ICCJ. Decizia nr. 1785/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1785/2011
Dosar nr. 382/63/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Prin Sentinţa nr. 904 din 4 mai 2010, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A.T. Craiova, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de proprietari 84 C.N. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă, a sumei de 129.229,90 RON, reprezentând penalităţi de întârziere evidenţiate în facturile din perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut întemeiată acţiunea reclamantei, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, aferente furnizării energiei termice, în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, pentru următoarele considerente:
Având în vedere Contractul de energie termică nr. 269/2005, încheiat între părţi, reclamanta a emis facturi fiscale, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate şi a penalităţilor de întârziere pentru plata cu întârziere a facturilor, facturi acceptate la plată de către pârâtă. În consecinţă, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Contract, care reprezintă o clauză penală, raportat la art. 969 C. civ., instanţa de fond a apreciat acţiunea întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Asociaţia de Proprietari 84 C.N., prin care a susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, având în vedere contradicţia dintre dispozitiv şi considerente. Astfel, deşi a fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere aferente perioadei ianuarie 2004 - mai 2005, contractul a fost încheiat de către părţi la data de 3 mai 2005. În ceea ce priveşte perioada anterioară contractului, pârâta nu deţinea temei pentru a pretinde penalităţi de întârziere. O altă critică a fost reprezentată de faptul că valoarea penalităţilor depăşeşte debitul cuprins în facturi. Dintr-un alt punct de vedere, arată că expertiza contabilă nu a răspuns la toate obiectivele fixate, iar în apel s-a solicitat completarea probatoriului cu o expertiză contabilă.
Curtea, examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, a reţinut că potrivit expertizei efectuată în cauză, nu s-a demonstrat că penalităţile aferente vreunei facturi depăşesc debitul. Pe de altă parte, s-a stabilit că au fost calculate penalităţi şi pentru perioada anterioară contractului, respectiv ianuarie 2004 - aprilie 2005, sumă care nu este datorată de către pârâtă, în lipsa convenţiei.
În consecinţă, prin Decizia nr. 217 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul pârâtei Asociaţia de Proprietari 84 C.N., a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 84.590,11 RON penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.A.T. Craiova, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul respingerii apelului pârâtei, şi pe fond admiterea în totalitate a acţiunii.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestor motive de nelegalitate, recurenta a arătat că instanţa de fond, în realitate a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru perioada anterioară încheierii contractului, deci expertiza încuviinţată în apel nu are fundament.
În ceea ce priveşte obligaţia încheierii contractului, susţine că aceasta nu s-a întâmplat, din vina pârâtei, reclamanta înaintând contractul spre semnare cu Adresa nr. 2601 din 13 iunie 1999. În aceste condiţii, pentru perioada anterioară contractului, penalităţile sunt datorate în temeiul legii, respectiv art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 51/2006 şi art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 326/2001.
Susţine că instanţa de apel nu a analizat apărările reclamantei, în sensul că obligaţiile comerciale sunt probate cu facturi acceptate şi cu extrase de cont.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs, constată că deşi reclamanta a invocat în susţinere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticile pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a efectua controlul de legalitate prin prisma acestui motiv de modificare.
Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, care se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, situaţie care nu se evidenţiază în cauza de faţă.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, în ipotezele în care hotărârea nu arată motivele pe care se sprijină, cât şi în aceea în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Ipostazele sus menţionate, nu au fost nesocotite de către instanţa de apel, astfel încât să fie incident acest motiv de nelegalitate.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmăreşte desfiinţarea hotărârii, atunci când a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., în sensul de a trece peste termenii conveniţi de părţi prin contract, stabilind alte drepturi ori obligaţii. Ori, în speţa de faţă, instanţa a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, reprezentat de contractul de furnizare energie termică, în întregul său, precum şi clauzele acestuia.
Singura chestiune ce poate atrage controlul de nelegalitate al instanţei de recurs, în limitele conferite de art. 304 C. proc. civ., este reprezentată de aplicarea clauzei penale, prevăzută de părţi prin Contractul nr. 269 din 3 mai 2005, aferente soldului facturilor emise în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005, reprezentând contravaloare energie termică.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la contravaloarea penalităţilor de întârziere, aferente facturilor emise pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, potrivit art. 21 alin. (2) din Contract.
In cauză, situaţia de fapt statuată de prima instanţă, a fost verificată si infirmată de instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, cele astfel reţinute fiind fundamentate pe o analiză obiectivă a probelor administrate, respectiv raportul de expertiză efectuat în instanţa de apel, prin care s-a reţinut că deşi facturile anexate cererii de chemare în judecată sunt emise în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, din fişa de calcul a penalităţilor, a rezultat că au fost calculate la soldul fiecărei luni din perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005.
Din acest punct de vedere, se evidenţiază două chestiuni, şi anume:
Instanţa de apel, în mod corect a stabilit că instanţa de fond a extins, prin sentinţa pronunţată, cadrul procesual, stabilit de către părţi, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, pentru o perioadă anterioară celei solicitată prin acţiune.
Dintr-un alt punct de vedere, penalităţile aferente soldului facturilor emise în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005, nu sunt datorate de către pârâtă, în lipsa convenţiei încheiate între părţi. Astfel, Contractul de furnizare energie termică nr. 269, a fost încheiat la data de 3 mai 2005, iar prin art. 21 alin. (2), părţile au stabilit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadenţă, atrage penalităţi de întârziere.
În baza art. 1 din Anexa 2 la Ordinul nr. 233/2004 al A.N.R.S.C. şi HG nr. 933/2004, în vigoare la acea dată, reclamanta avea obligaţia încheierii de acte adiţionale sau contracte noi, cu respectarea clauzelor prevăzute în Contractul cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip urban, contract care a fost încheiat, aşa cum s-a arătat în anul 2005. Din acest punct de vedere, vor fi înlăturate susţinerile reclamantei, în sensul culpei Asociaţiei în raport de neîncheierea contractului, întrucât încheierea acestuia, în această formă se impunea.
Deşi reclamanta se prevalează de dispoziţiile Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 326/2001, care prevăd dreptul reclamantei de a solicita penalităţi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a facturilor pentru energie termică, aceste susţineri nu pot fi reţinute, din moment ce ele nu au fost transpuse în convenţia încheiată între părţi, în acest sens fiind necesar acordul expres al ambelor părţi.
Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită, fiind rezultatul exclusiv al manifestării voinţei părţilor contractante. Stipularea clauzei penale are drept consecinţă tranşarea definitivă a răspunderii pentru acea abatere, prin clauza penală determinându-se anticipat tocmai despăgubirile pe care debitorul le va plăti pentru abaterea respectivă.
În cauza de faţă, susţinerea recurentei conform căreia penalităţile sunt datorate de drept nu poate fi primită, cuantumul energiei termice fiind stabilit în baza unui contract, acelaşi regim juridic urmând a fi aplicat şi penalităţii, pârâta neputând fi obligată la plata acestora în lipsa clauzei prevăzută în contract.
În raport de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.A.T. Craiova împotriva Deciziei nr. 217 din 9 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1784/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1786/2011. Comercial → |
|---|
