ICCJ. Decizia nr. 1815/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1815/2011
Dosar nr. 2655/100/2009
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 mai 2009, sub nr. 2655/100/2009, reclamanta SC C.R.G.B. SRL- prin administrator judiciar Cabinet Individual de insolvenţă P.E. a chemat în judecată pârâta SC F.I. SRL Recea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 123.169,78 lei, cu dobândă legală, de la data formulării acţiunii până la achitare efectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 1828, pronunţată la data de 2 iunie 2010, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.R.G.B. SRL Timişoara, în insolvenţă, prin administrator judiciar P.E., împotriva pârâtei SC F.I. SRL Recea, şi a obligat pârâta să achite reclamantei 28.355,20 lei preţ neachitat cu dobânda legală de la introducerea acţiunii şi până la achitare, precum şi 3.850 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Expertiza a confirmat punctul de vedere exprimat de pârâtă, în sensul că reclamanta, fostă R G.B. SRL, a facturat pârâtei pentru livrările de beton şi transportul aferent, în perioada iunie 2006-august 2007 suma totală de 823.897,65 lei, din care a rămas neachitată suma de 28.355,20 lei.
Tribunalul însă, nu a împărtăşit apărarea pârâtei, care a susţinut că nu trebuie să plătească şi suma de 28.355,20 lei deoarece ea reprezintă echivalentul garanţiei de bună execuţie ce i-a fost reţinută de beneficiar.
Or, raporturi juridice au existat numai între pârâtă, în calitate de antreprenor, şi beneficiar - Primăria Comunei Săsar, reclamanta fiind în relaţii comerciale numai cu antreprenorul, căruia i-a livrat betonul necesar. Aşa fiind, nu este relevant pentru soluţionarea cauzei că beneficiarul nu i-a eliberat antreprenorului garanţia de bună execuţie de 28.355,20 lei. De asemenea, nu există nicio dovadă că betonul livrat pârâtei de către reclamantă a fost necorespunzător şi că această împrejurare a dus la deficienţele de calitate reclamante de beneficiar. Executantul lucrărilor, şi implicit cel care răspunde de calitatea acestora, a fost pârâta; reclamanta a livrat doar materialele încorporate în lucrare.
Potrivit art. 1361 C. civ. principala obligaţie a cumpărătorului este de a plăti preţul, iar această dispoziţie se aplică şi în materie comercială, pârâta încălcând această obligaţie.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta SC F.I. SRL Recea, la data de 16 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin decizia nr. 144/2010, pronunţată la data de 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC F.I. SRL Recea împotriva sentinţei civile nr. 1828 din 2 iunie 2010, pronunţată în dosar nr. 2655/100/2009 al Tribunalului Maramureş, pe care a menţinut-o în întregime.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu are nicio relevanţă refuzul beneficiarului lucrării de a restitui garanţia de bună execuţie în valoare de 7 % antreprenorului SC F.I. SRL, aşa încât refuzul apelantei - pârâte de a achita în favoarea intimatei – reclamante suma de 28.355,20 lei, reprezentând contravaloarea betonului vândut, este neîntemeiată şi nelegală, această sumă fiind exigibilă, iar caracterul exigibil rezultă tocmai prin ajungerea la scadenţă a datoriei.
În măsura în care materialele furnizate de către societatea în insolvenţă nu ar fi fost corespunzătoare, apelanta - pârâtă avea la îndemână posibilitatea de a face recepţia materialelor, iar aspectele legate de deficienţele calitative ale produselor livrate trebuiau aduse la cunoştinţa vânzătoarei de îndată şi nu după scurgerea unui timp îndelungat şi mai mult după refuzul beneficiarului lucrării de betonare de a restitui garanţia de bună execuţie de 7 % din valoarea lucrării prestate.
