ICCJ. Decizia nr. 1818/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1818/2011
Dosar nr. 1539/46/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 august 2009, sub nr. 1153/46/2009, reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL Craiova, solicitând instanţei anularea sentinţei arbitrale nr. 5 din 8 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, în Dosarul nr. 2/2009, şi, pe fond, admiterea acţiunii arbitrale aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 169/ F-COM, pronunţată la data de 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anularea sentinţei nr. 5 din 8 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, în Dosarul nr. 2/2009, formulată de reclamanta SC R.P.M. SRL împotriva pârâtei SC F.C. SRL Craiova.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Reclamanta a susţinut în cauză încălcarea normelor imperative ale legii, trimiţând, însă, în dezvoltarea concluziei sale, la modul în care au fost interpretate clauzele contractuale, la modul în care a fost reţinută starea de fapt de către expert (recunoscând, implicit, că nu s-a adus atingere unei norme imperative a legii), la norme generale şi de principiu aplicabile procesului civil şi, în general, la aspecte ce ţin de temeinicia sentinţei arbitrale.
Astfel de critici, care nu trimit la norme legale imperative ce ar fi fost nesocotite, a apreciat Curtea, nu pot duce la admiterea acţiunii în anulare, reţinându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Referitor la critica privind faptul că Tribunalul Arbitrai a soluţionat cererea de recuzare cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală ale Camerei de Comerţ şi Industrie, citându-se textul ce se apreciază că a fost nesocotit şi care se regăseşte în alin. (2) al art. 30 din Regulamentul din 18 aprilie 2008, aprobat în aplicarea Legii nr. 335/2007, a reţinut instanţa că aceste dispoziţii legale sunt aplicabile în cauză, faţă de dispoziţiile art. 16.2 din contractul părţilor, potrivit cărora părţile au înţeles să se judece în condiţiile acestui Regulament, nefiind, deci, aplicabile prevederile art. 3511 C. proc. civ.
Reţinând că normele cu privire la recuzare nu au caracter imperativ, s-a apreciat că nici din această perspectivă acţiunea în anulare nu poate fi admisă, o astfel de concluzie fiind susţinută şi de prevederile art. 105 C. proc. civ., şi, cum, în cauză, o astfel de vătămare nu s-a probat şi, de altfel, nici nu s-a pretins, s-a reţinut că încheierea din 24 iunie 2009 (criticată în mod implicit) nu poate fi desfiinţată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti, solicitând, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii în anulare formulate.
Prin decizia nr. 2890, pronunţată la data de 22 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 169/ F-COM din 16 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşt, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza pentru rejudecarea acţiunii în anulare la Curtea de Apel Piteşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Din considerentele sentinţei recurate se poate constata că prima instanţă, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale, deşi a invocat temeiuri de drept, nu a indicat în ce măsură acestea sunt sau de ce nu sunt incidente situaţiei de fapt, mulţumindu-se să concluzioneze că reclamanta nu a demonstrat incidenţa vreuneia dintre cauzele pe care se poate întemeia acţiunea în anulare.
S-a reţinut şi faptul că, instanţa de fond nu a examinat în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse analizării, nu a justificat de ce au fost respinse cererile de prelungire a termenului de soluţionare a acţiunii, de efectuare a unei contraexpertize şi de completare a probatoriului cu alte înscrisuri.
