ICCJ. Decizia nr. 1663/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1663/2011
Dosar nr. 6309/118/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3472 din 1 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea promovată de reclamanta SC I.A. SRL în contradictor cu pârâta SC D.T. SRL ca prescrisă, subsecvent admiterii excepţiei cu acest obiect invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Judecătorul fondului a reţinut în considerentele sentinţei că prin cererea formulată s-a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6459 din 16 mai 2006 în temeiul căruia pârâta a vândut reclamantei o instalaţie de frig cu obligarea montării ei dar că aceasta nu a funcţionat la capacitatea normală şi în urma repetatelor notificări, pârâta nu a procedat la remedierea defecţiunilor.
Cu privire la excepţia prescripţiei a reţinut caracterul întemeiat al acesteia deoarece potrivit art. 11 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţiei pentru viciile ascunse este de 6 luni şi acesta curge de la data descoperirii viciilor dar nu mai târziu de un an, care este data expirării termenului de garanţie şi care este un termen obiectiv spre deosebire de primul termen care este unul subiectiv. Apreciind că reclamanta a cunoscut despre existenţa viciilor la data de 27 februarie 2007 judecătorul fondului a stabilit că termenul de 6 luni care a început să curgă de la această dată s-a împlinit la data de 27 august 2007, anterior promovării acţiunii, la data de 26 septembrie 2009.
Cu privire la somaţia de plată, admisă printr-o sentinţă ulterior anulată prin admiterea contestaţiei la executare promovată de debitoare, s-a apreciat că aceasta nu are caracter întreruptiv de prescripţie cum a susţinut reclamanta, nefiind întrunite cerinţele art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1908.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 152 din 10 noiembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă.
Criticile apelantei cu privire la nereţinerea cazurilor de întrerupere a termenului de prescripţie şi la perioada de garanţie convenţională precum şi cele cu privire la temeiul de drept al acţiunii au fost înlăturate de instanţa de apel, aceasta confirmând legalitatea şi temeinicia sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta-apelantă a cunoscut despre existenţa viciilor la data de 27 februarie 2007 iar termenul de 6 luni s-a împlinit la 27 august 2007 şi că cererea de chemare în judecată despre care apelanta susţine că a întrerupt cursul prescripţiei s-a introdus ulterior datei de 27 august 2009, la 24 aprilie 2008.
Cu privire la garanţia convenţională, instanţa de apel a reţinut că apelanta nu a precizat temeiul de drept al efectelor ei iar în ce priveşte obiectul învestiri, că în mod corect instanţa de fond a examinat prioritar dacă acţiunea a fost introdusă în termenul de prescripţie.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta SC I.A. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 70-72 C. com. care atrag răspunderea atât pentru viciile ascunse cât şi pentru cele aparente şi a aplicat greşit prevederile art. 11 din Decretul nr. 167/1958 deoarece termenul de prescripţie începe să curgă după împlinirea termenului de garanţie care în cazul de faţă este de 3 ani iar nu de 6 luni.
Intimata SC D.T. SRL CONSTANŢA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând considerentele deciziei atacate şi arătând că prevederile art. 11.3 din Decretul nr. 167/1958 nu trebuie interpretate în sensul că termenul de garanţie convenţional se adaugă la cel convenţional, ci că se confundă cu acesta fiind tot de un an.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:
Cât priveşte critica cu privire la incidenţa art. 70 C. com. se constată că recurentul - reclamant se raportează la acest text numai pentru a invoca răspunderea vânzătorului şi pentru vicii aparente, nu numai pentru vicii ascunse, fără a aminti că denunţarea acestora trebuie făcută în termen de 2 zile de la primirea mărfurilor şi fără a susţine îndeplinirea condiţiei pe care acest text o impune în aplicarea sa, aceea ca bunul cumpărat să provină de pe o altă piaţă.
În ce priveşte însă critica momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie în situaţia în care legea sau convenţia părţilor stabileşte o perioadă de garanţie, aceasta este întemeiată.
Într-adevăr, conform art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/19558, prescripţia privind viciile ascunse începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrării, iar conform alin. (3), prin dispoziţiile acestui articol nu se aduce nicio atingere termenelor de garanţie, legale şi convenţionale.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de apel a socotit că termenul de prescripţie începe să curgă de la data descoperirii viciilor, cu ignorarea perioadei de 12 luni de garanţie convenţională şi greşit a apreciat că prescripţia s-a împlinit chiar anterior promovării cererii de chemare în judecată cu privire la care recurenta invocă caracterul întreruptiv de prescripţie, pe care instanţa de apel i l-a recunoscut.
Prin urmare, faţă de faptul că instanţa de apel a recunoscut că cererea de chemare în judecată promovată de recurent la 24 aprilie 2008 admisă irevocabil la Tribunalul Constanţa la 6 mai 2009, are caracter întreruptiv de prescripţie şi că această constatare trebuie luată ca atare în calea de atac a reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 316 coroborat cu art. 296 teza a 2-a C. proc. civ., recurentei-reclamante neputându-i-se crea o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, reţinând însă modalitatea greşită de calcul a cursului prescripţiei dreptului la acţiune operată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă la data de 2 noiembrie 2007, când a expirat perioada de garanţie convenţională şi s-ar fi împlinit la 2 mai 2008 dacă n-ar fi fost întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 24 aprilie 2008, admisă irevocabil la 6 mai 2009, când conform art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă un nou termen de prescripţie de 6 luni care, la data introducerii acţiunii: 26 iunie 2009, nu era împlinit.
Pe de altă parte, chiar dacă recurenta-reclamantă şi-a făcut apărări cu privire la excepţia prescripţiei pentru vicii ascunse, ceea ce ar presupune o achiesare la natura defecţiunilor, este de observat că aceasta nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1352 şi urm. C. civ., ci pe art. 1020 C. civ., iar defecţiunile la care referă nu le-a calificat ca fiind vicii ascunse, acestea putând fi şi lipsuri calitative, situaţie în care termenul de prescripţie nu este de 6 luni, ci cel comun de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, situaţie cu privire la care reclamanta trebuie să facă precizări în faţa instanţei de fond.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa ambele hotărâri în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi va trimite cauza pentru soluţionare pe fond la Tribunalul Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC I.A. SRL CONSTANŢA împotriva deciziei nr. 152/COM din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 3472 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1660/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1666/2011. Comercial → |
|---|
