ICCJ. Decizia nr. 1585/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1585/2011
Dosar nr. 32524/3/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1384, pronunţată la data de 16 februarie 2010, în Dosarul nr. 32524/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea în fond după casare astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC P. SA – prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 130.300 RON, reprezentând contravaloarea activului Moara C. şi teren în suprafaţă de 1.600 m.p. şi a obligat pârâta la plata sumei de 5.350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, dreptul la acţiune, izvorât din art. 324 din Legea nr. 99/1999, recunoaşte unui terţ deposedat de un bun aparţinând societăţii privatizate şi retrocedat proprietarului original calea acţiunii în despăgubire pentru echivalentul acestui bun la valoarea de circulaţie, procedură care este de drept comun şi nu aparţine regulilor speciale din procedura legii de privatizare nr. 99/1999.
Asupra valorii de circulaţie la acea dată a activului Moara C. şi a terenului de 1.600 m.p. aferent, situat în comuna C., judeţul Argeş, de 130.300 RON nu s-au făcut observaţii critice, pârâta fiind de acord însă numai cu valoarea contabilă, susţinere de neprimit, căci nu asigură o despăgubire justă şi integrală la nivelul valorii de piaţă comercială imobiliară, soluţie constant recunoscută şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe şi împotriva încheierilor de şedinţă pronunţate în cauză a formulat apel, în termen, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, la data de 30 aprilie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin Decizia comercială nr. 404, pronunţată la data de 1 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei comerciale nr. 1384 din 16 februarie 2010, precum şi a tuturor încheierilor de şedinţă, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 32524/3/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în mod corect a fost respinsă de prima instanţă, atunci când a avut în vedere faptul că acţiunea în despăgubire urmează o procedură de drept comun şi nu aparţine regulilor speciale din procedura legii de privatizare, fiind o consecinţă a retrocedării activului supus anterior privatizării, şi, ca atare, este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în sens material, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1954, fiind aplicabilă teza a II-a art. 39 din Legea nr. 137/2002.
Data naşterii dreptului la acţiune este momentul în care societatea reclamantă a fost deposedată de dreptul de proprietate asupra imobilului atribuit foştilor proprietari, adică la data de 11 iunie 2005.
În ce priveşte fondul cererii, instanţa de apel a considerat că, în mod legal, prima instanţă a apreciat că valoarea contabilă a imobilului nu asigură o despăgubire justă şi integrală la nivelul valorii de piaţă, întrucât se impune ca repararea abuzului suferit de foştii proprietari să nu se facă fără repararea prejudiciului suferit de societăţile comerciale, care sunt deposedate de imobilele în cauză.
Astfel, s-a considerat ca fiind nefondate şi susţinerile apelantei privind acoperirea parţială a prejudiciului, întrucât ea nu datorează despăgubiri în calitate de acţionar, ci în baza dispoziţiilor legale cu caracter special, OUG nr. 88/1997, precum şi susţinerile privind incidenţa dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 137/2002, deoarece dispoziţiile acestui act normativ se aplică doar contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 28 martie 2002, contractul încheiat de părţi fiind anterior încheiat, la data de 15 iunie 2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a invocat, în esenţă, următoarele motive:
I. Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, deoarece dreptul la acţiune s-a născut la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârilor de restituire.
II. Instanţa de judecată a ignorat dispoziţiile speciale prevăzute de art. 39 din Legea nr. 137/2002, privind termenul de prescripţie de 1 lună cât şi dispoziţiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997, modificată, privind termenul de prescripţie de 3 luni, potrivit cărora aceste termene sunt aplicabile în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de actele normative sus-menţionate, situaţie în care se încadrează şi acţiunea de faţă.
III. Având în vedere cele menţionate mai sus privind momentul naşterii dreptului material la acţiune şi termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit.
IV. În mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirilor referitoare la o suprafaţă de 1.600 m.p., suprafaţa retrocedată potrivit hotărârii judecătoreşti fiind mai mică (1.298,71 m.p. + 199,35 m.p.).
V. Cuantumul despăgubirilor trebuie limitat la valoarea contabilă a bunurilor de la data privatizării şi, nicidecum, la valoarea de piaţă, altfel se realizează o îmbogăţire fără justă cauză şi numai în proporţie de 90,19% din capitalul social, diferenţa trebuind a fi suportată de ceilalţi acţionari. În acest sens, instanţa trebuia să ţină cont de dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora acţionarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.
De asemenea, nu este corect ca pentru un singur activ, A.V.A.S. să fie obligată la 130.300 RON deşi a primit preţul acţiunilor de 793.027,5 RON, iar valoarea tuturor activelor este mult mai mare dacă s-ar pune problema restituirii şi a acestora.
Sub acest aspect, a mai arătat că art. 324 din Legea nr. 99/1999 nu prevede faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de piaţă a activului.
VI. Hotărârea a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care modifică cadrul stabilit de OUG nr. 88/1997, modificată, dispoziţii aplicabile faţă de data naşterii dreptului la acţiune, prin care se arată că în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăşi cumulat 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător.
Analizând recursul, se găseşte nefondat.
I. Potrivit art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune începând să curgă de la data predării efective a bunului, deoarece de la acest moment titularul dreptului la acţiune a pierdut folosinţa.
II. În cauză, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, faţă de natura juridică a acţiunii, care are la bază o răspundere legală a vânzătorului, născută din fapte şi acte, ulterioare procesului de privatizare şi nu se circumscrie celor pe care le are în vedere art. 3228 din OUG nr. 88/1997, modificată, respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002, referitoare la acte, operaţiuni şi drepturi născute în legătură cu procesul privatizării.
Cum art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, nu prevede un termen special pentru o astfel de acţiune de drept comun, se aplică termenul general de prescripţie, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
III. Termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă la 11 iunie 2005, data predării imobilelor aşa cum s-a arătat mai sus, astfel că, acţiunea promovată la 25 februarie 2008, s-a făcut în termen.
IV. Cât priveşte suma la care recurenta-pârâtă a fost obligată, potrivit documentelor de la dosar rezultă că intimata-reclamantă a predat imobilul activ moară şi teren în suprafaţă de 1.600 m.p., expertizat ca atare şi în dosarul ce a avut ca obiect retrocedarea acestor bunuri, astfel încât nu se poate susţine că în prezenta cauză, cuantumul despăgubirilor din această perspectivă s-ar fi raportat la alte bunuri decât cele retrocedate.
V. În ceea ce priveşte întinderea despăgubirii aceasta nu poate fi limitată la valoarea contabilă a bunurilor de la data privatizării, deoarece în lipsa unor prevederi care să limiteze dreptul ea trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului efectiv, deoarece numai astfel se poate realiza repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prin urmare, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia recurenta-pârâtă trebuie să răspundă în limita cotei de participare la capitalul social, conform Legii nr. 31/1990 republicată, deoarece nu răspunde în calitate de acţionar ci de autoritate publică implicată în privatizare, în baza unei răspunderi legale reglementate prin art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată.
VI. Cât priveşte aplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, susţinerea nu este fondată, deoarece contractul de privatizare a fost încheiat anterior apariţiei acestei legi de privatizare, textul de lege precizând şi modul de aplicare în timp a dispoziţiilor sale în sensul că prevederile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, limitarea dreptului la despăgubiri de cel mult 50% din valoarea preţului acţiunilor prevăzută pentru prima dată prin această lege nefiind, deci, aplicabilă în cauză.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respins.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la cheltuielile de judecată aferente soluţionării recursului către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 404 din 01 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL suma de 868 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1586/2011. Comercial → |
|---|
