ICCJ. Decizia nr. 189/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 189/2011
Dosar nr. 5095/111/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22 octombrie 2008, sub numărul de mai sus, reclamanta SC D.I. SRL – Reghin, societate în faliment reprezentată prin lichidator A.C. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâţii S.V. şi SC V.G.I. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să revoce în tot contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2544 din 26 iunie 2008 la BNP D.I. încheiat între pârâţi cu consecinţa revenirii imobilelor şi utilajelor ce au făcut obiectul contractului în proprietatea privată a debitorului lor, pârâtul S.V. A mai solicitat obligarea pârâţilor şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost acţionar majoritar al SC S.C. SA Zalău, radiată din registrul comerţului ca urmare a închiderii procedurii falimentului la care a fost supusă. Judecătorul-sindic, constatând înstrăinări de bunuri şi transferuri de bani frauduloase din patrimoniul SC S.C. SA Zalău, în proprietatea pârâtului S.V., în calitate de administrator comun al societăţii, cât şi al altor societăţi ai căror asociaţi sunt rude sau apropiaţi ai familiei Ş., prin sentinţele civile nr. 440, 441 şi 490 din 2008, a anulat aceste acte şi a dispus restituirea sumelor transferate fraudulos debitoarei SC S.C. SA Zalău.
Având în vedere faptul că toţi creditorii acestei din urmă societăţi au fost plătiţi între timp, la data de 26 mai 2008, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea debitoarei rămânând nerecuperate creanţele societăţii faţă de fostul administrator, pârât în cauză.
În situaţia creată, pârâtul S.V., în scopul evident de a frauda creditorii acţionari ai SC S.C. SA Zalău, a recurs la înstrăinarea ilegală a tuturor bunurilor mobile şi imobile personale către rude sau afini până la gradul IV, aşa cum s-a întâmplat şi cu actul juridic ce face obiectul cauzei şi a cărui anulare se impune, pe calea acţiunii de faţă.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 948 pct. 4 raportat la art. 966 C. civ., art. 975 C. civ., art. 46, 79 - 80 C. civ.
Prin sentinţa nr. 541 din 14 mai 2009 Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Reghin, societate în faliment reprezentată prin lichidator A.C. S.P.R.L. împotriva pârâţilor S.V. şi SC V.G.I. SRL, cu sediul în Oradea.
A dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2544 din 26 iunie 2008 la BNP D.I., încheiat între pârâţi.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâţii solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Prin Decizia nr. 22/2010A/C din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta SC V.G.I. SRL Oradea şi a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul - pârât S.V.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, privitor la apelul societăţii că prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2010 s-a pus în vedere acesteia să achite taxa judiciară de timbru de 5.280,5 lei şi 5 lei timbru judiciar, apreciindu-se că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel că nu se pot extinde prevederile art. 77 alin. (1) la toate acţiunile şi căile de atac exercitate de administratorul judiciar, ci doar cele introduse în temeiul legii insolvenţei, cum ar fi acţiunile întemeiate pe prevederile art. 79, art. 80, art. 84 sau art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În privinţa apelului formulat de pârâtul S.V. a reţinut că hotărârea primei instanţe este şi legală şi temeinică, reclamanta, în calitate de acţionar al societăţii debitoare radiate din registrul comerţului, justificându-şi atât calitatea, cât şi interesul în promovarea acţiunii revocatorii, ambele fiind grefate pe calitatea sa de creditor acţionar faţă de societatea debitoare SC S.C. SA Zalău. În această privinţă, s-a reţinut dreptul creditorului acţionar de a recupera sumele ce i se cuvin şi nedistribuite, în baza unor hotărâri judecătoreşti de antrenare a răspunderii administratorului, neexecutate în cadrul procedurii insolvenţei.
Totodată, s-a mai reţinut că reclamanta are şi calitatea de creditor direct al pârâtului S.V., în baza sentinţei comerciale nr. 143 din 7 martie 2006 a Tribunalului Comercial Mureş, neinvocată însă prin acţiunea introductivă, prin care pârâtul a fost obligat să suporte şi întregul pasiv al societăţii reclamante SC D.I. SRL, în sumă de 3.230.254,29 lei.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.V., faţă de sentinţele irevocabile evocate, prin care acesta a fost obligat la plata unor sume de bani, calitatea sa de debitor este în afară de orice îndoială.
