ICCJ. Decizia nr. 1060/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1060/2011
Dosar nr.32976/3/2007
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10589 din 06 iulie 2009, pronunţată în dosarul nr. 32976/3/2007, judecătorul din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei de interes a cererii de dizolvare a SC D.A.A.I. SRL; a respins cererea de dizolvare a SC D.A.A.I. SRL; a respins cererile de excludere formulate de reclamantul-pârât D.G. (pe cale principală) şi de pârâtul-reclamant A.V. (pe cale reconvenţională); a respins cererile formulate de reclamantul-pârât D.G. privind modificarea actelor constitutive ale societăţii pârâte şi plata unei sume de bani către pârâtul-reclamant; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în cererea pârâtului-reclamant de plată de către reclamantul-pârât a sumei de bani reprezentând prejudiciul cauzat SC D.A.A.I. SRL şi a respins această cerere, constatând că nu se mai impune analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiunea în plata de despăgubiri către reclamantul pârât.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamantul D.G. a solicitat în principal dizolvarea societăţii pârâte SC D.A.A.I. SRL pentru neînţelegeri grave între asociaţi şi numirea unui lichidator, iar în subsidiar, excluderea pârâtului A.V. din societate, cu acordarea către pârât a sumei reprezentând valoarea participării sale la societate. Prin cerere reconvenţională, pârâtul A.V. a solicitat excluderea reclamantului din societate, cu obligarea la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat societăţi, prin faptele sale de fraudă. Totodată, pârâtul a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de dizolvare a societăţii, excepţie unită cu fondul.
Judecătorul a reţinut că prin sentinţa nr. 978 din 20 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 42568/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, definitivă şi irevocabilă, s-a dispus dizolvarea societăţii pârâte. S-a apreciat că primul efect al acestei sentinţe este acela al respingerii cererii de dizolvare formulată de reclamantul pârât, rămânând fără obiect şi excepţia lipsei de interes invocată de pârât. A apreciat, totodată, că al doilea efect al sentinţei de dizolvare este reprezentat de inadmisibilitatea excluderii unui asociat, astfel încât a respins cererile reciproce formulate de părţi. S-a reţinut că după pronunţarea dizolvării, singurele acte juridice ce pot fi efectuate sunt cele care au ca finalitate lichidarea societăţii, excluderea unui asociat neavând o asemenea finalitate.
Ca urmare a respingerii cererii de excludere, judecătorul a apreciat că nu se mai pot analiza cererile conexe ale reclamantului vizând numirea lichidatorului, modificarea actelor constitutive ale societăţii şi atribuirea către cel exclus a sumei corespunzătoare participării sale la capitalul social.
În ce priveşte cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata despăgubirilor pentru daunele cauzate societăţii, judecătorul a reţinut invocarea de către reclamant a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Judecătorul a reţinut temeinicia excepţiei lipsei calităţii procesuale active, raportat la prevederile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data formulării acţiunii, text care prevedea expres competenţa adunării generale a asociaţilor de a decide urmărirea administratorilor pentru daunele cauzate societăţii. S-a apreciat că nu pot fi extinse prevederile privind societăţile pe acţiuni la societăţile de persoane pentru situaţii asemănătoare, legea stabilind expres cazurile în care dispoziţiile din materia societăţilor pe acţiuni sunt aplicabile şi societăţii cu răspundere limitată.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâtul A.V., criticile acestuia vizând greşita soluţionare a cauzei în ce priveşte cererea reconvenţională.
Prin Decizia comercială nr. 215 din 3 mai 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul pârâtului, a casat în parte sentinţa de fond şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii reconvenţionale. În considerentele sentinţei, judecătorii apelului au apreciat că dizolvarea societăţii comerciale nu are valoarea încetării activităţii, personalitatea juridică a acesteia continuând cu acele operaţiuni comerciale aflate în curs de derulare la momentul dizolvării acesteia. Judecătorii apelului au mai reţinut că dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu fac distincţie după cum societatea este dizolvată sau, concluzia dedusă fiind aceea că atâta timp cât societatea îşi păstrează personalitatea juridică până la radiere (deci, inclusiv pe perioada lichidării), oricare asociat poate fi exclus, cu atât mai mult cu cât actele pretins frauduloase se referă la o perioadă de activitate anterioară dispunerii dizolvării. Reţinând că judecătorul fondului a soluţionat cererea reconvenţională fără a intra în cercetarea fondului, soluţia din apel a fost aceea a casării sentinţei, cu indicaţia pentru fond de a se cerceta cererea reconvenţională atât sub aspectul excluderii asociatului reclamant, cât şi sub aspectul despăgubirilor pretinse pentru actele frauduloase, apreciate ca fiind accesorii ale cererii de excludere.
Decizia de apel a fost recurată de reclamantul D.V., care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârât.
Criticile reclamantului, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., au vizat greşita aplicare a legii, acesta susţinând inadmisibilitatea dispunerii excluderii asociatului în temeiul art. 222 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile existenţei unei sentinţe irevocabile prin care s-a dispus dizolvarea societăţii, aceasta intrând în procedura lichidării judiciare.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că textele legale incidente în speţă nu exclud posibilitatea excluderii unui asociat dintr-o societate aflată în stare de dizolvare.
