ICCJ. Decizia nr. 1505/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1505/2011
Dosar nr. 17758/3/2009
Şedinţa publică de la 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC F.S.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta R.A.D.E.F.R.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la executarea în natură a obligaţiei, respectiv la încheierea contractului de vânzare cumpărare a activului bun imobil, denumit cinematograf GLORIA GĂEŞTI, situat în Găeşti, judeţul Dâmboviţa, în suprafaţă de 349 mp, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deţine şi exploatează în prezent activul denumit Cinema Gloria, în baza contractului de închiriere nr. 12 din 14 mai 2001 încheiat cu F.E.F. Prahova, termenul de valabilitate al contractului fiind de 5 ani, cu începere de la data de 5 mai 2001, data predării spaţiului.
Prin adresa nr. 19 din 27 octombrie 2003, reclamanta şi-a exprimat opţiunea privind achiziţionarea întregului activ, însă pârâta nu a dat nici un răspuns acestei intenţii.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 346/2004.
Pârâta a invocat în faţa tribunalului excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie respinsă întrucât s-a apreciat că pârâta este parte în contractul de închiriere.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12488 din 4 noiembrie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele :
Reclamanta deţine şi exploatează în prezent activul denumit Cinema Gloria, în baza contractului de închiriere nr. 12 din 14 mai 2001, prelungit prin acte adiţionale, ultimul fiind actul adiţional nr. 6 din 15 octombrie 2009, durata contractului de închiriere fiind prelungită până în 31 decembrie 2014.
Reclamanta a adresat o notificare pârâtei prin care şi-a exprimat opţiunea privind cumpărare imobilului, notificare la care pârâta a răspuns prin adresa nr. 4392 din 14 noiembrie 2003.
Tribunalul a constatat că prin OUG nr. 7/2008 de modificare a Legii nr. 303/2008, cinematograful a trecut în proprietatea publică a oraşului Găeşti, fiind înscris în Anexa 1 a OG nr. 39/2005, devenind inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei este neîntemeiată, bunul fiind indisponibil, lista activelor disponibile fiind anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dintr-un alt punct de vedere, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1295 C. civ., pentru promovarea unei acţiuni în vederea obligării unei părţi la vinderea unui spaţiu, având în vedere că cinematograful nu aparţine pârâtei, aceasta având doar un drept de administrare, pe de altă parte nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC F.S.C. SRL, prin care a arătat că, în mod greşit a interpretat instanţa de fond dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi a aplicat greşit Legea nr. 303/2008 de aprobare a OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OG nr. 38/2005 privind cinematografia, deoarece din înscrisurile depuse în probatoriu rezultă fără echivoc faptul că activul denumit Cinematograful Gloria din Găeşti se află în patrimoniul pârâtei, fapt subliniat prin adresa nr. 7281 din 29 septembrie 2009.
De asemenea, pentru acest activ nu s-a încheiat protocol de predare-primire cu primarul oraşului Găeşti iar, potrivit art. 6 Anexa nr. III din HG nr. 538/1991, RA R.F. este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
Pe lângă faptul că prin Decizia civilă nr. 227/2007 şi 691/2007 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) din OG nr. 39/2005, apreciind că se realizează un transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul persoanelor fizice, persoanelor juridice sau unităţilor administrativ teritoriale către stat, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, Curtea Constituţională a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008 prin aprobarea OUG nr. 7/23008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 38/2005 şi pentru modificarea Legii nr. 228/2006 pentru aprobarea OG nr. 38/2005.
A mai susţinut reclamanta că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit Legea nr. 303/2008, potrivit căreia (art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008) punerea în aplicare a dispoziţiilor art. II pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unităţii administrativ teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea R.A.D.E.F., în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Protocolul încheiat va fi asumat de către consiliile populare respectiv prin hotărâre.
În speţă însă, cu privire la activul în litigiu nu s-a încheiat un astfel de protocol şi nici nu există o hotărâre a consiliului local de asumare a protocolului.
Tot greşit a interpretat instanţa de fond prevederile Legii nr. 346/2004, a susţinut reclamanta, deoarece activele disponibile, în înţelesul art. 13 alin. (2) din lege, sunt activele care nu sunt utilizate de regiile autonome, societatea/companiile de stat sau de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care le deţin pentru o perioadă de cel puţin 3 luni, în speţă activul în litigiu fiind deţinut şi exploatat de către reclamantă din anul 2001 în baza contractului de închiriere 12 din 14 mai 2001 prelungit până la 31 decembrie 2014, ceea ce face ca activul să fie încadrat în categoria activelor disponibile.
