ICCJ. Decizia nr. 1890/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1890/2011
Dosar nr. 427/1/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 224 din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în rejudecare, după casarea sentinţei nr. 105 din 3 iunie 2009 pronunţată de aceeaşi curte de apel prin decizia nr. 2443 din 24 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta – pârâtă arbitral SC E.M.F.S. SRL BĂICOI în contradictor cu pârâţii – reclamanţi arbitrali CONSILIUL LOCAL BĂICOI şi ORAŞUL BĂICOI - prin primar şi a dispus anularea deciziei nr. 16 din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului arbitral din cadrul Colegiului Juriştilor Prahova cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă în considerarea motivelor deciziei de casare prin care s-a indicat a se examina cu prilejul rejudecării cauzei existenţa legală a Tribunalului arbitral de pe lângă Colegiul Juriştilor Prahova, ca instanţă permanentă de arbitraj comercial vizată de art. 353/1 C. proc. civ., a procedat la suplimentarea probatoriilor în aprecierea cărora a admis acţiunea în anularea hotărârii arbitrale.
Prima instanţă a constatat că hotărârea arbitrală este nulă în contextul în care cererea de recuzare a arbitrului desemnat a fost admisă iar acesta a continuat să judece pronunţând hotărârea arbitrală cu încălcarea prevederilor art. 3511 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 3431 C. proc. civ. în sensul inexistenţei unei clauze compromisorii de investire a tribunalului arbitral.
Astfel, s-a constatat că în capitolul VIII, art. 14 din contractul de concesiune dedus judecăţii arbitrale s-a convenit ca litigiile generate de acesta, dacă nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă se vor prezenta organelor juridice competente iar la pct. 7 din caietul de sarcini, parte integrantă a contractului conform art. 17 din contract, litigiile de orice fel apărute în cursul derulării contractului de concesiune sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, părţile putând apela şi la arbitraj.
Judecătorul fondului reţinând că părţile nu au convenit asupra unei clauze compromisorii aptă să atragă soluţionarea litigiilor de către arbitraj, acestea optând prioritar pentru competenţa instanţelor judecătoreşti, a statuat că, potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţine instanţelor judecătoreşti, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cererii arbitrale la Tribunalul Prahova subsecvent admiterii acţiunii în anulare.
În contra acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta – pârâtă arbitral, criticile sale vizând greşita aplicare a prevederilor art. 366 C. proc. civ., în sensul că admiţând acţiunea în anulare, prima instanţă trebuia să se pronunţe şi pe fond, critică care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând totodată neantamarea existenţei legale a tribunalului arbitral, în speţă, conform considerentelor deciziei de casare.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează.
După casare cu trimitere, judecătorul fondului a administrat probe în completare şi reţinând incidenţa art. 343, art. 3431 C. proc. civ. cu privire la existenţa unei clauze compromisorii şi deci nelegala investire a tribunalului arbitral, a admis acţiunea în anulare formulată de pârâta arbitrală şi a anulat hotărârea arbitrală trimiţând cauza instanţei judecătoreşti competente să judece litigiul conform art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ.
Numai că, procedând astfel, prima instanţă a încălcat prevederile art. 366 alin. (1) C. proc. civ. care dispun în sensul că, instanţa judecătorească, admiţând acţiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată se va pronunţa în fond.
În cauza de faţă, prima instanţă a admis acţiunea în anulare iar în fond, nemaifiind alte probe de administrat, reţinând inexistenţa unei clauze compromisorii operante cu privire la investirea vreunui tribunal arbitral, greşit a declinat competenţa de soluţionare a cererii arbitrale la tribunal, soluţia legală care rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3433, art. 364 lit. b) şi art. 304 pct. 4 cu trimitere la dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ. fiind aceea de respingere a acţiunii arbitrale ca inadmisibilă, declinările de competenţă nefiind prevăzute de lege pentru situaţiile în care natura competenţei în conflict este competenţa generală a instanţelor judecătoreşti.
Prin urmare, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că, păstrând dispoziţia de admitere a acţiunii în anulare, pe fond, va respinge acţiunea arbitrală ca inadmisibilă.
Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, chitanţa de onorariu depusă la dosarul de recurs precum şi cea depusă la prima instanţă, nu indică numărul de dosar sau de contract de asistenţă, pentru a aprecia apartenenţa plăţii încasate dosarului în care se solicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă SC E.M.F.S. SRL BĂICOI împotriva sentinţei nr. 224 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea arbitrală ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1948/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1883/2011. Comercial → |
|---|
