ICCJ. Decizia nr. 1853/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1853/2011
Dosar nr. 46090/3/2009
Şedinţa publică de la 12 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6273 din 19 mai 2010 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâta SC R.F.B. SA prin întâmpinare.
A fost respinsă ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamanta SC S.C.I.F. R.A. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC R.F.B. SA.
A fost respinsă şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, că la data de 19 martie 2010 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia prematurităţii, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pe fond.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii a fost respinsă, deoarece ordinul de plată depus la fila 86 din dosar face dovada timbrării cu suma de 8.651 lei taxă judiciară de timbru conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
S-a constatat că au fost respectate şi dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., prin aceea că înscrisurile depuse la dosar au condus la încercarea din partea reclamantei de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul comercial cu cealaltă parte, încă din anul 2005.
Nu există nici autoritate de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi. Faţă de modul în care reclamanta a înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată a aceloraşi pârâţi în dosarul nr. 10199/3/2007 nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ., cu atât mai mult cu cât în prezenta acţiune se supune analizei instanţei o pretenţie rezultată dintr-un raport de expertiză extrajudiciară.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost găsită întemeiată, constatându-se că termenul de prescripţie a dreptului de creanţă privind suma de 454.000 lei a început să curgă din data de 18 noiembrie 2005, având în vedere, minuta încheiată de părţi şi momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 noiembrie 2009.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie de 3 ani a fost depăşit, fiind împlinit în luna noiembrie 2008, deci cu 1 an înainte de promovarea acestei acţiuni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 494 din 7 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC S.C.I.F. R.A. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 6273 din 19 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate toate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 494 din 7 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC S.C.I.F.A. R.A. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, în vederea soluţionării acţiunii pe fond, întrucât hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că data de la care reclamanta a putut să cunoască întinderea pagubei este data la care s-a depus raportul de expertiză în apelul declarat de R.F.B. SA în dosarul nr. 10.199/3/2007 prin care s-a constatat un prejudiciu în valoare de 692.000 lei. Expertiza s-a depus în dosarul nr. 10.199/3/2007 la data de 24 iunie 2009, însă instanţa de apel era investită numai cu apelul intimatei R.F.B. SA, astfel încât reclamanta nu putea solicita mărirea cuantumului pretenţiilor sale.
Intimata-pârâtă R.F.B. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-reclamantă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Corect instanţele judecătoreşti anterioare au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi anume că s-au pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, stabilind că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta R.F.B. SA prin întâmpinare este întemeiată.
De remarcat că între aceleiaşi părţi a mai existat un litigiu de natură comercială soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 10.885 din 3 octombrie 2007, în dosarul nr. 10.199/3/2007, în sensul că a fost admisă cererea reclamantei SC S.C.I.F.A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.F.B. SA, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 238.000 lei, datorată conform clauzelor contractuale din contractul de închiriere, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii acceptate de pârâtă.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta-reclamantă potrivit căreia data de la care SC S.C.I.F.A. R.A. SRL a aflat de întinderea pagubei este dată depunerii raportului de expertiză în dosarul nr. 10.199/3/2007, deoarece potrivit documentaţiei existente la dosarul cauzei, respectiv minuta încheiată la data de 17 noiembrie 2005, aceasta constituie începerea curgerii termenului de prescripţie.
Este de necontestat că, actul normativ de bază în materia prescripţiei extinctive, Decretul nr. 167/1958 în art. 1 alin. (1) statorniceşte că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Termenul de prescripţiei extinctivă este definit ca intervalul de timp, fixat de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită, sub sancţiunea pierderii acestor drepturi de către titularii lor.
Având în vedere că în condiţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripţie este de 3 ani vizând dreptul la acţiune, că în speţă reclamanta începând cu data de 17 noiembrie 2005 când a fost încheiată minuta a avut posibilitatea de a formula cerere de chemare în judecată pentru pretenţiile în sumă de 454.000 lei se impune respingerea ca nefondat a recursului reclamantei SC S.C.I.F.A. R.A. SRL, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.C.I.F. R.A. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 494 din 7 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1854/2011. Comercial → |
|---|
