ICCJ. Decizia nr. 1840/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1840/2011
Dosar nr. 3365/85/2009
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2009 reclamantul P.P. a chemat în judecată pârâta SC W.S. ROMÂNIA SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate în principal nulitatea absolută şi în subsidiar anularea Hotărârii Adunării Generale a asociaţilor pârâtei din data de 21 septembrie 2009.
În susţinerea cererii, reclamantul a invocat în esenţă, cauza ilicită a acestui act hotărârea Adunării Generale a Asociaţiilor întrucât contravine scopului şi interesului societăţii comerciale, încalcă dispoziţiile imperative ale art. 1361 din Legea nr. 31/1991, prin nesocotirea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii.
În motivarea nulităţii relative a hotărârii s-au invocat nerespectarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 prin faptul că ceilalţi doi asociaţi trebuiau să se abţină de la vot având în vedere interesele contrare existente în legătură cu vânzarea activelor care urmau să fie achiziţionate de aceştia precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 11/1991, întrucât prin adoptarea hotărârii de vânzare a tuturor activelor, cei doi asociaţi au urmărit pur şi simplu transferarea întregii activităţi.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 127, art. 132 alin. (2), art. 1361 şi art. 196 din Legea nr. 31/1990, art. 966, art. 968 C. civ., art. 1 din Legea nr. 11/1991.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată arătând în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor se poate dispune strict pentru considerente de nelegalitate raportate la prevederile actului constitutiv al societăţii şi la dispoziţiile legale şi nu pentru elemente de oportunitate. Astfel, s-a arătat că, hotărârea adoptată a respectat prevederile actului constitutiv cu privire la regulile de vot şi de majoritate în adoptarea deciziei, valoarea de vânzare a activelor s-a stabilit pe baza unui raport de evaluare întocmit conform standardelor internaţionale de evaluare iar validitatea hotărârii trebuie strict raportată la obiectul hotărârii adoptate conform consemnării în procesul-verbal şi la cauzele anterioare, concomitente naşterii hotărârii (filele 159-165).
Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 38 din 9 martie 2010 a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 21 septembrie 2009 Adunarea Generală a Asociaţilor, convocată cu respectarea dispoziţiilor art. 11 pct. 3 din actul constitutiv, având ca ordine de zi „aprobarea vânzării tuturor activelor societăţii şi diverse” a hotărât cu votul a doi asociaţi din trei, aprobarea vânzării tuturor activelor.
De asemenea s-a avut în vedere faptul că din cuprinsul procesului verbal al adunării generale a asociaţilor din 20 martie 2007, depus de reclamant, s-a reţinut că asociaţii au stabilit un plan investiţional doar până în anul 2007, iar din conţinutul corespondenţei depusă la dosar rezultă necesitatea înlocuirii anumitor maşini pentru ca cerinţele de calitate ale societăţii mamă din Germania să corespundă standardelor „W.”.
Chiar dacă vânzarea activelor nu face parte din scopul social nu se poate reţine existenţa unei cauze ilicite şi nici a unui abuz de majoritate în măsura în care decizia (hotărârea) a fost fundamentată, în principiu, de necesitatea optimizării activităţilor pe baza divizării atribuţiilor între un grup de societăţi (fiind un grup de societăţi acţionând concertat).
Prin urmare, hotărârea de vânzare integrală a activelor, potrivit probelor administrate în cauză, poate fi considerată un act de guvernare societară bazat pe două criterii de natură extra judiciară economică şi financiară.
Împrejurarea că asociaţii majoritari, urmare a adoptării acestei hotărâri şi a vânzării activelor, au transferat activitatea către o societate care scapă parţial controlului asociatului minoritar (asociat şi în societatea germană) nu este de natură să justifice anularea hotărârii.
În aceste condiţii, un abuz în deliberările adunării generale exercitat de asociaţii majoritari în detrimentul său poate fi reţinut doar atunci când se constată existenţa unui prejudiciu care i-a fost creat.