Nu au fost administrare înscrisuri noi în recurs.
La termenul din data de 9 decembrie 2010, s-a făcut dovada deschiderii procedurii insolvenţei în forma simplificată faţă de societatea intimată, dispunându-se citarea acesteia prin lichidatorul judiciar. La termenul din data de 10 martie 2011, a fost respinsă cererea reclamantului de suspendare a judecăţii recursului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, apreciindu-se că textul legal invocat de reclamant nu este incident în cauză, în raport de obiectul acţiunii.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Problema juridică supusă dezbaterii este aceea de a se stabili dacă este posibilă excluderea unui asociat dintr-o societate faţă de care s-a dispus dizolvarea şi care se află în procedura de lichidare. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit dacă prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile în raport de prevederile art. 233 din aceeaşi lege.
Trebuie subliniat că prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990 constituie norma generală ce reglementează modalităţile de excludere din societate a asociaţilor. Se observă că în economia actului normativ articolul menţionat este poziţionat în cadrul Titlului V, în timp ce prevederile referitoare la dizolvare sunt cuprinse în Titlul VI al legii; concluzia ce se desprinde, în urma acestei analize sistematice, este aceea că prevederile referitoare la excluderea asociaţilor sunt inserate într-o succesiune logică, în continuarea Titlului referitor la modificarea actului constitutiv, succesiune logică ce continuă cu situaţiile de ce au ca afect încetarea societăţii – respectiv dizolvarea. Se poate concluziona, deci, că în concepţia legiuitorului, cauzele de modificare ale actului constitutiv (în care pot fi incluse şi situaţiile de excludere a asociatului) sunt distincte de cele care atrag încetarea societăţii (cazurile de dizolvare).
Din această perspectivă, se apreciază că nu se pot aplica concomitent atât prevederi care atrag modificarea actului constitutiv sau a structurii societăţii, cât şi prevederi care atrag încetarea societăţii.
Se reţine, totodată, că judecătorii apelului au făcut o greşită aplicare a textelor legale incidente: chiar dacă art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu include limitări ale aplicării sale, este evident că incidenţa acestui text de lege apare doar în situaţia unei societăţi ce funcţionează normal, care nu suferă limitări ale personalităţii juridice. Interpretarea dată de judecătorii apelului în sensul că în lipsa unei limitări legale, art. 222 din Legea nr. 31/1990 se aplică şi societăţilor aflate în dizolvare este nelegală, fiind extinsă aplicabilitatea normei în situaţii cu o reglementare specifică, strict reglementată cea a actelor ce pot fi îndeplinite în perioada dizolvării şi până la finalizarea lichidării.
De asemenea, judecătorii apelului interpretează şi aplică greşit art. 233 din Legea nr. 31/1990. Astfel, interpretând prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 233 (primul stabilind că dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar celde-al doilea reglementând interdicţia întreprinderii de noi operaţiuni), judecătorii apelului concluzionează că trebuie finalizate operaţiunile comerciale începute anterior dizolvării, asimilând operaţiunea de excludere a asociatului cu operaţiunea comercială ce trebuie finalizată, fiind începută anterior dizolvării. Or, excluderea asociatului nu poate fi asimilată operaţiunii comerciale, caz în care s-ar impune continuarea activităţii până la finalizare, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societăţii. Operaţiunile comerciale la care se referă textul legal menţionat sunt cele efectuate pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, iar finalizarea impusă de lege are în vedere încasarea creanţei rezultate din operaţiunea respectivă, sau îndeplinirea obligaţiei asumate de societate în raportul comercial stabilit cu terţi. În consecinţă, în mod nelegal judecătorii fondului au extins aplicabilitatea art. 233 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 la situaţia din speţă, vizând excluderea asociatului.
Judecătorii apelului nu au observat prevederile alin. (4) al art. 233 din Legea nr. 31/1990, care prevede expres că societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării. În speţă, aceştia au interpretat textul legal trunchiat, reţinând doar prelungirea personalităţii juridice a societăţii până la ultimul act de lichidare şi radierea societăţii, fără a observa modul de redactare al articolului de lege care prevede păstrarea personalităţii juridice doar pentru operaţiunile lichidării. Or, procedura de excludere a asociatului nu poate fi asimilată unei operaţiuni de lichidare, faţă de care să se aprecieze continuarea personalităţii juridice a societăţii. În consecinţă, judecătorii apelului au interpretat greşit textul legal incident în speţă, acesta nefiind aplicabil, sub aspectul prelungirii personalităţii juridice a societăţii, situaţiei dedusă judecăţii, care viza excluderea asociatului.
De altfel, problema excluderii asociatului trebuie analizată şi din perspectiva elementelor noi apărute în recurs, respectiv în urma deschiderii procedurii de insolvenţă în forma simplificată, dispusă de judecătorul sindic, situaţie în care nu mai este posibilă nicio schimbare în structura societăţii.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se nelegalitatea deciziei pronunţate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi admis cu consecinţa modificării deciziei de apel în sensul respingerii apelului declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V. împotriva sentinţei nr. 10589 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1061/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1799/2011. Comercial → |
|---|
