ICCJ. Decizia nr. 154/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 154/2011
Dosar nr. 2868/120/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA a chemat in judecată pârâta SC C. DÂMBOVIŢA SA TÂRGOVIŞTE, solicitând în principal, constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar anularea Hotărârii AGOA din 29 aprilie 2009.
Prin sentinţa nr. 768 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei, a anulat Hotărârea AGOA din 29 aprilie 2009, doar în ce priveşte punctele adoptate la poziţia 4 „Diverse".
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că adunarea generală a fost convocată aşa cum rezultă din M.Of. partea a IV a nr. 1678 din 20 martie 2009 şi a avut ca ordine de zi : 1 . aprobarea raportului de gestiune al administratorului unic al SC C. Dâmboviţa SA privind activitatea societăţii pe anul 2008 ; 2. aprobarea raportului comisiei de cenzori privind activitatea societăţii pe anul 2008 ; 3. aprobarea bilanţului şi contului de profit şi pierderi aferent exerciţiului financiar 2008; 4. diverse.
Din procesul verbal al adunării s-a constatat că acţionarii prezenţi reprezentau un procent de 67,02% din capitalul social al societăţii, astfel încât era îndeplinit cvorumul minim privind adoptarea hotărârilor, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.
Hotărârile au fost adoptate în totalitate cu un procent de 85,08% din capitalul social prezent la adunare, în cadrul acestora incluzându-se şi votul administratorului G.G., care a avut un vot de 18,8 % corespunzător participaţiei la capitalul social, împotrivă votând doar reclamanta, care deţine 14,92% din capitalul social prezent.
Cu privire la punctul 1 al hotărârii privind aprobarea raportului de gestiune al administratorului unic, prima instanţă a constatat că acesta a fost adoptat cu încălcarea art. 126 din Legea nr. 31/1990. Conform acestui text de lege, acţionarii care au calitatea de membrii ai Consiliului de Administraţie, Directoratului sau Consiliului de Supraveghere, nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.
Nerespectarea acestei dispoziţii legale a fost apreciată de instanţă ca reprezentând un motiv de nulitate relativă a hotărârii întrucât ocroteşte un interes personal, doar persoanele interesate având posibilitatea să invoce acest motiv de nulitate. Reclamanta a invocat nulitatea şi, în subsidiar, anularea hotărârii pentru că administratorul G.G. a înţeles să exprime votul deşi în cauză se punea problema discuţiei administraţiei sale.
Votul acestuia însă, nu a influenţat hotărârea luată, care putea fi legal adoptată şi în absenţa votului său, astfel încât nu se poate reţine vreo vătămare pe care să fi suferit-o reclamanta , ca urmare a exprimării acestuia. Cât priveşte celelalte două persoane, care îndeplinesc funcţii de conducere la reclamantă, N.C. şi N.O., aceştia în calitate de director economic şi respectiv director executiv sunt simpli angajaţi ai societăţii care nu se încadrează în categoria celor enumeraţi limitativ de art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a respins cererea reclamantei în ce priveşte introducerea pe ordinea de zi a acţiunii în răspundere a organelor de conducere ale societăţii. Din procesul verbal al adunării a rezultat că cererea l-a vizat doar pe G.G., astfel că celelalte două persoane N.C. şi N.O. nu se aflau în stare de incompatibilitate pentru a putea exprima dreptul de vot la această problemă.
Pentru adoptarea hotărârii privind aprobarea situaţiilor financiare, inclusiv a Raportului comisiei de cenzori, s-a constatat că s-a realizat cvorumul legal. Or, atât timp cât problemele au fost înscrise pe ordinea de zi şi au format obiectul dezbaterilor din Adunarea Generală Ordinară, se reţine existenţa acordului de voinţă al acţionarilor cu privire la acestea. Criticile exprimate de reclamantă privind necesitatea votării Raportului comisiei de cenzori sunt nefondate în condiţiile în care acest punct a figurat pe ordinea de zi a adunării, dispoziţiile art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 permiţând dezbaterea oricăror probleme înscrise pe ordinea de zi.
