ICCJ. Decizia nr. 1786/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1786/2011
Dosar nr. 1103/105/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta SC P. SA, în faliment prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL în contradictoriu cu pârâta SC T.R.E.I.R. SCS (fostă SC P.D.R. SCS) a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 221.009,34 RON reprezentând garanţii de bună execuţie şi dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a prestat în beneficiul pârâtei o serie de lucrări de construcţie, respectiv a construit magazinele „P.” din localităţile Deva, Gherla şi Orăştie şi potrivit prevederilor contractuale, reclamantei în calitate de constructor i-a fost reţinută pentru aceste trei lucrări o garanţie de bună execuţie în sumă totală de 221.009,23 RON care a fost recunoscută expres de către pârâtă prin confirmarea de către aceasta a Extrasului de cont comunicat cu nr. 1027 din 21 decembrie 2006.
A mai arătat că asupra SC P. SA s-a deschis procedura insolvenţei judiciare simplificată prin Încheierea nr. 338 din 13 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5165/30/2007 şi acesta este argumentul care justifică calitatea G.I.C. IPURL de a formula prezenta acţiune în numele debitoarei falite, reclamanta SC P. SA în faliment.
A mai arătat că referitor la dobânda legală, în conformitate cu prevederile art. 43 C.com. pârâta se află de drept în întârziere din momentul în care obligaţia devine exigibilă, iar dobânzile legale curg de la data scadenţei obligaţiei, potrivit dispoziţiilor OG nr. 9/2000 şi Circularei B.N.R. nr. 3/2002 care a introdus dobânda de referinţă, dobânda legală de calculează la nivelul dobânzii de referinţă comunicată de Bnr. Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 112, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., art. 3 şi 8 din Legea nr. 469/2002, art. 43 şi 46 C.com., OG nr. 9/2000, art. 969 şi 970 C. civ. şi art. 25 lit. g) din Legea nr. 85/2006, modificată.
Pârâta SC T.R.E.I.R. SCS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 138.521,40 RON reprezentând penalităţi de întârziere depăşire termen de execuţie, dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că la data de 1 aprilie 2004 între părţi a fost încheiat contractul de antrepriză generală prin care s-a stabilit să predea la cheie supermarket-uri tipizate „P”, inclusiv căile de acces, amenajare, parcare, utilităţi, şi ulterior la datele de 10 iunie 2004, 13 septembrie 2004 şi 10 mai 2005 au fost încheiate contractele individuale la contractul cadru de antreprenoriat general pentru locaţiile Deva, Gherla şi Orăştie, prin care se individualizau locaţiile, preţul şi termenele de execuţie.
A mai arătat că la obiectivul Deva, contractul a fost semnat la data de 10 iunie 2004 având drept termen final de predare data de 28 octombrie 2004, pentru nerespectarea termenului de predare, în contract a fost prevăzută o penalitate de 1.217,22 euro/zi de întârziere sau o penalitate maximă de 40.574 euro şi recepţia obiectivului şi predarea s-a făcut la data de 15 martie 2005, cu o întârziere de 140 de zile şi deşi era îndreptăţită să solicite penalităţi maxime de întârziere, nu a făcut acest lucru, gândindu-se la colaborarea viitoare pentru celelalte două magazine; că întreaga garanţie a fost restituită către prestator la scurt timp după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Deva; că până la recepţia finală, respectiv 1 iunie 2010 fiind beneficiarii Poliţei de garanţie de întreţinere nr. 9012458 S emisă de către SC G.A. SA în data de 29 noiembrie 2005 în valoare de 52.035,44 euro şi acesta este motivul pentru care a restituit integral garanţiile către prestator, ultima plată fiind făcută în data de 21 decembrie 2005 şi reprezintă contravaloarea sumei din poliţa de asigurare al cărei beneficiar este pârâta.
La obiectivul Gherla, contractul a fost semnat la data de 13 septembrie 2005 având termen final pentru predare data de 28 februarie 2005, pentru nerespectarea termenului de predare, în contract a prevăzut o penalitate de 1.200 euro/zi de întârziere sau o penalitate maximă de 34.000 euro; că recepţia obiectivului şi predarea s-a făcut la data de 2 septembrie 2005, cu o întârziere de 185 zile şi deşi era îndreptăţită să solicite penalităţi maxime de întârziere, nu le-a mai solicitat; că garanţia a fost restituită către prestator după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Gherla; că până la recepţia finală, respectiv 22 septembrie 2010 este beneficiarul Poliţei de garanţie de întreţinere nr. 9012459 K emisă de către SC G.A. SA în data de 29 noiembrie 2005 în valoare de 40.460 euro şi a restituit integral garanţiile către prestator, ultima plată fiind făcută în data de 21 decembrie 2005 şi reprezintă contravaloarea sumei din poliţa de asigurare al cărei beneficiar este pârâta.