Criteriul jurisprudenţial utilizat pentru a verifica legalitatea unei astfel de operaţiuni şi interesul comun al asociaţilor acesteia constă în existenţa unei contrapartide rezonabile, iar în cauză s-a făcut o astfel de dovadă prin depunerea raportului de evaluare.
În ceea ce priveşte argumentul vizând încălcarea dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 modificată, tribunalul a apreciat că acestea nu sunt aplicabile decât societăţilor pe acţiuni, caz în care legiuitorul a prevăzut la alin. (2) expres sancţiunea pentru încălcarea dispoziţiei astfel că hotărârea adunării generale luată în încălcarea acestei dispoziţii nu poate fi anulată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul, criticile făcând referire la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi art. 948 C. civ., respectiv că actul atacat are o cauză ilicită, societatea pârâtă fiind fraudată prin vânzarea activelor, vânzarea perfectându-se în aceiaşi zi în care a avut loc Adunarea asociaţilor.
S-a mai susţinut că asociaţii care au votat pentru adoptarea hotărârii atacate au încălcat dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 31/1990 întrucât aveau un interes personal, considerând că asociaţii majoritari au votat prin abuz de drept.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, prin decizia nr. 101 din 24 septembrie 2010 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a precizat că, pârâta SC W.S. ROMÂNIA SRL este o societate cu răspundere limitată avându-i asociaţi pe reclamantul P.P., pe R.B. şi F.B.
Adunarea generală extraordinară a asociaţilor din 21 septembrie 2009 a fost legal convocată. Convocarea şi desfăşurarea adunării generale nici nu au fost contestate de reclamant sub aspectul legalităţii.
Singura hotărâre adoptată în această adunare a fost cea de înstrăinare a tuturor activelor pârâtei.
Operaţiunea de înstrăinare a activelor pârâtei nu este interzisă de lege. Mai mult decât atât, în cazul societăţilor cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 nu impune aprobarea de către adunarea generală a asociaţilor a înstrăinărilor de bunuri, indiferent de importanţa operaţiunii în desfăşurarea activităţii societăţii.
În speţă, prin actul constitutiv al pârâtei SC W.S. ROMÂNIA SRL, s-a stabilit că societatea are doi administratori care sunt îndreptăţiţi să reprezinte societatea singuri şi anume D.F.B. şi reclamantul P.P. (art. 13 din actul constitutiv filele 183, 184 din dosarul Tribunalului Sibiu).
Prin actul constitutiv asociaţii au stabilit, de asemenea, că pentru acte juridice care prin urmări depăşesc afacerile obişnuite, este necesar acordul adunării asociaţilor (art. 13 pct. 3 din actul constitutiv fila 184 din dosarul Tribunalului Sibiu).
Hotărârea adunării generale a asociaţilor din 21 septembrie 2009 a fost adoptată tocmai în considerarea prevederilor art. 13 pct. 3 din actul constitutiv al societăţii pârâte.
Nu s-au contestat nici cvorumul şi nici votul în adunarea generală a asociaţilor.
Curtea de apel consideră că adunarea generală a asociaţilor pârâtei din 21 septembrie 2009 a respectat condiţiile de formă prevăzute de actul constitutiv şi de art. 191-196 din Legea nr. 31/1990.
Prin hotărârea AGA nu s-au înstrăinat activele societăţii pârâte. Această hotărâre a avut doar efectul avizării prealabile a unei operaţiuni viitoare care putea sau nu să fie încheiată, conform art. 13 pct. 3 din actul constitutiv.
Este de reţinut că, prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit un anume cumpărător, iar valoarea activelor s-a stabilit estimativ prin expertiză.
Singurul efect al acestei hotărâri era unul eventual şi anume, în cazul în care înstrăinarea activelor ar fi avut loc, era îndeplinită una dintre condiţiile valabilităţii consimţământului pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că membrii completului de apel şi-au exprimat părerea cu privire la cauza ce face obiectul dosarului nr. 3665/85/2009, sens în care a formulat o cerere de recuzare, respinsă deşi aceştia s-au antepronunţat într-o cauză similară.