Cât priveşte realitatea situaţiilor financiare şi pretinsele nereguli invocate în analiza acestora, Legea nr. 31/1990 şi celelalte dispoziţii legale în materie prevăd proceduri distincte de contestare a acestora, prin prezenta cerere de chemare în judecată, instanţa verificând doar modul în care au fost adoptate deciziile de către acţionari. În consecinţă, a fost respinsă cererea şi cu privire la acest capăt de cerere vizând hotărârea adoptată la punctul 3.
Pentru punctele adoptate la poziţia 4 Diverse, s-a constatat că acestea nu au fost înscrise în ordinea de zi, or potrivit art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, convocarea Adunării Generale a Acţionarilor va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării. Procedura introducerii de noi puncte pe ordinea de zi este expres reglementată de art. 117 ind.1 din lege, prin cererea acţionarilor ce reprezintă cel puţin 5% din capitalul social, în 15 zile de la publicarea convocatorului, ordinea de zi completată urmând a fi supusă publicării.
În speţă, s-a constatat că aceste puncte adoptate nu au respectat dispoziţiile legale mai sus citate, motiv pentru care instanţa a admis în parte cererea şi a anulat hotărârea în ce priveşte aceste hotărâri adoptate la poziţia 4 Diverse.
Împotriva sentinţei nr. 768 din 16 noiembrie 2009 a formulat apel reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, care a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut apelanta că hotărârile adoptate sunt contrare legii deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990, fiind rezultatul unui abuz de majoritate. În acest sens, a arătat că prima instanţă a respins acţiunea, reţinând în mod greşit că, votul acţionarului G.G., care deţinea funcţia de administrator unic nu a fost determinant la adoptarea hotărârii, argument lipsit de suport pentru că legea nu indică faptul că, incapacitatea de vot este sub condiţie, în sensul că ea va funcţiona doar dacă fără votul acestor categorii de persoane s-ar obţine sau nu majoritatea necesară.
S-a mai susţinut că, în cazul de faţă, majoritatea s-a format cu votul mai multor acţionari puşi sub interdicţie legală de a vota, pe de o parte fiind administratorul unic, pe de altă parte directorii executivi - persoane care sunt numite în funcţie de către respectivul administrator şi care se află în raport de administrare faţă de acesta, aflându-se în situaţia în care persoane cărora li s-au delegat atribuţii de administrare, gestionare şi control a societăţii au votat pentru descărcarea propriei activităţi.
Referitor la faptul că hotărârile au fost adoptate prin abuz de majoritate, apelanta a susţinut că acestea au fost adoptate cu încălcarea art. 209-210 din Legea nr. 297/2004, instanţa nepronunţându-se asupra acestui aspect, deşi era esenţial a se verifica daca a fost respectat principiul bunei credinţe în exercitarea dreptului de vot.
Un alt motiv de apel susţinut de către apelantă, este acela că, au fost încălcate dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 31/1990 care statuează că Raportul Comisiei de cenzori şi similar Raportul Auditorului Financiar nu fac obiectul aprobării AGA, ci în funcţie de opinia exprimată de aceste organe de control se aprobă sau se modifică situaţiile financiare şi din acest punct de vedere, hotărârea primei instanţe este nelegală deoarece nu a fost analizată critica adusă prin acţiunea introductivă.
Prin Decizia nr. 38 din 1 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând în esenţă, că prima instanţă a interpretat în mod just şi legal cauza dedusă judecăţii, în special dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de un abuz de majoritate.
S-a mai reţinut că prima instanţă a considerat în mod just şi legal că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile legale aplicabile, respectiv art. 117 din Legea 31/1990, arătând ca hotărârea AGEA din 29 aprilie 2009 este ilicită numai în ceea ce priveşte adoptarea poziţiei 4 „diverse". Astfel s-a arătat în mod corect faptul că, potrivit art. 117 alin. (6) din Legea 31/1990, convocarea adunării generale a acţionarilor va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, menţionarea explicită a tuturor problemelor care fac obiectul dezbaterii adunării, iar procedura introducerii de noi puncte pe ordinea de zi este expres reglementată de art. 1171 , prin cererea acţionarilor ce reprezintă cel puţin 5% din capitalul social, în 15 zile de la publicarea convocatorului, ordinea de zi completată urmând a fi data publicării.
