ICCJ. Decizia nr. 1985/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1985/2011
Dosar nr. 184/1259/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5 din 5 ianuarie 2010 pronunţată în Dosar nr. 184/1259/2009 al Tribunalului Comercial Argeş s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC I.G.E.C. SRL Timişoara împotriva pârâtei SC V.I. SRL Timişoara şi în consecinţă s-a dispus rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare din 18 aprilie 2009 încheiat între părţi şi rectificarea cărţilor funciare identificate în cererea reclamantei, s-au respins excepţiile invocate de pârâtă care a fost obligată la plata sumei de 4.650 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă - învestită prin Sentinţa civilă nr. 5 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. - a reţinut în esenţă că reclamanta prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată ulterior a solicitat constatarea rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat ca urmare a incidenţei pactului comisoriu de gradul IV, şi rectificarea cărţilor funciare nr. X - Y.
Reclamanta a susţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare din 18 aprilie 2008 a înstrăinat pârâtei 20 de parcele de teren pe raza localităţii Bascov Judeţul Argeş pentru preţul de 170.000 RON ce urma să fie achitat până la data de 18 mai 2008, în caz contrar contractul fiind desfiinţat fără nicio formalitate iar părţile repuse în situaţia anterioară.
Soluţionând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate de pârâtă, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei având în vedere că aceasta este continuatoarea vânzătoarei SC I.G.E.C.I. SRL, menţinându-şi codul unic de înregistrare, dar schimbându-şi sediul şi denumirea.
De asemenea a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei, a numitului L.A., cu motivarea că la data promovării cererii, reprezentantul legal al reclamantei era administratorul M.P., care a semnat cererea şi a însuşit-o ulterior, însă în cuprinsul acesteia se menţionează că reprezentant legal este L.A.
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii, tribunalul a arătat că întrucât reclamanta prin precizarea de acţiune a renunţat expres la capetele de cerere evaluabile în bani nu se mai impune verificarea acesteia.
De asemenea, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei a fost respinsă ca nefondată în considerarea caracterului relativ al acestei excepţii, ce trebuia ridicată până la prima zi de înfăţişare şi nu spre sfârşitul litigiului, precum şi a prevederilor art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu care competenţa soluţionării cauzei a fost corect stabilită.
Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta a invocat neplata preţului de către pârâtă până la termenul stabilit convenţional, respectiv 18 mai 2008, situaţie în care operează pactul comisoriu expres urmând a fi constatată rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare.
Totodată, a fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la plata preţului a cărui dovadă o reprezintă înscrisul emis de o bancă din Palermo din care rezultă că V.A. a plătit beneficiarului M.P. suma totală de 50.000 euro, prin CEC-uri transferabile, cu motivarea că înscrisul se referă la o plată între persoane fizice, fără nicio referire la societăţile din litigiu, este ulterior datei de 18 mai 2008 când în lipsa părţii a operat pactul comisoriu expres invocat de reclamantă.
Apelul declarat de pârâta SC V.I. SRL a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 63 din 18 august 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a proceda în acest fel, instanţa de apel a arătat că tribunalul a stabilit corect starea de fapt, a respins justificat excepţiile invocate şi care au fost reluate sub forma unor critici în apel, iar după suplimentarea probaţiunii, prin audierea martorilor propuşi de apelanta pârâtă pentru completarea probei cu înscrisuri pe care instanţa le-a considerat un început de dovadă scrisă în sensul art. 1196 C. civ., a concluzionat că nu poate fi primită susţinerea apelantei-pârâte referitoare la achitarea preţului deoarece nu s-a respectat modalitatea de plată prevăzută în contract respectiv prin virament bancar, iar declaraţiile martorilor audiaţi au fost considerate ca nerelevante având în vedere că aceştia au relatat despre achitarea preţului doar din discuţiile purtate de cei doi administratori ai societăţilor.
De asemenea, cu privire la excepţiile invocate de apelantă s-a reţinut că sentinţa primei instanţe este corectă, pentru aceleaşi considerente avute în vedere şi de tribunal.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC V.I. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., astfel cum au fost încadrate de Înalta Curte în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că instanţa de apel nu a analizat critica referitoare la nelegalitatea sentinţei derivată din încălcarea dreptului la apărare în condiţiile în care tribunalul a respins ca tardivă proba cu martori.