Deşi reclamanta a invocat, în esenţă, încălcarea principiilor instituite de dispoziţiile art. 358 C. proc. civ., sub aspectul nerespectării de către instanţa arbitrală a egalităţii de tratament şi a dreptului la apărare, Curtea nu numai că nu a motivat înlăturarea acestor critici, dar nici nu a amintit în cuprinsul hotărârii acest aspect, în condiţiile în care, în materia procedurii arbitrale, întreaga procedură trebuie să asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitate de tratament, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1153/46/2009.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, faţă de împrejurarea că, în dosar, s-a formulat cerere de abţinere de către completul de judecată, admisă prin încheierea nr. 64/F-CC din 8 decembrie 2010, în baza art. 98 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o serviciului Registratură al instanţei, în vederea repartizării aleatorii, cauza fiind, ulterior, înregistrată la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 1539/46/2010.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a dispus citarea în cauză a pârâtei SC F.C. SRL Craiova prin lichidator judiciar BVC Consult IPURL Craiova, conform încheierii nr. 443 din 8 octombrie 2010, pronunţată de judecătorul sindic în Dosarul nr. 12447/63/2010.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 02 februarie 2011, în Dosarul nr. 1539/46/2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea soluţionării acţiunii formulate de reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC F.C. SRL Craiova.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Din analiza înscrisului nr. 360 din 2 decembrie 2010, rezultă că pârâta se află în procedură de reorganizare judiciară, fiind deschisă procedura prin încheierea nr. 443 din 08 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, lichidator judiciar fiind B.V., asociat coordonator în S.P.BVC Consult I.P.U.R.L
Notificarea ataşată cauzei atestă că reclamanta a făcut deja demersuri în procedura de insolvenţă pentru a-şi recupera creanţele, apreciindu-se că nu dispune de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
În aceste condiţii, poate formula contestaţie în cadrul procedurii de faliment, însă nu mai poate beneficia de acţiunea prezentă, datorită dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, precum şi a faptului că se solicită plata penalităţilor de întârziere, după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva pârâtei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul constatării că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta - reclamantă SC R.P.M. SRL Bucureşti, după o largă expunere a situaţiei de fapt şi a prezentului litigiu, cât şi a motivelor de anulare a hotărârii arbitrale, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:
Hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita interpretare a legii- art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, instanţa trebuia să aibă în vedere, în primul rând, faptul că prezenta cauză este o acţiune în anulare, o cale de atac formulată de către reclamantă în termenul legal şi pentru care legea prevede o competenţă de soluţionare specială.
Conform hotărârii atacate, susţine recurenta-reclamantă, aceasta are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în cadrul procedurii insolvenţei, urmând să solicite acolo înscrierea la masa credală şi recunoaşterea drepturilor patrimoniale pretinse. Doar că, se mai arată, deşi reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti s-a adresat în prealabil instanţei de falimente, cererea sa a fost respinsă, pe motiv că, prin hotărârea arbitrală atacată, i-au fost respinse pretenţiile invocate şi prin declaraţia de creanţă.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Motivul de recurs invocat de recurentă a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează două situaţii: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta - reclamantă SC R.P.M. SRL Bucureşti arată, în susţinere, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal în condiţiile în care, în cauză, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, prezenta cauză fiind o acţiune în anulare, cale de atac pentru care legea prevede o competenţă de soluţionare specială.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, „de la data deschiderii procedurii insolvenţei se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor”.
Prin prevederile legale evocate se urmăreşte evitarea ca, asupra averii debitorului, să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare a creanţelor creditorilor, în scopul respectării caracterului consensual, colectiv şi egalitar al procedurii insolvenţei.
Acest text conţine o normă imperativă, de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic. El vizează toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare, fără a face distincţie de data înregistrării acţiunii ori stadiul procesual.
Prin urmare, faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor legale anterior citate, reiese că suspendarea judecăţii operează de drept de la data deschiderii procedurii insolvenţei, cu consecinţa că instanţa nu mai poate pronunţa, într-o atare ipoteză, o hotărâre legală. Suspendarea judecăţii, de drept, cum este cazul art. 36 din Legea nr. 85/2006, are ca efect oprirea cursului judecăţii, acest efect împiedicând instanţa să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept.
În speţa de faţă, recurenta - reclamantă SC R.P.M. SRL Bucureşti a urmărit realizarea unei creanţe asupra averii intimatei-pârâte SC F.C. SRL Craiova, prin administrator judiciar BVC Consult IPURL Craiova, creanţă care urma a fi valorificată numai în cadrul procedurii insolventei, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 producându-şi deja efectele de la data deschiderii procedurii.
Ca urmare, în mod evident, unei astfel de acţiuni îi sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, întrucât vizează realizarea unei creanţe asupra averii debitorului, în speţă, intimata-pârâtă, textul nefăcând nici o distincţie asupra stadiului judecăţii ori căii de atac în care s-ar afla acţiunea.
Aşa fiind, instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pronunţând o hotărâre legală.
Nefiind vorba, aşadar, de vreo interpretare greşită a legii, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă SC R.P.M. SRL Bucureşti este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.P.M. SRL Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 02 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1810/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1846/2011. Comercial → |
|---|
