ICCJ. Decizia nr. 162/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 162/2011
Dosar nr. 1270/90/2008
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
I. - Obiect acţiunii introductive şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Vâlcea ca primă instanţă.
Reclamantul I.A., în calitate de acţionar al SC V.P. SA, a solicitat prin acţiunea înregistrată la 25 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 23 martie 2008 a SC V.P. SA prin care s-a aprobat proiectul de divizate parţială a societăţii, reducerea corespunzătoare a capitalului social şi modificarea structurii acţionariatului.
Potrivit reclamantului hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor din 23 martie 2008 prin care se aprobă proiectul de divizare încalcă drepturile intangibile ale acţionarilor, prin modul în care au fost stabilite criteriile de alocare a acţionarilor emise de societăţile beneficiare deoarece acţionarul care nu-şi exprimă opţiunea de repartizare pierde integral drepturile de acţionar al societăţii care se divide şi devine acţionar la societăţile beneficiare.
Sub un al doilea aspect reclamantul susţine că obiectul obligaţiei de alocare stabilit în sarcina societăţii care se divide nu este determinat sau determinabil.
Al treilea motiv de nulitate absolută invocat priveşte cauza divizării în opinia reclamantului scopul urmărit, de înlăturarea acţionarilor minoritari, este ilicit.
Sub un ultim aspect reclamantul susţine că desemnarea expertului conform art. 2433 din Legea nr. 31/1990 de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerţului, la recomandarea societăţilor participante la divizare, ridică dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Tribunalul Vâlcea astfel investit a încuviinţat proba cu înscrisuri relevante propusă de părţi, a solicitat relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului în vederea înaintării actului de desemnare a expertului potrivit art. 2433 din Legea nr. 31/1990 şi a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile având ca obiectiv identificarea patrimoniilor societăţilor implicate în operaţiunea divizării şi activităţilor desfăşurate în concret de fiecare societate.
Examinând materialul probator administrat, prima instanţă, prin sentinţa nr. 419 din 24 februarie 2010 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele în fapt şi în drept:
Prin proiectul de divizare vizat de judecătorul delegat la data de 22 ianuarie 2008 s-au stabilit analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În baza Hotărârii AGEA a societăţii SC V.P. SA din data de 22 octombrie 2007, administratorul unic a primit mandat să întocmească Proiectul de divizare, proiect vizat de judecătorul-delegat la data de 22 ianuarie 2008 - fila 39 dosar.
S-au stabilit condiţiile divizării parţiale a pârâtei, prin transferarea unei părţi a capitalului social către patru noi societăţi, şi anume V.I. SA (societate beneficiară nr. 1) - 900.000 de acţiuni, cu activitate principală administrarea şi dezvoltarea proprietăţilor imobiliare preluate; C.P. BUŞTENI SA (societate beneficiară nr. 2) - 350.000 de acţiuni, cu aceeaşi activitate principală, V.P. SA (societate beneficiară nr. 3) -900.000 acţiuni cu activitate principală investiţii în participaţii, acţiuni şi alte active financiare şi V.A. SA (societate beneficiară nr. 4) - 90.000 lei.
S-a stabilit ca societatea pârâtă să îşi păstreze obiectul său principal de activitate, numărul de acţiuni rămas în patrimoniul acesteia fiind de 53.800.000.
Fundamentarea economică a divizării a fost menţionată la pct. 2.3., dispoziţie prin care s-a stipulat că scopul economic al divizării constă în reaşezarea structurii financiare şi operaţionale a afacerii prin separarea şi organizarea în societăţi distincte a imobilelor, precum şi a activităţii de investiţii în participaţii la alte societăţi comerciale.
Proiectul cuprinde elementele enumerate de art. 241 din Legea nr. 31/1990 referitoare la rata de schimb a acţiunilor, cuantumul primei de divizare, raportul de schimb al acţiunilor, condiţiile de alocare a acţiunilor emise de societăţile beneficiare şi criteriile de alocare şi realocare a diferenţei dintre numărul de acţiuni prevăzute a fi alocate şi numărul total de acţiuni alocat prin aplicarea secţiunii 8.2., fiind prevăzut totodată şi dreptul de retragere din societatea divizată a celor ce nu sunt de acord cu divizarea şi procedura retragerii.
