ICCJ. Decizia nr. 1725/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1725/2011
Dosar nr. 505/1/2011
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanţii F.R.V. şi P.I.M. au chemat în judecată pe pârâţii SC O.M. SRL şi Municipiul Satu Mare prin Primar, solicitând instanţei următoarele:
-să constate rezoluţiunea Contractului de asociere în participaţiune nr. 18056 din data de 31 octombrie 2002, încheiat de cei doi pârâţi cu privire la suprafaţa de 257 m2 teren, proprietatea reclamanţilor.
-obligarea SC O.M. SRL să lase în deplină proprietate şi folosinţă terenul, prin înlăturarea construcţiilor care se găsesc pe teren sau autorizarea reclamanţilor să procedeze la această înlăturare pe cheltuiala pârâtei.
-obligarea pârâtei SC O.M. SRL la plata unei chirii lunare începând cu data introducerii acţiunii, în cuantum de 200 euro/m2 pentru fiecare lună de întârziere în eliberarea terenului până la pronunţarea unei soluţii definitive şi irevocabile.
Prin Sentinţa civilă nr. 181 din 26 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti iar acţiunea reclamanţilor F.R.V. şi P.I.M. în contradictoriu cu SC O.M. SRL a fost respinsă.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că prin Contractul nr. 18056 din data de 31 octombrie 2002 încheiat de pârâţi, la art. 11.2 a fost prevăzută o clauză compromisorie iar toate litigiile decurgând din contract urmează a fi soluţionate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Întrucât, potrivit art. 3433 alin. (1) C. proc. civ., încheierea convenţiei arbitrale exclude pentru litigiul ce face obiectul ei competenţa instanţelor judecătoreşti, Tribunalul a admis excepţia de necompetenţă generală şi a respins acţiunea.
Împotriva Sentinţei nr. 181/2009 a Tribunalului Satu Mare au formulat apel reclamanţii F.R.V. şi P.I.M., apel ce a fost calificat de instanţă ca fiind recurs iar prin Decizia nr. 279/2009 a Curţii de Apel Oradea a fost admis recursul, a fost casată Sentinţa nr. 181/2009, cauza fiind trimisă pentru competentă soluţionare Judecătoriei Satu Mare. În motivarea deciziei, instanţa de recurs a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3434 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., convenţia arbitrală fiind inoperantă dar având în vedere că obiectul acţiunii precizate de reclamanţi este de 55.000 RON cauza intră în competenţa materială a Judecătoriei ţinând cont de dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) şi art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 279/2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a formulat recurs pârâta SC O.M. SRL, iar prin Decizia comercială nr. 1939/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul, Decizia nr. 279/2009 a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Oradea.
După casarea cu trimitere, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 279 din 6 octombrie 2009 a admis recursul formulat de reclamanţii F.R.V. şi P.I.M. împotriva Sentinţei nr. 181 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că reclamanţilor le este opozabilă clauza compromisorie, prevăzută la art. 11.2 din Contractul de asociere în participaţiune, clauză ce exclude competenţa de soluţionare a litigiului de către instanţele judecătoreşti. Astfel, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 3434 alin. (4) C. proc. civ. se impune şi declinarea de competenţă în favoarea instanţelor arbitrale.
Coroborând dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. cu dispoziţiile art. 3434 alin. (4) C. proc. civ. instanţa de apel, dezinvestindu-se, a declinat competenţa de la instanţa statală la organul jurisdicţional privat.
Împotriva Deciziei nr. 117 din 23 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs atât reclamanţii F.R.V. şi P.I.M., cât şi pârâta SC O.P.M. SRL (fostă SC O.M. SRL).
Recurenţii reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei apelate cu trimiterea cauzei la instanţa competentă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii arată că în mod greşit au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 3433 C. proc. civ. şi art. 158 C. proc. civ. în condiţiileîn care contractul de asociere a fost încheiat de pârâta SC O M. SRL şi Municipiul Satu Mare, contract ce nu le este opozabil.
O parte din terenul ce face obiectul contractului de asociere în participaţiune a fost restituit în natură autorilor reclamanţilor, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, noul proprietar se va subroga în drepturile statului cu renegocierea clauzelor contractului.
Renegocierea contractului nu a putut fi realizată şi ca urmare greşit a fost reţinută ca valabilă clauza arbitrală prin care cei doi intimaţi pârâţi au stabilit competenţa în favoarea instanţei arbitrale.
Şi pârâta SC O.P.M. SRL (fost SC O.M. SRL) a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate cu consecinţa respingerii apelului formulat împotriva Sentinţei nr. 181/2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că în mod greşit instanţa de apel a dispus declinarea de competenţă în favoarea Curţii de Arbitraj în condiţiile în care o instanţă statală nu poate investi decât tot o instanţă statală, iar tribunalul arbitral este un organ de justiţie privată ce funcţionează după reguli proprii şi specifice, investirea acestuia neputându-se face în baza declinării de competenţă.
Dezinvestirea cu putere de lucru judecat a instanţei statale nu are ca efect investirea automată a tribunalului arbitral, iar prin clauza compromisorie prevăzută în contractul de asociere, reclamantul este cel care poate alege orice Curte de Arbitraj care aparţine de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Instanţa de judecată a răpit astfel dreptul de opţiune al părţii în condiţiile în care, din formularea clauzei compromisorii rezultând în mod clar libertatea de alegere lăsată părţilor cu privire la Tribunalul arbitral competent.
Instanţa statală nu poate răpii părţii dreptul de a formula o altă acţiune, iar continuarea procesului este la latitudinea reclamantei şi ca urmare greşit a fost dispusă declinarea de competenţă de către instanţa de apel, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate de reclamanţii F.R.V. şi P.I.M. se constată că recursul acestora este fondat.
