ICCJ. Decizia nr. 1792/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1792/2011
Dosar nr. 8127/279/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 479 din 20 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. 8127/279/2009 al Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.C. SRL împotriva pârâtei SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A. SA) cu consecinţa obligării acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 37.817 euro şi la dobânda legală aferente calculate cu începere de la expirarea termenului de 30 de zile de la înregistrarea de către reclamantă a dosarului de daună şi până la efectuarea plăţii cu 8.809,30 RONcheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamante a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei anterior menţionate cu motivarea că prin Contractul de asigurare facultativă nr. K.207 din 12 martie 2008 şi a actului adiţional încheiat cu pârâta a asigurat pentru furt şi avarii autoturismul M.B.V. 1200. Bunul asigurat a fost furat la data de 26/27 ianuarie 2009 de autori necunoscuţi în oraşul Torino din Italia, iar înscrisurile emise de poliţia italiană fac dovada furtului autoturismului şi a certificatului de înmatriculare.
În acest context, arată tribunalul, deşi s-a produs evenimentul asigurat, pârâta în calitate de asigurator, a refuzat acordarea despăgubirilor invocând neprezentarea de către asigurat a certificatului de înmatriculare în original.
Această apărare a fost înlăturată în considerarea faptului că apariţia cazului asigurat a fost confirmată de probele administrate, şi nu a fost contestată de pârâtă. Pe de altă parte, deşi la art. 6.3 lit. a) din contract se prevede obligaţia asiguratului de a depune la dosar originalul certificatului de înmatriculare, această obligaţie nu este absolută, în Nota imediat următoare acestui articol fiind prevăzută şi excepţia, potrivit căreia în ipoteza furtului acestui act se va depune dovada înregistrării furtului la poliţie şi aceea a publicării în Monitorul Oficial al României, condiţii îndeplinite în speţă.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, prima instanţă reţinând că pârâta a contestat numai dreptul reclamantei la despăgubiri nu şi valoarea pretenţiilor, a admis acţiunea formulată.
Apelul declarat de pârâta SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A. SA) a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 77 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, apelanta fiind obligată şi la plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată, cu motivarea că sunt corecte considerentele tribunalului în sensul că asiguratul a făcut dovada îndeplinirii cerinţei cuprinse în nota din art. 6.4 pentru cazul furtului certificatului de înmatriculare, iar întârzierea în efectuarea acestor formalităţi, justificată de locul producerii riscului asigurat, este irelevantă în condiţiile în care executarea acestei obligaţii nu este supusă unui termen.
De asemenea, au fost înlăturate criticile referitoare la incidenţa clauzei de exonerare de răspundere prevăzut de art. 6.4 pentru nedepunerea actelor prevăzute la art. 6.3, respectiv a originalului certificatului de înmatriculare având în vedere şi faptul că dreptul reclamantei de a solicita indemnizaţia de asigurat s-a născut în momentul producerii riscului asigurat, împrejurare necontestată de pârâtă care trebuie să-şi execute cu bună-credinţă obligaţiile asumate prin contractul de asigurare, în condiţiile în care, examinând contextul producerii furtului, se constată că reclamanta şi-a îndeplinit propriile obligaţii stabilite prin convenţia părţilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.A. SA Bucureşti (fostă SC B.T.A. SA) criticând-o pentru motivele de nelegalitate derivate din interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., art. 2 şi 8 din Legea nr. 36/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că prin Decizia recurată instanţa de apel interpretează contractul de asigurare ca fiind un contract unilateral care ar genera obligaţii doar pentru asigurator care trebuie să achite indemnizaţia de asigurare indiferent dacă asiguratul îşi îndeplineşte sau nu propriile obligaţii.
În acest sens, eronat s-a reţinut prin hotărârea atacată că reclamanta intimată şi-a îndeplinit obligaţia de a depune documentele necesare deşi acesteia i s-a adus la cunoştinţă la data de 2 februarie 2009 că în cazul în care nu se depune documentele prevăzute de art. 6.3, nu se acordă despăgubiri, însă până la data de 29 mai 2009, reclamanta a rămas în pasivitate, ceea ce denotă neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate.
De altfel, arată recurenta, instanţa de apel nu a avut în vedere nici prevederile art. 5.5 din Condiţiile generale, potrivit cărora acordarea despăgubirilor este condiţionată de depunerea actelor prevăzute de art. 6.3 . Pe de altă parte deşi prin Decizia recurată se reţine îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei asiguratului de a declara furtul certificatului de înmatriculare al autovehiculului asigurat, se menţine în mod eronat obligarea societăţii la plata dobânzii legale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, criticile recurentei vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, ale art. 2 din Legea nr. 36/1995 în conformitate cu care drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare şi respective ale art. 8 din acelaşi act normativ care prevede că stabilirea şi plata despăgubirilor se efectuează în condiţiile contractului de asigurare.
Prin clauza stipulată la art. 5.5 din condiţiile generale pentru asigurarea facultativă s-a stabilit că „în toate cazurile acordarea despăgubirilor este condiţionată de prezentarea de către asigurat a actelor prevăzut de art. 6.3”.
Obligaţia afirmativ executată cu întârziere este aceea prevăzută la art. 6.3 lit. a) respectiv depunerea originalului certificatului de înmatriculare al autovehiculului, care ar avea drept consecinţă, în opinia recurentei incidenţa prevederilor art. 6.4 din Condiţiile generale, în sensul că în cazul în care asiguratul nu a depus actele prevăzute la art. 6.3 nu se acordă despăgubiri.
În nota imediat următoare art. 6 s-a prevăzut că în cazul în care certificatul de înmatriculare a fost furat asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acestuia la poliţie şi dovada publicării în Monitorul Oficial al României.
Din această perspectivă, interpretând corect clauzele anterior menţionate, în mod justificat ambele instanţe au reţinut că art. 6.4 nu cuprinde o clauză de exonerare totală a asiguratorului de la plata indemnizaţiei, ci prin nota evocată au stabilit excepţia de la regula privind obligaţia depunerii la dosar de daună a originalului certificatului de înmatriculare pentru ipoteza furtului, situaţie în care asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acesteia la poliţie, şi dovada publicării în Monitorul Oficial al României, ambele condiţii fiind îndeplinite în speţă.
Pe de altă parte, deşi recurenta nu a contestat producerea riscului asigurat, refuzul acesteia de a acorda despăgubirile cu motivarea că furtul certificatului de înmatriculare a fost declarat după patru luni de la data la care acesta a fost sustras este lipsit de o justificare legală sau contractuală în condiţiile în care îndeplinirea acestei obligaţii nu este supusă unui termen.
Referitor la critica privind nelegalitatea deciziei sub aspectul menţinerii obligării societăţii la plata dobânzii legale, se va reţine că prin motivele de apel nu a fost invocată o atare critică, astfel încât nu va putea fi analizată omisso medio, direct în recurs.
În consecinţă, recursul pârâtei este nefondat şi va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată şi la plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.A. SA BUCUREŞTI (fostă SC B.T.A. SA) împotriva Deciziei nr. 77 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC G.A. SA Bucureşti (fostă SC B.T.A. SA) la plata sumei de 1400 RON, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului SC C.C. SRL Piatra Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1580/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1812/2011. Comercial → |
|---|
