ICCJ. Decizia nr. 1508/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1508/2011
Dosar nr. 7983/2/2010
Şedinţa publică de la 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, contestatoarea SC B. SA Bucureşti a formulat contestaţie împotriva procesului verbal de aplicare a sechestrului nr. 443 din 26 noiembrie 2010, prin care a solicitat ridicarea sechestrului aplicat asupra terenului intravilan în suprafaţă de 10902,72 mp situat în Bucureşti, sector 1, precum şi asupra imobilului compus din clădire cu valoare de impunere de 14.503,61 lei, ca fiind netemeinic şi nelegal.
În motivarea contestaţiei a arătat că în anul 2002 din cauza situaţiei extrem de dificilă în care se afla contestatoarea, s-a luat Decizia privatizării acesteia, astfel că Asociaţia salariaţilor respectiv â€" Asociaţia B. 300 a preluat în urma contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 încheiat la 29 iulie 2002, pachetul majoritar de acţiuni reprezentând 54,99 % din valoarea capitalului.
Asociaţia B. 300 a depus toate eforturile pentru plata datoriilor anterioare cât şi datoriilor curente, nedistribuind nici măcar dividende către salariaţi (deşi societatea realizase profit) redicţionând întreg profitul către nevoile societăţii SC B. SA, astfel încât să-şi poată realiza planul investiţional propus.
Conform legiSIaţiei în vigoare privind privatizarea pentru toate datoriile înregistrate anterior privatizării de către societatea B. SA către buget, nu s-au emis de către A.V.A.S decât ordinele comune cu privire la datoriile înregistrate faţă de Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Deşi A.V.A.S. şi-a asumat obligaţia acordării Ordinelor comune necesare scutirii şi reeşalonării datoriilor către Casa de Asigurări de Sănătate şi pentru datoriile înregistrate către bugetele locale, nu a fost împlinită nici până în prezent, astfel încât Asociaţia B. 300, a fost în imposibilitate de a achita contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. B011 încheiat la data de 29 iulie 2002, deşi reprezentanţii Asociaţiei B. 300 au solicitat în repetate rânduri emiterea respectivelor ordine comune.
La sfârşitul anului 2009 A.V.A.S., redevine acţionarul majoritar al SC B. SA.
La începutul anului, respectiv în luna februarie 2010 deşi era acţionar majoritar, popreşte conturile societăţii B. SA pentru neachitarea datoriilor pentru care A.V.A.S. avea obligaţia de a emite ordinele comune de scutire şi eşalonare. Urmare a acestei acţiuni, Asociaţia B. 300 înaintează din nou către A.V.A.S. adrese prin care îi solicită atât deblocarea conturilor, cât şi îndeplinirea obligaţiei de emitere a Ordinelor comune menţionate, dar şi de data aceasta fără nici un rezultat.
Ca urmare a situaţiei prezentate mai sus, la data de 11 august 2010 la sediul societăţii B. SA s-au prezentat 2 reprezentanţi ai A.V.A.S., care au încercat să pună sechestru pe bunurile imobile ale societăţii la care A.V.A.S. este acţionar, respectiv asupra bunurilor menţionate mai sus aşa cum ele au fost reţinute în procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 443 din 26 noiembrie 2010 a cărei valabilitate se contestă, pentru motivul că acest document este viciat, atât ca urmare a calităţii pe care A.V.A.S. o are în societate (cea de acţionar majoritar al societăţii B. SA) considerând că nu este posibil şi legal ca un acţionar al unei societăţi să pună sechestrul pe propriul său bun, cât şi a menţiunilor cuprinse în acesta: data de încheiere 26 noiembrie 2010, deşi ei se prezentaseră la 11 august 2010, se menţionează doar localitatea Bucureşti, Sector 6 fără nici o adresă; lipseşte semnătura debitorului şi martorilor.
