ICCJ. Decizia nr. 2764/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2764/2011
Dosar nr. 23825/3/2009
Şedinţa publică de la 22 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1586 din 23 octombrie 2008 a respins excepţia de necompetenţă funcţională a acestei instanţe şi a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, declinând competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A.D.S. cu sediul social în Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SRL cu sediul social în Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sector 5.
Cu privire la excepţia de necompetenţă funcţională a Tribunalului, respectiv la natura civilă sau comercială a litigiului, s-a reţinut că obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtei la plata unor pretenţii care nu decurg dintr-un contract comercial, ci dintr-un fapt juridic ilicit, compatibil cu îmbogăţirea fără justă cauză.
Cum în prezentul litigiu, ambele societăţi nu au desfăşurat o faptă obiectivă de comerţ, nefiind încheiat nici un contract comercial, apare evidentă natura civilă a cauzei, care atrage competenţa unei instanţe civile şi nu comerciale.
Excepţia necompetenţei materiale a tribunalului a fost admisă având în vedere că potrivit art. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe, iar în condiţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 tribunalul judecă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia civilă nr. 159/R din 17 martie 2009 a admis recursul formulat de reclamanta A.D.S. împotriva sentinţei civile nr. 1586 din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă pe care a casat-o şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Bucureşti - secţia comercială.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a stabilit că potrivit art. 3 şi următoarele din codul comercial sunt supuse legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice ci şi raporturile izvorâte din faptele juridice, săvârşite de către comercianţi în legătură cu activitatea lor comercială.
La rândul lui art. 4 C. com. instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, indiferent că izvorăsc din contracte sau din fapte ilicite sau licite.
Din punct de vedere al părţilor în speţă operează prezumţia de comercialitate, nefăcându-se dovada răsturnării acestei excepţii.
Litigiul are o natură evident comercială, fiind de competenţa tribunalului în condiţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece valoarea pretenţiilor care constituie obiectul material al acţiunii se ridică la suma de 213.688,13 lei.
Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a comercială prin sentinţa comercială nr. 6269 din 12 mai 2010 a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi ca nefondată acţiunea reclamantei A.D.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SRL Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii s-a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este neîntemeiată prin aceea că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001 prevăd că A.D.S. au prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului agricol al statului, administrează terenurile cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public şi privat al statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, concesionează şi da în arendă astfel de terenuri.
Referitor la fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta nu a probat susţinerea potrivit căreia pârâta a exploatat în perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 o parte din terenul deţinut anterior de Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Cultura Sfeclei de Zahăr Giurgiu, respectiv suprafaţa de 160,68 ha aflată în tarlaua 15 - parcela 36 pe teritoriul administrativ al comunei Frăţeşti - Giurgiu şi suprafaţa de 54,54 ha aflată în tarlaua 17 - parcela 38 din aceiaşi comună.
Cele două procese-verbale, încheiate la data de 14 iulie 2006 şi 3 mai 2007, nu dovedesc că pârâta a exploatat terenurile agricole descrise anterior, iar pe de altă parte în situaţia în care starea de fapt consemnată ar fi reală, reclamanta deşi a cunoscut încă din data de 14 iulie 2006 împrejurarea că pârâta foloseşte terenurile în lipsa unui contract de concesiune şi tară a plăti redevenţa, nu a împiedicat-o în nici un fel la desfăşurarea acestor activităţi, dându-şi astfel un acord tacit pentru folosirea gratuită a terenurilor.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a comercială prin decizia comercială nr. 497 din 8 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.D.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 6269 din 19 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a comercială fiind preluate în esenţă argumentele instanţei de fond.
Împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VI-a comercială a promovat recurs reclamanta A.D.S. care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a acţiunii principale şi în final obligarea pârâtei la plata sumei de 213.688,16 lei Ron reprezentând valoarea folosinţei terenului agricol proprietatea statului, în suprafaţă de 215,58 ha aflat în administraţia Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura Sfeclei de Zahăr Giurgiu.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că în mod greşit instanţa de apel a considerat că procesele-verbale de constatare a exploatării abuzive nu sunt în măsură să dovedească că pârâta a exploatat suprafaţa de 215,22 ha teren cu destinaţie agricolă, precum şi existenţa acordului tacit al A.D.S. în vederea folosinţei gratuite a terenului.
Intimata-pârâtă SC C.A. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantei, întrucât motivele în susţinerea recursului nu se încadrează în nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă, precum şi excepţia invocată de pârâtă, urmează a respinge atât excepţia nulităţii recursului invocată de intimata SC C.A. SRL cât şi recursul reclamantei A.D.S. pentru următoarele considerente.
Aşa cum a evidenţiat constant doctrina şi jurisprudenţa, sancţiunea nulităţii recursului nu intervine doar în situaţia în care motivarea cererii lipseşte cu desăvârşire, ci şi atunci când recurentul nu indică nici unul dintre cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile imperative ale art. 304 C. proc. civ., mărginindu-se numai la reluarea susţinerilor formulate în fazele procesuale anterioare şi a căror încadrare într-unui din motivele de casare prevăzute de lege devine imposibilă.
Recurenta-reclamantă A.D.S., a indicat cu rigurozitate în cererea de recurs motivată că temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează motivul de nelegalitate când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Mai mult, toate criticile detaliate aduse deciziei pronunţate în apel, au legătură cu aceasta, astfel că nu poate fi primită excepţia nulităţii recursului prin aplicarea regimului sancţionator procedural instituit de art. 306 C. proc. civ.
Din verificarea întregii documentaţii, rezultă că reclamanta A.D.S., prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SRL, în baza principiului îmbogăţirii tară justă cauză, la plata sumei de 213.688,16 lei reprezentând valoarea folosinţei terenului agricol proprietate a statului, în suprafaţă de 215,58 ha teren agricol, ce s-a aflat în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura Sfeclei de Zahăr judeţul Giurgiu, fără titlu valabil de la data de 1 aprilie 2006 până la data de 30 septembrie 2007 precum şi actualizarea sumei de la momentul plăţii efective.
Este adevărat că prin cele două procese-verbale încheiate la 14 iulie 2006 şi 3 mai 2007, de câte o comisie constituită conform Ordinului comun al M.A.A.P. nr. 101 şi 230 al MI, formată din reprezentanţi ai D.A.D.R., A.D.S., I.J.P. Giurgiu şi al prefecturii Giurgiu s-a constatat că terenurile agricole descrise anterior au fost cultivate cu porumb, orzoaica de primăvară, grâu şi soia de către pârâta SC C.A. SRL.
Corect au apreciat instanţele judecătoreşti anterioare că cele două procese-verbale reprezintă singurele probe administrate de reclamantă şi în condiţiile contestării situaţiei de fapt de către societatea pârâtă, nu a dovedit cu certitudine exploatarea celor două terenuri agricole în suprafaţă de 160,18 ha şi 54,54 ha pe perioada precizată în acţiunea principală.
Din această perspectivă erau necesare mai multe elemente care să determine că pârâta a folosit cu caracter de continuitate suprafeţele de teren în litigiu şi o probaţiune completă care să lămurească şi să convingă că ea este aceea care a efectuat culturile menţionate în cele două procese-verbale, mai ales că între părţi nu au existat raporturi de natură contractuală prin care să fie stabilite drepturi şi obligaţii reciproce.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă SC C.A. SRL şi recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă SC C.A. SRL Bucureşti.
Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2651/2011. Comercial → |
|---|
