ICCJ. Decizia nr. 1714/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1714/2011
Dosar nr. 424/1285/2008
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, sub nr. 424/1285/2008, reclamanta SIF O. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA, solicitând instanţei să dispună desemnarea unui expert independent, în vederea întocmirii unui raport care să analizeze operaţiunile de gestionare a societăţii pârâte, aspecte legate de raporturile dintre SC S. SA şi SC C. SA Buzău (acţionarul său majoritar), societăţile care se declară făcând parte din G.S.C.R., persoana fizică V.Ş., precum şi toate contractele de prestări servicii cu o valoare mai mare de 1.000 euro încheiate de societate în perioada aprilie 2000 – până în prezent.
La termenul de judecată din data de 5 mai 2008, instanţa a încuviinţat cererea reclamantei, dispunând efectuarea unui raport de expertiză contabilă judiciară, fiind desemnat să efectueze expertiza doamna expert M.D.A., iar prin Încheierea nr. 3018/2010, având în vedere dispoziţiile art. 136 din Legea 31/1990, republicată, a constatat efectuarea, (la cererea reclamantei SIF O. SA), raportului de expertiză contabilă judiciară, cauza fiind astfel finalizată.
Împotriva Încheierii nr. 3018/2010, pronunţată de Tribunalul Cluj Napoca a formulat apel reclamanta SIF Oltenia, apel ce a fost admis prin Decizia comercială nr. 173/2010 a Curţii de Apel Cluj, hotărârea fiind schimbată în parte, în sensul că pârâta SC S. SA, a fost obligată să plătească suma de 21.450 RON onorariu expert.
În motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel, răspunzând criticii vizând plata onorariului de expert a apreciat în raport de dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea 31/1990 că onorariile de expert se suportă de societate în condiţiile în care nu poate fi reţinută reaua credinţă a reclamantei SC SIF O. SA.
Pârâta SC S. SA, a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 173 din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, solicitând „admiterea recursului şi desfiinţarea deciziei recurate” .
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., recurenta arată că solicitarea expertizei de către reclamantă a fost făcută cu rea credinţă, cu scopul vădit de a perturba activitatea normală a SC S. SA, fiind cunoscut faptul că toate hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor SC S. SA, sunt atacate de SC SIF O. SA care încearcă să obstrucţioneze activitatea societăţii pârâte.
Instanţa de apel nu a examinat cele prezentate de SC S. SA şi nu a motivat Decizia pronunţată şi a aplicat a greşit dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Legea 31/1990, situaţie în care se impune ca reclamanta să suporte contravaloarea expertizei.
Intimata SIF O. SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu există niciun argument din care să rezulte că expertiza a fost solicitată cu rea credinţă, iar recurenta pârâtă nu a solicitat instanţelor de fond să fie exonerată de la plata expertizei.
Analizând Decizia recurată, în raport de criticile formulate, se constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu-şi găseşte incidenţa în cauza de faţă, în condiţiile în care instanţa de apel a motivat hotărârea pronunţată în limitele cererii de apel formulate cu respectarea dispoziţiilor art. 295 pct. 1 C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 pct. 1 C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile art. 295 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a menţionat în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susţină soluţia pronunţată din perspectiva dispoziţiilor art. 136 alin. 2 din Legea 31/1991, astfel că motivul întemeiat de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză.
Nici incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în condiţiile în care recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, criticând în mod generic hotărârea instanţei de fond din perspectiva dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care nu a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Legea 31/1990, motiv de recurs ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 136 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 stabileşte regula că onorariile pe care le solicită experţii ce au efectuat expertiza în condiţiile art. 136 alin. (1) din Legea 31/1998, trebuie să fie suportată de societate, ca o cheltuială a acesteia, cu excepţia situaţiei în care se va dovedi că cererea formulată de acţionarii ce deţin cel puţin 10% din capitalul social a fost făcută cu rea-credinţă, în scop şicanator, dar în speţa de faţă prin valorificarea dreptului la informare, intimata reclamantă în calitate de acţionar minoritar, nu a perturbat activitatea pârâtei SC S. SA pentru a putea fi reţinută excepţia prevăzută de art. 136 alin. (2) teza finală din Legea 31/1990.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Legea 31/1990 în contextul în care nu au fost administrate probe în condiţiile art. 1169 C. civ. din care să rezulte reaua credinţă a reclamantei. Faptul că intimata reclamantă în cadrul altor doare a atacat hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor adoptate nu face dovada relei credinţe prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, nefiind incidente în cauză motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta pârâtă SC S. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 173 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 173 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1713/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1716/2011. Comercial → |
|---|