Acest punct de vedere, a precizat reclamanta, este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unitară în sensul posibilităţii achiziţionării activelor deţinute în baza contractelor de închiriere de către locatari ca urmare a faptului că sunt disponibile în sensul legii (Decizia nr. 3473 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială; Decizia nr. 3076 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, pârâtei îi revenea obligaţia de a întocmi, actualiza lunar şi comunica Lista cu activele disponibile, iar neîndeplinirea acestei obligaţii legale nu poate să profite părţii în culpă.
A mai apreciat reclamanta ca lipsită de temei legal soluţia instanţei de fond în ce priveşte neîndeplinirea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 1295 C. civ., atâta timp cât la dosarul cauzei există solicitarea reclamantei, ceea ce este suficient pentru a declanşa procedura de vânzare, potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, fiind culpa pârâtei că nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a desfăşura procedura de vânzare.
Tot greşit a procedat instanţa de fond şi când a analizat îndeplinirea condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (condiţiile prevăzută de art. 948 C. civ.), încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea în natură a obligaţiei, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului, şi nu pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Şi aprecierea instanţei de fond în sensul că anularea HG nr. 1874/2006 prin Decizia nr. 2578/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a condus la lipsa cadrului legal de înstrăinare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic este nelegală, HG nr. 1874 din 21 decembrie 2006 neavând putere retroactivă şi nici relevantă în speţă, întrucât această hotărâre a fost emisă în temeiul art. 67 din OG nr. 38/2005 care se referă la strategiile specifice de vânzare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în proprietatea privată a statului, în timp ce activul în litigiu se află în patrimoniul pârâtei, iar pretenţiile reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004, ale cărei proceduri nu au fost restrânse prin OG nr. 39/2005 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2909/2005).
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. a constatat fondat apelul pentru următoarele considerente:
Este de necontestat, fapt recunoscut ca atare şi de către instanţa de fond, că apelanta reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 364/2004, de a cumpăra activul imobil denumit cinematograful Gloria din Găeşti, jud. Dâmboviţa, în sensul că utilizează din anul 2001 şi până în prezent activul menţionat, în baza contractului de închiriere nr. 12 din 14 mai 2001, a cărei durată de valabilitate a fost prelungită prin actul adiţional nr. 6 din 15 octombrie 2009 până la data de 31 decembrie 2014.
Aprecierea instanţei de fond în sensul că activul în litigiu nu este activ disponibil în înţelesul Legii nr. 364/2004 şi nu este în patrimoniul pârâtei, ca efect al OUG nr. 7/2008 adoptată prin Legea nr. 303/2008, este însă netemeinică, fiind contrazisă chiar de către pârâta care, prin adresa nr. 7281 din 29 septembrie 2009 (fila 218 dosar T.B.), răspunzând adresei nr. 7230 din 29 septembrie 2009 a reclamantei, subliniază faptul că după intrarea în vigoare a OG nr. 39/2005 privind cinematografia şi a Legii nr. 303/2008 privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OG nr. 39/2005 activul denumit Cinematograful Gloria din Găeşti nu a fost scos din patrimoniul regiei.
De asemenea, pentru acest activ nu s-a încheiat protocol de predare-primire cu primarul unităţii administrativ teritoriale beneficiară a Legii nr. 303/2008.
Prin adresa nr. 19 din 27 octombrie 2003 apelanta reclamantă şi-a exprimat opţiunea privind achiziţionarea întregului activ (fila 46 dosar T.B.) cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin adresa nr. 3633 din 13 noiembrie 2003 (fila 46 dosar T.B.), R.A.D.E.F., FILIALA BUCUREŞTI, răspunde că a înaintat cererea reclamantei către centrala R.A.D.E.F. şi aşteaptă răspuns, răspuns care a fost comunicat de către R.A.D.E.F. prin adresa nr. 4392 din 14 noiembrie 2003 (fila 44 dosar T.B) în sensul că cererea reclamantei a fost luată în evidenţă, urmând a se decide după aprobarea şi publicarea actului normativ ce va reglementa vânzarea bunurilor aflate în proprietate privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F.
De altfel, întreaga corespondenţă purtată între părţi cu privire la finalizarea procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu (filele 38-43 dosar T.B) nu denotă altceva decât că reclamanta întruneşte condiţiile legale necesare încheierii contractului, pârâta necontestând vreodată acest aspect.
Cât priveşte activul, acesta face parte din categoria activelor disponibile, în înţelesul dispoziţiilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 346/2004, nefiind utilizat de către R.A.D.E.F., ci aflându-se în folosinţa reclamantei, ca efect al contractului de închiriere cu valabilitate până în decembrie 2014.
