ICCJ. Decizia nr. 1856/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1856/2011
Dosar nr. 10232/1/2010
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1273 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi contencios administrativ fiscal în Dosarul nr. 3696/90/2008, a fost respinsă acţiunea promovată de reclamanta SC O. SRL împotriva pârâtului R.I., ca fiind formulată faţă de a persoană fără calitate procesuală pasivă şi, faţă de pârâtul" O.C.I., ca inadmisibilă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâtul O.C.I..
Instanţa de fond a reţinut că litigiul are ca izvor contractul de vânzare-cumpărare masă lemnoasă nr. 009 din 14 iunie 2007, încheiat între reclamantă în calitate de cumpărător şi R.I. în calitate de reprezentant al vânzătorului O.C.I., conform procurii nr. 1572 din 23 iunie 2006, raporturile juridice dintre părţi fiind reglementate atât de regulile contractului de vânzare-cumpărare, cât şi de cele ale contractului de mandat.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R.I. a fost admisă în considerarea calităţii de mandatar a acestuia, avându-se în vedere că efectele contractului de vânzare-cumpărare se produc în persoana mandantului, pârâtul O.C.I., acţiunea fiind respinsă faţă de R.I. pentru aceste considerente.
Acţiunea îndreptată împotriva pârâtului O.C.I. a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 720 C. proc. civ. şi reţinându-se că procedura s-a realizat faţă de mandatarul, R.I., s-a apreciat că prezenţa acestuia la data concilierii directe nu acoperă viciul de procedură faţă de pârâtul O.C.I., în lipsa unui mandat special din partea acestuia.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 5/A-C din 27 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1641/46/2009, a admis apelul declarat de reclamanta SC O. SRL împotriva sentinţei nr. 1273 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a desfiinţat sentinţa atacată în parte, în privinţa pârâtului R.I. şi a trimis cauza spre rejudecare în contradictoriu cu acesta, menţinând dispoziţiile referitoare la intimatul O.C.I. şi la măsura disjungerii cererii reconvenţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că efectele contractului de vânzare-cumpărare nu se produc faţă de mandantul O.C.I. şi acesta nu devine debitorul principal şi titularul dreptului dobândit prin actul încheiat, întrucât procura nr. 1572 din 23 iunie 2010 nu conţine o împuternicire fără echivoc pentru încheierea de acte juridice de natura celui în litigiu, aşa încât s-a apreciat că persoana, care s-a obligat direct faţă de reclamantul vânzător, a fost pârâtul R.I. şi, întrucât pârâtul O.C.I. nu a ratificat expres sau tacit actele pârâtului R.I., cererea reconvenţională neavând o atare valoare, calitatea de vânzător şi deci de obligat direct revenind pârâtului R.I., acesta având calitate procesual pasivă.
S-a apreciat, totodată, că procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu a fost realizată faţă de pârâtul O.C.I., în considerarea" ineficacităţii procurii în speţă, soluţia primei instanţe fată de acesta fiind corectă.
Împotriva deciziei nr. 5/A-C din 27 ianuarie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtul R.I. şi reclamanta SC O. SRL.
1. Reclamanta SC O. SRL a criticat decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 1546 (2) C. civ., arătând că problema ratificării mandatului poate fi dezbătută în faţa instanţei de fond, situaţie în care se impunea desfiinţarea sentinţei în tot şi cu privire la pârâtul O.C.I. pentru a se reaprecia îndeplinirea procedurii prealabile faţă de acesta.
2. Pârâtul R.I. a criticat decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin raportare la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 294 C. proc. civ. şi pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, pârâtul a susţinut că instanţa de apel, stabilind că are calitate de vânzător şi deci de obligat direct, a schimbat contrar prevederilor art. 294 (1) C. proc. civ. cauza şi fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, reclamanta prin acţiune solicitând obligarea sa în calitate de mandatar, iar nu de vânzător.
Totodată reclamanta a criticat sentinţa atacată în apel pentru unirea excepţiei cu fondul, nesolicitând constatarea calităţii procesual pasive.
