ICCJ. Decizia nr. 1808/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1808/2011
Dosar nr. 2421/85/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, înregistrată la data de 17 iulie 2009, reclamanta SC A. SRL Cisnădioara a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.439.948,92 lei, reprezentând despăgubiri contractuale conform art. 14.2 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003, invocând, în drept, dispoziţiile art. 969 şi art. 973 C. civ. şi art. 274 şi art. 723 alin. (2) C. proc. civ.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu, prin sentinţa comercială nr. 791/C, pronunţată la data de 20 aprilie 2010, a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta SC A. SRL Cisnădioara, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în rezumat, că reclamanta nu a făcut dovada că executarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003 a fost suspendată în perioada cuprinsă între data comunicării către reclamantă a notificării rezoluţiunii contractului: 16 ianuarie 2006 şi data revocării notificării rezoluţiunii contractului: 28 iunie 2007 şi că nu şi-a putut exercita atribuţiile de acţionar majoritar, suferind prin aceasta un prejudiciu, nefiind, întrunite cerinţele art. 14.2 din contract, în conformitate cu care, dacă una dintre părţi a cerut în mod abuziv suspendarea executării contractului, iar instanţa de judecată a confirmat aceasta, partea care a solicitat suspendarea va plăti o despăgubire egală cu 0,5 % din valoarea contractului, întrucât nu a avut loc o suspendare efectivă a executării contractului.
Secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 98/A/2010, pronunţată la data de 22 septembrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanta SC A. SRL Cisnădioara împotriva sentinţei nr. 791/C/2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2421/85/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în mod legal, a fost respinsă acţiunea în pretenţii promovată de reclamantă, motivată pe faptul că, în perioada 16 ianuarie 2006 – 26 iulie 2007, contractul de vânzare – cumpărare acţiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003 a fost suspendat şi nu şi-a putut exercita drepturile şi obligaţiile conferite de acest act juridic, întrucât nu se poate reţine că simpla formulare a notificării rezoluţiunii se constituie într-o exercitare abuzivă a dreptului de a cere suspendarea contractului, conform art. 14.2 din acest act juridic, iar Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 9029/2007, a constatat că drepturile şi obligaţiile părţilor contractante sunt în vigoare, obligând-o pe pârâtă la executarea acestor obligaţii, neoperând aşadar suspendarea efectivă a efectelor contractului, cum corect a apreciat prima instanţă.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă SC A. SRL Cisnădioara, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit, strict literal, clauza penală, inserată în art. 14.2 din contractul părţilor, menită să sancţioneze imprudenţa celui care uzează cu uşurinţă de acest pact; a ignorat regulile de interpretare a contractelor, cu referire la art. 977, art. 978; a încălcat art. 982 C. civ. şi a aplicat greşit legea „cu privire la stabilirea vinovăţiei şi a inexistenţei prejudiciului", prin însuşirea apărării pârâtei referitoare la neînscrierea acesteia la O.R.C., cu ignorarea dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi ale Legii nr. 31/1990 – recurenta neprecizând relevanţa reiterării aspectelor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind neîntemeiate criticile circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 14.2 din contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 29 din 7 noiembrie 2003 „în cazul exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării contractului, confirmată de instanţa de judecată, partea care a solicitat aceasta va plăti celeilalte părţi, în temeiul art. 723 alin. (2) C. proc. civ., o despăgubire egală cu 0,5 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de suspendare".
Cum, în conformitate cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greşită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătoreşti, numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, de natură a înfrânge principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aspectele invocate de recurentă nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele menţionate, iar intenţia acesteia de a obţine o anumită interpretare a precitatei clauze contractuale denotă că, în viziunea sa, aceasta este obscură, îndoielnică, nejustificându-se, nici din această perspectivă, invocarea precitatului motiv de recurs.
Având în vedere că textul contractual în discuţie este lămurit şi neîndoielnic, contrar opiniei recurentei, fiind interpretat de instanţa de apel conform voinţei părţilor, clar exprimate, iar normele de interpretare fixate de lege prin art. 977 – 985 C. civ. devin incidente doar când termenii unui contract nu sunt destul de clari, când sensul lor este îndoielnic sau când înţelesul exact al clauzelor nu este suficient de determinat, nu poate fi primită critica nesocotirii sau încălcării art. 977, art. 978 şi art. 982 C. civ., prin Decizia atacată.
Este de observat că recurenta nu a indicat, în mod concret, care sunt dispoziţiile legale greşit aplicate de către instanţa de apel „cu privire la stabilirea vinovăţiei şi a inexistenţei prejudiciului", iar trimiterea generică la „dispoziţiile Legii nr. 26/1990 şi la cele ale Legii nr. 31/1990 se face în contextul criticilor aduse modului în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin raportare la probele administrate şi la apărările părţilor, ce nu mai poate fi supus controlului instanţei de recurs faţă de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, menţionatele dispoziţii neconstituind, de altfel, nici fundamentul juridic al sentinţei apelate şi nici obiect al criticilor în apel, or, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel era ţinută a verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în limitele cererii de apel.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Cisnădioara împotriva deciziei comerciale nr. 98/A/2010 din 22 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1797/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Comercial → |
|---|