Se mai susţine încălcarea dispoziţiilor art. 79 şi art. 1271 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, care reglementează conflictul de interese între asociat şi societate stabilind interdicţia de a vota în Adunarea generală pentru asociatul care are interese contrare celor ale societăţii, cât şi faptul că hotărârea AGA are o cauză ilicită întrucât este contrară interesului social şi că nu s-au respectat procedurile de convocare şi informare a asociaţilor.
Recursul este nefondat.
De principiu recuzarea intervine dacă judecătorii se antepronunţă în cauza concretă care se judecă.
În speţă, nu există nicio interdependenţă între cele două dosare invocate de recurentă care să condiţioneze pronunţarea unei anumite soluţii într-unul din cele două dosare de soluţia pronunţată în celălalt.
Faptul că reclamantul din ambele dosare utilizează o motivare juridică similară în susţinerea cererii de chemare în judecată din ambele dosare, nu condiţionează în nici un fel instanţa să pronunţe hotărâri identice în cele două cauze.
Se reţine că motivele de nulitate ale unei hotărâri AGA sunt cele prevăzute în legea specială. Conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, anularea hotărârii AGA se poate dispune strict pentru considerente de nelegalitate, raportate la nerespectarea prevederilor actului constitutiv al societăţii W.S. ROMÂNIA SRL sau a dispoziţiilor legale imperative. Anularea nu poate fi pronunţată pe elemente de oportunitate a luării unei hotărâri, deciziile de afaceri luate de asociaţi fiind la latitudinea şi la dispoziţia suverană şi exclusivă a asociaţilor.
Or, hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 21 septembrie 2009 prin care a fost decisă înstrăinarea activelor a fost luată cu respectarea prevederilor actului constitutiv al societăţii şi în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.
Hotărârea a fost adoptată în limitele de competenţă ale AGA conferite prin art. 11 din actul constitutiv al societăţii W.S. SRL, fiind respectate procedurile de convocare şi adoptare a hotărârii precum şi cvorumul şi numărul de voturi prevăzute în actul constitutiv al societăţii.
Prin actul constitutiv al societăţii, asociaţii au stabilit în mod detaliat regulile de vot şi majoritate în adoptarea deciziilor de afaceri şi a diferitelor categorii de hotărâri ce fac obiectul Adunării Asociaţilor. De asemenea asociaţii au stabilit în mod expres şi excepţiile de la această regulă.
Conform art. 12 „Hotărârile asociaţilor” din actul constitutiv al W.S. ROMÂNIA SRL (depus la dosarul primei instanţe la fila 176 şi următoarele), cu excepţia hotărârilor privind modificările aduse actului constitutiv şi a celor privind modificarea remuneraţiei administratorilor, toate hotărârile în Adunarea Generală a Asociaţilor se iau cu dibla majoritate – a asociaţilor şi a părţilor sociale.
În art. 11 „Adunarea Generală a Asociaţilor” lit. g) din actul constitutiv al societăţii W.S. ROMÂNIA SRL, asociaţii au convenit în mod expres că această regulă de majoritate se aplică şi atunci când, Adunarea Asociaţilor hotărăşte asupra „afacerilor de importanţă primordială sau economică deosebită”, cum este decizia ca societatea să vândă active sociale destinate producţiei, urmând să se concentreze pe activitatea de distribuţie.
Or, această regulă a fost respectată în cadrul AGA din data de 21 septembrie 2009. Hotărârea a fost luată cu aprobarea a 2 din 3 asociaţi şi cu 75% din numărul de părţi sociale. Ca urmare a respectării majorităţii de vot stabilită în actul constitutiv al societăţii, voinţa socială este legal constituită.
Hotărârea AGA aşa cum este consemnată în înscrisul constatator prevăzut de lege, respectiv procesul-verbal de şedinţă, aprobă doar înstrăinarea activelor, fără să impună administratorilor restricţii la semnarea contractelor de înstrăinare prin care administratorii, ulterior AGA au transferat dreptul de proprietate.
