ICCJ. Decizia nr. 163/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 163/2011
Dosar nr. 716/44/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC F.F.E.E.E.M.N. SA, Agenţia Galaţi, a chemat în judecată pe pârâta A.N.I.F. RA, sucursala Moldova Sud Galaţi, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 330.794,91 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plata energiei electrice, 772,4 lei reprezentând taxa deconectare şi cheltuieli de judecată provenind din alte litigii, plus cheltuieli de judecată generate de acest litigiu.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei faptul că în baza raporturilor comerciale derulate între părţi a furnizat pârâtei energie electrică, însă aceasta nu şi-a respectat obligaţia de plată, motiv pentru care aceasta datorează penalităţi de întârziere. Reclamanta a precizat că pârâta a fost convocată la conciliere directă în data de 08 februarie 2008 cu adresa nr. 1080 în conformitate cu dispoziţiile art. 7201 C. civ. şi că debitul nu a fost contestat.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 2965 din 29 octombrie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 62.641,16 lei reprezentând dobânzi şi în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1643,07 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în baza raporturilor comerciale derulate între părţi, reclamanta a furnizat pârâtei energie electrică şi că pârâta nu şi-a respectat obligaţia corelativă de plată, motiv pentru care aceasta datorează penalităţi conform art. 15 alin. (3) din contract.
Prima instanţă a mai reţinut că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că pârâta datorează reclamantei suma de 62.641,16 lei şi că pentru stabilirea acestei sume s-au avut în vedere următoarele acte normative: Ordonanţa nr. 9/2000, nivelul dobânzii astfel cum a fost stabilit prin Circularele BNR (7,5% pentru perioada 01 ianuarie - 30 iunie 2006, 8,5% pentru perioada 01 iulie 31 decembrie 2007, 8,75% pentru 01 ianuarie 30 iunie 2007 si 7,25% pentru 01 iulie - 31 decembrie 2007), Legea nr. 210/2005 pentru aprobarea OG nr. 92/2003, Decizia nr. 213 din 15 mai 2003 a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte capătul II de cerere (taxa deconectare) instanţa a reţinut că sumele datorate au fost achitate. Referitor la capătul III din acţiune, respectiv cheltuieli de judecată provenind din alte litigii, instanţa a reţinut faptul că prin sentinţa comercială nr. 1583 din 04 iunie 2007 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă cererea reclamantei ca nefondată, pârâta nedatorând cheltuieli de judecată.
Împotriva menţionatei hotărâri, reclamanta a declarat recurs care a fost înregistrat sub nr. 1777/121 din 24 decembrie 2008 la Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care prin încheierea din 26 februarie 2009 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi înaintarea dosarului secţiei civile a Curţii de Apel Galaţi în temeiul art. 51 din Legea nr. 51/2006. Secţia civilă, prin încheierea din 15 aprilie 2009 a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului spre competentă soluţionare secţiei comerciale a Curţii de Apel Galaţi.
Urmare acestei încheieri, cauza a fost înregistrată la secţia comercială, maritimă şi fluvială a Curţii de Apel Galaţi sub nr. 716/44 din 29 aprilie 2009, care a fixat prim termen de judecată la data de 1 iunie 2009. În şedinţa publică din 1 iunie 2009, Curtea, în temeiul art. 84 şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., a calificat calea de atac ca fiind apel.
În apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2965 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Galaţi, reclamanta a invocat greşita aplicare a legii raportat la art. 15 alin. (3) din contractul în baza căruia i-a furnizat pârâtei energie electrică şi pentru faptul că preţul acesteia nu a fost achitat în termenul legal, a calculat penalităţi de întârziere. În dezvoltarea acestui motiv, apelanta-reclamantă a susţinut că în mod greşit expertul a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile OG nr. 9/2000 şi nu prevederile Legii nr. 210/2005, lege care face trimitere la obligaţiile bugetare, adică în sensul celor prevăzute în contractul de furnizare energie electrică. Apelanta a arătat că a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză prin care a solicitat şi efectuarea unei noi expertize în baza art. 212 C. proc. civ., însă instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel asupra cererii sale, care era imperios necesară pentru lămurirea cauzei. Conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de fond, chiar şi peste voinţa părţilor, era obligată să dispună administrarea şi a acestei probe.
Apelanta reclamantă a precizat că hotărârea criticată este nelegală, deoarece i-au fost diminuate nejustificat pretenţiile sale de la suma de 330.794,91 lei calculată conform reglementărilor legale în vigoare, la suma de 62.641,16 lei.
