ICCJ. Decizia nr. 153/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 153/2011
Dosar nr. 1145/59/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa arbitrală nr. 102 din 7 septembrie 2009 a Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC I.M. SRL Timişoara împotriva pârâtei SC S.A. SRL BUCUREŞTI cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 504.718,38 lei cu titlu de preţ marfă livrată şi neachitată, 494.121,25 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 22 iulie 2009 şi 12.542,54 lei taxă arbitrală şi 8.000 lei onorariu avocat, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul arbitral a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 din 9 ianuarie 2008 prin care reclamanta s-a obligat să vândă pârâtei materiale de construcţii pentru preţul de 504.718,38 lei ce urma să fie achitat în termen de 7 zile de la semnarea şi acceptarea la plată de către pârâtă.
Deşi reclamanta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale asumate, pârâta nu a achitat preţul convenit astfel că acţiunea a fost admisă potrivit art. 3 din contract raportat la art. 1362 C. civ., în sensul obligării pârâtei la plata contravalorii mărfurilor precum şi a penalităţilor de întârziere datorate potrivit clauzei penale stipulate la art. 17 din contract.
Totodată, s-a arătat în considerentele hotărârii tribunalului arbitral că reclamanta şi-a schimbat denumirea ca urmare a procedurii de fuziune prin absorbţie, conform înscrisurilor depuse la dosar, motiv pentru care a admis acţiunea precizată formulată în acest sens de reclamantă.
Prin hotărârea nr. 10 din 1 aprilie 2010 pronunţată în dosar nr. 1145/59/2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, s-a respins acţiunea în anulare precizată formulată de reclamanta SC S.A. SRL împotriva sentinţei arbitrale, s-a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea capătului unu din acţiunea introductivă având ca obiect suspendarea executării hotărârii arbitrale precum şi de renunţarea la judecata excepţiei ridicate la punctul I din acţiunea introductivă referitoare la excepţia necompetenţei materiale a tribunalului arbitral şi anularea încheierii de şedinţă din 6 iulie 2009 .
Totodată, s-a respins cererea pârâtei SC I.M. SRL privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reţinut prin hotărârea curţii de apel că reclamanta a solicitat prin acţiunea precizată ulterior atât cu privire la temeiul de drept, cât şi cu privire la motivele desfiinţării hotărârii atacate să se dispună anularea acestei hotărâri potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ. invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei din dosarul arbitral, excepţia nulităţii absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC I. SRL TIMIŞOARA din data de 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii acestei societăţi prin absorbţia societăţii SC M. SRL, excepţia nulităţii fuziunii dintre cele două societăţi, lipsa dovezii transmisiunii calităţii procesuale active de la societatea SC M. SRL la SC I.M. SRL TIMIŞOARA.
De asemenea, s-a invocat excepţia neexecutării contractului de către SC I.M. SRL, considerată ca fiind o excepţie de fond pentru a cărei soluţionare reclamanta SC S.A. SRL a cerut unirea cu fondul cauzei în vederea administrării probelor necesare.
În acest context, curtea de apel a arătat în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC I.M. SRL că aceasta este nefondată în condiţiile în care vânzătoarea SC M. SRL a fost absorbită de către societatea SC I. SA, preluând în consecinţă întreg patrimoniul societăţii absorbite.
Excepţia nulităţii absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC I. SRL TIMIŞOARA din 29 iunie 2009 de aprobare a fuziunii a fost de asemenea înlăturată cu motivarea că această apărare putea fi formulată de reclamanta din prezenta acţiune doar în condiţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Cu privire la excepţia nulităţii fuziunii, invocată de reclamanta SC S.A. SRL în conformitate cu dispoziţiile art. 250 şi art. 251 din Legea nr. 31/1990 s-a reţinut că fuziunea celor două societăţi şi respectiv proiectul de fuziune prin absorbţie au fost supuse controlului judiciar al judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş făcându-se menţiunile corespunzătoare astfel încât aceste excepţii nu pot fi invocate pentru prima dată printr-o acţiune în anulare în faţa curţii de apel.
În aceste condiţii, calitatea procesuală activă de la SC M. SRL la SC I.M. SRL s-a transmis ca efect al fuziunii, motiv pentru care s-a respins şi excepţia lipsei dovezii transmisiunii calităţii procesuale active iar excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii absorbante rezultate în urma fuziunii nu a mai fost luată în discuţie în aceste condiţii.
În consecinţă, instanţa constatând că nu există niciun motiv de anulare a hotărârii arbitrale a arătat că nu se impune analizarea excepţiei de neexecutare a contractului, excepţie care a fost unită cu fondul, situaţie care ar fi fost posibilă doar în ipoteza în care hotărârea arbitrală era anulată, iar cauza se rejudeca în fond în limitele convenţiei arbitrale.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC S.A. SRL invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta arată că soluţia pronunţată de instanţa de apel este contradictorie deoarece pe de o parte îşi însuşeşte apărările reclamantei SC I.M. SRL în sensul că excepţia nulităţii absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor putea fi formulată doar printr-o acţiune separată potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 ceea ce ar fi avut drept consecinţă inadmisibilitatea invocării acestei excepţii şi nu respingerea ca nefondată. Lipsa indicării temeiului juridic al acestei concluzii, încălcându-se astfel prevăzut art. 261 alin. (5) C. proc. civ. atrage incidenţă motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, susţine recurenta, excepţia nulităţii absolute a hotărârii AGEA fiind o excepţie absolută poate fi invocată şi în acest litigiu nu numai printr-o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii acesteia potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990.