Referitor la condiţiile de alocare a acţiunilor, s-a stipulat că fiecare acţionar care este de acord cu divizarea are posibilitatea de a-şi exprima opţiunea cu privire la modul de alocare al numărului de acţiuni deţinute la societatea divizată. Astfel, s-a arătat că fiecare acţionar este liber să opteze pentru orice număr de acţiuni la societatea divizată, respectiv beneficiare, pentru ca la punctul 8.2. să fie reglementate regulile de exprimare a opţiunilor şi condiţiile de validare a declaraţiilor de opţiune.
În ceea ce priveşte alocarea acţiunilor şi criteriile de alocare, s-a stipulat ca fiecărui acţionar care a făcut o declaraţie de opţiune validă, să i se aloce câte un număr de acţiuni la fiecare dintre societăţile beneficiare, fiecare egal cu numărul solicitat în declaraţia de opţiune.
De asemenea, a fost reglementată, prin pct. 8.4 şi realocarea automată a acţiunilor în caz de supraalocare sau subalocare, în cazul în care se exprimă mai multe opţiuni decât cele oferite prin proiect faţă de toate societăţile implicate în divizare sau invers când sunt exprimate mai puţine opţiuni faţă de acţiunile oferite prin proiect pentru aceleaşi societăţi.
În cazul subalocării, s-a stabilit ca realocarea să se facă către acţionarii care au optat valid să le fie alocate un număr de acţiuni mai mic decât numărul de acţiuni deţinute la societatea divizată înainte de divizare şi către cei care nu şi-au exprimat în mod valid opţiunea.
În acest context factual şi legal, tribunalul apreciază că motivele de nulitate invocate de reclamant sunt neîntemeiate, în condiţiile în care în proiectul de divizare s-a stabilit posibilitatea pentru fiecare acţionar, să opteze pentru oricare din cele cinci societăţi implicate în operaţiunea divizării potrivit criteriilor de alocare detaliate la pag. 8.24.
Reţine tribunalul, totodată, că divizarea hotărâtă are caracterul unei divizări asimetrice parţiale în interesul acţionarilor, în sensul art. 2501 din Legea nr. 31/1990 republicat, modalitate permisă de lege care, deşi nu asigură participarea acţionarilor la toate societăţile implicate în această operaţiune proporţional cu cota deţinută în societatea care se divide, asigură tuturor acţionarilor inclusiv celor minoritari posibilitatea de a-şi exprima opţiunea pentru toate cele cinci societăţi şi pentru orice număr de acţiuni, care nu trebuie să depăşească numărul deţinut iniţial în societatea divizată.
Referitor la cauza ilicită, prima instanţă reţine că dispoziţiile art. 968 C. civ. nu îşi găsesc incidenţa, scopul divizării inserat în proiect a fost acela ca societatea să transfere, fără a fi dizolvată, două ramuri de activitate, către cele patru societăţi nou înfiinţate şi, chiar dacă fundamentarea economică nu a fost detaliată, lipsa altor elemente cu privire la obiectivele şi perspectivele divizării nu conduc la concluzia unei cauze nelicite astfel cum este definită de art. 968 C. civ.
II.- Apelul. Decizia pronunţată de instanţa de control judiciar. Competenţa. Curtea de Apel Piteşti la data de 11 iunie 2010.
Prin Decizia nr. 53/A-C din 11 iunie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei fondului.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar reţine, în sinteză că sub aspectul criteriilor de alocare prevăzute în proiect nu se justifică susţinerea reclamantului de excludere din cadrul societăţii mamă a acţionarilor care nu au depus declaraţia de opţiune.
Criteriile de alocare a numărului de acţiuni pentru fiecare din cele cinci societăţi implicate în operaţiune au fost stabilite precis şi ele impun concluzia respectării dreptului esenţial al tuturor acţionarilor de a opta cu privire la modul de alocare al acţiunilor.
Referitor la cauza ilicită a divizării instanţa de control constată că scopul vizat de operaţiunea divizării societăţii mamă a fost impus de interesele societăţii, acţionarii acesteia hotărând cu majoritate de voturi că acest scop, respectiv reaşezarea structurii financiare şi operaţionale a afacerii este oportun.
III. - Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii reclamantul I.A. a declarat recurs la data de 29 iulie 2010 pentru motive de nelegalitate vizând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Potrivit recurentului prin soluţia adoptată instanţele au încălcat flagrant dispoziţiile art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c) şi k) a art. 2501 din Legea nr. 31/1990 şi ale Directivei nr. 82/891/CCE din 17 decembrie 1982.
În argumentarea susţinerii sale recurentul arată că în raport de textele legale incidente, acţiunile despre a căror alocare se poate discuta sunt numai acţiunile emise la constituire de societăţile nou înfiinţate prin divizare şi nicidecum acţiunile rămase (neanulate) ale societăţii divizate şi prin urmare numai acestea puteau reprezenta obiectul aşa zisului „drept de opţiune".
În opinia recurentului, sub pretextul neexercitării dreptului de opţiune în cadrul divizării, a fost exclus din societatea divizată prin deposedarea de acţiunile deţinute până la momentul divizării.
Referitor la cauza ilicită recurentul arată că fundamentul economic declarat prin proiectul de divizare, în realitate nu a fost urmărit scopul imediat fiind înlăturarea acţionarilor minoritari. În susţinerea acestei critici recurentul invocă şi concluziile raportului de expertiză potrivit cărora societăţile nou înfiinţate nu au desfăşurat nici un fel de activitate.
Totodată, recurentul precizează că îşi menţine şi critica privind obiectul imposibil de determinat faţă de criteriile de alocare propuse.
Concluzionând, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi pe fond, admiterea acţiunii introductive şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 23 martie 2008.
Asupra recursului:
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în contextul criticilor formulate, Înalta Curte, constată că prezentul recurs este nefondat.
Dispoziţiile art. 238 alin. (2) lit. a) şi b) a căror încălcare este invocată definesc şi reglementează două metode de divizare totală a unei societăţi comerciale care dizolvându-se fără lichidare va transmite patrimoniul său în întregime mai multor societăţi preexistente sau care iau fiinţă pe această cale.
Or, în cauză prin proiectul de divizare adoptat de adunarea generală a acţionarilor s-a produs o divizare parţială atipică prin desprinderea unei părţi din patrimoniul societăţii supusă divizării şi transferarea către patru societăţi noi astfel constituite.
Dispoziţiile art. 2501 din LSC permit o astfel de divizare atipică în care criteriul de distincţie îl reprezintă destinaţia acţiunilor emise de societăţile beneficiare respectiv acţionarii societăţii divizate (ipoteza din cauză) sau societatea care transferă activele. Efectele acestui mod de divizare sunt cele reglementate de art. 250 alin. (1) lit. a) şi b) din LSC respectiv transferul unei părţi din activul şi pasivul societăţii supusă operaţiunii divizării, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiect.
Potrivit proiectului de divizare s-a stabilit posibilitatea ca fiecare acţionar să opteze pentru oricare dintre cele cinci societăţi implicate inclusiv pentru societatea pârâtă pe baza criteriilor de alocare prezentate în art. 8.21 şi art. 8.22.
Aceste criterii au fost verificate în raportul întocmit potrivit art. 2433 din LSC de expertul desemnat de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerţului, sub aspectul ratei de schimb a acţiunilor şi a metodelor utilizate în cele patru etape, de alocare, subalocare, distribuire a acţiunilor rămase nealocate şi o alocare automată ca ultimă etapă.
Cum, regulile de repartizare a acţiunilor stabilite prin proiectul de divizare aprobat de adunarea generală, nu încalcă niciuna din interdicţiile prevăzute în art. 250 alin. (3) din LSC, susţinerea recurentului în sensul că prin modul de alocare al acţiunilor şi-a pierdut dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinute la societatea mamă, apare fără suport faptic şi legal.