În cursul soluţionării apelului, au formulat cereri de intervenţie în interes propriu O.U.A. Griviţa Călmăţui, O.U.A. Independenţa Dunăre, O.U.A. Independenţa Siret, O.U.A. Iveşti Plot 47, O.U.A. Lieşti Plot 60, O.U.A. Smârdan, O.U.A. Valea Gerului şi O.U.A. Vânători, însă aceştia nu au achitat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
Verificând sentinţa apelată, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect că părţile în litigiu au încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la mari consumatori finali, industriali şi similari nr. 3100001 – 1T la data de 9 mai 2005; că pentru neachitarea în termen a costului energiei electrice furnizate, apelanta reclamantă a solicitat penalităţi de întârziere în cuantum de 330.794,91 lei şi că a fost parcursă procedura prealabilă, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 32 din 6 martie 2008. Tot corect a reţinut prima instanţă că părţile litigante au stabilit în art. 15 alin. (3) din contract că neachitarea în termenul legal a facturii de către consumator, atrage penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. Însă, deşi în contractul menţionat mai sus părţile în litigiu au prevăzut clauza penală a plăţii penalităţilor în caz de neplată în termen a costului energiei electrice, deşi contractul a fost semnat fără obiecţiuni, prima instanţă a dispus (şi expertul s-a conformat) să se stabilească cuantumul dobânzii pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor contractuale şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 62.641,16 lei conform expertizei efectuată în cauză, pronunţând astfel o hotărâre criticabilă.
Expertiza contabilă efectuată în cursul soluţionării apelului, la care au participat şi consilierii experţi desemnaţi de părţile în litigiu, a stabilit că intimata pârâtă datorează apelantei reclamante pentru facturile emise în perioada 2006 – 2007 în valoare totală de 8.976.653, 06 lei penalităţi de întârziere în sumă de 399.995,01 lei (f. 77 şi urm. dosar apel vol. II). Ulterior, ca urmare a obiecţiunilor formulate de către intimata pârâtă la expertiza efectuată în cauză, expertul desemnat de Curtea de Apel şi cei doi consilieri experţi desemnaţi de părţile în litigiu au precizat că este o eroare de adiţie şi că suma corectă pe care o datorează intimata pârâtă este de 329.962,28 lei, nu 399.995,01 lei penalităţi de întârziere cum din eroare s-a trecut în raportul de expertiză.
Totodată, expertul contabil şi cei doi consilieri experţi au făcut precizarea că dobânzile şi/sau penalităţile în înţelesul Legii nr. 210/2005 [art. 2 alin. (4)] sunt asimilate cu termenul de majorări de întârziere, că în cauza de faţă dobânzile sunt aceleaşi cu majorările de întârziere şi că ele însumează 339.995,01 lei.
S-a mai reţinut că potrivit art. 969 C. civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", iar în speţă, este de necontestat că părţile litigante au prevăzut în contractul încheiat, la art. 15 alin. (3) clauza penală a penalităţilor în caz de neplată a preţului energiei electrice şi că beneficiara serviciilor prestate, constând în furnizarea energiei electrice în perioada 2006 – 2007 a achitat cu întârziere facturile în valoare totală de 8.976.653,06 lei. Aşadar, pentru întârzierea în plata preţului intimata pârâtă datorează penalităţi de întârziere în sumă de 329.962,28 lei, astfel cum a fost stabilită unanim de expertul contabil şi cei doi consilieri ai părţilor litigante.
Cum în art. 14 din contract părţile au prevăzut că pentru neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract părţile răspund conform prevederilor Codului civil, Codului comercial şi ale celorlalte acte normative în vigoare, nu poate fi reţinută susţinerea intimatei pârâte că nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile Legii nr. 210/2005. De altfel, Legea nr. 210/2005 la art. III alin. (5) prevede clar cuantumul majorărilor de întârziere:" Nivelul majorării de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale", iar art. IV alin. (2) prevede că: „ În toate actele normative în care se face referire la noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere aceste noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de majorări de întârziere". Cum art. 15 alin. (3) lit. a) face trimitere la legislaţia în vigoare privitoare la obligaţiile bugetare şi nu la prevederile Ordonanţei nr. 9/2000 care privesc dobânzi percepute de BNR, Curtea a constatat că prima instanţă şi-a fundamentat în mod greşit hotărârea pe expertiza efectuată de expertul G.R.
Curtea a constatat că expertiza contabilă efectuată în cursul soluţionării apelului a avut în vedere la stabilirea cuantumului penalităţilor de întârziere HG nr. 67/2004, act aflat în vigoare la momentul încheierii contractului, HG nr. 784/2005 şi ulterior Legea nr. 210/2005 şi în raport de cele reţinute, apelul declarat de reclamantă fiind fondat, a dispus schimbarea sentinţei civile nr. 2965 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei.