O altă critică vizează verificarea prorogării legale a calităţii procesuale active pe parcursul litigiului din dosarul arbitral care, deşi a constituit obiectul excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu a format şi obiectul cenzurării legalităţii operaţiunilor de fuziune, instanţa indicând doar cronologia efectuării acestora la Registrul Comerţului.
De altfel, susţine recurenta, Curtea de apel analizează superficial excepţiile invocate şi denaturează sensul vădit al motivelor acţiunii în anulare deoarece nu a răspuns motivelor de nulitate prin care au fost atacate hotărârile adunării generale extraordinare din 29 iunie 2009 şi motivele de nulitate absolută a întregii operaţiuni de fuziune, pe care recurenta le detaliază reluând criticile formulate prin acţiunea în anularea hotărârii arbitrale privind încălcarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 referitoare la fuziune.
În consecinţă, se solicită nulitatea absolută a operaţiunii de fuziune şi de asemenea casarea hotărârii curţii de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că din dispoziţiile hotărârii atacate nu rezultă motivul respingerii acţiunii iar considerentele nu prefigurează şi nu justifică dispozitivul.
De asemenea, în privinţa fondului soluţia este greşită în condiţiile în care reclamanta din dosarul de arbitraj SC M. SRL şi apoi succesoarea sa universală în drepturi şi obligaţii SC I.M. SRL nu au probat existenţa şi transmiterea valabilă a dreptului de creanţă pentru suma din litigiu iar prin probele administrate nu s-a dovedit livrarea mărfurilor menţionate în facturile depuse la dosar.
Printr-o precizare ulterioară a motivelor de recurs recurenta a arătat că prima critică vizează nulitatea absolută a hotărârii generale extraordinare a acţionarilor societăţii absorbante SC I. SA, nr. 1 din 29 iunie 2009 cu societatea absorbită SC M. SRL pentru nerespectarea condiţiilor de formă cerute ad-validitatem, sub sancţiunea nulităţii absolute, respectiv autentificarea acestei hotărâri deoarece avea ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri, astfel că erau incidente în speţă prevederile art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea constată că este nefondat.
Astfel, potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru motivele expres şi limitativ prevăzute la punctele 1-9. Niciunul dintre aceste motive nu vizează greşita soluţionare a litigiului în fapt sau în drept ci convenţia arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată şi conţinutul hotărârii.
Reclamanta a invocat prin acţiunea în anulare astfel cum a fost precizată ulterior motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i), respectiv faptul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziţii imperative ale legii.
În dezvoltarea acestui temei de drept au fost invocate însă sub forma unor excepţii absolute motive de nulitate ale hotărârii adunării generale extraordinare a societăţii reclamante respectiv nulitatea fuziunii arătându-se că au fost încălcate prevederile Legii nr. 31/1990. De asemenea, s-a invocat pentru prima oară, în cadrul acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale şi excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă în calitate de vânzătoare a mărfurilor ce au format obiectul contractului din litigiu precum şi lipsa dovezilor care să ateste transmiterea creanţei, ca urmare a fuziunii, către reclamantă.
Raportat la temeiul de drept invocat respectiv art. 364 lit. i) C. proc. civ. se impune precizarea că sfera acestui motiv este circumscrisă la ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii încălcate prin hotărârea arbitrală.
Din această perspectivă, în mod corect s-a reţinut prin hotărârea recurată că excepţia nulităţii hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor şi respectiv a fuziunii societăţii reclamante pot fi analizate doar în cadrul procesual şi după regulile stabilite de dispoziţiile imperative cuprinse în art. 132, art. 250 şi art. 251 din Legea nr. 31/1990 şi nu pot fi valorificate pe cale incidentală în prezentul litigiu.
De altfel, aceste excepţii nu vizează direct hotărârea arbitrală şi raportul juridic dedus judecăţii, astfel că nu este incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Pe de altă parte, controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate şi nu de temeinicie, situaţie în care nici analizarea excepţiei neexecutării contractului nu este posibilă, deoarece reexaminarea pe fond a litigiului inclusiv al acestei excepţii ar fi fost posibilă doar în ipoteza prevăzută de art. 366 C. proc. civ. respectiv dacă s-ar fi găsit întemeiat motivul de anulare al hotărârii arbitrale, ceea ce în speţă nu este cazul.
Prin urmare, Curtea constată că sunt nefondate motivele de recurs invocate de pârâtă întrucât curtea de apel a motivat în fapt şi drept în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea pronunţată şi a aplicat corect dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., soluţionând corespunzător şi excepţiile invocate în cauză, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În privinţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este doar invocat fără o dezvoltare corespunzătoare astfel că examinarea acestuia nu este posibilă.
Totodată, se impune şi precizarea că motivul de recurs invocat ulterior respectiv încălcarea art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu este fondat întrucât la fel ca şi celelalte excepţii vizează o cauză de nulitate absolută a hotărârii generale extraordinare a acţionarilor, derivată din lipsa formei autentice a acesteia. Astfel cum s-a menţionat deja în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 364 C. proc. civ. criticile trebuie să vizeze hotărârea arbitrală şi respectiv aceea pronunţată de instanţă în acţiunea în anulare şi nu motive care pot fi invocate în conformitate cu regulile stabilite de un alt act normativ în speţă Legea nr. 31/1990.
În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.A. SRL CORBEANCA împotriva hotărârii nr. 10/PI din 1 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 154/2011. Comercial → |
|---|
