ICCJ. Decizia nr. 1723/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1723/2011
Dosar nr. 2131/108/2010
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1819 din 13 iulie 2010, Tribunalul Arad, secţia comercială, a admis acţiunea comercială formulată de reclamanta SC C.A. SRL Arad împotriva pârâtei SC F.A. SRL Arad şi, în consecinţă: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 270.213.52 RON, din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor achiziţionate şi neachitate, iar suma de 166.582,01 RON reprezentând daune interese, precum şi la plata sumei de 6.823 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin acţiunea introductivă, reclamanta SC C.A. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta SC F.A. SRL Arad, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, aceasta să fie obligată la plata sumei totale de 270.213.52 RON, din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor achiziţionate şi neachitate, iar suma de 166.582,01 RON reprezentând daune interese.
Instanţa de fond a reţinut astfel că, între părţi s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, reclamanta având calitate de vânzător, iar pârâta de cumpărător, iar în baza acestui contract, s-au emis o serie de facturi fiscale începând cu luna mai 2008 şi până în luna octombrie 2008, facturi în baza cărora reclamanta a vândut pârâtei produse agricole la preţul total de 1.036.315,015 RON, preţ care trebuia plătit în rate, până cel mai târziu la 15 noiembrie 2008 conform art. 4 din Contract.
Între părţi a intervenit Procesul verbal de conciliere, prin care pârâta a recunoscut debitul de 1.036.315,09 RON, sumă pe care urma să o achite în următoarea modalitate: suma de 179.1606,40 RON urma să fie compensată cu contravaloarea seminţelor de grâu pe care reclamanta le-a achiziţionat de la pârâtă, suma de 560.564,99 RON să fie achitată până la 31 decembrie 2008, suma de 192.952,19 RON să fie achitată până la data de 28 februarie 2009, însă debitoarea a achitat această din urmă sumă, doar la data de 5 martie 2009.
S-a mai reţinut că într-adevăr, suma de 103.631,51 RON urma să fie facturată ca discount la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, numai dacă debitoarea şi-ar fi achitat în întregime şi la termenele stabilite sumele arătate la punctele 1-4 din acest proces verbal.
Astfel, pârâta a achitat o parte din marfa achiziţionată şi anume suma de 932.683.58 RON, diferenţa de 103.631,51 RON, rămânând neachitată şi constituind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Prin art. 2 din acelaşi Proces verbal de conciliere, s-a menţionat că celelalte prevederi ale Contractului de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008 rămân neschimbate. Astfel, conform art. 14 din cap. 111 al acestui contract, pârâta datorează daune interese de 0,25% pe zi de întârziere de la data încheierii contractului în sumă totală de 166.582,01 RON.
În aceste condiţii, instanţa de fond a admis acţiunea comercială formulată de reclamanta SC C.A. SRL Arad şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 270.213,52 RON din care 103.631,51 RON reprezentând contravaloarea produselor achiziţionate şi neachitate, 166.582,01 RON reprezentând daune interese.
Prin Decizia civilă nr. 217/A din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timiş, secţia comercială, a admis apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL. A schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL. A obligat-o pe reclamanta intimată la plata sumei de 4.498 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta SC F.A. SRL.
În motivarea acestei soluţii, concluzionând, instanţa de apel a reţinut următorele:
Convocarea la conciliere directă depusă de către reclamantă la dosar fond nu face sub nicio formă dovada existenţei şi întinderii pretenţiilor reclamantei, deoarece dincolo de faptul că nu a fost trimisă la sediul pârâtei înregistrat la ORC Arad din judeţul Arad comuna F., ci la vechiul sediu din Arad, cuprinde doar o enumerare de facturi fiscale, fără să fie evidenţiată valoarea fiecărei facturi în parte, după care reclamanta concluzionează că pârâta figurează în evidenţele sale cu un debit total de 103.631,51 RON reprezentând contravaloare marfa - sămânţă de grâu şi erbicide - deşi în cererea de chemare în judecată reclamanta susţine că această sumă reprezintă discount la totalul sumelor facturate în baza contractului încheiat între părţi.
