ICCJ. Decizia nr. 1588/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1588/2011
Dosar nr. 144/1/2011
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4618, pronunţată la data de 8 aprilie 2010, în Dosarul nr. 15524/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 330.731,98 RON, reprezentând contravaloarea activului Moară U., sat S. şi teren în suprafaţă de 440 m.p. şi a obligat pârâta la 9.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1999, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni s-a încheiat la data de 15 iunie 2000.
Tribunalul a luat în considerare suprafaţa de 440 m.p. a terenului, aceasta fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pe baza unei expertize, neavând relevanţă că în contabilitatea societăţii terenul a fost trecut ca având o suprafaţă de 420,05 m.p.
În ceea ce priveşte valoarea bunurilor aparţinând activului Moara U., stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert D.R., completat cu răspunsul la obiecţiuni, aceasta a fost stabilită la 16.887 euro, în echivalent lei 71.395 RON, reţinându-se că bunurile au fost folosite în regim normal, valoarea lor nu a fost depreciată semnificativ, sunt întreţinute în parametrii funcţionali şi au o stare tehnică bună.
La stabilirea prejudiciului, tribunalul a avut în vedere valoarea de circulaţie a bunurilor imobile (teren şi moară) şi a utilajelor destinate morăritului, şi nu valoarea lor contabilă.
Întrucât legea nu a stabilit criterii de determinare a prejudiciului, tribunalul a aplicat principiul general de drept al reparării integrale a prejudiciului, care trebuie să acopere atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Mecanismul reparării prejudiciului dă dreptul dobânditorului de a obţine de la vânzător valoarea de piaţă a bunului din momentul restituirii imobilelor către foştii proprietari.
Dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, prevăd obligaţia instituţiei implicate de plată a despăgubirilor echivalente prejudiciului, şi nu doar a unei părţi din acesta, respectiv cel ce ar rezulta din valoarea contabilă a imobilului şi a bunurilor mobile, respectiv, a utilajelor destinate activităţii de morărit.
Împotriva acestei sentinţe şi împotriva încheierilor de şedinţă pronunţate în cauză a formulat apel, în termen, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, la data de 2 august 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin Decizia comercială nr. 575, pronunţată la data de 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 4618 din 8 aprilie 2010, precum şi a tuturor încheierilor de şedinţă, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 15524/3/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL, a schimbat în tot încheierea din 9 octombrie 2008 şi sentinţa comercială atacată, pronunţate în Dosarul nr. 15524/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de apelanta-pârâtă, şi a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, în speţă, operează excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către apelanta A.V.A.S., întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă ori se valorifică un drept conferit de aceasta, este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului.
Întrucât, în cauză, se valorifică un drept la despăgubire, conferit de actul normativ mai sus-menţionat, termenul de prescripţie de 3 luni începe să curgă de la data naşterii dreptului, respectiv de la data de 17 iulie 2003, când fostul proprietar a intrat în posesia imobilului în litigiu, împlinindu-se la data de 17 octombrie 2003.
Având în vedere că cererea introductivă a fost formulată la data de 12 mai 2005, cu mult peste termenul de prescripţie de 3 luni, în cauză operează excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării apelului pe fond.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL a invocat greşita aplicare în cauză a termenului special de prescripţie de 3 luni, prevăzut de art. 3228 din OUG nr. 88/1997 – abrogat, în condiţiile în care acest text de lege se referă la anumite operaţiuni din procesul privatizării, or dreptul la despăgubiri ce face obiectul acestei judecăţi s-a născut ulterior acestui proces, fiindu-i aplicabil dreptul comun în privinţa termenului de prescripţie în lipsa unor dispoziţii exprese faţă de natura juridică a dreptului ce priveşte despăgubiri fundamentate pe răspunderea în garanţie a vânzătorului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat solicitând respingerea acestuia şi a reiterat susţinerile din apel.
Analizând recursul, se găseşte fondat.
Dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei prescripţiei materiale a dreptului la acţiune este contrară legii, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997, modificată.
Astfel, în cauză, acţiunea introductivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, prin care legiuitorul a instituit dreptul la despăgubiri al societăţilor comerciale privatizate pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăţi ca urmare a privatizării şi care, ulterior, au fost restituite foştilor proprietari.
Această acţiune este o acţiune de drept comun, dreptul la despăgubiri civile ce face obiectul acesteia, având la bază o formă de răspundere legală instituită în sarcina autorităţii implicate în procesul de privatizare, pentru o situaţie, ulterioară acestui proces, neputând fi, deci, asimilată actelor şi operaţiunilor din timpul procesului de privatizare şi care pot da naştere, de asemenea, dreptului la despăgubiri dacă s-a produs o vătămare, în condiţiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997, modificată.
Având în vedere aceste reguli speciale de strictă interpretare şi aplicare în lipsa unei prevederi exprese privind termenul de prescripţie aplicabil în cazul acţiunilor fundamentate pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, se aplică termenul general prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, de 3 ani şi nu termenul special de 3 luni prevăzut în art. 3228, termen care a început să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, adică de la momentul la care societatea reclamantă a fost deposedată de imobil, acţiunea fiind formulată, deci, în termen.
Aşa fiind, având în vedere, totodată, şi dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel nepronunţându-se pe fond, Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârea cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL împotriva deciziei comerciale nr. 575 din 25 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în Dosarul nr. 15524/3/2007.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1586/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1589/2011. Comercial → |
|---|