Cum intimata pârâtă din suma de 329.962,28 lei penalităţi de întârziere a achitat în cursul soluţionării cauzei suma de 62.641 lei cu Ordinul de plată nr. 1533 din 30 decembrie 2009 a dispus obligarea acesteia la plata diferenţei de 267.321 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. Ca parte căzută în pretenţii, în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă a fost obligată să plătească apelantei reclamante suma de 11.679 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe constând din: 3.500 lei onorariu expert şi 8.179 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Cum taxa judiciară de timbru aferentă sumei de 267.321 lei este în sumă de 5.589,73 lei, iar în apel este în sumă de 2.929,85 lei, adică ½ din 5589,73 lei şi cum apelanta reclamantă a achitat în apel doar suma de 1.247,30 lei, s-a dispus darea în debit pentru diferenţa de taxă judiciară de timbru în apel în sumă de 1.683 lei.
Cererile de intervenţie formulate de intervenienţii în interes propriu O.U.A. Griviţa Călmăţui, O.U.A. Independenţa Dunăre, O.U.A. Independenţa Siret, O.U.A. Iveşti Plot 47, O.U.A. Lieşti Plot 60, O.U.A. Smârdan, O.U.A. Valea Gerului şi O.U.A. Vânători au fost anulate ca netimbrate, deoarece aceştia nu s-au conformat dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta A.N.I.F. RA, SUCURSALA TERITORIALĂ MOLDOVA DE SUD GALAŢI, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi, ca instanţă de recurs. În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.
În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut că faţă de valoarea pretenţiilor reclamantei, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză, 62.641 lei, calea de atac împotriva sentinţei primei instanţe este recursul şi nu apelul, astfel cum s-a statuat prin încheierea de şedinţă din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, respectiv facturile de penalităţi emise de reclamantă, considerându-le „licite", în condiţiile în care cuprind despăgubiri exagerate. A mai susţinut recurenta că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile OG nr. 9/2000, ce limitează nivelul dobânzilor şi Legii nr. 210/2005, ce prevede că noţiunile de penalităţi de întârziere şi dobânzi se înlocuiesc cu majorări de întârziere numai în actele normative şi nu în cele sub semnătură privată.
Recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea a fost pronunţată de către o instanţă ce nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând criticile formulate în temeiul celor două motive de nelegalitate sus menţionate, Înalta Curte constată a fi nefondate, reţinând că potrivit art. 181 C. proc. civ., instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. Aşa fiind, se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC E.F.N.M. SA, AGENŢIA GALAŢI, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 330.794,91 lei penalităţi de întârziere, iar faptul că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit o sumă de 62.641 lei, nu este de natură a atrage competenţa altei instanţe. În strânsă legătură cu cele reţinut anterior, se impune a fi făcută precizarea că potrivit art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt supuse apelului cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, atât în materie civilă, cât şi comercială, or având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că instanţa de control judiciar a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sus menţionate.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia. Din dezvoltarea criticilor formulate şi analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce fel instanţa a denaturat înţelesul actului prin interpretare, altfel spus, care sunt termenii care prin interpretare au lezat conţinutul actului, astfel că, motivul invocat se reduce la o simplă afirmaţie fără nici un fundament legal. În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia nu este de acord cu interpretarea dată de instanţă facturilor emise de reclamantă, nu poate fi reţinută ca şi motiv de nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la lipsa de temei legal a hotărârii, încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Din perspectiva acestui motiv, se va analiza critica recurentei potrivit căreia instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile OG nr. 9/2000 şi a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 210/2005.
Examinând Decizia recurată şi sub aceste aspecte, se constată că instanţa de apel a analizat incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 210/2005, reţinând în mod corect că art. III alin. (5) din lege prevede că nivelul majorării de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi majorat prin legile bugetare anuale, iar art. IV alin. (2) prevede că în toate actele normative în care se face referire la noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, aceste noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de majorări de întârziere. În raport de clauza penală inserată la art. 15 alin. (3) lit. a) din contractul nr. 3100001-IT din 9 mai 2005, ce face trimitere la legislaţia în vigoare privitoare la obligaţiile bugetare, instanţa a constatat în mod corect că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 210/2005 şi nu ale O.G nr. 9/2000 ce privesc dobânzile percepute de Bnr. Referitor la solicitarea recurentei privind exonerarea acesteia de la plata cheltuielilor de judecată, se constată de asemenea că este nefondată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi ca parte căzută în pretenţii, a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu expert, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Faţă de considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.I.F. RA, SUCURSALA TERITORIALĂ MOLDOVA DE SUD GALAŢI, împotriva deciziei nr. 63 din 30 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 184/2011. Comercial → |
|---|
