ICCJ. Decizia nr. 188/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 188/2011
Dosar nr. 4774/110/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta, SC C.H.D. SA a chemat în judecată pe pârâtele: S.C.M. M.A. Bacău, SC P.I. SRL Bacău şi SC B. SRL Comăneşti, solicitând evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bacă.
SC C.H.D. SA şi SC R.B. SA Bucureşti, a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat evacuarea pârâtelor din spaţiul situat în Bacău, amplasat în incinta C.H.D. SA, în suprafaţă de 250 mp pe care îl deţin fără titlu din luna mai 2007 şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 2 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4774/110/2008, Tribunalul Bacău a admis acţiunea formulată de reclamantul - pârât SC C.H.D. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC R.B. SA Bucureşti, SC M.M.A. Bacău, SC P.I. SRL Bacău, SC B. SRL Comăneşti şi chemata în garanţie SC D. SA Botoşani, în sensul că a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bacău.
Totodată, s-a respins cererea reconvenţională, precum şi cererea de chemare în garanţie ca tardiv formulată, fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut SC C.H.D. SA a luat fiinţă ca urmare a divizării SC D. SA, în anul 1999, dată la care exista contractul de închiriere nr. 1220 din 6 mai 1992 pentru spaţiul în litigiu şi care a fost preluat şi prelungit succesiv până la 1 mai 2007 când a încetat prin ajungere la termen.
S-a mai avut în vedere că pârâta a rămas în imobil după expirarea contractului, cu permisiunea reclamantei, operând tacita relocaţiune, până la notificarea concediului, dată după care pârâta a deţinut imobilul fără titlu.
Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa a considerat că trebuie respinsă întrucât nu s-a probat schimbul de spaţii.
Prin Decizia nr. 46 din 13 mai 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de apelanta - pârâtă SC M.M.A. Bacău cu sediul în municipiul Bacău, judeţul Bacău, a anulat în parte sentinţa apelată, cu privire la soluţia dată cererii reconvenţionale şi a reţinut cauza spre rejudecarea cererii reconvenţionale.
Pe fond s-a admis cererea reconvenţională, dispunând evacuarea SC C.H.D. SA Bacău din spaţiul situat în Bacău.
De asemenea, s-a dispus evacuarea pârâtei R.B. SA din acelaşi spaţiu şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor şi de probatoriul administrat, curtea a reţinut următoarele:
Deşi cele două cereri reciproce de evacuare cu care a fost învestită instanţa se refereau la spaţii diferite şi se întemeiau pe probe distincte, instanţa de fond a analizat în mod exclusiv contractul de închiriere nr. 1220 din 6 mai 1992, depus la dosar de reclamanta SC C.H.D. SA în susţinerea acţiunii sale, fără a analiza punctual cererea reconvenţională formulată de S.C.M. M.A. Bacău şi actele depuse în probaţiune.
Curtea a mai reţinut că, în condiţiile în care instanţa de fond a făcut referire la faptul că reclamanta nu a probat că este proprietara spaţiului din care solicită evacuarea, nu se poate aprecia că nu s-a intrat în cercetarea fondului cererii reconvenţionale, neimpunându-se desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
În raport de dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., curtea a constatat că se impune anularea, în parte a sentinţei apelate, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii reconvenţionale, care a fost reţinută pentru rejudecare de către curte, cu examinarea corespunzătoare a susţinerilor părţilor şi a probatoriului administrat în cauză.
Din studiul actelor depuse la dosar în ambele faze procesuale, concluzia instanţei de apel a fost aceea că apelanta - reclamantă (reconvenţional) - S.C.M.M.A., în calitate de succesoare a cooperativei „M.A.", a făcut dovada că spaţiile în suprafaţă de 250 mp, situate la parterul hotelului D., sunt proprietatea sa şi au fost închiriate SC D. SA
S-a constatat că intimata - pârâtă SC C.H.D. SA s-a înfiinţat prin protocolul de divizare a SC D. SA în anul 1999 şi a preluat în patrimoniu activul - C.H.R.D. şi că aceasta nu putea transmite mai mult decât avea în patrimoniu, deci nu putea transmite intimatei dreptul de proprietate asupra spaţiului în discuţie, pe care îl deţinea doar în calitate de chiriaş.
În atare condiţii, curtea a constatat că apelanta - reclamantă a făcut dovada proprietăţii, că prin contractul nr. 1652 din 6 mai 1992 termenul închirierii a fost stabilit la 10 ani, că acest termen a expirat, iar apelanta i-a notificat pe deţinătorii spaţiului în acest sens, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1438 C. civ., pentru a se dispune evacuarea pârâtelor.
Referitor la apărările intimatei - pârâte R.B. SA, curtea a considerat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-reconvenţionale S.C.M. M.A. Bacău este nefondată, în primul rând pentru faptul că nu este necesar ca reclamanta să aibă încheiat cu pârâta un contract de închiriere aşa cum se argumentează în întâmpinare, atâta vreme cât reclamanta a făcut dovada proprietăţii şi dovada unui contract de închiriere încheiat cu SC C.H.D. SA , care a încetat.
