cuprinsul deciziei atacată se face vorbire despre sursele proprii investite, fiind în valoare de 9.219.000 dolari SUA, această sumă reprezintă parte din profitul net repartizat conform hotărârilor A.G.A la surse proprii de finanţare şi amortizarea imobilizărilor corporale, vânzări de active şi sprijin financiar FPS acordat pentru retehnologizare.
Din această sumă, valoarea care poate fi recunoscută ca investiţie a cumpărătorului conform prevederilor art. 3 alin. (2) din OG nr. 25/2002, este de 419.622 dolari SUA.
În ceea ce priveşte suma de 17.099.000 dolari SUA constând în credite bancare contractate de societate, arată că aceasta nu reprezintă sursă de realizare a investiţiilor.
De asemenea, cu privire la creditele contractate de societate pentru operaţiuni de leasing, cumpărătorul nu a făcut dovada că bunurile ce au făcut obiectul leasingul-ui au fost achitate de către SC R.C.T. SA sau de către societăţile care fac parte din grupul R.S.M. FRANŢA.
În ceea ce priveşte certificatul emis de Comisia de Cenzori a SC A. SA, susţine recurenta că acesta nu certifică realizarea investiţiei conform contractului şi a prevederilor OG nr. 25/2002.
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte a luat în examinare, excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de către pârâtă, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., excepţie care urmează a fi respinsă pentru următoarele argumente:
Astfel, art. 302 1 C. proc. civ. a instituit elementele cererii de recurs, cu precizarea că acestea sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii exprese. Din acest punct de vedere, se constată că recurenta a făcut trimitere, prin criticile sale la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 969 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cu aceste considerente, Înalta Curte urmează a proceda la verificarea controlului de legalitate a deciziei atacată, în limitele permise de art. 304 C. proc. civ.
Chestiunea de drept care poate face obiectul controlului de legalitate este reprezentată de realizarea investiţiilor de către SC R.C.T. SA, conform contractului şi prevederilor OG nr. 25/2002.
Astfel, în prealabil, trebuie lămurită noţiunea de obligaţie de investiţie. Din acest punct de vedere, premisa de la care se pleacă este dată de Decizia de casare, care în cadrul chestiunilor de drept dezlegate, a reţinut aplicabilitatea OG nr. 25/2002.
Înalta Curte constată legalitatea deciziei instanţei de apel, în ceea ce priveşte realizarea angajamentului de investiţii realizat prin contract.
Astfel, deşi recurenta contestă sursele proprii investite în valoare de 9.129.000 dolari SUA, făcând trimitere la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din OG nr. 25/2002, ignoră prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol, care face trimitere şi la alte surse care pot fi utilizate pentru realizarea de investiţii., prevăzute în contractul de vânzare cumpărare. Din probele administrate în cauză a rezultat că investiţiile efectuate în SC A. SA au constat în imobilizări corporale.
În ceea ce priveşte critica privind creditele bancare contractate de societate cât şi investiţiile cu operaţiuni de leasing, Înalta Curte constată pe de o parte că această chestiune a fost dezlegată de către Înalta Curte în primul ciclu procesual, în sensul înlăturării considerentelor care au înlăturat aceste surse de realizare a investiţiilor.
Pornind de la dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea art. 13 alin. (1), art. 3 lit. h) şi g) din OG nr. 25/2002, în raport de faptul că societăţile afiliate grupului au participat la operaţiunile de creditare. De asemenea, operaţiunile de leasing, au fost în mod corect apreciate ca investiţii, bunurile industriale fiind achiziţionate prin contracte de leasing, de către societatea A., acestea fiind înregistrate în patrimoniul societăţii.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind Certificatul emis de Comisia de Cenzori a SC A. SA, Înalta Curte constată că în mod corect a fost dată valoare juridică certificatelor emise de cenzorii societăţii, care atestă îndeplinirea integrală a obligaţiei asumată.
În raport de toate acest considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea intimatei privind acordarea de cheltuieli de judecată, aferente acestei căi de atac, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul admiterii acesteia în parte şi reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, constatând că acestea sunt nepotrivit de mari.
Înalta Curte, face precizarea că raportul juridic civil, dintre avocat şi client, nu este stânjenit în nici un mod , deoarece activitatea instanţei nu stânjeneşte şi nici nu controlează executarea contractului de asistenţă juridică - reglementat de Legea nr. 51/1995 - ea fiind limitată la reducerea cheltuielilor de judecată şi nu la reducerea onorariului avocatului.
În raport de aceste precizări, Înalta Curte, în raport de criteriile vizând complexitatea cauzei, munca prestată de avocat şi valoarea litigiului, urmează a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial, reducând corespunzător cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 521 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta A.V.A.S BUCUREŞTI la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC R.C.T. SA BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1499/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1503/2011. Comercial → |
|---|