Prin Decizia nr. 2954 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 1641/46/2009 a fost admis atât recursul reclamantei SC O. SRL, cât şi cel al pârâtului R.I., a fost modificată în parte decizia atacată în sensul că a fost desfiinţată în parte sentinţa nr. 1273 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Vâlcea şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare faţă de pârâtul O.C.I. aceleiaşi instanţe, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa supremă a reţinut că recursul reclamantei SC O. SRL este fondat sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1546 C. civ. şi art. 720 C. proc. civ., în considerarea următoarelor:
Prin acţiunea promovată reclamanta a chemat în judecată pârâtul O.C.I., în calitate de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare masă lemnoasă, încheiat 14 iunie 2007 şi pârâtul R.I., în calitate de mandatar al primului, solicitând instanţei să constate rezilierea de plin drept a contractului menţionat şi să dispună obligarea pârâţilor, în solidar la plata de daune-interese pentru neexecutarea parţială a obligaţiilor.
Contractul de vânzare-cumpărare amintit a fost încheiat de pârâtul R.I. ca mandatar al pârâtului vânzător O.C.I., în baza procurii judiciare nr. 1572/2006.
Instanţa de apel, deşi a constatat corect că procura susmenţionată nu conţine un mandat special pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dând eficienţă acestei constatări cu ignorarea dispoziţiilor art. 1546 alin. (2) C. civ., conform căruia: „Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date. Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit”, a pronunţat hotărârea atacată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că pârâtul O.C.I. nu a avut calitate de vânzător în raportul juridic contractual dedus judecăţii, în contextul în care acesta, prin întâmpinarea-cerere reconvenţională depusă la dosar a solicitat, la rândul său, să se constate intervenit pactul comisoriu de ultim grad conţinut de art. 6 (2) din contractul în speţă, realizând astfel o ratificare tacită a actului, în sensul celor prevăzute de art. 1546 alin. (2) C. civ.
Raţionamentul instanţei de control cu privire la ineficacitatea procedurii de conciliere motivat de faptul că aceasta s-a realizat faţă de mandatar în lipsa unui mandat, a fost apreciată ca rămasă fără suport, în măsura în care mandantul nu a contestat existenţa mandatului, prevalându-se chiar de prevederile contractului încheiat în baza acestuia, aşa încât şi procedura prealabilă accesorie contractului a fost apreciată ca fiind legal îndeplinită la adresa mandatarului.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul R.I., instanţa supremă a reţinut că este fondat sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica subsumată motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. fiind apreciată ca fără suport în lipsa unei soluţii pe fondul cauzei.
Argumentele care au format convingerea înaltei Curţi în sensul admiterii recursului au fost următoarele:.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul R.I. este cel care are calitatea de vânzător, de obligat direct în cadrul raportului contractual dedus judecăţii, deşi reclamanta prin acţiune l-a chemat în judecată în calitate de mandatar, prin aceasta încălcând prevederile art. 294 (1) C. proc. civ., care dispun că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Constatarea instanţei de apel a fost apreciată ca fiind greşită şi în considerarea faptului că mandatarul, chiar şi atunci când acţionează fără mandat sau cu depăşirea limitelor mandatului, nu este ţinut faţă de partea cu care a contractat în această calitate, decât de o obligaţie de garanţie conform art. 1534 C. civ. şi aceasta, în condiţiile în care nu a adus la cunoştinţă celui cu care contractează conţinutul mandatului, nedobândind, deci, calitatea de vânzător, decât dacă s-a obligat pe sine însuşi, ceea ce nu a fost cazul în speţă.
Mandatarul contractează în numele şi pe seama mandantului, aşa încât, între mandatar şi terţul contractant nu se creează raporturi juridice.
Împotriva Deciziei nr. 2954 din 28 septembrie 2010 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 1641/46/2009, pârâtul O.C.I. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este rezultatul unei serii de erori materiale şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi rejudecându-se recursurile să fie respinse ambele ca nefondate, cu menţinerea în totalitate a Deciziei nr. 5/A-C din 27 ianuarie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Contestatorul şi-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., potrivit căruia: „ hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)”, susţinând că, noţiunea de greşeală materială, în sensul normei mai sus indicate, constă în orice greşeală de ordin procedural, de o gravitate care să determine pronunţarea unei soluţii greşite, respectiv orice eroare prin care instanţa confundând elemente importante sau date materiale esenţiale ale cauzei, soluţionează greşit litigiul cu care a fost învestită.
