ICCJ. Decizia nr. 1629/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1629/2011
Dosar nr. 2240/30/2010
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 568/PI/11 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2240/30/2010 s-au respins excepţiile invocate şi s-a admis cererea formulată de reclamanta SC F.L. SRL Timişoara în contradictoriu cu pârâtele SC L.A. SRL (continuatoarea SC A.I.S. SA) Şag şi SC E.E. BANAT, sucursala Timişoara, în consecinţă fiind obligate pârâtele la rebranşarea şi furnizarea curentului electric la punctul de lucru al reclamantei din Comuna Şag DJ 236 Km 3 + 800 (fosta fermă nr. 9 IAS Şag).
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Timiş a reţinut că, între reclamanta SC F.L. SRL şi SC A.I.S. Şag SA a fost încheiată la data de 6 februarie 2004 o convenţie prin care reclamanta se obliga să achite consumul energiei electrice consumată şi înregistrată pe un contor general. Ulterior, urmare a divizării acesteia din urmă şi radierii, societatea care a continuat parte din activitatea societăţii radiate şi în ceea ce o priveşte pe reclamantă a fost pârâta SC L.A. SRL care, o perioadă de timp a emis facturi fiscale care reflectau consumurile de energie electrică către reclamantă şi pe care aceasta le-a plătit. Chiar dacă între cele două societăţi (SC F.L. SRL şi SC L.A. SRL) nu există o convenţie scrisă, înţelegerea consfinţită la data de 6 februarie 2004 cu antecesoarea, îşi continuă valabilitatea, putând exista între părţi şi un raport juridic nescris, materializat în speţă prin accesul reclamantei la transformatorul pârâtei, la facturarea de către SC L.A. SRL a energiei electrice consumate şi plătite de către SC F.L. SRL.
Nu poate fi reţinută excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor, din motivele justificative regăsite în întâmpinările formulate de către acestea rezultând că ambele au legătură cu sistarea furnizării energiei electrice, SC L.A. SRL fiind continuatoarea societăţii dizolvate cu care reclamanta are o convenţie scrisă şi care este în fiinţă, ea nefiind desfiinţată în vreun fel, iar SC E.E. SA fiind societatea care distribuie energia necesară în derularea activităţii reclamantei şi fără de care aceasta îşi întrerupe activitatea. Nu are relevanţă lipsa unui contract încheiat cu reclamanta, relaţiile dintre reclamantă â€" terţa persoană juridică consumatoare (subconsumatoare) şi societatea care furnizează energie derivând din însăşi convenţia încheiată cu SC A.I.S. Şag SA, din faptul că a consumat şi plătit energia consumată, pentru care a existat un aviz de subconsumator, urmând ca toate părţile implicate să întreprindă măsurile ce se impun pentru intrarea în legalitate.
Nu poate fi reţinută nici excepţia lipsei de interes a reclamantei sau a inadmisibilităţii cererii, interesul acesteia fiind unul vădit personal, născut şi actual iar cererea formulată este una admisibilă, fiind îndreptăţită a promova cererea pendinte ca urmare a refuzului antecesoarei vânzătoarei de a-i permite alimentarea de la transformatorul acesteia.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 202/A din 18 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de pârâtele SC E.E. SA Timişoara şi SC L.A. SRL Şag împotriva sentinţei civile nr. 568/PI din 11 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2240/30/2010 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC F.L. SRL Timişoara.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC F.L. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC E.E. SA şi SC L.A. SRL, ca neîntemeiată, păstrând soluţia primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de ambele pârâte.
A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă SC L.A. SRL, în cuantum de 3.484,15 lei. A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A dispus restituirea cauţiunii consemnate pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, de către SC L.A. SRL, conform recipisei de consemnare nr. 701029/1 din 27 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
La data de 16 iulie 2004 s-a emis de către SC F.D.F.E.E.E. BANAT SA (în prezent, SC E.E. SA) avizul tehnic de racordare â€" anexa 2 la Contractul de furnizare a energiei electrice la marii consumatori (f.18 dosar Tribunalul Timiş); avizul a fost solicitat de către SC A.I.S. SA â€" J35/709/1991, fiind emis ca urmare a solicitării de spor de putere şi evidenţiere subconsumator; subconsumatorul agreat de furnizorul de energie electrică şi indicat în cuprinsul avizului este reclamanta SC F.(P.) L. SRL.
Recunoscând reclamantei SC F.L. SRL calitatea de subconsumator în sensul Legii nr. 318/2003 a energiei electrice, în vigoare la data emiterii avizului, avizul tehnic de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 probează raporturile contractuale existente la data emiterii avizului, în speţă existenţa contractului de furnizare a energiei electrice încheiat în condiţiile art. 41 din Legea nr. 318/2003 şi acordul titularului de contract pentru alimentarea cu energie electrică a subconsumatorului din instalaţiile sale şi de cedare putere absorbită din cota proprie către subconsumator.
