ICCJ. Decizia nr. 1852/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1852/2011
Dosar nr. 23596/3/2009
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 2 iunie 2009, sub nr. 23596/3/2009, reclamantul Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.F. SRL, ca instanţa să autorizeze retragerea sa din funcţia de administrator al SC G.F. SRL precum şi descărcarea sa de gestiune şi validarea bilanţului financiar pentru 2008.
Reclamantul a depus, la data de 17 noiembrie 2009, o cerere precizatoarea prin care solicită să se constate intervenită încetarea mandatului său de administrator începând cu data de 7 aprilie 2009 şi să fie obligată pârâta, prin asociaţi, la descărcarea sa de gestiune, validarea bilanţului aferent anului 2008 şi preluarea documentelor societăţii şi a ştampilelor care au rămas în gestiunea sa.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, art. 1556 C. civ., art. 111 C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 800 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată şi precizată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost numit, prin chiar actul de înfiinţare a pârâtei, administrator al SC G.F. SRL, mandatul său fiind valabil până în data de 24 iulie 2011.
Prevederile art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauza de faţă, întrucât ele au în vedere situaţiile în care un asociat se poate retrage dintr-o societate, nu şi pe cele în care administratorul renunţă la mandatul său.
Reclamantul a făcut dovada (f.38-44) convocării Adunării Generale a Asociaţilor la data de 11 februarie 2008 pentru ca aceasta să ia în discuţie renunţarea sa la mandat. Această convocare nu acoperă însă cerinţa înscrisă în art. 1556 C. civ., privind notificarea mandantului său - pârâta SC G.F. SRL - asupra însuşi actului juridic al renunţării, care ar fi trebuit să fie expresă şi circumstanţiată şi sub aspectul datei de la care aceasta să-şi producă efectele.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la descărcarea de gestiune a reclamantului, validarea bilanţului aferent anului 2008 ş.a. prima instanţă a reţinut, în condiţiile în care a constatat netemeinicia cererii de constatare a încetării mandatului dat reclamantului, că şi această solicitare este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul Z.M.
Prin decizia comercială nr. 445 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins apelul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ce priveşte critica vizând soluţia primei instanţe referitoare la primul capăt de cere, instanţa de apel a reţinut că potrivit Legii nr. 31/1990, reclamantul a fost numit unic administrator, prin actul constitutiv al societăţii (art. 10, fila 49 dosar fond). În atare situaţie, administratorii, deşi lucrează cu puteri depline, trebuie să dea socoteală de tot ceea ce fac, adunării generale.
De aceea, instanţa de apel a apreciat că, deşi potrivit contractului de mandat, administratorii pot renunţa oricând la mandatul dat, în speţă este vorba de un mandat special, supus reglementărilor Legii nr. 31/1990, conform cărora AGA este cea care trebuie să ia act de acest lucru, şi aceasta deoarece fiind unicul administrator, numit prin actul constitutiv al societăţii, prin renunţarea unilaterală la mandat, s-ar modifica practic actul constitutiv al societăţii, ceea ce fără hotărârea AGA, este inadmisibil (art. 20 din contractul de societate).
Întrucât reclamantul a susţinut că demersurile sale nu au dus la întrunirea AGA, instanţa de apel a considerat că reclamantul are posibilitatea introducerii unei acţiuni, conform Legii nr. 31/1990, prin care să oblige AGA a societăţii să ţină adunarea generală pentru a obţine descărcarea de puterea mandatului ce i-a fost dat.
În ceea ce priveşte al doilea capăt al cererii, instanţa de apel a reţinut atâta vreme cât s-a apreciat că nu se poate constata intervenită încetarea mandatului administratorului, în mod corect prima instanţă a respins şi acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Z.M. aducându-i următoarele critici:
1. Soluţia instanţei de apel este greşită, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, deoarece, el şi-a îndeplinit obligaţia de a încunoştinţa pe cei doi asociaţi în legătură cu renunţarea la mandat, convocând, în acest sens şi o adunare generală a asociaţilor, pe data de 11 martie 2009.
Faptul că nici unul dintre cei doi asociaţi nu s-a prezentat la data convocării l-a determinat pe reclamant să formuleze prezenta acţiune,.
Se apreciază de către reclamant că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, au pronunţa soluţii cu încălcarea art. 1556 C. civ., deoarece mandatarul poate determina, în mod unilateral să înceteze contractul de mandat, renunţând la împuternicirea ce i-a fost dată.
2. Soluţia instanţei de apel este greşită şi cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, deoarece, prin renunţarea sa expresă la mandat, a încetat calitatea de administrator şi trebuia să fie descărcat de gestiune pe perioada care a avut această calitate.
În drept, reclamantul-recurent şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., raportat la art. 1556 C. civ. şi art. 111 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Aşa după cum, în mod legal, a reţinut şi instanţa de apel, în cauză nu este vorba de mandatul reglementat în Titlul IX al Codului civil (art. 1552 - 1559) ci este vorba despre un mandat special, supus reglementării Legii nr. 31/1990.
Aşa după cum însuşi reclamantul recunoaşte, acesta nu a reuşit să convoace AGA în vederea aprobării hotărârii sale de renunţare la funcţia de administrator, însă el are posibilitatea de a introduce o acţiune, tot conform Legii nr. 31/1990, prin care să solicite convocarea unei AGA pentru a obţine depunerea mandatului său şi descărcarea de gestiune.
2. Dat fiind faptul că prima critică nu a fost considerată fondată, nu se poate admite nici cererea privind descărcarea de gestiune, câtă vreme reclamantul îşi păstrează calitatea de administrator al societăţii pârâte, această descărcare de gestiune urmând să fie aprobată odată cu aprobarea de către AGA a depunerii mandatului său de administrator.
Având în vedere cele ce mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Z.M. împotriva deciziei comerciale nr. 445 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1868/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1844/2011. Comercial → |
|---|
