ICCJ. Decizia nr. 1844/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1844/2011
Dosar nr. 10261/1/2010
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rol la data de 17 septembrie 2009 revizuientul G.I. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea acţiunii de revizuire, anularea sentinţei nr. 606 din 22 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 4246/E/2005 a Tribunalului Botoşani şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de anulare a contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 3 din 4 februarie 2000.
A solicitat, de asemenea, pe cale incidentală, ca prezenta instanţă să dispună anularea actelor întocmite în fals şi conţinut nereal, respectiv: caietul de sarcini, dosarul de prezentare, procesul-verbal de licitaţie şi contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 4 februarie 2000 şi a anexelor sale, întrucât, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., prin Ordonanţa nr. 747/P/2007 din 16 iulie 2009 menţinută prin Ordonanţa nr. 1237/II/2 din 17 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a stabilit că:
1. Numiţii M.V.I. şi C.A., prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu au prezentat la licitaţie un caiet de sarcini cu date nereale, false, care l-au determinat pe revizuient să încheie un contract de vânzare-cumpărare nr. 3 din 4 februarie 2000, ce conţinea la rândul său date nereale, fapt ce i a-a adus prejudicii;
2. Vinovăţia lui M.V. care, prin săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţie a întocmit o anexă nr. 1 la contractul nr. 3 din 4 februarie 2000 prin care a atestat în mod fals o situaţie a datoriilor SC C. SA, mult diminuată, când de fapt, raportul cenzorilor întocmit la sfârşitul anului 1999 stabilea că societatea este decapitalizată şi datoriile depăşesc de patru ori capitalul social şi valoarea bunurilor societăţii;
3. Vinovăţia numitului P.E.C. reprezentant FPS şi semnatarul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., constând în aceea că, prezentându-i revizuientului o situaţie falsă, respectiv un caiet de sarcini ce conţinea materiale nereale, l-a determinat să semneze acest contract, garantându-i că acele acţiuni există în materialitatea lor, când de fapt, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare aceste acţiuni nu mai existau din punct de vedere fizic, ci numai scriptic.
A mai cerut revizuientul G.I. suspendarea executării sentinţei, nr. 606 din 22 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 4246/E/2005 al Tribunalului Botoşani în temeiul art. 325 C. proc. civ.
În motivarea cererii se arată că: în fapt, prin sentinţa civilă nr. 606 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Botoşani s-a respins acţiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni BT3 din 4 februarie 2000 ca prescrisă.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie în termen de trei ani, dacă nu a fost exercitat intermediul prevăzut de lege. Că aceste termen s-a împlinit la data de 4 august 2001, respectiv au trecut 18 luni de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, iar revizuientul-reclamant s-a adresat instanţei abia la data de 14 iunie 2005, cu mult peste termenul de prescripţie de trei ani.
Arată revizientul că a formulat apel şi recurs, dar instanţele au menţinut soluţia pronunţată la fond. În aceste condiţii, a formulat în anul 2007 plângere penală împotriva lui P.E.C. – director FPS, M.V. – director la SC C. SA şi C.A. – contabil şef la SC C. SA şi că în urma cercetărilor efectuate s-a adoptat Ordonanţa nr. 747/P/2007 din data de 16 iulie 2009 menţinută prin Ordonanţa nr. 1237/II/2 din 17 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani al cărei conţinut a fost redat în petit.
Revizuientul consideră că sunt incidente în cauză motivele de revizuire menţionate în art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., întrucât procesul verbal de licitaţie şi contractul de vânzare/cumpărare nr. 3 din 4 februarie 2000 şi anexele sale au avut un conţinut nereal ceea ce a dus la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive care l-au obligat la plata unor dobânzi şi penalităţi nedatorate.
Cercetarea de către instanţă pe cale incidentă se face atunci când sunt situaţii în care condamnarea persoanelor învinuite nu mai este posibilă, când s-au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală întrucât infracţiunea nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, sau când a intervenit prescripţia răspunderii penale, în acest sens, a depus practică judiciară.