Aceste raporturi contractuale au întemeiat cererea introductivă de instanţă, reclamanta, în calitate de subconsumator, pretinzând executarea obligaţiilor asumate de către furnizorul de energie electrică şi de către consumator. Împrejurarea că, între consumator şi subconsumator nu s-a încheiat un contract în formă scrisă este lipsită de relevanţă, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în condiţiile în care drepturile şi obligaţiile părţilor sunt configurate, în cazul furnizării energiei electrice, de actele normative în vigoare pe parcursul derulării raporturilor contractuale, voinţa părţilor neputând modifica drepturile şi obligaţiile precizate prin regulamentele de furnizare a energiei electrice aprobate prin hotărâri de guvern.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut calitatea procesuală a pârâtelor, acestea fiind părţi ale raporturilor contractuale afirmate de reclamantă.
Pe de altă parte însă, raporturile contractuale confirmate de avizul tehnic de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 au încetat cel mai târziu la data emiterii avizului tehnic de racordare nr. 5210 din 30 iunie 2008 (f.33, dosar Tribunalul Timiş), aviz ce recunoaşte exclusiv pârâtei SC L.A. SRL calitatea de consumator şi care anulează şi înlocuieşte precedentul aviz de racordare înregistrat sub nr. 5315 din 8 iulie 2004.
Contractul încheiat cu respectarea Regulamentului din 2003 privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice, aprobat prin HG nr. 867/2003 (în vigoare la data încheierii contractului nr. 158782458 din 20 aprilie 2008, f.36 dosar Tribunalul Timiş), coroborat cu menţiunile din Avizul de racordare nr. 5210 din 30 ianuarie 2008, nu prevede existenţa unui subconsumator. Ca atare, la data promovării acţiunii â€" 26 martie 2010, reclamanta nu era îndreptăţită să solicite executarea vreunei obligaţii decurgând din contractul de furnizare a energiei electrice în derulare.
Împrejurarea afirmată de reclamantă în sensul că, în mod abuziv, consumatorul SC L.A. SRL a refuzat să-şi dea acordul pentru alimentarea cu energie electrică a reclamantei SC F.L. SRL, chiar reală fiind, nu justifică o modificare a raporturilor contractuale în sensul suplinirii acestui acord de către instanţa de judecată, astfel cum în mod greşit s-a procedat în primă instanţă.
Aceasta întrucât, chiar dacă s-ar admite că pârâta SC L.A. SRL şi-a asumat o obligaţie de a face â€" în sensul de a-şi da acordul cu privire la alimentarea reclamantei cu energie electrică, în sistemul Codului civil român este de principiu că obligaţiile de a face nu pot fi executate silit direct, ci numai indirect, prin echivalent, conform art. 1075 C. civ. Recunoscând forţa obligatorie a unui contract, hotărârea judecătorească nu poate încălca dreptul unei persoane de a contracta liber. Acesta este motivul pentru care neexecutarea unei obligaţii personale, cum este cea afirmată de reclamantă ca fiind asumată de consumator, putea fi sancţionată exclusiv prin obligarea părţii în culpă la executarea obligaţiei sub sancţiunea daunelor cominatorii, nicidecum instanţa neputând suplini consimţământul părţii, cu consecinţa creării unor noi raporturi contractuale.
Recunoscând legitimitatea pretenţiilor reclamantei, prima instanţă nu numai că a construit contractul dintre cele două societăţi comerciale, ignorând refuzul consumatorului de a contracta, dar a reţinut şi obligaţia furnizorului de energie electrică, ignorând etapele preliminare impuse de normele de furnizare a energiei electrice â€" obţinerea avizelor tehnice de racordare, sentinţa astfel pronunţată fiind contrară legii.
În ce priveşte cererea de renunţare la drept depusă la dosarul cauzei de către pârâta SC L.A. SRL şi contestată de reprezentantul convenţional al reclamantei, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 247 C. proc. civ., în speţă cererea fiind cuprinsă într-un act sub semnătură privată. Principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., impune instanţei să stabilească dacă actul procesual de dispoziţie aparţine unei părţi ce are capacitatea de a dispune şi dacă consimţământul a fost dat în mod legal. Întrucât reprezentantul legal al societăţii, administratorul F.M. nu s-a prezentat în instanţă pentru a confirma această renunţare la drept, în raport de prevederile art. 247 alin. (3) C. proc. civ., Curtea constată că actul de dispoziţie al administratorului societăţii pârâte nu poate întemeia o soluţie de anulare a hotărârii primei instanţe, conform art. 247 alin. (5) C. proc. civ.
În temeiul art.274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a reclamanţi, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă SC L.A. SRL, în cuantum total de 3.484,15 lei. A fost respinsă cererea reclamantei, privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Faţă de poziţia apelantei SC L.A. SRL cu privire la cererea de suspendare a executării sentinţei apelate, în temeiul art. 723 ind.1 C. proc. civ. a dispus restituirea cauţiunii consemnate pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara,de către SC L.A. SRL, conform recipisei de consemnare nr.701029/1 din 27 octombrie 2010.