Pentru a se stabili dacă acest discount operează sau nu, trebuia convocată pârâta la conciliere directă pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestuia şi pentru ca pârâta să-şi expună punctul de vedere cu privire la existenţa acestei creanţe.
De asemenea, în condiţiile dovedirii acesteia, suma de 103.631 RON despre care se susţine că a constituit temeiul pretenţiilor reclamantei, nu ar putea reprezenta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă decât cel mult de la data achitării de către pârâtă a tranşei de 192.952,19 RON, scadentă la data de 28 februarie 2009, şi nu de la încheierea contractului, aşa cum a solicitat reclamanta.
Referitor la daunele interese solicitate, de 0,25 % pe zi de întârziere, şi acestea au fost calculate în mod eronat, în baza unei sume despre care pârâta nu a cunoscut că este pusă în întârziere, iar pe de altă parte, s-au solicitat de la data încheierii contractului până la data chemării în judecată, iar chemarea în judecată a intervenit la peste un an de la expirarea termenului de plată pentru suma de 192.952,19 RON.
În această situaţie se evidenţiază şi reaua credinţă a reclamantei care a stat în pasivitate timp de peste un an până să o cheme în judecată pe pârâtă, fără să o încunoştinţeze în prealabil cu privire la sumele datorate, fără să o convoace la o nouă întrevedere pentru eventuala soluţionare amiabilă a diferendelor dintre părţi.
Astfel, curtea de apel a constatat neîntemeiată cererea reclamantei care a chemat-o în judecată pe pârâtă în baza unei creanţe care nu era certă, lichidă şi exigibilă, atât în ceea ce priveşte suma reprezentând pretenţii, cât şi referitor la daunele interese.
Drept urmare, curtea de apel admis apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL şi în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a reclamantei intimate, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 4.498 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta SC F.A. SRL.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC C.A. SRL Arad, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul menţinerii Sentinţei civile nr. 1819 din 13 iulie 2010, pronunţate de Tribunalul Arad.
Recurenta formulează astfel următoarele critici:
O primă critică: interpretarea greşită a legii de către instanţa de apel are loc când aceasta deşi constată că, datorită renunţării de către pârâta intimată a invocării excepţiei prematurităţii introducerii acţiunii pentru faptul că nu ar fi fost convocată la conciliere directă prealabilă, acţiunea societăţii sale nemaiputând fi considerată prematură, apreciază că, Convocarea la conciliere directă depusă de către societatea sa si prezentă în filele 7 şi 8 de la dosarul cauzei, nu ar face sub nicio formă dovada existenţei şi întinderii pretenţiilor reclamantei.
Arată că, în mod vădit instanţa de apel, în aprecierile făcute, a aplicat greşit prevederile art. 7201 C. proc. civ., întrucât nici în cererea de chemare în judecată şi nici în vreun alt act, societatea sa nu a susţinut că suma de 103.631,51 RON, solicitată ca preţ neachitat ar reprezenta discount la totalul sumelor facturate în baza contractului încheiat între părţi, aşa cum susţine instanţa de apel.
A doua critică: aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia "Pentru a se stabili dacă acest discount operează trebuia convocată pârâta la conciliere directă pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestuia şi pentru ca pârâta să îşi expună punctul de vedere cu privire la existenţa acestei creanţe" reprezintă o interpretare greşită a actelor juridice deduse judecăţii. Astfel, la data de 16 decembrie 2008, între societatea sa şi debitoare a intervenit un Proces verbal de conciliere, prin care părţile au stabilit printre altele, restul de plată, care era la acea dată în cuantum de 1.036.315,09 RON.
A treia critică: solicită instanţei de recurs să constate faptul că daunele interese au fost calculate conform prevederilor contractuale - Cap. III art. 14 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 625 din 3 iulie 2008, ale cărui clauze, inclusiv cea privitoare la daunele interese, au rămas neschimbate şi aplicabile.