S-a apreciat că locatarul din contractul de închiriere nr. 1652 din 6 mai 1992 a închiriat, la rândul său bunul către un terţ, nu poate conduce la paralizarea acţiunii locatorului pentru restituirea bunului închiriat şi în niciun caz o astfel de acţiune nu ar putea fi apreciată ca lipsită de interes.
Nu s-a reţinut nici lipsa calităţii procesuale pasive a intimatei R.B. SA, dat fiind că acţiunea în evacuare a fost promovată împotriva SC C.H.D. SA , cu care a încheiat contractul de închiriere, iar contractul de închiriere nr. 52 din 11 februarie 2003 şi actul adiţional nr. 2, încheiate între SC C.H.D. SA şi R.B. SA nu îi sunt opozabile.
Împotriva deciziei au declarat recurs R.B. SA şi SC C.H.D. SA, considerând-o nelegală.
1) În recursul său, recurenta SC C.H.D. SA invocă motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
- Instanţa s-a pronunţat plus petita, în condiţiile în care prin cererea de apel - pârâta SC M.M.A. Bacău - a invocat faptul că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei în privinţa cererii reconvenţionale, indicând prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar instanţa a avut în vedere alte motive, respectiv: dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. ce nu a fost pus în discuţia părţilor.
Recurenta susţine că potrivit principiului disponibilităţii părţii, instanţa era obligată să statueze în limitele cadrului procesual determinat de părţi, strict asupra obiectului litigiului şi cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Se mai arată că instanţa a dispus evacuarea sa din spaţiul situat în Bacău, deşi obiectul cererii reconvenţionale l-a constituit doar evacuarea din spaţiul în suprafaţă de 250 mp situat la adresa menţionată anterior.
- Decizia conţine motive contradictorii constând în faptul că pe de-o parte se menţionează că prima instanţă nu a analizat punctual cererea reconvenţională şi s-au ignorat probele administrate, iar pe de altă parte reţine că reclamanta nu a probat că este proprietara spaţiului din care solicită evacuarea.
De asemenea, recurenta susţine că Decizia nu este motivată sub aspectul apărărilor formulate, iar faptul că a opus pârâtei - reclamante un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu şi că deţine spaţiul cu titlu legal, situaţie juridică ce nu a fost negată de pârâta - reclamantă.
- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că a opus reclamantei un titlu de proprietate cu privire la spaţiul în litigiu şi a pus în discuţie chiar valabilitatea titlului reclamantei, iar în raport cu obiectul cererii, instanţa nu putea compara titlurile invocate de părţi, lucru posibil doar în cadrul unei acţiuni în revendicare, acţiune pe care aceasta o avea la îndemână.
- Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii în contextul în care acţiunea în evacuare este reglementată de art. 1410 şi urm. C. civ., iar în cadrul ei nu putea fi analizat pretinsul drept de proprietate al pârâtei - reclamante.
II. Prin recursul său, R.B. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., aducând în susţinere următoarele argumente:
- Acţiunea în evacuarea sa din imobilul în litigiu este inadmisibilă, în condiţiile în care SC M.M.A. Bacău nu a solicitat instanţei anularea dreptului de proprietate al SC C.H.D. SA şi în care dreptul de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare.
Se mai afirmă că acţiunea în evacuare priveşte doar raportul juridic de locaţiune şi atâta timp cât între părţi nu există drepturi şi obligaţii locative, nu se poate dispune evacuarea dintr-un spaţiu aparţinând altei persoane.
Mai mult, recurenta arată că deşi s-a solicitat evacuarea sa din spaţiul în suprafaţă de 250 mp, nu s-a avut în vedere că banca deţine în locaţiune un spaţiu de 350 mp.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la recursul declarat de SC C.H.D. SA :
- Primul motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Prin prevederile articolului menţionat este sancţionată, încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii, principiu în virtutea căruia reclamantul este acela care stabileşte limitele judecăţii atât sub aspectul cadrului procedural relativ la părţi cât şi sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, instanţei revenindu-i obligaţia prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. de a hotărî numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată.
Se impune a se arăta că acest motiv de recurs - dacă s-ar confirma - ar avea drept efect modificarea hotărârii atacate, însă dat fiind că nu are natura unui motiv de ordine publică, s-ar presupune că poate fi invocat numai de partea interesată, în speţă - de SC M.M.A. Bacău.
Cu toate acestea se constată că în cauza dedusă judecăţii, instanţa apelului a statuat în limitele cadrului procesual determinat de părţi, atât în ceea ce priveşte apelul cât şi în privinţa obiectului cererii reconvenţionale.
Faptul că s-a apreciat că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. pentru argumentele arătate în considerentele deciziei, (respectiv pentru faptul că s-a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat pe fondul cererii reconvenţionale), nu poate conduce la concluzia că s-a acordat plus petita, mai ales că analiza instanţei anterioare s-a limitat strict la examinarea motivelor de apel invocate de apelantă.
