ICCJ. Decizia nr. 82/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 82/2011
Dosar nr. 12909/3/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin sentinţa nr. 14290 din 16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii pârâte SC M. SA Sinaia şi s-a respins actiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În considerentele sentinţei, Tribunalul a retinut faptul că, potrivit art. 9.12 al contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 21 martie 2003, încheiat între A.V.A.S. şi D.W.P. LTD, prin care au convenit vânzarea a 72,177% din capitalul social obţinut de reclamantă la SC M. SA Sinaia, cumpărătorul, în calitatea sa de acţionar majoritar al societăţii, se obligă să determine societatea să asigure plata datoriilor către vânzător, reprezentând debitul de baza, în sumă de 23.983.404.642 ROL cheltuieli de executare în sumă de 110.043.517 lei şi cheltuieli judecată în sumă de 23.214.143 ROL consolidate în dolari S.U.A. la data semnării contractului, în rate anuale, eşalonate pe 5 ani, urmând pentru sumele datorate A.V.A.S. să se aplice o dobândă egală cu dobanda LIBOR valabilă în ziua plăţii.
A mai reţinut judecătorul fondului că, prin actul adiţional art. 9.12 alin. (3) a fost modificat în sensul că vânzătorul renunţă la acţiunile în justiţie formulate în legătură cu datoriile societăţii către vânzător prin încheierea unei convenţii între societate şi vânzător cu privire la recunoasterea tuturor acestor datorii, iar convenţia intra in vigoare numai in situaţia desfiinţării contractului de vanzare-cumparare acţiuni.
Având în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ. privitoare la obligativitatea contractului între părţile contractante, dar şi ale art. 973 C. civ., referitoare la relativitatea efectului contractului, analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că nu se poate considera că reclamanta ar avea la îndemâna acţiune directă împotriva societăţii privatizate întrucât, obligarea cumpărătorului de a determina societatea privatizată să-şi achite datoriile este o obligaţie de mijloace, creditorului revenindu-i sarcina de a proba culpa cumpărătorului, în sensul că nu a depus, pentru a atinge rezultatul preconizat, prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii.
Prin Decizia comercială nr. 358 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S. şi s-a luat act nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acesteia a declarat recurs A.V.A.S. care a invocat art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. solicitând: admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului A.V.A.S., cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Prin criticile formulate, se observă că motivele de recurs sunt absolut identice cu cele din apel, nefiind menţionat în nici un fel care sunt greşelile anume imputate instanţei de apel.
Înalta Curte va respinge recursul, găsind că este invocat în mod nefondat motivul prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţele nu au soluţionat pricina pe fond, deci nici măcar nu s-a analizat actul juridic dedus judecăţii.
Cât priveşte criticile subsumate motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, pe lângă faptul că ele privesc fondul cauzei, iar nu aspectele legate de calitatea procesuală pasivă, chiar şi aşa, Decizia atacată este pronunţată în condiţiile unei corecte aplicări a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Instanţa de apel a reţinut corect că, izvorul obligaţiilor pretinse de la intimată de către reclamantă îl constituie, aşa cum la fel de corect a reţinut şi instanţa de fond, contractul de privatizare din 21 martie 2003, intimata pârâtă SC M. SA nefiind parte contractantă.
Singura obligaţie asumată prin clauza 9.12 din contract este a cumpărătorului D.W.P. LTD, şi are natura juridică a unei promisiuni pentru fapta altuia.
În doctrină s-a arătat în mod constant că această situaţie este numai în aparenţă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, insa terţele persoane rămân străine de acesta.
În mod nefondat, în argumentarea pretenţiilor sale, susţine reclamanta că în contract se face menţiunea expresă potrivit căreia societatea (SC M. SA Sinaia) este cea care trebuie să asigure plata datoriilor către vânzător, deoarece clauza prevăzută la art. 9.12 din contractul de privatizare are următorul conţinut: „Cumpărătorul în calitatea sa de acţionar majoritar al societăţii se obligă să determine societatea să asigure plata datoriilor către vânzător".
Aceasta înseamnă că, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, în sarcina cumpărătorul acţiunilor D.W.P. LTD cade o obligaţie de mijloace, respectiv de a determina societatea privatizată să-şi achite datoriile, ceea ce nu îndreptăţeşte reclamanta să considere că are la îndemână o acţiune directă împotriva societăţi privatizate.
În contextul celor prezentate, Înalta Curtea constată că în mod just instanţa de apel a apreciat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii, astfel că hotărârea acesteia va fi menţinută.
Înlata Curte nu va analiza susţinerile recurentei privind modificările aduse contractului de privatizare, care au avut ca efect modificarea sumei pretins datorate, deoarece aşa cum s-a arătat anterior, a apreciat că nu societatea pârâtă intimată este debitorul obligaţiei. Din acelaşi motiv, Înalta Curte nu va analiza nici susţinerile intimatei privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 358 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 358 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 86/2011. Comercial → |
|---|