Din actele dosarului rezultă că motivul principal pentru nerestituirea garanţiei de bună execuţie este execuţia necorespunzătoare în sine a lucrării. Cum apelanta – pârâtă a recepţionat aceste materiale, le-a folosit în executarea lucrării, ba chiar a şi achitat o mare parte din valoarea acestor produse susţinute ca fiind necorespunzătoare, a apreciat instanţa de apel că se impune ca aceasta să fie obligată şi la plata sumei de 28.355,20 lei preţ neachitat, conform facturilor emise în acest sens.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs pârâta SC F.I. SRL Recea, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut greşit prin raportare la obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, rezultate din contractul de subantrepriză nr. 692 din 4 noiembrie 2005, completat prin Anexa nr. 1027/2006, că între părţi au existat numai relaţii comerciale având ca obiect vânzarea – cumpărarea de materiale de construcţii, deşi obiectul la care s-a obligat intimata – reclamantă îl constituie livrare beton şi lucrări betonare, că suma de 28.355,20 lei refuzată la plată de recurenta – pârâtă este exigibilă prin ajungerea la scadenţă a datoriei şi că aceasta nu şi-a asumat prin contract răspunderea pentru calitatea lucrărilor, deşi prin art. 7 din Anexa la contractul de subantrepriză părţile au stabilit că intimata – reclamantă garantează pentru calitatea betonului, iar prin intermediul art. 7.1 din anexă s-a stabilit cuantumul garanţiei de bună – execuţie de 7 % din valoarea totală a lucrării care va putea fi retrasă după semnarea recepţiei finale care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului.
Or, intimata – reclamantă nu a predat lucrările executate în conformitate cu obligaţiile asumate şi nu a convocat părţile în vederea recepţiei finale a lucrărilor, deşi potrivit art. 23 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii îi revine această obligaţie, astfel că refuzul de plată la limita contravalorii garanţiei are bază legală, creanţa nefiind exigibilă, ci supusă unui termen suspensiv.
Pe fond, referindu-se astfel şi la hotărârea primei instanţe şi la cea din apel care a menţinut-o, a arătat că există dovezi suficiente raportat la răspunderea intimatei – reclamante în limitele asumate prin contract în sensul că lucrările executate nu au fost predate de către aceasta aşa cum s-a obligat prin art. 4 şi art. 7.1 din contract, care potrivit art. 969 C. civ. este legea părţilor, astfel că instanţele nu puteau restitui contravaloarea garanţiei de 7 % din valoarea totală a lucrărilor.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările din apel.
Analizând recursul se găseşte fondat.
Raportul juridic dintre părţi este stabilit de contractul de subantrepriză nr. 692 din 4 noiembrie 2005, completat prin Anexa la contractul de subantrepriză.
Prin art. 7 din Anexă părţile stabilesc că intimata – reclamantă garantează pentru calitatea betonului iar prin art. 7.1 părţile stabilesc cuantumul garanţiei de bună execuţie de 7 % din valoarea totală a lucrării care va putea fi retrasă după semnarea recepţiei finale care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului.
Acest contract produce efecte juridice între părţile din această cauză, neavând legătură cu garanţia instituită în sarcina recurentei – pârâte prin contractul de antrepriză încheiat de aceasta cu beneficiarul lucrării la care se raportează instanţa de apel atunci când se referă la principiul relativităţii efectelor contractului, iar sarcina probei că a avut loc recepţia finală a lucrării şi că restituirea garanţiei a devenit scadentă aparţinea intimatei – pârâte.
Or, contravaloarea de 28.355,20 lei rămasă neachitată la plată de către recurenta – pârâtă reprezintă chiar echivalentul acestei garanţii, restituirea fiind scadentă numai după efectuarea recepţiei finale, în condiţiile convenite prin contract.
Cât priveşte neefectuarea recepţiei finale nu se poate reţine un abuz din partea recurentei – pârâte, faţă de actele de constatare a calităţii lucrărilor existente la dosar, iar din acest punct de vedere intimata – reclamantă nu justifică de ce nu a solicitat efectuarea acestei recepţii.
Prin urmare, în mod nelegal, instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond prin care s-a admis acţiunea astfel că, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat urmează a fi admis şi decizia modificată în sensul schimbării sentinţei şi a respingerii acţiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că restul sumelor datorate a fost achitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC F.I. SRL Recea împotriva deciziei nr. 144/2010 din 19 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1828 din 2 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă sentinţa şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC C.R.G.B. - prin administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă P.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1811/2011. Comercial → |
|---|
