ICCJ. Decizia nr. 2027/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2027/2011
Dosar nr. 4033/3/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC S.M.R. SA şi SC M.E.I. SA, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.255.192,7 lei reprezentând contravaloarea fierului vechi şi pieselor recuperate, penalităţi de întârziere şi daune ce nu au putut fi acoperite de penalităţi. Prin cerere reconvenţională, pârâta SC S.M.R. SA a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.681.560.735 lei cheltuieli pentru curăţirea vagoanelor.
Reclamanta motivează acţiunea susţinând că prin contractul de prestări servicii încheiat s-a obligat la plata serviciilor de tăiere şi sarjare a vagoanelor dezmembrate, materialele rezultate rămânând în custodia prestatorului de servicii, care nu le mai poate restitui întrucât bunurile nu mai există în fapt.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 8085 din 26 mai 2009, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea precizată şi a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 7.019.619,58 lei reprezentând contravaloare fier vechi şi piese recuperate, la 3.509.809,79 lei, penalităţi de întârziere şi la 37.644,27 lei cheltuieli de judecată şi a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională a pârâtei SC S.M.R. SA.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în contractele încheiate ambele pârâte sunt semnatare şi îşi asumă drepturi şi obligaţii iar cursul prescripţiei a fost întrerupt prin minuta din 14 iulie 2003 care reprezintă un act de recunoaşte a datoriei şi prin încheierea Tribunalului Olt prin care s-a dispus inventarierea, contractul nr. 1592 fiind prelungit până la 31 decembrie 2001 iar contractul nr.99, prelungit până la 31 decembrie 2003.
Pe fond s-a reţinut că pârâtele nu mai pot restitui bunurile aflate în custodie întrucât nu mai există, valoarea lor fiind calculată pe baza preţului de 98 dolari SUA/tonă, cu care reclamanta a valorificat fierul vechi în aceeaşi perioadă, iar penalităţile fiind datorate în temeiul art.2, 3 din contracte.
Prin sentinţa comercială nr. 11923 din 27 octombrie 2009, dispozitivul sentinţei nr. 8085 din 26 mai 2009 a fost completat în sensul pârâtelor în solidar la plata sumei de 53.743,45 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 5 ianuarie 2010 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 91.387,72 lei.
Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din 5 mai 2009 privind reprezentarea de către consilierul juridic R.S. a S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, a fost admisă prin încheierea din 1 martie 2011.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 392 din 14 octombrie 2010 a admis apelurile pârâtelor împotriva hotărârilor pronunţate pe care le-a desfiinţat şi a trimis cauza spre rejudecare.
Apelul reclamantei a fost respins prin aceeaşi decizie a curţii de apel.
Curtea a reţinut în esenţă că, instanţa de fond, prin încheierea din 28 martie 2006 s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii de completare a daunelor, pentru ca, prin încheierea din 26 mai 2009 să revină asupra ceea ce se soluţionează deja prin încheierea interlocutorie anterioară.
A mai reţinut instanţa de apel, că, reclamanta, fără să fi solicitat printr-o cerere expresă majorarea cuantumului pretenţiilor, în contradictoriu cu celelalte părţi, a obţinut valoarea pretenţiilor majorate, instanţa de fond încălcând principiul oralităţii şi contradictorialităţii.
În privind apelului reclamantei, curtea de apel a reţinut că în mod justificat s-a considerat prematur capătul de cerere privind daunele în completare, concilierea directă fiind încheiată numai pentru contravaloarea fierului vechi şi pieselor recuperate fără nicio menţiune în legătură cu daunele completare.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prin Decizia atacată nu s-a analizat conţinutul încheierii din 5 mai 2010, când, în contradictoriu cu celelalte părţi reclamanta şi-a majorat pretenţiile astfel cum raportul de expertiză a stabilit şi a depus în completare taxa de timbru.
Mai susţine recurenta că în mod greşit curtea de apel nesocotind caracterul devolutiv al apelului nu s-a pronunţat asupra fondului.
În privinţa excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind suma solicitată cu titlu de daune în completare, recurenta critică hotărârile instanţelor de fond care, în aprecierea sa, nu au sesizat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, iar pârâtele nu au invocat vreo vătămare, acest prejudiciu fiind stabilit contractual pentru repararea integrală a prejudiciului.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe. Prin dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului are consecinţe asupra mijloacelor puse la dispoziţia instanţei de apel pentru a soluţiona litigiul pe baza dovezilor administrate la instanţa de fond sau prin refacerea şi completarea probatorului.
Motivele care ar putea determina trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, sunt prevăzute de art. 297 C. proc. civ. De aceea, în mod nejustificat Decizia nr. 392/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat sentinţa nr. 8085/2009 şi nr. 11923/2009 ale Tribunalului Bucureşti şi a trimis spre rejudecare litigiul.
În mod greşit, instanţa de apel a considerat încălcarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii. Astfel, prin încheierea din 5 mai 2009 (vol. IV fila 67 a dosarului tribunalului) părţile prezente dezbat raportul de expertiză, iar reclamanta îşi majorează pretenţiile depunând şi dovada achitării taxei de timbru.
Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond, nu îndreptăţeşte instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu i-au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.
În privinţa apelului declarat de reclamantă, instanţa de apel nu a analizat adresa nr. 1328/2005 prin care se solicită concilierea de către S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, prin care convoacă la discuţii pentru pretenţiile izvorând din contravaloarea fierului vechi, pieselor recuperate şi deşeurilor de fontă, actualizate până la data plăţii (filele 42 – 43 şi 45 vol.I al dosarului tribunalului).
În această măsură va fi analizată cererea privind recuperarea prejudiciului, considerând şi prevederile art. 23 din contracte.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, declarat împotriva deciziei comerciale nr. 392 din 14 octombrie 2010 pe care o casează şi trimite cauza spre judecată pe fond instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta S.N.T.F.M. – C.F.R.M. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 392 din 14 octombrie 2010, pe care o casează şi trimitere cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 938/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2028/2011. Comercial → |
|---|