În speţă, O.C.I. a arătat că determinarea obiectului şi întinderii mandatului (adică stabilirea în concret a actelor juridice şi a actelor materiale accesorii pe care mandatarul este împuternicit să le exercite în numele şi pe seama mandantului), dar mai ales modalitatea în care se exprimă voinţa juridică la încheierea mandatului reprezintă chestiuni de ordin material, care pot face obiectul unor erori materiale în sensul precitatei norme legale.
1. Prima dintre erorile, pentru care critică hotărârea pronunţată în recurs, rezidă în pretinsa confuzie pe care o face instanţa în ceea ce priveşte forma şi limitele mandatului expres şi tacit. Astfel susţine că, s-a reţinut în mod incorect că acelaşi mandat, având ca obiect una şi aceeaşi operaţiune juridică (vânzare-cumpărare material lemnos) s-a născut în 2 modalităţi diferite, la 2 momente diferite, o dată prin procură specială, anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare de către mandatarul R.I. şi a doua oară prin ratificare, la un moment ulterior semnării contractului).
2. Ratificarea tacită a mandatului prin întâmpinarea-cerere reconvenţională în care ar fi solicitat să se constate intervenit pactul comisoriu de ultim grad, a susţinut contestatorul că reprezintă o altă eroare materială săvârşită de instanţa de recurs, prin neobservarea faptului că cererea respectivă nu a fost semnată de el însuşi, ci de un avocat care nu a avut împuternicire să formuleze o asemenea cerere.
De asemenea, a arătat că instanţa a distorsionat sensul apărării sale, şi că nicăieri în cuprinsul întâmpinării-cerere reconvenţională nu a afirmat că ar recunoaşte actele de vânzare-cumpărare făcute de R.I. în numele şi pe seama sa, ci dimpotrivă, a contestat, atât modul în care reclamanta a înţeles să îndeplinească procedura prealabilă cât şi pretenţiile acesteia.
3. Cea mai gravă dintre erorile materiale, pretins săvârşite de instanţa de recurs ar consta, conform susţinerilor contestatorului O.C.I., în confuzia pe care o face între mandatul de drept substanţial, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare masă lemnoasă (despre care se pretinde că l-ar fi fost ratificat tacit prin întâmpinarea-cerere reconvenţională depusă la dosarul de fond) şi mandatul de drept procesual, pentru primirea actelor de procedură în cadrul procedurii prealabile a concilierii directe.
Astfel, a arătat că sub aspectul naturii juridice, convocarea la conciliere este un act de drept procesual reglementat special de procedura civilă pentru procesele în materie comercială având un obiect evaluabil în bani, ceea ce semnifică că mandatul pentru primirea acestui act procedural (convocarea la conciliere) trebuie să fie expres, să fie dat în condiţiile art. 67 şi urm. C. proc. civ. şi să fi fost acordat anterior iniţierii procedurii prealabile a concilierii directe. A mai susţinut, faţă de cele anterior expuse că mandatul pentru realizarea unei operaţiuni comerciale, cum ar fi în speţă vânzarea de material lemnos, nu poate fi confundat cu mandatul pentru primirea actelor de procedură în proces, susţinând că în tot cursul derulării litigiului a contestat legalitatea îndeplinirii procedurii de conciliere, cu atât mai mult, cu cât, contestatorul şi pârâtul R.I. aveau, în mod evident interese contrare.
4. Contestatorul a arătat de asemenea, că admiterea recursului formulat de pârâtul R.I., cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond, în sensul constatării lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia este, la rândul său rezultatul unei erori materiale.