Şi anterior Legii nr. 364/2004 condiţiile îndeplinite de către reclamant, respectiv aceea de a face parte din rândul I.M.M.-urilor, de a deţine şi utiliza activul disponibil în care a efectuat investiţii, precum şi condiţiile în care regia autonomă trebuia să vândă, erau reglementări asemănătoare de dispoziţiile Legii nr. 133/1979, art. 12 alin 1, dispoziţiile fiind reiterate prin Legea nr. 364/2004, conform cărora pârâtei îi revenea obligaţia, în temeiul art. 13 alin. (4) de a întocmi, actualiza lunar şi comunica Lista cu activele disponibile, iar neîndeplinirea acestei obligaţii legale nu îi poate profita părţii în culpă, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem, allegans.
Pe de altă parte, temeiul de drept apreciat de instanţa de fond aplicabil în speţă, OG nr. 39/2005, aprobată prin Legea nr. 328/2006, nu este incident în cauză, la momentul notificării nefiind în vigoare normele metodologice de aplicare a OG nr. 39/2005 iar, pe de altă parte, art. 65 al ordonanţei a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 227 din 13 martie 2007 a Curţii Constituţionale.
În consecinţă, Curtea a apreciat că activul în cauză nu este în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F., după cum prevedea art. 65 din OG nr. 39/2005, fapt recunoscut, după cum s-a arătat, chiar de pârâtă prin adresa nr. 728 din 29 septembrie 2009, ci se află în patrimoniul R.A.D.E.F., fiind în proprietatea privată a acesteia, potrivit art. 6, Anexa nr. III din HG nr. 530/1991.
Cât priveşte HG nr. 1874/2006, acest act normativ a fost anulat prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, deci nici anexa nr. 2 la acest act normativ, unde activul în litigiu figurează la poziţia 154, nu mai poate produce consecinţe juridice.
Cum activul în cauză este în proprietatea, nu în administrarea R.A.D.E.F.R.F., legea aplicabilă este Legea nr. 346/2004 care reglementează, în Secţiunea II accesul I.M.M. â€" urilor la servicii publice şi la active aparţinând Regiilor autonome, nefiind incidente dispoziţiile art. 498 C. civ. şi art. 1295 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare a activului urmând a fost încheiat de către părţi în conformitate cu procedura prevăzută de actul normativ menţionat, respectiv în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, modificată, care reprezintă cadrul juridic aplicabil în cauză.
Cât priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., potrivit cărora dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi civile de la 200 până la 500 de Ron, stabilită pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiilor prevăzute de titlul executoriu.
Chiar dacă dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ. nu înlătură de plano aplicarea daunelor cominatorii, ca mijloc de constrângere a debitorului recalcitrant, care nu-şi execută obligaţia de a face asumată, Curtea a reţinut că în speţă nu s-a probat reaua credinţă a pârâtei, refuzul acesteia fiind întemeiat pe dispoziţiile normative, unele contradictorii, unele declarate neconstituţionale, toate acestea fiind de natură a deruta pe pârâtă care de altfel nu a refuzat reclamantei dreptul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului, considerând că, în temeiul actelor normative invocate, nu mai poate însă înstrăina activul, acesta nemaifiind în proprietatea sa.
În măsura în care după obţinerea titlului executoriu de către reclamanta, pârâta va refuza neîntemeiat să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activului aceasta poate fi constrânsă prin aplicarea amenzilor civile prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 551 din 15 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC F.S.C. SRL, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să încheie cu aceasta contractul de vânzare cumpărare a activului bun imobil denumit Cinematograf Gloria Găeşti, situat în Găeşti, jud. Dâmboviţa, în suprafaţă de 349 mp, compus din sală cinematograf, hol şi grupuri sanitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, acest act fiind reprezentat de adresa nr. 7230 din 29 septembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care se arată că după apariţia Legii nr. 303/2008, activul cinematograf Gloria Găeşti a rămas în proprietatea regiei.
Din acest punct de vedere recurenta a susţinut că trecerea în domeniul public al statului a operat de drept la data de 30 decembrie 2008, discuţiile privind încheierea protocoalelor de predare primire neavând relevanţă juridică privind schimbarea regimului juridic al sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic. Încheierea protocoalelor nu vizează decât modalitatea de aducere la îndeplinire a legii care conduce la descărcarea din gestiune a regiei cuprinse în Anexa 1 la OG nr. 39/2005, fapt care rezultă din cuprinsul dispoziţiilor pct. 5 al art. II din Legea nr. 303/2008.
Cu privire la demararea procedurilor de cumpărare a activului, în afară de corespondenţa comercială la care se face trimitere, nu au fost demarate proceduri de vânzare, fiind incidente dispoziţiile art. 1295 C. civ.