De asemenea, nu au fost analizate criticile referitoare la fondul pricinii, respectiv faptul că în mod greşit s-a constatat că a operat pactul comisoriu expres, pentru aceste motive recurenta susţine că se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, s-a susţinut că decizia recurată este nelegală fiind pronunţată de instanţă cu ignorarea faptului că prin contractul din litigiu reclamanta profitând de clauzele vădit neclare şi interpretabile ale convenţiei privind plata preţului, încearcă să obţină abuziv rezoluţiunea convenţiei.
Potrivit acestei clauze ar rezulta faptul că o parte din preţ a fost achitată, dar nu se specifica diferenţa rămasă de achitat şi nici dacă plata prin virament bancar este unica modalitate de achitare a preţului. Plata fiind un act juridic poate fi efectuată şi în alte condiţii, cum de altfel s-a întâmplat în speţă, respectiv, prin achitarea preţului imobilului către M.P., administratorul cu puteri depline al reclamantei.
Fiind lipsită de rol activ, susţine recurenta, instanţa de apel nu a lămurit cauza sub toate aspectele şi nu face nicio referire la analiza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză şi motivele pentru care acestea au fost înlăturate.
Totodată, recurenta menţionează că susţine toate excepţiile invocate prin actele procedurale depuse la dosarul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată intimata reclamantă SC I.G.E.C. SRL Timişoara a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 3021 lit. c) - excepţie asupra căreia Înalta Curte s-a pronunţat anterior acordării cuvântului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat.
Astfel, cu privire la prima critică referitoare la încălcarea dreptului la apărare derivată din respingerea unei probe, se va reţine că este nefondată pentru că instanţa de apel, pentru respectarea acestui drept, a încuviinţat suplimentarea probaţiunii prin audierea martorilor propuşi de pârâtă, sub rezerva depunerii la dosar, în original, a înscrisurilor care atestă plata preţului. Declaraţiile martorilor au fost însă înlăturate cu motivarea că aceştia au relatat despre achitarea preţului doar din discuţiile purtate de cei doi administratori ai societăţilor. În realitate, nemulţumirea recurentei constă în modul de interpretare a acestei probe, cu privire la care prin motivele subsidiare susţine, contrar realităţii, că prin decizia recurată nu se face nicio referire.
Cât priveşte motivele de nelegalitate referitoare la modul de soluţionare a fondului cauzei, se va reţine că prin contractul a cărui rezoluţiune s-a solicitat a se constata s-a stipulat o clauză în conformitate cu care neplata preţului până la termenul stabilit, respectiv 18 mai 2008, are drept consecinţă desfiinţarea contractului, fără altă formalitate, părţile fiind repuse în situaţia anterioară.
Stabilind pe baza probelor administrate în cauză, a căror examinare nu este posibilă în această etapă procesuală, din perspectiva modalităţii de reglementare a recursului, se constată că dovedindu-se neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei contractuale de plată a preţului la termenul convenit, în mod justificat s-a reţinut că în cauză operează pactul comisoriu înscris în contract.
Pentru a ajunge la această concluzie ambele instanţe interpretând corect clauzele contractuale au arătat, au înlăturat susţinerea pârâtei referitoare la achitarea preţului cu motivarea că înscrisurile depuse la dosar în acest scop privesc o plată efectuată între persoane fizice, operaţiunea nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăţi, iar pe de altă parte, transferul de bani a avut loc ulterior datei de 18 mai 2008 când, în lipsa plăţii a operat pactul comisoriu expres invocat de reclamantă.
Rezultă aşadar că este nefondată şi critica recurentei referitoare la lipsa rolului activ al instanţei în lămurirea cauzei sub toate aspectele, în condiţiile în care au fost administrate toate probele solicitate de pârâtă şi contrar susţinerilor acesteia au fost examinate toate criticile formulate prin cererea de apel.
În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei derivată din modul de soluţionare al excepţiilor se va reţine că sub acest aspect recurenta nu formulează critici concrete ci doar precizează că susţine toate excepţiile invocate, situaţie în care în lipsa dezvoltării motivelor Curtea va constata că nu este posibilă o analiză a deciziei în această privinţă.
În consecinţă, recursul pârâtei este nefondat şi va fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 63/A-C din 18 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1984/2011. Comercial → |
|---|