La obiectivul Orăştie, contractul a fost semnat la data de 10 mai 2005, având drept termen final pentru predare data de 1 august 2005, pentru nerespectarea termenului de predare, în contract a fost prevăzută o penalitate de 1.222,5 euro/zi de întârziere sau o penalitate maximă de 40.750 euro; că recepţia obiectivului şi predarea s-a făcut la data de 20 octombrie 2005, cu o întârziere de 81 de zile, şi a înţeles să aplice penalitatea maximă prevăzută în contract pentru nerespectarea termenului de predare, în acest sens facturând către prestator suma de 138.521,5 RON, sumă pe care nici până în prezent nu a achitat-o; că a restituit garanţia către prestator după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Orăştie; că până la recepţia finală, respectiv 5 noiembrie 2010 este beneficiarul Poliţei de garanţie de întreţinere nr. 9012460 emisă de SC G.A. SA în data de 29 noiembrie 2005 în valoare de 48.500 euro şi a restituit integral garanţiile către prestator, ultima plată fiind făcută în data de 21 decembrie 2005 şi reprezintă contravaloarea sumei din poliţa de asigurare al cărei beneficiar este pârâta.
Menţionează că problemele au apărut în luna februarie 2007 când prestatorul a solicitat insistent restituirea garanţiilor restituite conform contractului, anterior expirării perioadei de garanţie, în momentul în care reprezentanţii Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală au efectuat un control la SC P. SA, că ulterior, au fost acţionaţi în instanţă pentru validarea unei popriri din cauza faptului că societatea reclamantă-pârâtă a emis în lunile aprilie şi mai 2007 un număr de trei CEC-uri fără acoperire în valoare totală de aproximativ 614.000 RON şi instanţa a respins cererea ca nefondată.; că în luna februarie 2008 asupra SC P. SA s-a deschis procedura insolvenţei judiciare simplificate şi din acel moment lichidatorul judiciar desemnat a încercat să recupereze aşa zisul debit de la pârâtă.
A solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, tribunalul a reţinut următoarele:
Părţile au încheiat contractul cadru de antrepriză generală din data de 1 aprilie 2004, în care pârâta are calitatea de beneficiar iar reclamanta de antreprenor, având ca obiect realizarea şi predarea „la cheie” în stare perfectă de funcţionare, fără vicii şi la termen, a unor supermarket-uri tipizate „P”., inclusiv realizarea tuturor căilor de acces, a instalaţiilor necesare şi a amenajărilor exterioare aferente, împreună cu locurile de parcare şi căile de acces pentru circulaţia clienţilor şi a mărfurilor.
Pentru cele trei obiective din localităţile Deva, Gherla şi Orăştie au fost încheiate contracte individuale la contractul cadru de antreprenoriat general, respectiv la datele de 10 iunie 2004, 13 septembrie 2004 şi 10 mai 2005.
Reclamanta în conformitate cu dispoziţiile capitolului 7 Garanţii din contractul cadru, a prezentat beneficiarului scrisori de garanţie bancară de executare a contractului, costurile garanţiei fiind suportate de antreprenor. Astfel, reclamanta în calitate de antreprenor a încheiat Poliţele de garanţie de întreţinere nr. 9012458.S , nr. 9012459.K şi nr. 9012460 E.
Potrivit dispoziţiilor din capitolul 7 Garanţii pct. 2, după recepţia lucrărilor ce fac obiectul contractului, antreprenorul poate să ceară beneficiarului, restituirea concomitentă a garanţiei de îndeplinire a contractului.
S-a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse decât procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, respectiv procesul-verbal la terminarea lucrărilor din data de 15 martie 2005, de la obiectivul din Deva, procesul-verbal la terminarea lucrărilor nr. 114 din data de 2 septembrie 2005, de la obiectivul din Gherla şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din data de 20 octombrie 2005, de la obiectivul din Orăştie.
Deşi susţine pârâta că ar fi plătit garanţia de bună execuţie, depunând la dosarul cauzei facturile şi ordinele de plată corespunzătoare acestora, tribunalul verificând aceste înscrisuri, a reţinut că acestea reprezintă în fapt plăţile efectuate pentru valoarea lucrărilor executate din care s-a scăzut garanţia de bună execuţie de 10%, pentru că faţă de dispoziţiile contractuale anterior menţionate şi de datele la care au fost întocmite procesele-verbale de recepţie a lucrărilor, garanţia de îndeplinire a contractului se putea plăti la terminarea lucrărilor.