În continuare, recurenta arată că regia nu este proprietara acestui activ, ci numai administratorul său, în acest fel nefiind îndeplinite cerinţele cerute de art. 948 C. civ.
Pe de altă parte, obligaţia de a vinde, nu poate fi instituită decât la un preţ negociat, ci nu necondiţionat.
În finalul cererii de recurs, recurenta precizează istoricul regimului juridic al proprietăţii sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic.
Astfel, prin Decretul nr. 80/1990, organizarea activităţii cinematografice a trecut din subordinea administraţiei locale în subordinea D.R.C.D.F., apoi prin HG nr. 530/1991, R.A.D.E.F. a devenit proprietara bunurilor din patrimoniul său, Legea nr. 630/2002 a statuat că bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale se află în proprietatea publică sau privată a statului, iar OG nr. 39/2005 a statuat că sălile şi grădinile de spectacol se află în proprietatea privată a statului.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei de fond.
Premergător analizei criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că dezvoltarea acestora se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cel prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., neregăsindu-se în motivele invocate.
În consecinţă, Curtea va analiza doar acele critici ce vizează greşita interpretare şi aplicare a legii.
Din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a chemat în judecată R.A.D.E.F.R.F., pentru a fi obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului denumit Cinematograful Gloria situat în Găeşti, judeţul Dâmboviţa, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 346/2004, privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că activul în cauză nu este în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F., după cum prevedea art. 65 din OG nr. 39/2005, ci se află în patrimoniul R.A.D.E.F., fiind în proprietatea privată a acesteia, potrivit art. 6, Anexa nr. III din HG nr. 530/1991.
Înalta Curte apreciază ca fondat recursul pârâtei, ce urmează a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar Decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei de fond, care urmează a fi menţinută pentru următoarele considerente:
Chestiunea de drept care trebuie dezlegată de către instanţa de recurs este cea referitoare la consecinţele apariţiei Legii nr. 303/2008, asupra trecerii sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa 1 la OG nr. 39/2005p privind cinematografia, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului.
La data intrării în vigoare a legii sus menţionată, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa 1 la OG nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F.R.F., împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz şi în administrarea consiliilor locale respective.
Aceste dispoziţii ale legii sunt imperative, în sensul schimbării regimului juridic al acestora, în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi, sălile de cinematograf aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F., erau prin efectul legii scoase din proprietatea privată a statului şi trecute în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale.
În susţinerea acestui raţionament, sunt şi dispoziţiile Legii nr. 303/2008, care a abrogat o parte din prevederile funcţionale ale OG nr. 39/2005, fiind abrogate expres art. 65 alin. (1), art. 66, art. 67, care certificau dreptul R.A.D.E.F. de a administra sălile de spectacol cinematografic din patrimoniul privat al statului.
În consecinţă, simpla enumerare de la art. unic pct. 8 alin. (1) din Legea nr. 303/2008, reprezintă titlu de proprietate al comunităţii locale, indiferent de existenţa sau inexistenţa unui protocol de predare primire încheiat între R.A.D.E.F. şi consiliul local competent, întrucât de esenţa acestei reglementări este faptul că statul a decis să acţioneze în acest fel, în scopul realizării unui interes public.
În consecinţă, rezultă că bunul este în domeniul public al statului, motiv pentru care nu are obligaţia de a respecta dispoziţiile Legii nr. 346/2004.
Din acest punct de vedere, al Legii nr. 346/2004, şi având în vedere considerentele mai sus expuse, bunul în litigiu, nu poate fi calificat activ disponibil.
În cauză sunt incidente prevederile OG 39/2005, prin care cinematograful în litigiu a trecut în domeniul public al oraşului Găeşti, fiind înscris la poziţia nr. 154 în anexa 1 a OG nr. 39/2005, astfel că a devenit inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.
Anularea HG nr. 1874/2006, care reprezenta normele metodologice de aplicare a ordonanţei, prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a condus la lipsa cadrului legal de înstrăinare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic.
În consecinţă, dispoziţiile Legii nr. 346/2004 sunt lipsite de aplicabilitate în raport cu prevederile Legii nr. 303/2008, cadrul juridic aplicabil în cauză fiind dispoziţiile art. 1295 C. civ. şi condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor.
Din acest punct de vedere, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor, R.A.D.E.F. neavând decât un drept de administrare asupra activului, ceea ce nu îi conferă capacitatea de a contracta, astfel cum o cer dispoziţiile art. 948 C. civ., precum şi faptul că părţile nici nu au demarat procedura negocierii preţului.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F.R.F. împotriva deciziei comerciale nr. 551 din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 12488 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1506/2011. Comercial → |
|---|
