ICCJ. Decizia nr. 1716/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1716/2011
Dosar nr. 83/120/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată că reclamanta SC R. SA Târgovişte a solicitat obligarea pârâtei SC P.I.M. SA la plata debitului datorat în valoare de 230.778,57 RON, actualizată, la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 3.752,08 RON.
Prin Sentinţa nr. 799 din data de 19 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost admisă în parte cererea, formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P.I.M. SA, a obligat pârâta la 230.778,57 RON, reprezentând contravaloare lucrări şi la 2.500 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în considerente că potrivit prevederilor art. 969 şi 970 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi ele trebuie executate cu bună credinţă, iar potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
În cazul de faţă instanţa a apreciat că funcţionează o răspundere contractuală, având în vedere contractul încheiat între cele două părţi şi actualizat cu cele 3 acte adiţionale, răspundere contractuală ale cărei elemente constitutive trebuiesc întrunite în mod cumulativ, sunt reprezentate de o faptă ilicită ce constă în neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta ilicită.
Astfel, fapta pârâtei de a nu plăti lucrarea reclamantei îndeplineşte condiţiile răspunderii contractuale în ceea ce priveşte neexecutarea unei obligaţii contractuale, tribunalul a ţinut cont şi de faptul că lucrările efectuate de reclamanta au avut unele deficienţe, care însă au fost înlăturate pe parcursul procesului, motiv pentru care pârâta nu poate fi obligată şi la plata penalităţilor contractuale.
Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta SC P.I.M. SA, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 122 din data de 17 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. P.I.M. S.A. apreciind ca temeinică şi legală soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs la 10 decembrie 2010 pârâta SC P.I.M. SA care a invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ susţinând că art. 1073 C. civ. trebuia aplicat şi în cazul său, constatându-se că intimata nu s-a achitat întrutotul de obligaţia asumată. Astfel că, ignorarea art. 1073 C. civ. îndeplineşte cerinţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că aplicarea legii s-a făcut greşit şi în cazul înlăturării apărării sale cu privire la invocarea excepţiei de neexecutare a contractului, întrucât instanţa de apel consideră „nesemnificativă” partea de lucrări – 5 ferestre unde s-au constatat deficienţe. În realitate, aşa cum reiese din raportul de expertiză – au fost testate doar 5 ferestre la care s-au constatat infiltrări de apă, pentru ca apoi să se renunţe la testarea celorlalte cu motivarea „intimata acceptând că situaţia este asemănătoare şi la celelalte ferestre”
Recurenta a susţinut că admisibilitatea excepţiei de neexecutare a contractului nu este condiţionată juridic de valoarea sau procentul neexecutării, dimpotrivă, sintagma „îndeplinirea exactă a obligaţiei” prevăzută de art. 1073 C. civ. impune admiterea excepţiei de neîndeplinire indiferent de cuantumul obligaţiei de a face neîndeplinită, astfel că şi sub acest aspect se impune modificarea hotărârii recurate.
În cel de al doilea recurs depus la 14 decembrie 2010 recurenta invocă art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi se susţine, în plus faţă de primul recurs următoarele:
Instanţa de apel a interpretat într-un mod cu totul eronat concluziile expertizei şi îşi depăşeşte rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., calculând din oficiu, fără a apela la un expert, prejudiciul creat recurentei prin neexecutarea contractului de către intimată – mai puţin de 2 % din valoarea integrală a lucrării.
Recurenta a susţinut că intimata nu a remediat niciuna dintre deficienţe, la dosarul cauzei nefiind depus vreun document prin care să se constate remedierea, iar expertul desemnat în cauză a menţionat la data de 8 septembrie 2010 că deficienţele sunt în continuare neremediate.
Deşi instanţa de apel a reţinut că neexecutarea contractului reprezintă o apărare de fond şi nu o excepţie, consideră că aceasta nu a luat în seamă principalul motiv de apel, adică cel referitor la faptul că instanţa de fond a omis să analizeze excepţia şi să se pronunţe asupra ei, ignorându-se astfel de către ambele instanţe principiul disponibilităţii.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Critica recurentei privitoare la încălcare rolului activ este nefondată întrucât prin încheierea din 17 martie 2010 s-a dispus completarea raportului de expertiză tehnică constructor A.D., în temeiul dispoziţiile art. 295 C. proc. civ.
Critica privind nepronunţarea instanţei de fond pe excepţia neexecutării contractului, nu este fondată.
Neexecutarea contractului reprezintă o apărare de fond şi nu o excepţie, iar prin sentinţa apelată, instanţa de fond s-a pronunţat asupra acesteia, reţinând că apelanta pârâtă nu a executat obligaţiile prevăzute în Contractul nr. 026 din 16 noiembrie 2007, cu privire la plata lucrărilor efectuate de către intimata reclamantă, prin aceasta fiind îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, astfel că potrivit dispoziţiile art. 969, 970 şi 1073 C. civ., prima instanţă a obligat apelanta la contravaloarea lucrărilor efectuate de intimată de 230.778,57 RON.
Neexecutarea contractului invocată, vizează o parte nesemnificativă a lucrării, deoarece valoarea celor 5 ferestre unde expertul a constatat deficienţe, iniţial de reglaj şi care ulterior au fost remediate nu reprezintă nici 2% din valoarea lucrării, în raport de valoarea totală a lucrării executată de peste 3,44 miliarde ROL, ori recurenta nu a formulat cerere reconvenţională prin care să solicite evaluarea pretenţiilor în raport cu acţiunea reclamantei şi să solicite scăderea preţului lucrării pentru pretinsele deficienţe.
Această pasivitate a recurentei nu poate fi suplinită de instanţa de apel, în sensul de a proceda la admiterea acţiunii în parte întrucât nu sunt elemente de cuantificare a pretinselor deficienţe, recurenta poate pe cale separată să solicite aceasta.
Faptul că instanţele nu au dispus în mod expres că respingă excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă nu înseamnă o nepronunţare a acestora pe o excepţie procesuală sau neanalizarea unui motiv de apel întrucât invocarea de către pârâtă a neexecutării contractului de către reclamantă într-un litigiu privind obligaţii sinalagmatice nu constituie o excepţie procesuală în adevăratul sens al cuvântului şi al legii – art. 136 şi art. 137 C. proc. civ. – ci doar un mijloc de apărare care priveşte şi pune în discuţie fondul dreptului dedus judecăţii. Ca atare neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale, nu este nicio excepţie de procedură propriu-zisă şi nicio excepţie de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca şi asupra căruia instanţa se pronunţă pe baza probelor administrate în cauză.
Acest lucru s-a întâmplat şi în prezenta cauză în care instanţele au examinat şi s-au pronunţat, pe baza probelor, asupra executării de către părţi a obligaţiilor contractuale.
Cât priveşte modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele, mai precis expertiza, aceasta nu poate fi considerată o critică susceptibilă de a se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. pr. civ.
Pentru aceste considerente conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.I.M. SA împotriva Deciziei nr. 122 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.I.M. SA împotriva Deciziei nr. 122 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1714/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1723/2011. Comercial → |
|---|