Motivarea acestei cereri este justificată de faptul că instanţa este obligată a înlătura aceste erori judiciare, înlăturând astfel şi prejudiciile suferite în mod nelegal de părţile vătămate.
În motivarea soluţiei adoptate, procurorul a arătat că la data întocmirii caietului de sarcini s-a înscris o situaţie a datoriilor societăţii nereală, că potrivit raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert Vasiliu şi a raportului comisiei de cenzori ai SC C. SA s-a stabilit că, la momentul vânzării, SC C. SA era decapitalizată, întrucât suma datoriilor SC C. SA era de două ori mai mare decât suma tuturor activelor în care sunt incluse şi sumele de bani ce reprezentau acţiunile societăţii.
De asemenea, procurorul a mai stabilit că P.E., deşi a avut cunoştinţă de situaţia reală financiară a SC C. SA, a prezentat-o trunchiat revizuientului şi l-a determinat astfel să încheie un contract de vânzare cumpărare-acţiuni, profitând şi de buna sa credinţă, contract pe care revizuientul nu l-ar fi încheiat dacă ar fi cunoscut situaţia reală economico-financiara a societăţii.
În ceea ce priveşte prescripţia, consideră revizuientul că termenul curge de la data când s-a constatat de organul de urmărire penală fapta de înşelăciune şi fals, împrejurare ce determină repunerea în termen de a solicita, pe calea revizuirii, anularea actelor întocmite prin săvârşirea acestor infracţiuni de către învinuiţi.
Prin sentinţa comercială nr. 1336 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis cererea de revizuire, a schimbat în tot sentinţa nr. 606 din 22 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 4246/E/2005 al Tribunalului Botoşani, a admis cererea reclamantului G.I. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 3 din 4 februarie 2000 şi a actelor subsecvente: caiet de sarcini, dosar de prezentare, proces verbal de licitaţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că revizuirea sentinţei nr. 606/2005 a fost cerută prin prisma urmăririi penale efectuate între timp, care a dovedit atât dolul şi eroarea substanţială în care s-a aflat revizuientul la data încheierii contractului de vânzare/cumpărare acţiuni, cât şi înşelăciunea asupra acestuia şi abuzul săvârşit de către reprezentanţii societăţii vânzătoare, urmărire finalizată printr-o ordonanţă a procurorului – înscris nou în cauză.
Probele efectuate în cursul urmăririi penale - expertize contabile însuşite de instanţa de revizuire - au relevat că la momentul vânzării societatea era decapitalizată, însă cumpărătorului revizuient nu i s-au prezentat situaţiile contabile actualizate şi nu s-au respectat de către reprezentanţii vânzătoarei procedurile de privatizare, fiind evidentă eroarea în care s-a aflat cumpărătorul, indusă prin dolul vânzătoarei.
Răspunzând criticilor formulate de către A.V.A.S. Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 74 din 7 octombrie 2010 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, a admis apelul şi cererea de intervenţie accesorie a schimbat în tot sentinţa criticată şi pe fond a respins ca nefondată cererea de revizuire.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa penală nr. 120 din 24 martie 2010 (pronunţată în dosarul nr. 3610/40/2009), Tribunalul Botoşani a admis plângerea formulată de petentul P.E.C. împotriva Ordonanţei din 16 iulie 2009 dată în dosarul nr. 747/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a desfiinţat în parte ordonanţa atacată în sensul schimbării temeiului scoaterii de sub urmărire penală a numitului P.E.C. din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, a înlăturat sancţiunea administrativă aplicată şi a respins ca nefondată plângerea formulată de G.I. împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.E.C. dată prin aceeaşi ordonanţă.
Instanţa penală a reţinut în motivare că petentul G.I. a avut cunoştinţă la data semnării contractului de vânzare/cumpărare de acţiuni despre conţinutul Anexei 1 la contract, care cuprindea situaţiile financiare ale societăţii şi nu a fost indus în eroare prin prezentarea unor date fictive, aşa cum a susţinut acesta şi, mai mult decât atât, în calitate de viitor cumpărător, petentul avea posibilitatea legală dar şi obligaţia de a verifica datele prezentate prin efectuarea unei expertize, aspect reţinut şi de instanţa supremă în considerentele deciziei nr. 1432 din 20 aprilie 2007 (fila 67-74 dosar apel).