Împotriva menţionatei decizii, a declarat recurs reclamanta SC F.L. SRL Timişoara, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În criticile formulate, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
- în mod greşit instanţa de apel a reţinut că în cauză nu există contract prin care pârâta SC L.A. SRL s-a obligat să-i furnizeze societăţii sale, energie electrică, fără să aibă în vedere convenţia încheiată în formă simplificată între SC F.L. SRL şi SC A.I.S. SA Şag (în prezent L.A.), la data de 6 februarie 2004 prin care societatea sa se obligă să-i achite curentul consumat, înregistrat pe contorul general.
Recurenta-reclamantă a susţinut că i-a achitat pârâtei în baza facturilor fiscale energia electrică până în luna martie 2010, când aceasta fără nici o somaţie i-a întrerupt furnizarea energiei electrice şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ.
- greşit a interpretat instanţa de apel lipsa contractului de furnizare a energiei electrice, în raport de existenţa avizului nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 şi de existenţa la dosar a anulării avizului din 2004, de care nu a avut cunoştinţă, în calitate de subantreprenor.
Intimata-pârâtă SC L.A. SRL localitatea Sag prin notele scrise şi întâmpinarea depuse la dosar a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei pronunţate de instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată.
Recursul reclamantei este nefondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale, aplicabile în cauză, constată că acestea nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. care să conducă la casarea sau modificarea deciziei.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, pentru neîndeplinirea prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., în sensul că nu au fost indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate, aceasta va fi respinsă, în raport de precizarea recurentei reclamante care a menţionat art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel prima critică a recurentei-reclamante prin care susţine că instanţa de apel ar fi stabilit faptul că nu a existat un contract prin care pârâta s-a obligat să-i furnizeze societăţii sale energie electrică este nefondată, în condiţiile în care Curtea de Apel Timişoara a reţinut în considerentele deciziei sale că între cele două societăţi au existat raporturi contractuale în baza avizului tehnic de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004 emis de SC E.E. SA şi a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat în condiţiile art. 41 din Legea nr. 318/2003 în care pârâta SC L.A. SRL a avut calitatea de consumator direct de curent electric, iar reclamanta a avut calitatea de subconsumator, în sensul Legii nr. 318/2003 a energiei electrice.
Or, aceste raporturi contractuale au întemeiat cererea introductivă de instanţă a reclamantei, în calitate de subconsumator, pretinzând executarea obligaţiilor asumate de către furnizorul de energie electrică şi de către consumator. Împrejurarea că, între consumator şi subconsumator nu s-a încheiat un contract în formă scrisă este lipsită de relevanţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, în condiţiile în care drepturile şi obligaţiile părţilor sunt configurate, în cazul furnizării energiei electrice, de actele normative în vigoare pe parcursul derulării raporturilor contractuale, voinţa părţilor neputând modifica drepturile şi obligaţiile precizate prin regulamentele de furnizare a energiei electrice aprobate prin hotărâri de guvern.
Curtea de Apel Timişoara a reţinut însă, în mod corect, că aceste raporturi contractuale dintre pârâtă şi recurenta-reclamantă au încetat o dată cu emiterea de către SC E.E. SA a avizului tehnic de racordare nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 prin care s-a recunoscut exclusiv SC L.A. SRL, calitatea de consumator şi prin care s-a anulat şi înlocuit avizul de racordare nr. 5315 din 8 iulie 2004, în baza căruia au luat naştere raporturile contractuale anterioare între cele două societăţi comerciale.
Mai mult, începând cu anul 2008, în baza avizului tehnic nr. 5210 din 30 ianuarie 2008, între pârâtă şi SC E.E. SA a fost încheiat, un nou contract de furnizare a energiei electrice, prin care nu au mai prevăzut calitatea reclamantei recurente de subconsumator de curent electric prin intermediul instalaţiilor pârâtei.
Or, în aceste condiţii, în mod corect, s-a apreciat de către instanţa de apel că suplinirea consimţământului pârâtei la modificarea contractului din 20 aprilie 2008, în sensul alimentării reclamantei recurente cu energie electrică prin instalaţiile sale, nu are suport legal, recurenta având posibilitatea de a contracta direct cu furnizorul de energie electrică. Altfel, ar însemna ca instanţa de judecată să oblige furnizorul de energie electrică la modificarea acestui contract în condiţiile preferate de recurentă, cu ignorarea procedurilor reglementate de normele de furnizare a energiei electrice-inclusiv emiterea avizelor tehnice de racordare - ceea ce nu poate fi admis, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a depus nici o diligenţă pentru a-şi asigura independenţa alimentării energiei electrice.
Cât priveşte al doilea motiv de recurs, prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a interpretat greşit înscrisurile depuse la dosar, cu referire la contractul de furnizare a energiei electrice şi a anexelor nr. 5210 din 30 ianuarie 2008 şi a anulării avizului, acesta nu poate fi reţinut, întrucât vizează netemeinicia hotărârii, analizarea probelor administrate în cauză.
Pentru toate aceste considerente şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului şi recursul reclamantei ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.A. SRL Şag.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.L. SRL Timişoara împotriva deciziei nr. 202/A din 18 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta-reclamantă F.L. SRL Timişoara la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.A. SRL Şag.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1628/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1630/2011. Comercial → |
|---|
