ICCJ. Decizia nr. 1816/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1816/2011
Dosar nr. 5109/107/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr.399, pronunţată la data de 22 iunie 2010, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Alba, a admis acţiunea revocatorie, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC E.C. SRL împotriva pârâtelor SC A.S.F. SRL (fostă SC C. Alba Iulia SRL) şi SC N.A.G. SRL, dispunând revocarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC N. Ardeal SRL – în prezent SC A.S.F. SRL – în calitate de vânzător şi SC N.A.G. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect autovehiculele IVECO DAILY cu număr de înmatriculare; IVECO DAILY cu număr de înmatriculare ; GSMOON cu număr de înmatriculare şi revocarea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între SC C. Alba Iulia SRL (fostă SC N. Ardeal SRL), în calitate de vânzător şi SC N.A.G. SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect două imobile înscrise în C.F. 71291 şi C.F. 70867 Sebeş, autentificat sub nr. 959 din 11 august 2009 la BNP M.C.D., şi a obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma de 10.629,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii, potrivit art. 975 C. civ., având în vedere că actele juridice atacate au creat reclamantei un prejudiciu prin imposibilitatea acesteia de a-şi mai valorifica creanţa certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei sale, pârâta SC C. Alba Iulia SRL, care şi-a mărit starea de insolvabilitate, şi care, la momentul înstrăinării bunurilor în discuţie, avea cunoştinţă despre scadenţa obligaţilor de plată rezultate din relaţiile comerciale derulate cu reclamanta, despre scadenţa filelor CEC pe care le-a emis la 14 aprilie 2009, respectiv la 22 aprilie 2009 şi despre începerea executării silite la data de 7 august 2009.
Cu referire la complicitatea terţului dobânditor, SC N.A.G. SRL, tribunalul a reţinut că acesta cunoştea că prin încheierea actelor atacate debitoarea a devenit insolvabilă, întrucât avea acelaşi administrator şi aceeaşi asociaţi ca şi societatea debitoare SC C. Alba Iulia SRL
Secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 137, pronunţată la data de 12 noiembrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC N.A.G. SRL Sebeş împotriva sentinţei tribunalului şi a constatat nul apelul pârâtei SC A.S.F. SRL şi cererea de aderare la apel pe care această parte le-a formulat împotriva aceleiaşi sentinţe, obligând-o pe apelanta SC N.A.G. SRL Sebeş să plătească intimatei-reclamante suma de 1.602,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate din perspectiva motivelor invocate prin cererea de apel formulată de pârâta SC N.A.G. SRL, instanţa de control judiciar a reţinut că susţinerile acestei apelante nu sunt de natură a înlătura constatările primei instanţe privitoare la îndeplinirea în cauză a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii, reglementată prin art. 975 C. civ.
Instanţa de apel a avut în vedere că, la momentul înstrăinării bunurilor prin contractele a căror revocare se cere, pârâtele au avut reprezentarea datoriei exigibile faţă de reclamantă, de natură să le determine comportamentul în sensul evitării acesteia, fiind fără relevanţă momentul începerii executării; că prejudiciul cauzat reclamantei – creditoare a fost constatat cu ocazia încercării de executare silită asupra bunurilor pârâtei - debitoare SC A.S.F. SRL (fostă SC C. Alba Iulia SRL), când s-a constatat că bunurile ce formează obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, în litigiu, au fost înstrăinate pârâtei SC N.A.G. SRL, reclamanta fiind, astfel, în imposibilitate de a-şi mai realiza creanţa, iar debitoarea nu a făcut dovada că deţine bunuri urmăribile, aflându-se, în prezent, în procedura insolvenţei, situaţie în care insolvabilitatea sa este prezumată.
Aceeaşi instanţă a considerat că faptul cunoaşterii de către debitoare şi de către terţul dobânditor că prin actele încheiate au contribuit la insolvabilitatea debitoarei face dovada fraudei ca o condiţie necesară admiterii acţiunii, realitate ce nu poate fi înlăturată prin plata preţului bunurilor cumpărate de către terţul dobânditor, a cărui participare la frauda debitoarei vânzătoare rezultă cu evidenţă din împrejurarea că administratorul celor două societăţi este aceeaşi persoană, aspect ce face fără relevanţă, atât operaţiunea de novare a contractului de credit încheiat de debitoare cu B.R.D., sucursala Alba Iulia, prin care SC N.A.G. SRL a devenit debitoare în locul debitoarei iniţiale, la acel moment denumită SC C. Alba Iulia SRL, cât şi contractul de împrumut nr. 64 din 16 iulie 2009, prin care terţul dobânditor a împrumutat-o pe debitoare cu suma de 340.000 Euro, ce are la bază tocmai contractul de vânzare-cumpărare privind cele două imobile, examinat în cauză, operaţiuni efectuate sub comanda aceleiaşi persoane, administratorul societăţilor comerciale pârâte.
În ce priveşte apelul pârâtei SC A.S.F. SRL, care prin precizarea depusă la dosar la fila 23 a arătat că înţelege să adere la apelul pârâtei SC N.A.G. SRL, instanţa de apel a constatat că menţionatele cereri au fost formulate la data de 16 august 2010, respectiv, la data de 1 octombrie 2010, „de către o persoană fără calitate", respectiv de administratorul social al acestei societăţi aflată în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, conform sentinţei Tribunalului Alba nr. 676 din 23 iunie 2010.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă SC N.A.G. SRL, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare „a actelor deduse judecăţii", precum şi a contractului de împrumut nr. 64 din 16 iulie 2009, încheiat între pârâte, respectiv a contractului de novaţiune, încheiat cu acordul B.R.D, sucursala Alba, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, cu referire la art. 975 C. civ., neprecizând relevanţa criticilor aduse sentinţei tribunalului sau a afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata – reclamantă SC E.C. SRL. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, apreciind că instanţa de apel a interpretat corect actele juridice deduse judecăţii, încheiate în fraudarea intereselor sale.
Recursul este nefondat.
Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii, în cazul în care, deşi rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecăţii ori înţelesul lui, instanţa de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează în mod substanţial natura sau înţelesul lămurit, vădit neîndoielnic, iar greşita reţinere a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării actelor juridice indicate de recurentă, ca înscrisuri depuse în probaţiune, nu justifică invocarea acestui motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic, neargumentată în motivarea recursului.
Reţinând, argumentat pe probele administrate, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 975 C. civ., respectiv: existenţa creanţei certe, lichide şi exigibile a creditoarei SC E.C. SRL., anterior înstrăinării bunurilor ce fac obiectul actelor juridice atacate încheiate între debitoarea SC A.S.F. SRL, (fostă SC C. Alba Iulia SRL, respectiv, fostă SC N. Ardeal SRL), în calitate de vânzătoare şi SC N.A.G. SRL, în calitate de cumpărătoare, în cunoştinţa părţilor contractante; prejudiciul astfel creat creditoarei prin mărirea stării de insolvabilitate a debitoarei, în patrimoniul căreia nu a mai rămas niciun bun care să poată şi valorificat pe calea executării silite pentru recuperarea creanţei; frauda pauliană, prin cunoaşterea faptului că, prin actele juridice atacate, se diminuează solvabilitatea debitoarei, atât de către aceasta, cât şi de către terţul dobânditor, complice, cu care a contractat, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a precitatului text legal, neputând fi reţinută, aşadar, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum aceasta a solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (filele 19; 26 – 27).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC N.A.G. SRL Sebeş împotriva deciziei comerciale nr. 137/A din 12 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC E.C. SRL Floreşti suma de 3535,80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1808/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2623/2011. Comercial → |
|---|