Astfel, s-a reţinut că ordinele de plată în care sunt menţionate facturile plătite, poartă date anterioare comparativ cu datele de încheiere a proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor. La obiectivul din Deva, OP 482/13 august 2004, la obiectivul din Gherla, OP 858/14 decembrie 2004, nr. 427/28 mai 2005, nr. 1120/17 august 2005, la obiectivul din Orăştie, OP nr. 883/14 iulie 2005, fără nr. /08 august 2005, nr. 1266/13 septembrie 2005.
Tribunalul a apreciat că prin modul în care a fost formulată cererea reconvenţională, respectiv faptul că pârâta a solicitat compensarea pretenţiilor reclamantei cu pretenţiile şi cu cheltuielile pârâtei, a recunoscut implicit faptul că nu a achitat garanţia de bună execuţie.
De asemenea, a mai reţinut că prin Extrasul de cont înregistrat la SC P. SA cu nr. 1527 din 21 decembrie 2006, pârâta a confirmat suma de 221.009,36 RON reprezentând garanţii de bună execuţie la obiectivele din Deva, Gherla şi Orăştie.
Cu privire la dobânda legală aferentă solicitată, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei şi conform dispoziţiilor OGnr. 9/2000 a obligat pârâta să plătească dobânda legală aferentă sumei de 221.0009,34 RON, începând cu data de 10 martie 20009, data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei-reclamante SC T.R.E.I.R. SCS de obligare a reclamantei-pârâte SC P. SA la plata sumei de 138.521,40 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru depăşirea termenului de execuţie, la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective şi compensarea pretenţiilor reclamantei cu pretenţiile şi cu cheltuielile pârâtei, tribunalul a apreciat-o, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente.
Astfel, pârâta a formulat Cererea reconvenţională la data de 15 mai 2009 când reclamanta se afla în faliment, acţiunea prezentă fiind formulată de către lichidatorul judiciar al acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
S-a reţinut că pârâta, faţă de situaţia specială în care se află reclamanta faţă de care a fost deschisă procedura insolvenţei prin Încheierea pronunţată la data de 18 octombrie 2007 de către Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5165/30/2007, nu mai poate să invoce pretenţii de la aceasta, ci îşi poate valorifica eventualele pretenţii pecuniare în cadrul procedurii insolvenţei prin înscrierea la masa credală a debitoarei.
Pe cale de consecinţă, faţă de toate considerentele expuse, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Sentinţa nr. 269 din 7 iunie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 221.009,34 RON reprezentând garanţie de bună execuţie şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 10 martie 2009 şi până la data plăţii efective; a respins cererea reconvenţională, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Apelul declarat de către reclamantă nu a fost timbrat, astfel încât Curtea a aplicat sancţiunea anulării cererii.
Pârâta a criticat sentinţa de fond sub aspectul datei scadenţei obligaţiei de restituire a garanţiei de bună execuţie de către reclamantă. Pârâta a susţinut că potrivit art. 3 şi 33 din Contractul cadru, de la data recepţiei finale ea poate fi obligată la înapoierea garanţiilor de bună execuţie, reţinute de către reclamantă, însă nu s-a realizat nici o recepţie finală până în prezent, acesta fiind motivul pentru care sumele de bani nu au fost restituite.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 112 din 27 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă SC T.R.E.I.R. SCS şi a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că potrivit capitolului 7, art. 2 din Contractul cadru de antrepriză, reclamanta în calitate de antreprenor general putea solicita pârâtei beneficiară a lucrărilor, restituirea concomitentă a garanţiei de îndeplinire a contractului, în schimbul unei scrisori de garanţie bancară de bună execuţie. Reclamanta a depus scrisori de garanţie bancară, astfel încât obligaţia de garanţie a fost preluată de bancă, aceasta fiind îndreptăţită la restituirea garanţiei de bună execuţie în numerar.
Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ fiscal, a dispus, din oficiu îndreptarea erorii materiale din Decizia nr. 112 din 27 octombrie 2010, în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, înlăturându-se menţiunea greşită privind anularea acestui apel pentru netimbrare.
Decizia pronunţată de către instanţa de apel, precum şi încheierea privind îndreptarea erorii materiale, a fost recurată de către reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL, prin care a solicitat modificarea în parte a deciziei şi a încheierii atacată, în sensul admiterii apelului reclamantei şi pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată în totalitate.
