ICCJ. Decizia nr. 1750/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1750/2011
Dosar nr. 31/1259/2010
Şedinţa publică din 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 ianuarie 2010, reclamanta SC T. SA Piteşti prin lichidator judiciar S.C.P.P.I.P.U.R.L. a chemat în judecată pe pârâta A.P.M. Mărăcineni, judeţul Argeş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 251.029,41 lei, reprezentând debit restant compus din 122.129,80 lei contravaloare energie termică şi 128.899,61 lei penalităţi de întârziere, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că, între părţi a fost încheiat contractul nr. 1807 din 1 octombrie 2007, având ca obiect furnizare energie termică, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 lit. a) din contract. Deşi, reclamanta a respectat obligaţiile din contract, facturând la termen şi înaintând facturile emise de furnizori, pârâta nu a îndeplinit obligaţia de plată, astfel că, în prezent, figurează cu debitul sus-menţionat.
A mai arătat că, pârâta a fost notificată în vederea plăţii sumei susmenţionate, dar nu a dat curs solicitării adresate în condiţiile art. 7201 C. proc. civ.
Tribunalul Comercial Argeş prin sentinţa comercială nr. 931/C din 24 iunie 2010 a respins excepţiile invocate de pârâtă, respectiv prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea de lucru judecat şi a admis acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să plătească acesteia suma totală de 251.029,41 lei, cu titlu de debit restant compus din energie termică şi penalităţi de întârziere, precum şi suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că facturile emise de pârâtă se încadrează în termenul de 3 ani, instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat instanţa a reţinut că obiectul acelei judecăţi l-a constituit somaţia de plată pentru o sumă de 117.513, 97 lei, pentru facturi emise în perioada ianuarie 2008 – ianuarie 2009.
Astfel, toate cele trei elemente (părţi, obiect şi cauză) pentru a putea fi reţinută excepţia în situaţia prezentă, nu s-a apreciat ca fiind întrunite.
Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, instanţa de fond a reţinut netemeinicia acesteia constatând că notificarea de conciliere a avut loc prin adresa nr. 184 din 27 octombrie 2009, iar procesul-verbal de conciliere a fost încheiat la data de 4 decembrie 2009, cu respectarea dispoziţiilor art. 720 ind.1 alin. (3) C. proc. civ. Din materialul probator administrat, instanţa de fond a apreciat ca justificată solicitarea reclamantei în privinţa contravalorii facturilor neachitate şi a penalităţilor de întârziere, al căror cuantum a fost stabilit în expertiza contabilă efectuată.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe disp. art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
La termenul din 19 noiembrie 2010, Curtea a pus în discuţie calificarea căii de atac. Faţă de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., a fost calificată calea de atac ca fiind apel şi nu recurs.
Prin deciziei nr. 102/A-C din 26 noiembrie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta A.P.M. Mărăcineni, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta să plătească numai suma de 71020,45 lei penalităţi de întârziere. A menţinut în rest sentinţa.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în raport de data cererii introductive, respectiv 11 ianuarie 2010 şi dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit termenul de prescripţie. Atâta vreme cât în privinţa pretenţiei principale, respectiv contravaloare energie termică furnizată în perioada 11 ianuarie 2004 – 30 aprilie 2007 s-a prescris dreptul material şi în privinţa accesoriilor acesteia sunt aplicabile dispoziţiile actului normativ susmenţionat. Deoarece factura este globală nu se poate stabili cu exactitate, în lipsa înscrisurilor doveditoare, că în această perioadă, până la 30 aprilie 2007, există şi pretenţii în privinţa cărora nu este incident actul normativ referitor la prescripţie.
Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă din 19 noiembrie 2010 a declarat recurs reclamanta SC T. SA Piteşti prin lichidator judiciar S.C.P.I.P.U.R.L. Piteşti invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei şi a încheierii din 19 noiembrie 2010 în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Prin încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2010 instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de apelanta A.P.M. nu trebuie timbrat, însă instanţa de apel nu a arătat care sunt motivele pentru care acest apel este scutit de plata taxei de timbru.
- Faţă de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., încheierea este lovită de nulitate atâta timp cât instanţa nu a arătat care sunt motivele pentru care a apreciat că apelul declarat de apelantă este scutit de plata taxei de timbru.
- Acţiunea formulată de reclamantă este o acţiune în pretenţii, evaluabilă în bani, astfel că apelul declarat de apelantă trebuia timbrat. Împrejurarea că societatea recurentă este scutită de la plata taxei de timbru în conformitate cu art. 77 din Legea nr. 85/2006 nu are nici o relevanţă şi nu poate fi extinsă şi la apelanta pârâtă.
- Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile codului fiscal - art. 13, art. 19 şi urm. Cod fiscal Societatea recurentă a respectat aceste dispoziţii când a facturat penalităţile de întârziere.
- Factura fiscală nr. 14775 reprezentând penalităţi de întârziere a fost emisă la data de 14 decembrie 2007 şi de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani de zile, astfel că acţiunea nu este prescrisă.
Intimata A.P.M. Mărăcineni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este fondat deoarece în cauza de faţă încheierea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de apel a apreciat că apelul declarat de apelantă este scutit de la plata taxei de timbru, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Textul evocat este reglementat prin norme imperative, aspect care rezultă din expresia folosită de legiuitor – hotărârea „va cuprinde". Ca atare lipsa motivării atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) teza I.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 146/1997 acţiunile şi cererile evaluabile în bani sunt supuse plăţii taxei de timbru, iar potrivit art. 11 din aceeaşi lege cererile pentru exercitarea apelului sau recursului se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani.
În cauză acţiunea formulată de reclamantă este o acţiune în pretenţii evaluabilă în bani, astfel că apelul declarat de apelantă trebuia timbrat conform art. 11 din Legea nr. 146/1997. Raportat la obiectul cererii se constată că acţiunea nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 15 – 17 din Legea nr. 146/1997 pentru a fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Constatând încălcarea prevederilor Legii nr. 146/1997 şi a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se apreciază că hotărârea instanţei de apel este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. ce atrag în temeiul art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei şi încheierii care face parte integrantă din hotărâre şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar S.C.P.I.P.U.R.L. Piteşti împotriva deciziei nr. 102/A-C din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1965/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1676/2011. Comercial → |
|---|