Pe lângă viciile de formă contestatoarea invocă şi probleme de fond arătând faptul că neplata datoriilor s-a datorat culpei A.V.A.S. cum s-a arătat deja; că după ce a poprit conturile societăţii SC B. SA acum a pus sechestru şi pe bunurile acesteia, deşi culpa atât pentru creanţele anterioare cât şi pentru cele actuale aparţine A.V.A.S. care nu a emis acele ordine comune pentru scutirea de datorii a societăţii. În plus A.V.A.S. este acţionar majoritar şi tot el este cel ce sechestrează bunurile societăţii, ceea ce este inadmisibil. Mai mult decât atât toate aceste măsuri de executare silită sunt puse pentru creanţe (datorii) din anul 2002, care la ora actuală sunt şi prescrise.
Mai mult, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, se află dosarul nr. 42335/3/2009 cauză în care însuşi A.V.A.S. a cerut rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni B011 din 29 iulie 2002.
Consideră că în această situaţie aplicarea sechestrului apare prematură şi neîntemeiată, drept urmare ar trebui ridicată.
Faţă de condiţiile de nelegalitate şi netemeinicie arătate consideră că acest sechestru nu poate fi decât rezultatul unei erori sau nelegalităţi ce trebuie cât mai urgent remediată. Cere astfel ridicarea sechestrului aplicat, asupra terenului intravilan în suprafaţă de 10.902,72 mp situat în Bucureşti, B sector 1, precum şi asupra imobilului compus din clădire cu valoare de impunere de 14.503,61 lei, ca fiind netemeinic şi nelegal.
În drept contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 92/2003, OUG nr. 51/1998, ale Codului de procedură civilă, Legii nr. 137/2002, OUG nr. 26/2004 şi OUG nr. 26/2005, precum şi pe dispoziţiile contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. B011 încheiat la 29 iulie 2002.
Prin întâmpinare A.V.A.S. a solicitat respingerea contestaţia la executare ca fiind neîntemeiată, invocând mai întâi excepţii care pot înlătura cercetarea în fond a pricinii.
1. - A invocat în acest sens excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile (prematuritatea cererii) prevăzută de art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 potrivit căreia reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi după caz interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada îndeplinirii obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui aliniat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia celor prin care se exercită o cale de atac.
Constatând că în speţă contestatoarea nu a îndeplinit această procedură prealabilă obligatorie, cere respingerea contestaţiei ca prematur introdusă.
2.- A invocat de asemenea excepţia de netimbrare a contestaţiei la executare, deoarece din exemplarul trimis instituţiei sale nu rezultă că contestatoarea ar fi îndeplinit această obligaţie legală şi în consecinţă cere respingerea contestaţiei ca netimbrată.
3.- A invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei care trebuia introdusă în termenul legal de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă, respectiv 15 zile de la data de 11 august 2010 când contestatoarea prin reprezentantul său legal a semnat procesul-verbal de sechestru.
Consideră că potrivit art. 101 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ. privind calculul termenelor procedurale, ultima zi în care ar fi trebuit depusă contestaţia se împlinea la 28 august 2010. În urma verificării, dacă instanţa va considera că acest termen e depăşit, cere respingerea contestaţiei ca tardiv formulată.
Pe fond, face apărări ample invocând dispoziţiile legilor aplicabile în procesul de privatizare şi arătând că s-a preocupat pentru apărarea drepturilor asociaţilor SC B. SA, în sensul că au fost emise acte administrative ordinele comune 237 din 8 decembrie 2003 A.P.A.P.S. şi 1722 din 8 decembrie 2003 (M.F.P.), Ordinul 260 din 24 decembrie 2003 A.P.A.P.S. şi nr. 782 din 24 decembrie 2003 (M.M.S.S.F.) privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor la bugetul de stat datorate şi neachitate de contestatoare, precum şi bugetul de asigurări sociale, şomaj, datorii neachitate până la 31 decembrie 2001.
Referitor la excepţia de prescripţie invocată asupra creanţelor pentru care s-a pus sechestru, susţine că în perioada 2003 â€" 2009 a operat o suspendare în fapt a procedurii de executare silită (în această perioadă nefiind posibilă continuarea procedurii de executare silită).
Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate pentru următoarele motive:
- referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, Curtea a considerat că fiind vorba de un litigiu comercial, în cauză îşi au aplicabilitate dispoziţiile art. 43 C. com. care prevăd că introducerea acţiunii echivalează cu punerea în întârziere, astfel că pentru aceste motive a considerat că excepţia invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.
- referitor la excepţia netimbrării contestaţiei Curtea a reţinut că aceasta a fost timbrată conform rezoluţiei judecătorului respectiv cu suma de 200 lei timbru şi 1 leu timbru judiciar. În atare situaţie excepţia netimbrării invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată;
- referitor la excepţia tardivităţii contestaţiei faţă de dispoziţiile exprese ale art. 401 C. proc. civ. pe care pârâta le invocă în concluziile scrise, Curtea a reţinut că întrucât în cauză s-a întocmit un nou proces verbal de rectificare a celui a cărei valabilitate se contestă, act ce a fost comunicat contestatoarei la data de 9 septembrie 2010, Curtea a considerat că termenul de contestaţie curge de la această dată, astfel că faţă de data sesizării instanţei care s-a făcut la 15 septembrie 2010 contestaţia este formulată în termenul legal de 15 zile libere conform Codului de procedură civilă.
În atare situaţie şi această excepţie a fost respinsă.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea a considerat că de vreme ce pe rolul instanţelor există dosar de fond, iar în cazul de faţă instanţa e investită doar cu analizarea condiţiilor de formă ale P.V. de sechestru, Curtea a respins această excepţie în această fază.
Pe fond Curtea a reţinut că instanţa este investită cu analiza condiţiilor de formă ale procesului verbal de sechestru, situaţie în care constată că într-adevăr procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea unor elemente esenţiale pe care acesta trebuia să le cuprindă şi anume: data exactă a întocmirii lui, ori data înscrisă în titlu 26 noiembrie 2010 ca fiind dată la care s-a aplicat sechestru, nu coincide cu data la care se presupune că s-a încheiat procesul verbal, respectiv 11 august 2010.
Aceste inadvertenţe duc la nulitatea titlului deoarece se presupune că deşi P.V. a fost încheiat la o anumită dată, aplicarea sechestrului s-a făcut la o dată ulterioară, ceea ce duce la nulitatea lui, deoarece este obligatoriu ca sechestrul să se aplice la data întocmirii.
În plus un alt element esenţial este lipsa adresei exacte unde s-a încheiat procesul-verbal, ceea ce face cu atât mai mult anulabil procesul-verbal care prezintă atât de multe erori.
De altfel de această situaţie şi-au dat seama şi executorii A.V.A.S. care la data de 9 septembrie 2010 încearcă îndreptarea erorii strecurate în P.V. contestat, dar şi această a doua încercare nu reuşeşte să atingă scopul urmărit şi intenţia executorilor A.V.A.S., de vreme şi cel de al doilea act nu îndeplineşte condiţiile legii, fiind întocmit de un singur executor, deşi în mod legal trebuiau să fie prezenţi ambii executori care au participat la întocmirea şi aplicarea sechestrului la prima încercare, precum şi lipsa semnăturii debitorului care a refuzat semnarea P.V. de îndreptare materială.
În atare situaţie, Curtea a reţinut că în cauză s-au încălcat dispoziţiile OUG nr. 51/1998 respectiv art. 63 pct. 7, în plus s-au încălcat şi dispoziţiile art. 66 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, precum şi ale Codului de procedură civilă.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 153 din 19 octombrie 2010, a respins excepţiile ca nefondate; a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC B. SA ; a constatat nulitatea procesului verbal de sechestru nr. 443 din 26 noiembrie 2010 şi a dispus ridicarea sechestrului aplicat asupra terenului intravilan in suprafaţă de 10.902,72 mp situat în Bucureşti, sector 1, precum şi a imobilului compus din clădire cu valoarea de impunere de 14.503,61 lei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în cadrul termenului legal recurenta A.V.A.S BUCUREŞTI, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacată, în sensul respingerii contestaţiei la executare.