S-a reţinut, totodată, şi reaua credinţă a petentului, în condiţiile în care la data de 8 septembrie 2009 a atacat cu plângere soluţiile date de procuror în cele două ordonanţe, iar la data de 17 septembrie 2009 a formulat cerere de revizuire.
Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia penală nr. 309 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, ca urmare a respingerii recursului petentului.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs revizuientul criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor supuse judecăţii şi a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ..
Consideră recurentul că nu a menţionat nicio dată că s-a aflat în prezenţa unui înscris fals declarat în cursul sau în urma judecăţii printr-o hotărâre judecătorească.
Arată că, susţinerea sa în motivarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ. a fost că, în urma anchetei penale finalizate cu Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 16 iulie 2009 adoptată în dosarul nr. 747/P/2007 s-a stabilit că vânzătorii acţiunilor ce formau obiectul contractului de privatizare nr. BT3 din 4 februarie 2000 au folosit înscrisuri şi informaţii nereale cu ajutorul cărora l-a determinat să semneze contractul şi să preia o societate decapitalizată.
De asemenea recurentul susţine că probele noi efectuate la urmărirea penală îndeplinesc condiţia înscrisului nou, cererea de revizuire fiind întemeiată şi în sensul de a se constata pe cale incidentală folosul înscrisurilor ce au stat la baza actului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte actele procurorului în mod greşit instanţa de apel reţine că au fost desfiinţate definitiv de instanţa de judecată.
Sentinţa penală nr. 120 din 24 martie 2010 desfiinţează doar în parte un singur act al procurorului şi anume ordonanţa din 16 iulie 2009 dată în dosarul nr. 747/P/2007 în sensul schimbării temeiului de drept al scoaterii de sub urmărire penală a numitului Popa, reţinând lipsa intenţiei, însă menţine restul dispoziţiilor ordonanţei din 16 iulie 2009 cu privire la existenţa abuzului în serviciu, infracţiune prevăzută de art. 248 C. pen. săvârşit de numiţii M. şi C. şi a falsului în declaraţii-infracţiune prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) ce a fost săvârşită de M. şi al prescrierii răspunderii penale în temeiul art. 122 lit. e) C. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Întrucât instanţa penală nu mai poate constata falsul în declaraţii ca efect al prescrierii răspunderii penale, acest fapt fiind constatat prin Ordonanţa din 16 iulie 2009 adoptată în dosarul nr. 147/P/2009, a creat astfel cadrul procesual al promovării cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 teza a II-a.
Recursul este nefondat.
Art. 322 pct. 4 lit. b) permite revizuirea unei hotărâri dacă înscrisul care a stat la baza unei soluţii a fost declarat fals, în cursul sau în urma judecăţii.
Din economia textului precitat rezultă că pentru a fi admisă revizuirea, înscrisul trebuie să fi fost determinat în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluţia ar fi fost alta.
Dovada falsului se face printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar afirmaţia în acest sens a revizuientului.
Înscrisul este fals în sensul pct. 4 nu numai atunci când falsul este stabilit prin hotărâre de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni, ci şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.
În speţă instanţa de apel, având în vedere considerentele expuse, a reţinut considerentele sentinţei penale nr. 120 din 24 martie 2010, potrivit cărora petentul G.I. a avut cunoştinţă la data semnării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni despre conţinutul Anexei 1 la contract, care cuprindea situaţiile financiare ale societăţii şi nu a fost indus în eroare prin prezentarea unor date fictive, şi mai mult decât atât, în calitate de viitor cumpărător, petentul avea posibilitatea legală dar şi obligaţia de a verifica datele prezentate.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în realitate scopul urmărit de recurent viza anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, şi s-a prevalat de actele procurorului care au fost desfiinţate definitiv de instanţa de judecată.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 74 din 7 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3711/40/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1852/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1840/2011. Comercial → |
|---|
