ICCJ. Decizia nr. 1811/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1811/2011
Dosar nr. 1025/91/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, la data de 29 iunie 2009, sub nr. 7301/231/2009, reclamanta S.E. a chemat în judecată pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCŞANI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la închiderea contului cardului emis de aceasta fără plata comisionului pe care îl solicită, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCŞANI, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială absolută a instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 987, pronunţată la data de 23 februarie 2010, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Focşani, invocată de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCŞANI, în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ-fiscal, la data de 22 martie 2010, sub nr. 1025/91/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 295, pronunţată la data de 8 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ-fiscală a admis acţiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCŞANI, pentru obligaţie de a face- închidere cont card fără plata comisionului; a obligat pârâta să închidă contul reclamantei fără plata comisioanelor de administrare şi a obligat pârâta la 20,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit art.1 din contractul-cadru încheiat între pârâtă şi angajatorul SC I.T.A. SA Focşani la 4 august 2003, s-a deschis contul prin care să se efectueze plata drepturilor salariale şi s-a emis cardul, fără completarea cererii de emitere card despre care face vorbire pârâta, iar prin semnarea tabelului din anexa 1, reclamanta nu a luat cunoştinţă de anexele 3 şi 4 care ar fi prevăzut comisioanele de administrare şi alte cheltuieli.
Clauza prevăzută la punctul 6 din condiţiile de utilizare a cardului, potrivit căreia deţinătorul cardului autorizează banca să debiteze automat contul de carduri cu sumele reprezentând taxe şi comisioane, a apreciat instanţa că nu poate fi decât abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, în contextul în care reclamanta nu a avut cunoştinţă de nivelul acestora şi nu a fost informată despre consecinţele menţinerii deschise a contului, în condiţiile în care aceasta nu şi-a încasat drepturile salariale prin card şi din 2005 nu a mai efectuat nicio operaţiune.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, SUCURSALA FOCŞANI, la data de 1 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin decizia comercială nr. 75, pronunţată la data de 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins apelul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA împotriva sentinţei civile nr. 295 din 8 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1025/91/2010, ca nefiind fondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, că, reclamanta a semnat tabelul la Anexa 1 (f.n.), dar pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi luat vreodată la cunoştinţă de condiţiile astfel cum sunt prevăzute în Anexa 2.
La data încheierii contractului, Banca nu percepea comision de administrare, acesta fiind introdus ulterior, în 2007, din actele depuse la dosar nereieşind că apelanta-pârâtă ar fi notificat-o pe reclamantă în vreo modalitate despre introducerea comisioanelor de administrare.
Nu au fost reţinute susţinerile apelantei precum că plata unor comisioane a fost asumată de reclamantă prin afişarea Tabelului de Comisioane la sediul băncii şi prin evidenţierea comisioanelor datorate în extrasul de cont bancar.
A apreciat instanţa de apel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile art. 6 din Anexa 2 poate fi considerată abuzivă, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000. Instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, acesta fiind fundamentul juridic dedus judecăţii. Altfel spus, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată indicat de reclamantă nu leagă instanţa, care este datoare să determine cadrul procesual exact.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA Bucureşti, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
A susţinut că instanţa de apel a ignorat prevederea art. 9.2 din contract, unde este clar stipulat că prin semnarea tabelului din Anexa 1, intimata – reclamantă a luat cunoştinţă de condiţiile de emitere a cadrului şi de utilizare prevăzute în Anexa 1 şi 2 sau 3 şi 4, după caz, pe care are obligaţia să le respecte.
În discuţie este şi interpretarea care trebuie dată Anexei 2 care prevede la pct. 6 că deţinătorii cardurilor autorizează banca să debiteze automat contul de card cu sumele reprezentând taxe şi comisioane datorate băncii, iar la pct. 8 – taxe şi comisioane din această anexă se prevede că acestea vor fi plătite de către deţinătorii de card prin debitoarea directă de către bancă a contului de card, precizându-se că acestea pot fi modificate bancă, deci este lipsit de relevanţă că cele din cauză erau sau nu reglementate la momentul încheierii convenţiei.
Pe de altă parte, intimata – reclamantă a utilizat cardul şi deci, nu se poate susţine nici faptul că perceperea comisionului de administrare nu are suport.
Cât priveşte incidenţa Legii nr. 193/2000 instanţa a ignorat pct. 1 lista anexă la lege, potrivit căruia nu sunt considerate abuzive, clauzele în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea unor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă a consumatorului, dacă există motive întemeiate, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre această cealaltă parte contractuală şi aceasta are dreptul de a cere rezilierea.
În cauză, plata unor comisioane a fost asumată de intimata – reclamantă prin semnarea contractului şi anexelor, obligativitatea plăţii acestora devenind opozabile acesteia prin afişarea tarifului de comisioane la sediul băncii şi evidenţierea lor în extrasul de cont, fără a fi necesară o altă formalitate, ci doar aceea de a elibera extrase de cont la cerere.
În acest sens, trebuie avute în vedere şi pct. 13 lit. c) alin. (2) din Anexa 2 la Contractul cadru potrivit, căruia încetarea contractului va deveni efectivă doar după ce cardurile emise în baza acestuia vor fi returnate şi primite de bancă iar, pe de altă parte, toate obligaţiile deţinătorului faţă de bancă achitate.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte fondat.
Potrivit conţinutului contractului semnat şi a anexelor care fac parte din acesta, intimata – reclamantă a luat cunoştinţă despre drepturile şi obligaţiile asumate, fiind greşită reţinerea instanţei de apel potrivit căreia prin semnarea tabelului din Anexa 1 acesta nu a luat cunoştinţă efectiv despre celelalte clauze incidente, de vreme ce aceasta face trimitere expresă la ele, iar prin pct. 6 din Anexa 2 s-a reglementat cu acordul părţilor modul de debitare al taxelor şi comisioanele şi posibilitatea băncii de a le modifica pe parcursul derulării contractului, astfel că există baza legală pentru perceperea acestora, în convenţie care este legea părţilor, conform art. 969 C. civ.
Mai mult, s-a dovedit prin utilizarea cadrului că intimata – reclamantă a cunoscut despre debitare, de vreme ce prin utilizare, indiferent de perioadă, s-a consemnat şi comisionul de administrare, iar partea nu a cerut rezilierea convenţiei, nefiind admisibilă reţinerea clauzei ca fiind abuzivă în aceste condiţii şi prin raportare şi la dispoziţiile pct.1 din lista anexă la Legea nr. 193/2000.
De altfel, intimata – reclamantă nici nu a solicitat constatarea nulităţii acestor clauze.
Aşa fiind, recursul este fondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis şi decizia modificată în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe cu consecinţa respingerii acţiunii, ca nefondată, cererea formulată în instanţă de obligare a băncii de a închide cardul fără plata tuturor obligaţiilor asumate neputând fi primită în condiţiile pct. 13 lit. c) alin. (2) din Anexa 2.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 75 din 04 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 295 din 08 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ-fiscal.
Schimbă sentinţa, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta S.E., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1752/2011. Comercial → |
|---|