Relativ la celelalte condiţii cerute de art. 975 C. civ. pentru admisibilitatea unei acţiuni revocatorii, în mod temeinic a apreciat instanţa de fond că şi acestea sunt îndeplinite, căci atât prejudiciul creditorului, cât şi frauda debitorului şi complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, au fost dovedite. Astfel, pentru reclamanta creditoare, prejudiciul constă în aceea că, prin actul atacat, debitorul şi-a mărit starea de insolvabilitate, fapt care rezultă din cuprinsul procesului-verbal întocmit în dosarul execuţional nr. 454/E/2008 de către executorul judecătoresc B.G., în cuprinsul căruia s-a consemnat declaraţia debitorului cum că nu deţine în proprietate niciun bun.
Frauda debitorului este, de asemenea, evidentă, căci doar la o zi după încheierea procesului-verbal, la 26 iunie 2008, şi-a înstrăinat imobilele înscrise în C.F. nr. 7135 Diosig şi 7134 Diosig, în favoarea SC V.G.I. SRL, societate în care pârâtul a deţinut până în data de 23 aprilie 2008 calitatea de asociat şi administrator. Totodată, la data încheierii contractului, în societatea cumpărătoare avea calitatea de asociat soţia vânzătorului, numita S.M., cu o cotă de participare la capitalul social de 90 %.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs doar pârâtul S.V., în termenul legal, solicitând pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea acţiunii, iar în subsidiar casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
A arătat în criticile formulate că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul că termenul de 30 de zile prevăzut în acest text constituie un termen de contestaţie la închiderea procedurii de faliment şi nu un termen în care acţionarii solicită trecerea bunurilor rămase din averea debitorului în proprietatea indiviză a lor.
De asemenea, Decizia a fost dată cu încălcarea legii, deoarece a fost nesocotită cererea apelantei – pârâte SC V.G.I. SRL de a se dispune suspendarea judecăţii în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că societatea se află sub incidenţa acestei legi.
Prin ultima critică, a susţinut nelegalitatea hotărârii şi din perspectiva aplicabilităţii art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care în opinia sa se referă la toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispoziţiilor Legii insolvenţei, astfel că apelul societăţii pârâte nu trebuia anulat, ca netimbrat.
Ulterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la art. 306 C. proc. civ., a invocat ca motive de recurs de ordine publică excepţia necompetenţei materiale a instanţelor care au soluţionat litigiul faţă de dispoziţiile art. 3 C. com. în a cărui enumerare privind fapte de comerţ nu intră şi vânzarea de imobile, actul juridic fiind, deci, civil iar competenţa revenind Tribunalului Bihor, secţia civilă, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC D.I. SRL Reghin, deoarece faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (2) raportat la art. 130 şi art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, asociaţii au dreptul doar la sumele reziduale rămase după acoperirea integrală a creanţelor, astfel că nu se poate susţine dreptul asociaţilor debitorului de a urmări debitorii societăţii dizolvate şi lichidate, pe calea acţiunii revocatorii.
Singura excepţie admisă de legiuitor este prevăzută în art. 142 care nu se regăseşte în cauză.
Din moment ce, potrivit art. 137 din lege, închiderea procedurii de faliment are ca efect descărcarea debitorului de obligaţii, acelaşi tratament trebuie aplicat şi debitorilor debitorului.
Dispoziţiile art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate din Registrul Comerţului în condiţiile alin. (8) şi (9) revin acţionarilor sunt inaplicabile cauzei întrucât se referă numai la cazurile în care radierea societăţii comerciale s-a făcut fără lichidare, or în cauză radierea s-a făcut în baza Legii nr. 85/2006. În consecinţă, din acel moment, foştii asociaţi nu mai pot urmări debitorii societăţii radiate şi nu au calitate procesuală activă în acţiunea pauliană.
Intimata-pârâtă SC D.I. SRL Reghin a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul, astfel cum a fost precizat, se găseşte nefondat.
Analizând, cu prioritate, excepţiile de ordine publică invocate se constată privitor la nelegalitatea hotărârii pentru că s-a încălcat competenţa materială a instanţelor judecătoreşti prin raportare la natura litigiului, că susţinerea este neîntemeiată.