Cererea de recurs a fost motivată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestor motive recurenta a susţinut că instanţa de apel deşi a reţinut că apelul nu a fost motivat, a dispus respingerea acestuia ce nefondat. Potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa în fond pe baza celor invocate în faţa primei instanţe.
Solicită în consecinţă admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata debitului principal şi a dobânzii legale de la data scadenţei.
Decizia pronunţată de către instanţa de apel a fost recurată şi de către pârâta SC T.R.E.I.R. SCS, prin care a solicitat modificarea în parte a deciziei recurată, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la plata dobânzii legale.
Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului arată că termenul scadent pentru restituirea garanţiilor curge de la data recepţiei finale pentru toate cele trei obiective, şi nu data terminării lucrărilor, astfel cum au reţinut ambele instanţe.
Înalta Curte, analizând recursul declarat de către reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL, constată că acesta este fondat, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Prealabil prezentării argumentelor care justifică admiterea recursului, Înalta Curte constată că în susţinerea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate reprezentate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Prin concluziile orale prezentate la termenul la care s-au soluţionat cele două cereri de recurs, reprezentantul recurentei reclamantă a declarat că înţelege să susţină numai motivul de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., renunţând la a mai susţine motivele de nelegalitate reprezentate de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., formulând concluzii de modificare în parte a decizei recurată, în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii legale, cu începere de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, având în vedere achitarea debitului, ulterior pronunţării deciziei din apel.
În raport de aceste precizări, Înalta Curte găseşte fondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte incidenţa art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. „În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă”.
Această prevedere constituie o garanţie suplimentară a dreptului consacrat de art. 21 din Constituţie, care decurge din caracterul devolutiv al apelului. Articolul sus citat consacră in terminis obligaţia instanţei de apel, în situaţia în care apelul este nemotivat sau nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, să se pronunţe, totuşi, în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă.
Având în vedere aceste considerente, se constată că prin Decizia nr. 112 din 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că reclamanta nu a timbrat apelul, astfel încât a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 republicată.
Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti în Camera de Consiliu, instanţa a îndreptat, din oficiu, eroarea materială, strecurată în Decizia sus menţionată, şi a reţinut că în mod greşit s-a dispus anularea apelului ca netimbrat, în condiţiile în care acesta nu a fost motivat, soluţia corectă fiind de respingerea a acestuia ca nefondat.
În această situaţie, instanţa de apel, pornind de la caracterul devolutiv al apelului, care înseamnă o reeditare a judecăţii, nu era limitată să sancţioneze lipsa de diligenţă a părţii care nu şi-a motivat apelul, ci trebuia să examineze cauza prin prisma motivelor, mijloacelor şi probelor invocate la prima instanţă.
Caracterul deplin al apelului, cunoaşte doar două limitări: tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum judicatum, care nu - şi găsesc aplicarea în situaţia de faţă.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să caseze parţial Decizia atacată, precum şi încheierea privind îndreptarea erorii materiale, şi să trimită cauza spre rejudecarea apelului reclamantei, aceleiaşi instanţe, criticile care nu au fost analizate prin recursul de faţă, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de apel, în rejudecare.
Înalta Curte, în ceea ce priveşte recursul pârâtei SC T.R.E.I.R. SCS Ariceştii Rahtivani, în considerarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. - potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii - a luat în examinare, cu prioritate rezolvarea excepţiei invocată din oficiu de către instanţă, privind netimbareai cererii de recurs, şi a reţinut:
Articolul 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 10 mai 2011 cu menţiunea de a achita, taxa judiciară de timbru şi de a depune timbrul judiciar.
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 10 mai 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Având în vedere că recursul pârâtei nu a fost analizat, în raport de soluţionarea, cu prioritate a excepţiei netimbrării cererii, care face de prisos examinarea criticilor pe fond, Înalta Curte precizează că modul de soluţionare a cererii de apel formulată de către pârâtă, de către Curtea de Apel Ploieşti, a intrat în autoritatea lucrului judecat, consecinţa fiind de menţinere a dispoziţiilor Deciziei nr. 112/27 octombrie 2010 în ceea ce priveşte apelul pârâtei SC T.R.E.I.R. SCS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL Timişoara împotriva Deciziei nr. 112 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi a Încheierii din data de 29 octombrie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. IPURL Timişoara împotriva Sentinţei nr. 269 din 7 iunie 2010 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, aceleiaşi instanţe. Menţine dispoziţiile deciziei privind respingerea apelului pârâtei SC T.R.E.I.R. SCS Ariceştii Rahtivani.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC T.R.E.I.R. SCS Ariceştii Rahtivani împotriva Deciziei nr. 112 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1785/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1787/2011. Comercial → |
|---|