În acest sens a susţinut că instanţa de recurs a reţinut în mod greşit în considerentele deciziei că în sarcina mandatarului R.I. nu ar subzista decât o obligaţie de garanţie faţă de reclamantă, conform art. 1534 C. civ. şi aceasta numai în condiţiile în care i-ar fi adus la cunoştinţă conţinutul mandatului, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Întrucât în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare şi al actului adiţional la contract, în care sunt părţi atât R.I. cât şi reclamanta şi în cuprinsul acţiunii introductive formulate de SC O. SRL, se face menţiune expres despre faptul că procura autentificată sub nr. 1572 din 23 iunie 2006 a stat la baza încheierii contractului însuşi, aprecierile instanţei de recurs, în sensul că R.I. nu ar fi adus la cunoştinţa societăţii reclamante limitele mandatului sau sunt rezultatul unei grave erori materiale cu consecinţe vădite în ce priveşte soluţia adoptată.
5. Ultima dintre erorile materiale invocate de contestator în susţinerea criticii îndreptate împotriva hotărârii instanţei de recurs constă în consemnarea lipsită de orice suport şi în totală contradicţie cu cererea de chemare în judecată şi cu motivele de apel şi de recurs formulate de reclamantă, potrivit căreia SC O. SRL a înţeles să îl cheme în judecată pe pârâtul R.I., doar în calitatea sa de mandatar.
Astfel, a arătat că la fila 1 alin. ultim din acţiune reclamanta a consemnat că: „în schimbul acestei sume R.I., atât în nume propriu cât şi în calitate de mandatar al domnului Oromulu se obligă să îmi predea efectiv întreaga masă lemnoasă şi să nu împiedice în vreun fel pe cumpărător în exploatarea acesteia”, la fila 2 din acţiune a susţinut: „pârâtul R.I. este cel care s-a opus categoric la punerea în valoare a materialului, împiedicând societatea noastră să continue exploatarea”, la fila 2 alin. ultim din acţiune reclamanta a precizat că: " pretenţiile ce fac obiectul prezentei cauze au fost aduse la cunoştinţa pârâtului R.I., atât în nume propriu, cât şi în calitate de mandatar" şi că din aceste afirmaţii rezultă fără echivoc, faptul că reclamanta a înţeles să îl cheme în judecată pe R.I. şi în nume propriu şi în calitate de mandatar.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Conform art. 318 C. proc. civ., articol invocat de contestatorul O.C.I. „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată. codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestaţii în anulare, contestaţia în anulare de drept comun (art. 317) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 invocat în speţă). Pentru contestaţia în anulare specială art. 318 prevede doua motive: „când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale” şi „când instanţa respingând recursul s-au admiţându-1 numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., cel pe care şi-a întemeiat calea de atac şi contestatorul în prezenta cauză, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite.
Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvarea unui incident procedural. In doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că a da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi şi a aplicat legea, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac ceea ce ar echivala cu o opoziţie, astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul la recurs care cel puţin s-ar adresa unei instanţe superioare.
Numai o greşeală materială esenţială care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.
În speţă, Înalta Curte apreciază că toate cele cinci pretinse erori materiale invocate de contestator, constituie critici de fond privind interpretarea unor instituţii de drept, confuzia între conţinutul şi limitele mandatului expres şi ale celui tacit; confuzia între mandatul de drept substanţial şi cel de drept procedural; analiza şi interpretarea probelor, ratificarea tacită prin întâmpinarea-cerere reconvenţională; soluţionarea unor incidente procedurale, soluţia de menţinere a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R.I. şi cea a stabilirii calităţii procesuale de mandatar sau de parte a aceluiaşi pârât.
Întrucât aşa cum am mai arătat, în această cale de atac nu pot fi valorificate greşelile de judecată, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural şi cum în speţă, contestatorul O.C.I. a formulat exclusiv critici de fond, în legătură cu soluţia pronunţată în recurs, a căror dezvoltare ar reprezenta practic un recurs la recurs, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul O.C.I. împotriva Deciziei nr. 2954 din 28 septembrie 2010 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în Dosarul nr. 1641/46/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul O.C.I. împotriva Deciziei nr. 2954 din 28 septembrie 2010 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială în Dosarul nr. 1641/46/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1855/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1857/2011. Comercial → |
|---|