Conform art. 131 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, procesul-verbal de şedinţă este singurul document care consemnează şi face dovada hotărârilor luate. Procesul-verbal de şedinţă are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi face deplină dovada între semnatari cu privire la ceea ce s-a hotărât. Atât părţile, cât şi instanţa de judecată trebuie să analizeze strict valabilitatea şi efectele hotărârii aşa cum este consemnată ea în procesul-verbal de şedinţă. Părţile nu pot adăuga alte menţiuni la ceea ce s-a consemnat în hotărâre, pe calea unor documente sau circumstanţe ulterioare desfăşurării AGA pentru a-şi crea în mod abuziv prezumţii care să le susţină acţiunea.
În fapt, pe baza hotărârii AGA şi a prevederilor actului constitutiv al societăţii W.S. ROMÂNIA SRL, art. 13 „Administrarea şi reprezentarea”, oricare dintre cei doi administratori sociali, printre care şi reclamantul P.P., care deţine calitatea de administrator cu puteri depline al societăţii şi cu drept de singură semnătură, a dobândit autorizarea să vândă şi să semneze contractul de vânzare-cumpărare în faţa notarului public.
Din textul hotărârii AGA rezultă în mod expres că administratorii nu au niciun fel de impuneri sau de restricţionări referitoare la persoana cumpărătorului. Administratorii pot vinde oricărei persoane care acceptă preţul şi condiţiile de vânzare menţionate în documentele prezentate în cadrul Adunării Asociaţilor.
Semnarea de către administratorii sociali, ulterior Adunării Asociaţilor a unui contract de vânzare-cumpărare, reprezintă strict o problemă de executare a mandatului de vânzare primit de administratori, care nu afectează hotărârea AGA şi nu poate reprezenta o cauză de nulitate a Hotărârii din 21 septembrie 2009, întrucât nulitatea unui act juridic nu poate opera decât pentru cauze anterioare sau contemporane cu naşterea sa.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 79, art. 136 şi art. 127 din Legea nr. 31/1990 invocată de recurentă se reţine că s-au respectat toate procedurile de convocare şi de informare a asociaţilor. Cu 30 de zile înainte de data fixată pentru AGA, au fost comunicate asociaţilor toate documentele relevante cu privire la ordinea de zi (inclusiv raportul de evaluare independentă a activelor şi clauzele contractuale de vânzare). Prin modul de organizare a AGA şi prin actele care au stat la baza adoptării hotărârii AGA este exclusă orice posibilitate de fraudă sau de dol prin reticenţa împotriva societăţii, deoarece condiţiile vânzării au fost fixate de evaluatori independenţi şi au fost respectate de către administratori în operaţiunea ulterioară de vânzare a activelor.
Extinderea, prin norme de trimitere conţinute în Legea nr. 31/1990, a aplicabilităţii textelor de lege din materia societăţilor pe acţiuni la societăţile cu răspundere limitată este de strictă interpretare şi ea este posibilă doar acolo unde legiuitorul a stipulat în mod expres acest lucru (ex. art. 196 din Legea nr. 31/1990 privind aplicarea dispoziţiilor de la societăţile pe acţiuni în materia dreptului asociaţilor SRL de atacare a hotărârii adunărilor generale). Nu exista norme de trimitere pentru aplicarea art. 127 şi art. 136 la societăţile cu răspundere limitată.
Conform prevederilor din Legea specială nr. 31/1990 (art. 79 la SNC; art. 127 la societăţile pe acţiuni), şi din interpretarea gramaticală şi sistematică a prevederilor acestor articole de lege, rezultă că sancţiunea aplicabilă acţionariatului/asociatului care votează în cazul unui prezumtiv conflict de interese cu societatea, este răspunderea pentru daune şi nu anularea hotărârii AGA. Această normă, care derogă de la dreptul general de vot al acţionarului/asociatului. Fiind o normă specială, atât cazul în care se aplică (ipoteza legală) cât şi sancţiunea prevăzută expres de legiuitor sunt de strictă interpretare şi aplicare. Nu se poate aplica la alte cazuri şi nu se aplică altă sancţiune decât cea prevăzută în norma specială (răspunderea pentru daune a acţionarului).
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva deciziei nr. 101/A din 24 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1844/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1838/2011. Comercial → |
|---|
