ICCJ. Decizia nr. 1675/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1675/2011
Dosar nr. 553/1/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5196 din 22 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA în contradictor cu pârâta SC M.N.P.P. SRL şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 Euro lunar cu titlu de chirie, subsecvent modificării chiriei convenite de părţi prin contractul nr. 2620 din 7 august 1997 de la 6000 dolari SUA lunar la 6000 Euro lunar, începând cu data de 22 aprilie 2010. Prin aceeaşi sentinţă s-au respins capetele de cerere privind rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu.
Judecătorul fondului a reţinut că reclamanta prin cererea formulată a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act adiţional la contractul de închiriere nr. 2620 din 7 august 1997, modificat prin actul adiţional nr. 3940 din 21 noiembrie 1997 prin care să se restabilească echilibrul contractul prin majorarea chiriei lunare şi indexarea acesteia cu rata inflaţiei, obligarea pârâtei la această chirie majorată începând cu data introducerii acţiunii. Întrucât prin mecanismul teoriei impreviziunii este posibilă adaptarea clauzelor contractului la noua situaţie economică şi monetară din societate, tribunalul, în concordanţă şi cu bună credinţă şi cu echitatea la care face trimitere art. 970 C. civ., a admis această cerere, celelalte fiind respinse în raport de prevederile art. 1160 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 431 din 4 noiembrie 2010 admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
Criticile apelantei - pârâte cu privire la inaplicabilitatea regulei rebus sic stantibus faţă de reglementarea principiului forţei obligatorii a contractului au fost apreciate ca întemeiate de instanţa de apel.
În considerentele deciziei se arată că în speţă părţile au încheiat un contract de închiriere pe o perioadă de 20 de ani, preţul locaţiunii fiind stabilit la 600 dolari SUA lunar. Fiind un contract legal încheiat, acesta are forţă obligatorie între părţile contractante, principiul pacta sunt servanta fiind întemeiat pe autonomia libertăţii de voinţă a părţilor. Riscul creşterii preţurilor şi al ratei inflaţiei face parte din „aleatoriul" existent în orice contract cu executare în timp iar în speţă, clauza „rebus sic stantibus" poate fi prezumată cel mult în intenţia debitorului nu şi a creditorului.
Pentru aceste argumente a fost admis apelul declarat de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a fost respins apelul declarat de reclamantă.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare, în esenţă, susţine aplicabilitatea teoriei impreviziunii, indicând drept circumstanţe obiective: valoarea impozitului pe clădiri şi terenuri; creşterea cheltuielilor directe şi indirecte ca efect al liberalizării preţurilor şi creşterii ratei inflaţiei arătând că acestea au determinat un dezechilibru contractual printr-o pierdere financiară care se impune a fi reparată.
Susţine că revizuirea preţului locaţiunii se poate face şi în lipsa unei clauze contractuale de reactualizare în baza art. 970 C. civ. şi art. 981 C. civ. şi a regulei rebus sie stantibus ca excepţie de la principiul „pacta sunt servanda".
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat şi respingerii apelului declarat de pârâtă.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive ce ţin de temeinicia hotărârii.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 970 C. civ., 981 şi art. 1084 C. civ.
Faţă de obiectul contractului pe care părţile l-au încheiat în anul 1997: locaţiunea şi preţul ei, cu privire la care recurenta susţine posibilitatea aplicării prevederilor art. 970 C. civ. se constată că părţile şi-au reglementat obligaţiile lor specifice prin contractul pe care l-au încheiat nefiind în situaţia suplinirii unui gol de reglementare cu clauze obişnuite sau subînţelese şi nici în situaţia recurgerii la echitate şi obiceiul locului avute în vedere de legiuitorul codului pentru zone geografice şi tipuri de contracte în care aceste criterii au semnificaţii şi conţinut diferit, aspecte care nu se regăsesc în speţa de faţă.
Cât priveşte critica incidenţei art. 981 C. civ. „clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg" se constată că în raport de obiectul acţiunii în justiţie: pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act adiţional la contractul de închiriere, de solicitarea suplinirii de către instanţă a consimţământului părţilor, în cauza de faţă prevederile acestui articol sunt superflue şi contrare a ceea ce reclamanta a solicitat de la instanţă, critica nefiind deci întemeiată.
Dezechilibrul financiar de care vorbeşte recurenta era previzibil la epoca încheierii contractului de închiriere: 1997 – epocă la care instabilitatea economico–monetară definea o realitate, dovadă că preţul locaţiunii a fost convenit nu în lei ci în dolari aşa încât nu are susţinere nici teoria impreviziunii, care prin definiţie presupune situaţii şi împrejurări exterioare părţilor absolut imprevizibile, context în care în mod legal instanţa de apel a dat eficienţă principiului pacta sunt servanda, forţei obligatorii a contractului şi consensualismului reglementate de art. 942, art. 969 C. civ.
Nici art. 1084 C. civ. invocat de recurentă nu are aplicare faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, prevederile acestuia reglementând o situaţie care excede acestuia: executarea prin echivalent în situaţia neexecutării în natură a unui contract.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 431 din 4 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte 5000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1674/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2066/2011. Comercial → |
|---|