Argumentul recurentului potrivit căruia deşi repartizarea acţiunilor la societăţile nou înfiinţate poate fi asimetrică, în ipoteza anulării acţiunilor la societatea divizată trebuie aplicat principiul proporţionalităţii în sensul că trebuie să afecteze în aceeaşi măsură pe fiecare acţionar, este în sine contradictoriu, în măsura în care s-a acceptat de acţionari o divizare asimetrică, distinct de faptul că principiul proporţionalităţii repartizării acţiunilor către acţionari la toate societăţile beneficiare nu este prevăzut printre condiţiile de fond ale divizării de la care acţionarii nu pot deroga, în sensul că de la regula potrivit căreia acţionarii trebuie să aibă aceeaşi cotă de participare la societăţile nou înfiinţate cu cea deţinută în societatea divizată, se pot conveni, în cazul unei divizări asimetrice şi alte modalităţi de împărţire cu acordul acţionarilor, cu respectarea numărului de acţiuni pe care le deţin.
Altfel spus anularea unui număr de acţiuni la societatea divizată este rezultatul aplicării criteriilor de alocare acceptate de acţionari – în cadrul procesului de divizare parţială asimetrică.
În sfârşit, în condiţiile în care s-a stabilit dreptul pentru fiecare acţionar să opteze liber pentru orice număr de acţiuni la oricare dintre cele cinci societăţi implicate în procesul divizării, fără, însă a depăşi numărul iniţial de acţiunii deţinute în societatea divizată, precum şi criterii de alocare şi realocare de natură să asigure participarea efectivă a tuturor acţionarilor la operaţiunea divizării, susţinerea recurentului, în sensul că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra acţiunilor deţinute, în condiţiile în care nu şi-a exercitat dreptul de opţiune, nu se confirmă deoarece recurentul a primit acţiuni la societăţile beneficiare urmare aplicării criteriului de alocare automată.
Cum, divizarea, reprezintă o operaţiune complexă, şi nu o simplă repartizare de acţiuni, criteriile şi etapele de alocare, stabilite prin proiectul de divizare şi supuse votului adunării generale a acţionarilor , au menirea de a asigura coerenţă şi transparenţă unei astfel de operaţiuni, aşa încât susţinerea recurentului de încălcare ,,în mod subtil, dar cert" a dreptului său de proprietate asupra acţiunilor, nu are fundament.
Şi critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Directiva 82/891/CEE din 17 decembrie 1982 se vădeşte nefondată. Prevederile directivei au fost transpuse în legislaţia naţională în art. 134 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ca o măsură de protecţie a acţionarilor minoritari care nu sunt de acord cu propunerea de divizare sau fuziune .
În acest sens, în proiectul de divizare adoptat de adunarea generală s-a prevăzut dreptul de retragere din societate a acţionarilor care nu sunt de acord cu divizarea şi procedura de urmat.
În ceea ce priveşte cauza ilicită a divizării argumentul principal al recurentului se întemeiază pe caracterul nereal al fundamentului economic declarat prin proiectul de divizare, de separare a activităţii imobiliare de aceea de investiţii financiare.
Or, fundamentarea economică a divizării menţionată la pct. 2.3 din proiectul de divizare a fost supusă analizei calificate a expertului desemnat în condiţiile art. 2433 din LSC.
Raportul întocmit de expert pe baza tuturor informaţiilor şi documentelor relevante din punct de vedere economic cu privire la această modalitate de reorganizare a societăţii supusă divizării nu confirmă ipoteza invocată de recurenta, în sensul că scopul mediat urmărit de societate ar fi înlăturarea acţionarilor minoritari.
În condiţiile în care au fost respectate toate etapele premergătoare pe care le implică acest proces complex de reorganizare a persoanei juridice de natură să asigure o informare a acţionarilor completă şi adecvată asupra oportunităţii divizării înainte de votul exprimat în adunarea generală, nu se poate reţine existenţa unei cauze ilicite şi pe cale de consecinţă a unui consimţământ viciat cu ocazia votului exprimat în adunarea generală din 23 martie 2008 de aprobare a proiectului de divizare sub aspectul fundamentării sale economice.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte constatând că motivele invocate de către recurent nu relevă nici un aspect de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat, ca parte căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata SC V.P. SRL în această fază procesuală, respectiv onorariu de avocat , în cuantum de 6.200 lei potrivit dovezilor ataşate în acest scop.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 53/A-C din 11 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la 6.200 lei cheltuieli de judecată către intimata SC V.P. SRL Râmnicu Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 163/2011. Comercial → |
|---|