Obiectul litigiului priveşte desfiinţarea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între o societate comercială şi o persoană fizică, prezumţia de comercialitate faţă de dispoziţiile art. 4 C. com. privind actele subiective de comerţ nefiind răsturnată, iar faţă de dispoziţiile art. 56 C. com. aplicabil, deopotrivă, recurentul-pârât deşi nu este comerciant se supune în ceea ce priveşte acest act legii comerciale, neexistând o excepţie de natura celor reţinute de text, faţă de cele arătate mai sus.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active se constată că hotărârea recurată este legală şi în această privinţă.
Promovarea acţiunii revocatorii s-a făcut de către societatea reclamantă în calitatea sa de creditoare derivată din calitatea sa de fost acţionar al societăţii aflată în insolvenţă, procedura Legii nr. 85/2006 începută împotriva acesteia fiind închisă, într-adevăr, după recuperarea creanţelor de către creditorii societăţii dar fără a se fi realizat şi executarea silită a fostului administrator al societăţii – recurentul-pârât în cauza de faţă, în baza unor titluri executorii prin care a fost obligat să răspundă faţă de această societate.
Sub acest aspect, mai rezultă din actele dosarului că recurentul- pârât a fost obligat în calitate de fost administrator al intimatei-reclamante SC D.I. SRL Reghin să răspundă şi faţă de această societate, dar prin acţiunea introductivă nu s-a invocat şi această calitate de creditor direct, astfel că toate referirile de mai jos se vor face în legătură cu calitatea intimatei – reclamante de fost acţionar al SC S.C. SA Zalău.
Legea nr. 85/2006 permite executarea silită a creanţelor societăţii împotriva fostului administrator potrivit dreptului comun şi după închiderea procedurii insolvenţei, astfel cum cu rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 142 din lege, incident în cauză şi nu cum susţine recurentul – pârât, iar intimata – reclamantă este în drept să urmărească recuperarea sumelor de la acest debitor al fostei societăţi debitoare, tocmai în considerarea dreptului derivat din aplicarea dispoziţiilor art. 133 din Legea nr.85/2006, atât în ipoteza prevăzută la lit. a) cât şi la lit. b) din textul de lege, potrivit cărora bunurile rămase revin foştilor asociaţi/acţionari având dreptul asupra lor corespunzător cotei de participare la capitalul social.
Nu se poate pune, deci, problema decăderii din acest drept, cu referire la termenul de 30 de zile la care face trimitere art. 133 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 132 din aceeaşi lege, respectiv art.130, deoarece, în cauză, executarea silită nu s-a realizat în cadrul procedurii insolvenţei, până la momentul închiderii acesteia, ceea ce şi explică incidenţa art. 142 din aceeaşi lege, art. 137 din lege, de asemenea, invocat, negăsindu-şi aplicabilitate în sensul invocat de recurentul-pârât.
Cât priveşte art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată nu a constituit temei legal pentru admiterea acţiunii introductive, raportarea intimatei-reclamante şi la aceste dispoziţii de drept comun alături de cele din legea specială, nefiind de natură a afecta hotărârea recurată de nelegalitate, prima instanţă de judecată dând încadrarea juridică corectă dreptului dedus judecăţii, limite în care şi instanţa de apel a cenzurat hotărârea acesteia.
Prin urmare, având calitatea de creditoare societatea reclamantă are calitate procesuală activă în promovarea unei acţiunii revocatorii.
Cu referire la excepţia nulităţii pentru netimbrarea apelului formulat de societatea pârâtă - intimată în acest cadru procesual, se constată că aceasta nu a declarat recurs, astfel că se presupune că a achiesat la soluţia dată excepţiei de către instanţa de apel, recurentul – pârât neputând formula astfel de critici în propriul recurs, faţă de principiul disponibilităţii în procesul civil şi al puterii de lucru judecat.
S-a mai invocat şi faptul că instanţa de apel a respins nelegal cererea de suspendare a judecăţii formulată de apelanta-pârâtă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, invocându-se starea de insolvenţă în care se află această societate, critică ce poate fi analizată în recursul acestei părţi, faţă de caracterul suspendării de drept, însă ea operează cu condiţia de a fi incidentă în cauză.
Or, potrivit acestui text de lege suspendarea de drept operează numai în cazul acţiunilor judiciare sau extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, ceea ce în cauză nu se regăseşte, acţiunea dedusă judecăţii fiind doar o acţiune revocatorie.
Aşa fiind, pentru toate considerentele de fapt şi de drept arătate, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea recurată va fi menţinută ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S.V. împotriva deciziei nr. 22/2010- A/C din 23 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 413/2011. Comercial → |
|---|