Cea de-a patra critică: aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia, „se evidenţiază şi reaua credinţă a reclamantei care a stat în pasivitate timp de peste un an până să o cheme în judecată pe pârâtă, fără să o încunoştiinţeze în prealabil cu privire la sumele datorate, fără să o convoace la o nouă întrevedere pentru eventuala soluţionare amiabilă a diferendelor dintre părţi„ este cel puţin bizară şi de neînţeles, atâta vreme cât Convocarea la conciliere directă a fost primită de către pârâta intimată SC F.A. SRL la data de 4 februarie 2010, iar aceasta nu s-a prezentat la data de 26 februarie 2010 în vederea realizării concilierii între părţi.
Consideră că de rea credinţă poate fi debitorul care nu îşi respectă obligaţiile contractuale de achitare a contravalorii produselor achiziţionate de la un furnizor şi nicidecum respectivul furnizor care aşteaptă ca debitorul său să îi plătească preţul acestora o perioadă de timp, care potrivit Decretului 168/1958 şi Codului civil poate curge până la împlinirea a trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune (1 martie 2009).
În fine, susţine că rezultă fără putinţă de tăgadă caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei societăţii faţă de pârâta intimată.
Recursul este fondat.
Din examinarea criticilor exprimate în recurs de către reclamantă în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Prima critică potrivit căreia instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 7201 C. proc. civ., reţinând în mod nelegal şi eronat faptul că reclamanta nu a efectuat convocarea pârâtei la concilierea prealabilă este neîntemeiată întrucât se constată că la dosarul de fond se află Convocarea la concilierea directă, depusă de reclamantă, aceasta respectând dispoziţiile legale mai sus menţionate şi cuprinzând întinderea pretenţiilor reclamantei, cu menţionarea explicită a acestor pretenţii.
Şi cea de-a doua critică conform căreia curtea de apel a interpretat eronat faptul că reclamanta trebuia s-o convoace pe pârâtă la conciliere directă pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a discontului în cuantum de 103.631,51 RON este întemeiată, deoarece, din conţinutul procesului verbal de conciliere, încheiat la data de 16 decembrie 2008, rezultă fără dubiu, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă care s-a pronunţat în cauză, că suma de 103.631,51 RON urma a fi facturată ca discount la contractul de vânzare-cumpărare numai dacă pârâta şi-ar fi achitat în întregime şi la termenele stabilite sumele arătate la punctele 1-4 din procesul verbal, or, pârâta a achitat numai o parte din marfa achiziţionată, respectiv 932.683,58 RON din debitul total de 1.036.315,09 RON, rămânând neachitată diferenţa de 103.631,51 RON, - aceasta constituind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Cea de-a treia critică referitoare la faptul că greşit s-a reţinut că pârâta nu a fost pusă în întârziere în ce priveşte daunele interese solicitate este de asemenea întemeiată întrucât, pe de o parte, aflându-ne pe tărâm comercial, acest lucru nu era necesar, iar pe de altă parte, se constată că aceste daune au fost calculate conform clauzelor contractuale, inclusiv cele privind daunele interese care au rămas neschimbate şi aplicabile, astfel cum rezultă din procesul verbal de conciliere.
Susţinerile recurentei-reclamante conţinute în cea de-a patra critică referitoare la evidenţierea greşită a relei sale credinţe de către curtea de apel, legate de faptul că ar fi stat în pasivitate şi nu ar fi încercat o soluţionare amiabilă a diferendelor dintre părţi sunt şi ele întemeiate, de vreme ce pârâta a fost invitată la conciliere, iar aceasta nu s-a prezentat.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se reţine că recursul reclamantei este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis şi se va modifica Decizia atacată, în sensul că va fi respins apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului, care va fi menţinută, ca fiind legală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată pârâta SC F.A. SRL la plata sumei de 3.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta SC C.A. SRL Arad.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.A. SRL Arad împotriva Deciziei civile nr. 217/A din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC F.A. SRL Arad împotriva Sentinţei nr. 1819 din 13 iulie2010 a Tribunalului Arad, secţia comercială, pe care o menţine.
Obligă pârâta SC F.A. SRL Arad la plata sumei de 3.415 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta SC C.A. SRL Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 201.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1716/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1724/2011. Comercial → |
|---|