Nu s-a putut reţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1), art. 209-210 şi art. 111 din Legea 31/1990, nulităţile invocate de apelantă având caracter relativ, iar aceasta nu a dovedit că a fost prejudiciată prin luarea măsurii, mai ales că raportul de gestiune al administratorului unic a fost adoptat cu 85,08 din capitalul social prezent.
Totodată, s-a reţinut că în baza disp art. 126 alin. (1) din Legea 31/1990, numai acţionarii administratori sunt ţinuţi să nu voteze descărcarea gestiunilor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi pusă în discuţie, ca atare majoritatea statutară şi legală era satisfăcută chiar şi fără votul manifestat de administratorul unic, acţionar la rândul său cu 18,8%, corespunzător participaţiei la capitalul social.
Conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aprobarea raportului comisiei de cenzori este în competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor, acest raport fiind un temei sau bază pentru discutarea, aprobarea sau modificarea situaţiilor financiare anuale.
În privinţa criticilor apelantei cu privire la insuficienţele sau lipsurile raportului cenzorilor şi deficienţele din gestiune şi contabilitatea societăţii, privesc chestiuni şi aspecte asupra cărora adunarea generală respectivă nu a luat nicio hotărâre.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în tot a acţiunii introductive de instanţă.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a reiterat susţinerile formulate în apel, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 209-210 din Legea nr. 297/2004.
A susţinut recurenta că instanţa de control judiciar a reţinut în mod greşit că votul acţionarului G.G., care deţine funcţia de administrator unic, nu a fost determinant la adoptarea hotărârii, având în vedere că dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu prevăd că incapacitatea de vot va funcţiona doar dacă prin votul acestor categorii de persoane s-ar obţine sau nu majoritatea necesară.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurenta a susţinut că Raportul Comisiei de Cenzori şi Raportul Auditorului Financiar nu fac obiectul aprobării AGA, ci în funcţie de opinia exprimată de aceste organe de control se aprobă sau se modifică situaţiile financiare.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 209-210 din Legea nr. 297/2004, recurenta a susţinut că instanţa a apreciat în mod greşit că nulităţile invocate au caracter relativ şi că reclamanta nu a dovedit că a fost prejudiciată prin luarea măsurilor adoptate în Adunarea Generală, deşi având în vedere compoziţia votului majoritar, era esenţial a se verifica dacă a fost respectat principiul bunei credinţe în exercitarea dreptului de vot.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
În raport de criticile formulate şi analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale sus menţionate.
Potrivit art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, le este interzis să voteze membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere, descărcarea gestiunii sau o altă problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi pusă în discuţie, iar încălcarea interdicţiei atrage după sine nulitatea hotărârii adunării generale dacă votul administratorului a fost indispensabil pentru obţinerea majorităţii necesare. În speţă, aşa cum în mod corect a constatat instanţa de control judiciar, nu poate fi reţinută aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate anterior, având în vedere că hotărârea a fost adoptată cu un procent de 85,08% din capitalul social, administratorul având un procent de 18,8% corespunzător participaţiei la capitalul social, astfel încât votul său nu a avut nicio înrâurire asupra majorităţii necesare. Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 209-210 din Legea nr. 297/2004.
Critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se dovedeşte, de asemenea, a fi nefondată, având în vedere că adunarea generală are în competenţă discutarea, aprobarea sau modificarea situaţiilor financiare anuale, pe baza rapoartelor comisiei de cenzori sau după caz, de raportul auditorului financiar. De altfel, din modalitatea de redactare a art. 111 alin. (2) din lege, rezultă că adunarea generală poate avea în ordinea de zi orice alte probleme legate de activitatea societăţii, altele decât cele date în mod expres prin lege, astfel încât aşa cum s-a arătat anterior, şi din această perspectivă, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 38 din 1 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 155/2011. Comercial → |
|---|