Recurenţii reclamanţi sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 257 m2 situat în Municipiul Satu Mare, teren pe care se susţine că se află amplasată staţia de carburanţi O. Satu Mare.
Recurenta pârâtă ocupă spaţiul în litigiu în baza Contractului de asociere nr. 18056 încheiat la data de 31 octombrie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Satu Mare.
Contractul de asociere a fost încheiat ulterior notificării formulată sub nr. 743 din 12 noiembrie 2001 prin care autorii reclamanţilor au solicitat Primăriei Municipiului Satu Mare, restituirea în natură a imobilului.
Lucrările efectuate de recurenţii pârâţi pe terenul reclamanţilor au fost efectuate după notificarea emisă în baza Legii nr. 10/2001, motiv pentru care terenul a fost restituit în natură proprietarilor expropriaţi în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea 10/2001, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
În speţa de faţă, recurenţii s-au subrogat de drept în drepturile statului derivate din Contractul de asociere în participaţiune nr. 18056 din 31 octombrie 2002, urmând să renegocieze clauzele contractului conform art. 14 din Legea 10/2001.
Întrucât nu s-a reuşit renegocierea Contractului de asociere în participaţiune, recurenţii reclamanţi au solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea contractului încheiat de cei doi pârâţi, lăsarea în deplină proprietate şi folosinţă a terenului în suprafaţă de 257 m2.
Ca urmare, clauza compromisorie prevăzută de cei doi pârâţi la art. 11.2 din Contractul de asociere în participaţiune nu este opozabilă reclamanţilor, iar competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine instanţei statale în raport de dispoziţiile art. 1 şi 2 C. proc. civ.
Critica vizând competenţa după valoarea litigiului nu mai poate fi analizată având în vedere că prin Decizia nr. 1939 din 26 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a stabilit că Tribunalul Satu Mare este competent să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile art. 2 lit. a) la art. 2 alin. (1) pct. 9 din Legea 147/1997.
Instanţa de apel în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 3434 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 158 C. proc. civ. în condiţiile în care prima instanţă nu a soluţionat pe fond cauza dedusă judecăţii, admiţând fără un temei legal excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată, încălcându-se astfel dreptul de acces la justiţie al reclamanţilor.
Dreptul de acces la justiţie, este un drept subiectiv public, fundamentul, recunoscut şi garantat de stat oricărei persoane (art. 21 din Constituţie) care, împreună cu dreptul la apărare, formează pilonii dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Accesul liber la justiţie constă în facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acţiune în justiţie implicând obligaţia corelativă a statului ca prin instanţa competentă, să se pronunţe asupra acestei acţiuni.
De asemenea accesul liber la justiţie presupune efectivitate şi accesibilitate, iar efectivitatea accesului la justiţie implică, în primul rând, ca accesul la justiţie să fie eficace, ceea ce presupune ca orice persoană să poată să işi satisfacă interesele pe care le-a urmărit prin promovarea litigiului.
Admiţând excepţia de necompetenţă generală a instanţelor, în condiţiile în care reclamanţii nu au renegociat clauzele contractului de asociere în participaţiune, subrogându-se în drepturile statului în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea 10/2001, instanţele de fond au încălcat dreptul de acces la justiţie al reclamanţilor, drept prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este adevărat că în Contractul de asociere încheiat de cei doi pârâţi, la art. 11.2 s-a prevăzut o clauză compromisorie dar această clauză nu este opozabilă reclamanţilor, dispoziţiile art. 14 din Legea 10/2001 prevăzând dreptul noilor proprietari ai imobilelor restituite în baza legii evocate, să renegocieze clauzele contractelor încheiate de stat înainte de restituirea în natură a bunurilor ce au făcut obiectul unor contracte.
Ca urmare, prima instanţă greşit a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 340 şi 3401 C. proc. civ., iar instanţa de apel greşit a dispus declinarea de competenţă în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 3434 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO.
Recursul formulat de recurenta pârâtă SC O.P.M. SRL nu este fondat pentru aceleaşi considerente expuse, clauza prevăzută la art. 11.2 din Contractul de asociere în participaţiune nr. 18.056 din 31 octombrie 2001 încheiat de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare şi SC O.P.M. SRL, neefind opozabilă reclamanţilor, aceştia dobândind terenul în litigiu în baza Legii 10/2001 având dreptul să renegocieze contractul încheiat de cei doi pârâţi.
Clauza compromisorie este o convenţie a părţilor prin care părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul încheiat să fie soluţionat pe calea arbitrajului – art. 3431 C. proc. civ.
Reclamanţii nu şi-au exprimat acordul de voinţă în sensul dispoziţiilor art. 3431 C. proc. civ., situaţie în care susţinerile recurentei pârâte bazate pe clauza arbitrală nu-şi găsesc incidenţa în cauză.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenţii reclamanţi F.R.V. şi P.I.M., va modifica Decizia recurată în sensul că admite apelul formulat de reclamanţii F.R.V. şi P.I.M., iar în temeiul dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. anulează sentinţa apelată şi trimite cauza pentru competentă soluţionare Tribunalului Satu Mare care în mod greşit a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de recurenta SC O.P.M. SRL va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii F.R.V. şi P.I.M. împotriva Deciziei nr. 117/A/C din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul reclamanţilor F.R.V. şi P.I.M. împotriva Sentinţei nr. 181/LC din 26 martie 2009 a Tribunalului Satu Mare. Anulează în tot sentinţa apelată, şi trimite cauza în vederea soluţionării pe fond la Tribunalul Satu Mare.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P.M. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1717/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1729/2011. Comercial → |
|---|