În motivarea recursului, s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea acestuia, recurenta a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei la executare, întrucât actul de executare, respectiv procesul verbal de sechestru contestat a fost întocmit la data de 1 august 2010, de la această dată începând să curgă termenul prevăzut de art. 401 C. proc. civ.
Recurenta arată că nu poate fi primită susţinerea contestatoarei, potrivit căreia termenul începe să curgă de la data actului de rectificare a datei, întrucât acest rectificativ complineşte o greşeală materială intervenită în redactarea procesului verbal de sechestru, fără a avea puterea unui act de executare.
În raport de fondul contestaţiei la executare, recurenta arată că art. 63 din OUG nr. 51/1998, prevede menţiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul verbal de sechestru, fără a fi prevăzută sancţiunea aplicabilă, pentru lipsa unei menţiuni, astfel încât devin aplicabile dispoziţiile art. 388 alin. (2) C. proc. civ. În oricare situaţie, lipsa locului unde a fost aplicat sechestrul, nu conduce la nulitatea absolută. În ceea ce priveşte data întocmirii, recurenta susţine că într-adevăr aceasta a fost menţionată greşit, însă ulterior a fost rectificată.
În continuare, recurenta arată că în procesul verbal a fost menţionat soldul creanţei fiscale şi nu creanţa iniţială preluată, iar semnătura martorilor este necesară doar în cazul în care debitorul refuză semnarea, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Înalta Curte, luând în examinare criticile invocate prin cererea de recurs, constată că recursul este fondat, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 401 C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente :
Codul de procedură civilă, în art. 401 alin. (1) cuprinde o reglementare particulară cu privire la termenul de exercitare a contestaţiei la executare. Principiul este acela potrivit căruia termenul de 15 zile începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare. De aceea se poate considera, că art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., constituie, sub aspectul momentului de când el începe să curgă, dreptul comun în materie.
În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că instanţa a fost investită cu analiza condiţiilor de formă ale procesului verbal de sechestru încheiat la data de 11 august 2010, deşi data înscrisă în titlu a fost 26 noiembrie 2010. Aceste inadvertenţe intervenite în redactarea procesului verbal de sechestru au fost îndreptate printr-un act rectificativ din 9 septembrie 2010.
Problema juridică care se pune în analizarea momentului de la care începe să curgă termenul de decădere pentru depunerea contestaţiei la executare este reprezentată de determinarea ,, actului de executare. Din acest punct de vedere, actul de executare este reprezentat de procesul verbal de sechestru încheiat la data de 11 august 2010, având în vedere că din cuprinsul actului contestat rezultă că acesta poartă semnătura reprezentanţilor societăţii intimate, care la data întocmirii lui nu au făcut nicio obiecţiune cu privire la întocmirea lui. În aceste condiţii, data la care SC B. SA, prin reprezentant a luat cunoştinţă de conţinutul actului de executare, act însuşit prin semnătura legală, este data încheierii procesului verbal, respectiv 11 august 2010. Nu vor fi reţinute susţinerile privind curgerea termenului de decădere, de la data încheierii procesului verbal prin care au fost îndreptate erorile materiale strecurate în primul proces verbal, respectiv 9 septembrie 2010, întrucât acesta nu este un act de executare propriu zis, iar pe de altă parte existenţa acestuia este contestată de către contestatoare.
În aceste condiţii, înregistrarea contestaţiei la executare la data de 15 septembrie 2010, se constată că este formulată cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., urmând a fi aplicată sancţiunea decăderii cu privire la exercitarea contestaţiei la executare.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite recursul, a modifica sentinţa recurată în sensul respingerii contestaţiei la executare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 153 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge contestaţia ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1506/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1512/2011. Comercial → |
|---|