Nici sub aspectul obiectului cererii reconvenţionale nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât prin dispozitiv s-a dispus „evacuarea SC C.H.D. SA din spaţiul situat în Bacău, întocmai cum s-a cerut prin cererea reconvenţională. Faptul că prin cerere s-a indicat suprafaţa spaţiului ca fiind de 250 mp, iar în realitate spaţiul are o suprafaţă de 350 mp nu poate atrage vreo sancţiune a hotărârii câtă vreme din actele de la dosar a rezultat că recurenta a folosit întregul spaţiu în litigiu, iar nu o parte din acesta.
- Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită nici sub aspectul existenţei motivelor contradictorii şi nici sub cel al insuficientei motivări ca urmare a neanalizării apărărilor formulate de recurentă.
Din argumentele aduse în susţinerea acestui motiv de recurs se deduce mai degrabă o nemulţumire a recurentei faţă de modul în care s-a motivat soluţia de către instanţa de apel. Situaţia potrivit căreia ar fi opus un titlu de proprietate asupra aceluiaşi spaţiu, iar despre aceasta nu s-ar fi făcut vorbire în considerentele deciziei nu este de natură a induce ideea unei nemotivări ori a unei motivări insuficiente dat fiind că, nu dreptul de proprietate asupra spaţiului a constituit obiectul analizei instanţelor.
În consecinţă, cum obligaţia de a motiva hotărârea este prevăzută şi pentru a se asigura exercitarea controlului judiciar în căile de atac, iar în cuprinsul deciziei atacate se regăsesc motivele de fapt şi de drept, care concordă cu soluţia pronunţată, Înalta Curte constată că Decizia este suficient motivată, şi permite exercitarea controlului de legalitate.
- În ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că, deşi recurenta invocă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii nu se indică în concret actul juridic la care se face referire, în ce a constat interpretarea greşită ori schimbarea naturii actului sau a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Referirea la situaţia că recurenta a opus un titlu de proprietate pentru acelaşi spaţiu şi că ar fi pus în discuţie chiar valabilitatea titlului de proprietate al reclamantei, precum şi faptul că instanţa nu putea să compare titlurile depuse de părţi nu se încadrează în exigenţele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care critica apare ca nefondată.
- Contrar susţinerilor recurentei, în cauză nu se poate reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1410 şi urm. C. civ. şi nici că - pe calea unei acţiuni în evacuare - s-ar fi procedat la constatarea dreptului de proprietate al pârâtei - reclamante asupra spaţiului în litigiu, în detrimentul titlului de proprietate invocat de reclamanta - pârâtă asupra aceluiaşi spaţiu.
Dispoziţiile art. 1410 C. civ. sunt specifice raporturilor juridice de locaţiune, iar în cauză s-a constatat că, prin contractul nr. 1652 din 6 mai 1990, spaţiul a fost închiriat de SC M.M.A. Bacău, către SC C.H.D. SA pentru o durată de 10 ani, soluţia fundamentându-se pe analizarea raporturilor decurgând din contractul de închiriere, iar nu strict pe titlul de proprietate invocat de reclamantă.
Cum, s-a reţinut că la expirarea termenului locaţiunii, reclamanta i-a notificat pe deţinătorii spaţiului în acest sens, pe bună dreptate s-a dat incidenţă dispoziţiilor art. 1438 C. civ.
II. În ce priveşte recursul declarat de R.B. SA:
În esenţă criticile recurentei vizează faptul că, cererea în evacuare ar fi trebuit să fie respinsă ca inadmisibilă câtă vreme SC M.M.A. Bacău nu a solicitat anularea dreptului de proprietate al pârâtei, neputându-se compara titlurile de proprietate pe calea unei asemenea acţiuni, ci doar în cadrul unei acţiuni în revendicare.
În plus, faţă de cele expuse anterior se impune a se arăta că recurenta este în eroare în privinţa faptului că s-ar fi procedat la o comparare a titlurilor întrucât aserţiunile instanţei în ce priveşte modul de dobândire a spaţiului de către reclamantă nu poate avea rolul unei comparări a titlurilor, ştiut fiind că o astfel de procedură presupune mult mai mult.
Pe de altă parte, instanţa de apel nu şi-a fundamentat - în principal - soluţia pe titlul de proprietate, ci pe raporturile de locaţiune dintre părţi.
Mai mult, faptul că pârâta SC C.H.D. SA a închiriat la rândul său spaţiul către R.B. SA nu este de natură a bloca demersul juridic al reclamantei pentru că actul, constând în contractul de închiriere nr. 52 din 11 februarie 2003 nu-i poate fi opus, fiind persoană terţă faţă de acesta.
Referitor la o eventuală plus petita sub aspectul suprafeţei spaţiului în litigiu, instanţa a răspuns anterior, cu prilejul analizării recursului pârâtei SC C.H.D. SA.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile reclamantei SC C.H.D. SA Bacău şi pârâtei R.B. SA Bucureşti, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.H.D. SA Bacău şi de pârâta R.B. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 46/2010 din 13 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 189/2011. Comercial → |
|---|
